Custom Menu

Latest From Our Blog

Asa sunt eu

Gata, a inceput

La mine acasa a inceput petrecerea de Craciun. Nu va ganditi la ceva festiv. Pur si simplu zilele astea am tot fost pe la diverse petreceri de firma, la petrecerea de Craciun Mostenirea, petrecerea de Craciun ProTv International, petrecerea de Craciun Citroen …in care am oferit si primit cadouri. Deci, am inceput despachetatul, iar “despachetatul” inseamna Craciun.

Plus ca ieri mi-a venit coletul de la Asos si am despachetat rochia de catifea bleu-marin lunga, mulata pe corp si cu spatele gol, anii 40′,  pe care am sa o port in seara de Ajun.

Ieri pe la pranz auzeam o statistica la radio legata de cumparaturile din aceasta perioada. Cica vreo 80% cumpara haine in perioada asta si vreo 75% obiecte pentru casa. Si ma gadesc, eh, eu ma incadrez in prima categorie. Tocmai bine ca pe seara, in vria cumparaturilor, eu si iubitul meu ne-am luat dintr-un supermarket o cafetiera. Deci, cum era statistica aia? …Si iata-ma din nou despachetand.

Ca tot se adunasera din plin hartii colorate si cutii de carton, pe care Yorick – cainele meu – se bucura sa le transforme in confetti prin toata casa, am despachetat si cadoul primit de la mama, o masina de facut paine. Si uite-ma pe mine azi-noapte in bucatarie, pe la 3 dimineata, cantand colinde langa aparat si pandind coacerea franzelei.

Craciun Fericit tuturor!

Hotels

Rar mi se intampla sa fac poze in camera de hotel (Eva Hotel in Saalbach). Cert e ca mi-au placut multe lucruri aici (dressingul – cu un design foarte dragut – , televizorul ascuns in peretele fals luminat), plus alte cateva detalii nepozate, care uite ca ma fac inca sa ma gandesc cu dor la camera mea de hotel, inundata de  o atmosfera foarte calda…  

In al doilea hotel in care am stat celelalte doua nopti (Mavida Hotel din regiunea Zell am See), am avut o camera mai putin spectaculoasa (un stil minimalist), in schimb m-a cucerit definitiv cu bucataria restaurantului…yummy….

 

Scurta vacanta in Austria

Tocmai m-am intors dintr-o  scurta vacanta in Austria. O sa postez in zilele urmatoare mai pe larg povestea…Asa imi motivez absenta mea de pe blog. Am stat in Saalbach si in Zell am See, m-am dat cu placa, m-am plimbat cu sania trasa de caluti prin padure…aaaa…a fost foarte frumos. Iar in Austria ninge de 3 zile fara oprire,peisajul e superb, iar partiile excelente (dar asta nu e o noutate pentru Austria).

Cu gandul la blogul meu drag, am facut intentionat o poza acestui grup din Cehia, caci mi s-a parut ca are energia tipica unei zile pe partie.

Si pentru ca e un blog de fashion, recunosc ca imi plac mult mai tare boarderii, au un stil mult mai cool, mai jucaus, mai colorat, mai putin “asortat”. Unii comenteaza ca snowboard-ul nu e un sport de fete, aiurea…sigur nu s-au dat niciodata cu placa, caci altfel ar fi stiut ca e una dintre cele mai frumoase senzatii- eu am schiat cativa ani, dar de cand am descoperit placa, am abandonat complet schiurile; iar sa nu incerci sportul asta pentru ca tinuta e “nefeminina”, e chiar pacat… Eu am un costum pentru fete ( caci exista niste difetente), asa ca nu am pantalonii pana in vine.

Oricum, imi atrag mult mai tare atentia pe partie costumele celor care practica snowboard-ul, decat ale celor care schiaza. Ah, era sa uit: urasc pe partie costumele rusoaicelor, aurite si imblanite (pana si bootsi au blana pe ei), mi se par de prost gust, total nepractice si “asportive”. Si ca sa intelegeti la ce ma refer, am si pozat o vitrina cu cateva exemplare:

  

Urmeaza…

Lucruri care incap intr-o cizma

Ieri si azi am umblat dupa cadouri de Mos Nicolae si mi-am dat seama ca una dintre cele mai mari bucurii ale mele este sa fac cadouri. Sa fac liste cu toti cei carora trebuie sa le cumpar cate un cadou, sa il caut pe cel mai potrivit fiecaruia in parte, sa ma las pierduta prin magazine ore in sir, ascultand colindele puse ca ambianta de vanzatorii iscusiti, iar la finalul zilei sa-mi odihnesc picioarele la o masuta dintr-o cafenea, cu o ciocolata calda in fata si multe pungi la picioare.

Ieri am fost in British Gallery, azi in Carturesti, si am cumparat de la ceaiuri si dulceturi, pana la cani, termosuri, albume si lotiuni de corp…adica lucruri care incap intr-o cizma. Sunt femeie. Noi, fata de ei, ne bucuram de lucrurile mici si dragute, pe care le iubim tocmai pentru ca sunt dragute si nu pentru ca sunt neaparat practice. Asa suntem noi, iar ei trebuie sa ne inteleaga… Am innebunit de placere sa ating din nou accesorii de brad lucrate cu atentie, sa vad iarasi rafuri pline de turta dulce, am rasfoit zeci de albume si carti, pana le-am ales pe cele mai potrivite…pe scurt, am intrat in atmosfera sarbatorilor. Acum stau in pat, cu laptopul in brate, afara e frig si eu sunt fericita ca in scurt timp voi bea un ceai fiebinte cu aroma de petale de trandafir si voi “sorbi” paginile proaspatului meu album “Fashion Box – The Immortal Icons of Style”…aaa…ce bine…

Si uite un colaj de unde Mos Nicolae sa se inspire, pentru toata lumea:

Carti: “Ghidul fetelor obraznice”, Tara Palmer-Tomkinson, Sharon Marchall

“Isme – sa intelegem moda”, Mairi Mackenzie

CD: “Music from the Wine Lands”, Various Artist

Aparat foto: Sony TX5

Manusi si curea: Topshop

Caut un visator

Am auzit de curand la un post de radio o discutie legata de intrebarea adresata de angajatori la interviuri: “Tu unde te vezi peste 5 ani?”. Cei mai multi urasc aceasta intrebare. Si imi dau seama ca si in cazul meu, aproape ca nu exista interviu in care sa nu imi fie adresata. Ba chiar unii se arunca si zic “Peste 10 ani”. Si eu, nefiind la un interviu de angajare in care trebuie sa raspund respectand anumite criterii (acelea prin care angajatorul ar vedea in mine un om ambitios, dornic sa aprofundeze in domeniul sau de activitate), mereu raspund ceva de genul: “Habar n-am. Eu nu stiu ce voi face la anu’.” Si intr-adevar am o meserie “instabila”, din categoria “azi esti, maine nu mai esti”. Iar continuarea raspunsului meu politicos este: “N-are sens sa-mi fac planuri, ca oricum in viata mi s-au intamplat lucruri la care nici nu visasem”. Dar adevarul e un pic altul.

Adevarul e ca eu nu eram asa. Eu in liceu, si chiar un pic din facultate, stiam sa raspund la aceasta intrebare. Aveam o proiectie a mea peste 5-10-15 ani. Si nu se referea numai la viata profesionala. Acum nu-mi mai fac planuri, nu mai am proiectii, nu mai am visuri nebunesti, nu pentru ca m-am maturizat si am devenit mai rationala, mai realista, ci din lasitate. Sunt lasa. Mi-e teama sa-mi fac planuri, sa-mi creez iluzii, si sa sufar odata cu neimplinirea lor. Prefer sa fiu “dusa de val”.

Dar asta nu e o problema a mea. E o problema a generatiei mele, asa cred. Eu nu cunosc omul care sa aiba raspunsul la aceasta intrebare, nu mai stiu cum arata. Sunt inconjurata de oameni care traiesc in haos, care nu mai au planuri, visuri de implinit, care nu mai au tinta, care nu mai au proiectii cu ei in viitor. Si imi dau seama ca mi s-a intamplat sa-I consider “naivi” pe cei care-si faceau promisiuni in viata de genul “Pana la 30 de ani vreau sa…”. Eu cred ca oamenii care au un tel in viata, care au curajul sa aleaga, care au un vis, oricat ar fi el de nerealist pentru noi astia “scepticii” (ca sa nu zic “pesimistii”), care nu se lasa in voia sortii, a destinului, sau altei “forte a predestinarii”, cred ca au mult mai multe de castigat. Cred ca cei care au proiectia lor peste 5 sau 10 ani sunt oameni mai fericiti, chiar daca ea nu se implineste. Pentru simplu motiv ca ei vor forta lucrurile intr-un sens, vor cauta, vor aprofunda, vor misca lucrurile in jurul lor. Ca daca e sa vina peste tine norocul, vine el si daca tu il cautai in alta parte. Cred ca parintii nostri stiau ce vor de la viata. Noi avem prea multe optiuni si nu mai vrem nimic anume, asteptam “sa ni se intample”.

E trist totusi ca nu ne putem vedea pe noi in viitor, asta tine de bucuria de a trai. E o perioada haotica, o sa-mi spuneti. Poate. Dar nu cred ca e normal sa traim haotic ca sa ne integram in ea. Nu vreau deloc sa fac filozofie, nu ma pricep. Doar ca ma tot lovesc de asta si caut sa ma schimb…in mai bine. Ati vazut ca toate ofertele de munca, toate cursurile de amatori intr-un domeniu sau altul, incep cu: “Vrei o schimbare? Esti nemultumit de ce ai?” etc, de parca e de la sine inteles ca acum cu totii suntem o generatie de nemultumiti. Unele dintre prietenele mele lucreaza, dar stiu ca nu e asta locul lor, sau jobul lor. “E doar de moment”, dar nu fac nicio schimbare si nicio proiectie…  Eu o sa ma risc sa gasesc in mine raspunsul, si o sa ma autoeduc sa nu-mi fie teama ca dau gres.

Am tot cautat o poza care sa ilustreze acest post, am cautat o poza a acestui OM care stie ce vrea de la viata, care stie ce asteptari are de la el in primul rand. Mi-am dat seama ca nu pot cauta in generatia noastra si m-am intors pe la anii 80 cu gandul, tinerii din 80, asta a fost targetul si asta am gasit:

Boho Style

Fotograf: Barna Nemethi
Fotograf: Claudiu Ciprian Popa

Propunerea acestei şedinţe foto a venit din partea bunei mele prietene Bianca Naumovici, care a semnat şi stylingul. A fost o experienţă cu totul deosebită, cu un rezultat de care sunt mai mult decât mulţumită. Şi asta e doar prima parte. Prietenii mă văd altfel…Mulţumesc Bianca, Barna şi Claudiu (www.allhollow.com).

Început

 

Cred că acest avânt pe care-l simt în tot corpul, această energie plăcută, se datorează în mare parte vremii, care a fost nespus de prietenoasă în ultimele zile, şi luminii calde care mă trezeşte dimineaţa. M-am îndrăgostit din nou de toate cele pe care le iubeam deja. Şi am deschis din nou ochii spre frumos. Îl descopăr deseori, iar de acum înainte o să-l împart cu voi. Despre mine, despre ce găsesc eu atrăgător, fascinant, cuceritor, despre ce iubesc, admir, simt…în viaţă (şi în mod particular în fashion), cred că mai bine vorbeşte acest colaj, şi am să o iau pe rând: stilul unic al Giovannei Battaglia, boutique-ul înghesuit din Marais, linia curbă a unui C6, “Benny’s Video” sau filmul care m-a schimbat, farmecul nebun semnat Olsen, roşul lui Otto Dix, forever Vespa, bicicleta şi tocurile, Garance Dore şi blogul ei, red shoes şi “biblia” de pe noptieră- “The Sartorialist”. Mai multe la momentul lor. Să începem…