Custom Menu

Latest From Our Blog

Cum aplicam regulile in casa si in afara casei

Cum aplicam regulile in casa si in afara casei

Acum cateva zile am postat aceasta imagine pe Instagram. Cum era de asteptat, multa lume a remarcat regula jucariilor care nu sunt duse la locul lor. Credeti-ma, functioneaza. Asa ca m-am gandit sa scriu un articol despre cum aplicam noi regulile in casa. Nu sunt vreo maestra in parenting, copilul meu nu e al mai bun exemplar in ce priveste conduita sociala. Deci luati de la bun inceput in calcul ca ce urmeaza sa va scriu nu e un manual pe care daca il respecti, gata, e rezolvata treaba. Sunt niste reguli la care noi am ajuns, care ne ajuta si care functioneaza in majoritatea cazurilor (deci e clar si ca uneori nu functioneaza).

Faza e ca daca aveti copii mai mici decat al meu, probabil va sperie ingrozitor ideea de a-i impune copilului niste reguli. Mda, “impune” suna deja grav. In tot cazul, am citit si eu in stanga si in dreapta, ca de ce nu e bine sa ii spui copilului NU, ca de ce nu e bine sa ii oferi recompense sau il pedepsesti. Si de fiecare data cand citeam un articol sau o carte noua, mamaaa… mi se parea ca sunt intru totul de acord si ca in mod sigur noile sfaturi invatate imi vor simplifica viata de parinte. Pentru o perioada, toate functionau. Dar, la un moment dat, isi atingeau limitele si iar porneam in cautarea abordarii perfecte pentru copilul meu care nu e perfect, dar e Perfectu` Meu.

Si uite asa pana in 2 ani am evitat pe cat de mult posibil sa ii spun NU. Ii ofeream intotdeauna variante si explicatii lungi, pentru fiecare noua descoperire. Dar copilul meu, cu toate explicatiile lumii, avea o atractie fantastica pentru prize. Asa ca NU prize, NU cuptor – au fost primele limite pe care i le-am pus. In plus, am baricadat casa cu toate echipamentele posibile de protectie de la Ikea. Si tin minte ca erau mame pe atunci care ma certau ca blocam usile sertarelor de la noptiera, riscand sa ii omor copilului elanul descoperirii lumii: “daca ii explici, sa vezi ca intelege!”. Ei bine, Vlad, la 10 luni (cand a inceput sa mearga si sa ajunga implicit oriunde isi propunea) nu intelegea mereu aceste explicatii, cu tot calmul din lume spuse. Nu se oprea din a trage de sertare nici dupa ce ii cadeau pe picior. Ce sa faci, memorie scurta, perseverenta cat casa! Asa ca am luat masuri, am inceput sa spun NU ferm, de fiecare data cand consideram ca asa evit o accidentare. Si nu, nu l-am oprit din explorare, nu i-am afectat nici pana in ziua de azi curiozitatea de a descoperi lucruri noi.

Ideea de a-i oferi copilului variante sigur ca e ok. “In loc de prize, vrei masinuta vrum vrum sau ratusca mac mac?”. Variante si la mancare, variante peste variante… Pana cand copilul creste si invata sa iti spuna cat se poate de lucid, uitandu-se in ochii tai, ca el nu vrea nici masinuta, nici ratusca, si ca nu il mai duci de nas. Sau pana cand pe la 2 ani jumate se intoarce de la gradinita si iti spune intr-o romana stalcita: “Mama, nu mai veau la gadi. Nu am vaianta! Nu am ce sa aleg!”. Pentru ca, vezi tu Vlad, cand educatoarele te duceau la somn, nu exista varianta sa te mai joci un pic. Pentru ca atunci cand iti citeau dintr-o carte, nu exista alta ca varianta. Pentru ca la un moment dat in viata, la naiba, ne lovim de programe si reguli din afara. Si daca acasa noi am fost flower power fara reguli si limite, uai de mine ce tantrumuri frumoase rasar.

Pe la 3 ani deja ni se parea ca am pierdut complet controlul si ca Vlad face efectiv fost ce vrea, cand vrea, cum vrea. Incercam sa ii explicam, ori sa ii distragem atentia, ori cu psihologie inversa (exemplu cand vrei sa iesi din casa la plimbare: bagi tare si cu intonatie replica “Vaaai… azi vreau sa stau toata ziua in casa. Nu vreau sa ies deloc la plimbare!” si o sa il vezi la usa in cateva minute)… doar ca toate “metodele” aveau limitele lor. Si nervii nostri la fel. Tin minte cand m-a muscat odata de mana ca nu l-am lasat sa se catare pe niste canapele dintr-un hotel. Am crezut ca mor de durere. Eram convinsa ca a ajuns cu coltii la os. L-am lasat pe jos razand (da, fata mea schimonosita de durere i se parea mega comica) si m-am dus catre geam sa verific la lumina daca e cazul sa plec spre spital. Nu a fost. Dar spre terapeut, era clar cazul sa ma indrept.

Asa ca de pe la 3 ani, dupa multe incercari esuate, am inceput sa aplicam un set de reguli in casa, ca am ajuns la concluzia ca nu se mai putea fara ele.

Ce trebuie sa luati intotdeauna in calcul e varsta copilului si abilitatile reale varstei respective. Si o sa va explic exact la ce fac referire.

Primele reguli au fost de fapt instaurate odata cu “ritualul de dimineata” si, ulterior, “ritualul de seara”. Ne afecta mai tare pe toti haosul de dimineata, dinainte de a ajunge la gradinita, asa ca am inceput cu el. Prima regula pentru voi: nu incepeti din prima cu nu stiu cate reguli in casa, mai ales daca pana atunci a fost no man’s land. Luati-o usor, una cate una.

Aceste ritualuri reprezentau de fapt o serie de pasi pe care ne doream ca Vlad sa ii parcurga, fara sa trebuiasca sa ii mai negociem. Asa ca am desenat “Ritualul de dimineata” si I l-am lipit pe dulapul din camera lui. I-am explicat ce reprezinta fiecare casuta, adica fiecare etapa: “Uite, baietelul asta esti tu. In prima casuta, te trezesti. Vezi ca e chiar patul tau Fulger desenat?” Ma rog, nu va imaginati ca ce desenasem eu era o opera de arta, dar incercasem pe cat posibil sa adaug detalii personale, pe care el sa le recunoasca usor. In a doua casuta era deja la baie si se spala pe dinti. In a treia era la micul dejun… si tot asa pana cand in ultima casuta pleca la gradinita. Cand am aflat de aceasta metoda (nu e inventia mea, fireste) am fost foarte rezervata. Cert e ca a functionat foarte bine din prima zi, caci el se tot intoarcea entuziasmat la desen sa verifice etapele, sa nu cumva sa sara ceva. V-am spus ca au memoria foarte scurta la varste mici. Uita, nenica, uita ce au de facut, uita ce urmeaza. Trebuie tot timpul sa le amintesti care e pasul urmator, ca ei sa fie pregatiti. Ca daca ii iei prin surprindere si le zici ca acum trebuie sa se schimbe de haine sa plece la buni, fara sa ii previi, e cu urlete. Ori ritualurile noastre – adica desenele mele – ii reaminteau mereu care sunt etapele. Si ii confirmau faptul ca ele sunt clare, ca nu se pot schimba, ca e treaba scrisa negru pe alb domne’.

Desigur, regulile functioneaza daca si tu ca parinte te tii de ele. Daca vrei sa invete un astfel de ritual, atunci exclus sa te abati de la el, ca “azi e o zi speciala…” bla bla.

Ulterior, am adaugat in dreptul fiecarei etape si un ceas cu limbile la orele si minutele pe care ni le doream. El nu stia sa citeasca ceasul, dar putea sa verifice daca seamana asezarea limbilor de pe ceasul din desen, cu cel din camera lui (i-am cumparat un ceas de camera special pentru etapa asta).

O alta regula pe care am aplicat-o destul de devreme a fost cea legata de aruncatul jucariilor. Toti trec prin etapa cand arunca cu cate o masina, o papusa, ceva contondent, oricum, care iti poate sparge buza in timp ce dormeai linistit(a). Au o placere in a vedea ce se intampla cu lucrurile cand cad sau cand sunt aruncate. Asa ca de multe ori, explicatiile cu “se strica”, “o doare”, nu ajuta. Pai se strica cum? Ia sa vad. Pai o doare cum? Ia sa vad. Asa ca regula noastra era ca daca arunca o jucarie, aceasta se odihneste pentru 10 minute. Faza e ca iti vine sa i-o iei. Ai aruncat cu ea, ti-am luat-o, na, sa nu te mai joci cu ea. Si copilul se frustreaza, tipa, plange, si se razbuna pe urmatoarea. Ideea e ca dupa cele 10 minute ii dai ocazia sa isi indrepte comportamentul, sa invete. O arunca din nou, alte 10 minute. Dar ii amintesti ca dupa cele 10 minute ea se intoarce, “uite, nu pleaca nicaieri, e aici pe dulap”, iar el va avea ocazia sa va arate ca a invatat aceasta regula a casei. Poate e util sa scrieti regula pe o foaie si sa o lipiti pe undeva la vedere, prin casa, pana se obisnuieste cu ea.

Iarasi, e important sa intelegeti ca atunci cand sunt foarte mici nu au notiunea timpului. Daca ii iei jucaria o zi, e enorm! Nici nu isi mai aduce aminte ca era “la odihna”. De aceea noi abia la varsta asta am ajuns la regula din imagine cu jucariile care dispar pentru o saptamana, daca nu sunt duse la locul lor. Caci acum stie ce inseamna o saptamana. Si apropo, regula e doar pentru spatiile din afara camerei lui.

In plus, noi avem regula celor 3 rugaminti. Adica eu pot sa il rog un lucru de 3 ori: “Vlad, te rog sa vii la imbracat.” El poate sa nu ma auda prima oara, poate chiar sa mai traga de timp. Dar ii amintesc ca “te rog a doua oara sa vii…”. Acum stie foarte clar ca daca a treia oara nu a venit direct, adica nu mi-a ascultat rugamintea, urmeaza o penalitate. Da, stiu, e nasol cu pedepse. As fi vrut sa functioneze altfel, dar astea au fost solutiile mele. Ideea e ca penalitatea (noi asa o numim in casa) sa fie anuntata de dinainte si sa nu vina la nervi cu “Gata, nu mai mergi la Ruxi, pentru ca m-ai enervat ca te-ai jucat cu mancarea desi te-am rugat de o suta de ori sa te opresti!!!”. Important e sa fie penalitati de care sa te poti tine (adica daca e musai sa ajungeti la Ruxi in vizita, evident nu o propuneti ca penalitate).

Si oricum ar fi, nu faci reguli cand esti nervos/-oasa. Explica-i-le cu calm, spune-i care e rostul lor si ca ele ajuta intreaga familie. Ideal e sa existe reguli ale casei pe care sa le respectati cu totii si, in caz contrar, si voi sa suportati repercusiunile. Si ele tot lipite la vedere!

Noi aproape de fiecare data la regula celor 3 rugaminti avem ca penalitate limitarea timpului de desene sau telefon. Il ustura, stie ca ma tin de regula asta mereu, asa ca nici nu vrea sa ajungem la a 3-a rugaminte.

Chestia e ca mi-a fost intotdeauna teama sa nu ajung sa nu ma pot impune sub nicio forma in fata copilului meu de… 8 sau 10 ani… aveam proiectia asta cu Vlad mai mare caruia ii cer de 10 ori sa faca ceva si care ma ignora fara jena.

El vede ca reguli exista peste tot si ca, daca nu le respecti, si tu ca adult primesti pedepse – penalitati – amenzi. Dar stii care sunt aceste reguli de dinainte, ai inteles care e rostul lor si atunci incerci sa le respecti. Exact la fel functioneaza si copilul.

Si, desigur, mai e regula lui STOP. Cand spun stop, nu spun de 3 ori, ci o singura data. Dar nu abuzez de aceasta regula, ci o folosesc strict in situatii de siguranta. Cu regula lui STOP puteti incepe mai devreme, apropo de opritul la trecerea de pietoni, sa nu iti scape in strada. La inceput o aplicati ca pe un joc: “cand spun STOP trebuie sa te opresti”. Si il jucati acasa, in parc… sa se obisnuiasca treptat cu acest semnal. Mai tarziu va intelege legatura dintre STOP si opritul cu bicicleta la marginea  trotuarului.

Hai ca am scris enorm! Poate va ajuta vreuna dintre regulile noastre. Depinde foarte mult atat de voi (depinde si de cat de bine stiti voi sa impuneti in general limite persoanelor din jur; sau cat de usor suportati voi regulile de orice fel), cat si de temperamentul copilului.

Astept intrebari sau alte sugestii la comentarii. Dar va rog, nu aruncati cu pietre, mame suntem toate, mame invatam sa fim.

Cinci descoperiri ale lunii octombrie
Corespondenta strabunicii mele

Comments

13Comments
  • Aniela/ 02.11.2019Reply

    Drăguț articol, mulțumim de sfaturi! Ne poți da sursele pentru ideile aplicate? Mulțumesc și multe bucurii cu Vlad și familia!

  • Gabi/ 02.11.2019Reply

    Fiecare casa cu regulile ei. Eu nu am fost niciodata de acord cu faptul ca nu trebuie sa spui NU. E bine sa nu spui prea des, devine obositor, am testat pe pielea mea (aveam momente cand mi se parea obositor sa ii tot zic copilului nu aia, nu aia). Deci incerc sa fiu creativa si sa ii zic NU dar cu alte cuvinte. Eu am avut timp sa stau dupa el la 9-10l cand incepuse exploratul si atunci il luam de la dulapuri de fiecare data si ii spuneam ca nu umblam acolo, i-am facut 2 sertare in bucatarie in care sa poata scotocii. Ce am observat? Interesul disparea dupa 1-2l; reaparea daca nu ii dadeam nimic de facut. Au fost sparte castroane, farfurii, au fost lovite degete (a mai scapat o oala, a mai inchis o usa de dulap peste degete). E foarte grijuliu acum cand inchide usi. Deci a invatat ceva. Ce mai incerc sa fac? Sa aplic pedepse legate de ceea ce face. Arunca cu mancarea pe jos? Il iau de la masa. Arunca cu jucarii, le iau. E drept e buna varianta ta cu luat pt numai 10min si mult mai eficienta decat a mea. Momentan nu il las la tv. Nici nu cred ca ar avea rabdare. Nu ii dau dulciuri f des. Ce vreau sa evit? Pedepsele legate de tv/telefon/dulciuri. De ce? Am vazut copii de 3 ani care mancau dulciuri de 4ori pe zi (ciocolata, acadele, inghetata). Mi se pare enorm, dar parintii puteau sa dea 4 pedepse de “fara dulce”. Am vazut reactia bunicii cand nepotul dupa o boacana a intrebat-o daca se mai poate uita la desene: adica tu esti cuminte ca sa primesti desene, nu pt ca asa iti doresti? Sper sa imi si iasa. Normal ca vor fi situatii cand voi putea da si pedepse legate de tv/telefon si atunci voi apela la respectivele pedepse. Sunt convinsa ca o sa mai fac si greseli, dar totul se rezolva cu o imbratisare, un pupic si o scrisoare la majorat 😛

  • Nanaki/ 03.11.2019Reply

    Felicitari pentru un articol extrem de realist, scris de o mama normala care accepta si recunoaste ca invata sa se descurce pe masura ce creste copilul, ca invata din propriile-i greseli, ceea ce facem toate, de altfel, dar putine recunosc!
    In plus, la noi s-a trecut de la moda aplicarii legii cu cureaua, (scuzati cacofonia!), la moda lipsirii de educatie (pentru ca se intelege gresit conceptul de educatie cu blandete!). Una e sa ii spui copilului non-stop ca NU are voie una sau alta , alta e sa il lasi complet de capul lui ☹️.
    Eu aplic reguli de cand sta in picioare, adica de pe la 8 luni si am inceput cu regulile pentru siguranta lui (prize, foc, tras de mobila/tv etc.). Logic ca nu mi-au iesit toate, logic ca s-au mai schimbat, logic ca nu am putut fii ferma chiar in toate, dar totusi asa, cu reguli, a invatat de foarte mic ca se poate taia in cutit, arde la cuptor/aragaz, il calca masina daca trece strada de capul lui fara sa ma astepte 🤷 etc.
    Mai avem de trecut de multe hop-uri, ca e inca micut (3 ani 4 luni), dar invatam amandoi pe masura ce el creste.
    M-am intins la povesti 😂, dar repet, felicitari ca ne arati ca esti o mama normala care vrea sa creasca un copil frumos si educat, lucruri care necesita timp si rabdare!

  • alexandra/ 03.11.2019Reply

    super articolul, foarte util! multumesc !

  • Monica/ 03.11.2019Reply

    Am doi copii in dotare. Unul de varsta lui Vlad, care tot asa, nu a auzit nu pana la 2 ani, cred ca era in trend metoda asta atunci, mate decat acum 😆, si altul de 3 ani, care l-a auzit pe NU inca din burta. 😂😂😂
    Daca cu primul am avut de furva pana pe la vreo 4 ani sa ne impunem, exact ca in povestea ta, Dana, ei, la al.doilea copil aceasta problema nu a existat. NU e Nu si nu se discuta pe baza lui cu explicatii sau alte povesti.
    A trebuit sa impunem si noi limite si reguli, ba chiar si pedepse. Si culmea, cele mai dureroase sunt cele in care dispare tableta sau telefonul. 🤪
    Copiii au nevoie de reguli si de limite, pt ca altfel tot noi parintii vom da cu capul.

  • Masha/ 03.11.2019Reply

    Felicitari pentru articol! Am mai citit bloguri de mamici, dar sincer iti spun, niciuna nu mi s-a parut atat de realista ca tine. Este foarte echilibrata, rationala … iar regulile pe care le aveti nu mi se par deloc aspre, ci foarte ok, pentru ca cel mic trebuie sa invete ca nu poate fi totul exact asa cum el isi doreste. Si mai ales, il pregatesti pentru viitor, in felul asta invata ca in viata nu totul e roz si ca nu poate face mereu cum vrea, fara sa asculte si alte pareri.

    Eu sunt convinsa ca esti o mama extraordinara! 🙂

    http://www.masha.ro

  • Ioana/ 03.11.2019Reply

    Mi-a placut articolul. Eu mi-am dat seama (dupa 3 copii si mai multe carti de parenting citite) ca este o mare greseala sa nu spui NU copilului, indiferent de varsta lui, sa il lasi sa faca ce doreste pentru ca altfel i-ai ingradi libertatea, sa nu impui reguli clare. Nu noi avem nevoie de acestea pentru a ne impune in fata lor, cei ei, pentru ca altfel nu se vor adapta la gradinita, scoala, in grupul de prieteni si mai târziu in societate. Trebuie verificat bine cine este persoana care ne sfatuieste in cartile si articolele de parenting. Are intr-adevar experienta necesara, metodele propuse au format adulti echilibrați? Sunt studii care arata ca metodele de parenting care exagereaza cu libertatea acordata copilului au dat nastere la adolescenti si adulti cu probleme psihice. Cred ca un copil se simte in siguranta in prezenta unor adulti stapani pe ei, care ii explica ferm ca sunt lucruri pe care are voie sa le faca cum doreste, dar si lucruri total interzise sau care pot fi facute avand grija si de ce doresc sau simt ceilalți din jurul nostru. Recomand cu toata caldura cartea “Antiparenting”, de Savatie Bastovoi.

  • Emilia/ 03.11.2019Reply

    Minunat articolul! Da așa e… crescând copiii în casele noastre fara nici o limită, fara nici o regulă, fara consecinte…din păcate creste niste copii inadaptați societății în care vor trăi…

  • Elena/ 03.11.2019Reply

    Foarte interesant! Multumesc! De la o mamica cu un copil de 11 luni (deja are personalitate, merge si a zis si primul cuvant) care se uita ingrozita in jurul ei si vede numai copii rasfatati, iesiti de sub control si parinti depasiti de situatie. Am inceput sa citesc tot felul de carti,etc ptr a evita intr’o anumita masura in viitor situatii extreme. Dar sincer, articolul tau , venit de la o mama care a incercat multe, parca mi’a adus cea mai multa speranta. Sa imi zici daca recomanzi o anumita carte sau daca mai ai sfaturii ce au functionat, sau chiar teorii ce ai aplicat dar nu au functionat. Mersi! Elena

  • GabitzaBv/ 03.11.2019Reply

    Multumim pentru sinceritate și detalii! Astfel de articole ajuta psihic alte mămici in descompunerea mitului “mama-vedeta-perfecta” și le provoacă sa ia in considerare și alte idei/propuneri/tehnici. Ma bucur ca sunteți Reali! Sa va ajute Dumnezeu in toate! ❤️

  • Denisa/ 03.11.2019Reply

    Foarte buna ideea de a scrie o postare pe subiectul asta.
    Remarcasem regula ta in poza si mi-am si am realizat ca e foarte logica si ca as putea sa o aplic si eu cu cei doi baieti ai mei.

  • Alexa/ 04.11.2019Reply

    Ma regasesc in ceea ce ai scris…cu evitarea lui NU, fara pedepse…
    Cand ai copil de 5 ani si vezi ca nu asculta uneori, trebuie sa faci si reguli cu pedepse (denumite consecinte la noi)
    O regula la noi este uitatul la tv. Il intreb inainte la cate episoade doreste sa se uite (deobicei 2 sau 3). Eu zic 2, el zice 3, eu zic ok…si dupa trebuie sa stinga singur tv-ul fara sa il tot intreb eu. Daca nu il inchide, 3 zile nu merge cablul. Il scoatem si nu se mai uita nimeni la tv. Functioneaza….dar o perioada nu prea a mers tv-ul in casa 😂 Ei…bine…mergea cand dormea el

  • Oana/ 09.11.2019Reply

    Mi-a placut articolul, multumesc pentru sfaturi.

Post A Reply to alexandra Cancel Reply