Custom Menu

Latest From Our Blog

Jurnalul lui Adam si al Evei

Jurnalul lui Adam si al Evei

afis mic

Astazi e ziua cea mare! Avanpremiera spectacolului “Jurnalul lui Adam si al Evei”.

In cateva ore ma voi indrepta spre Godot Cafe Teatru, pentru a ma pregati pentru primul spectacol “Jurnalul lui Adam si al Evei” de Mark Twain, in aceasta distributie. Vreau sa le multumesc de pe acum colegilor cu care am ridicat acest spectacol – Dan Radulescu (mi-a fost coleg de an in facultate, iar acum este unul dintre cei mai buni actori tineri de la noi) si Eugen Gyemant (care semneaza regia spectacolului si cu care am avut placerea sa lucrez pentru prima oara acum). Pentru realizarea acestui spectacol trebuie sa le multumesc si prietenilor: Veronica Zaharia (care semneaza costumele), Danei Baltaretu de la Zoom Decor (care a realizat decorul), echipei Grace Couture Cakes (care a gasit soluti ideala pentru Fructul Interzis – trebuie sa vedeti spectacolul, ca sa intelegeti exact despre ce vorbesc), Catalin Ciobanu (care a realizat grafica acestui spectacol) si lui Cosmin Bararu (pentru realizarea afisului si a sedintei foto de promovare). Toti au facut o treaba mi-nu-na-ta!

Si trebuie sa va multumesc si voua pentru sustinere si pentru faptul ca biletele s-au epuizat de acum cateva zile. Inseamna enorm pentru mine. O sa va anunt din timp cand vor fi viitoarele reprezentatii, dar si cand vom pleca in turneu prin tara.

Sa-mi tineti pumnii pentru diseara!

 

 

36Comments
  • Ralu/ 17.01.2015Reply

    Mult succes pentru cea mai buna reprezentatie! :*

  • Crina Coranga/ 17.01.2015Reply

    Va fi spectaculos! sunt convinsa!
    Sper ca emotiile sa iti faca orele pana la debut mai frumoase.
    Succes!

  • Rotaru Elena/ 17.01.2015Reply

    Succes! Cu siguranțăa totul va fi bine. Sper sa începeți si un turneu prin tara, ca taaare mi.ar placea sa vad spectacolul. 🙂

  • toscasilviu/ 17.01.2015Reply

    succes dana acolo voi fi sa te vad pt prima data 🙂

  • teogirl/ 17.01.2015Reply

    Ma bucur enorm si te asteptam in spectacol si in Ardeal!!!!! :*

  • Ana/ 17.01.2015Reply

    Buna Dana,

    Pe cand urmatoarele spectacole? Abia astept urmatoarele reprezentatii.

  • Roxy/ 17.01.2015Reply

    Abia te astept in Timisoara!!! :*

  • Ana Maria Blog/ 17.01.2015Reply

    Mult succes Dana !

    https://anamariaben.blogspot.ro

  • surubariu teodora/ 17.01.2015Reply

    Cu siguranta v-a fi bine si aplaudata ! Iti doresc mult succes !

  • Aida/ 17.01.2015Reply

    Tinem pumnii,de la departare!

  • Anca/ 17.01.2015Reply

    Aveti turneu prin tara? Speeeeer din tot sufletul sa ajungeti si la Iasi! Sa ne anunti din timp, te rog! 🙂 Bafta diseara!

  • Alexandra P./ 17.01.2015Reply

    Mult mult succes!!! Te astept si la Bacau, la Teatrul Bacovia!!! Ar fi mai mult decat ai putea veni in turneu si aici!

  • silvia/ 17.01.2015Reply

    Multa bafta!
    Te asteptam si la Cluj

    https://foodandlifestories.blogspot.ro/

  • Catalina/ 17.01.2015Reply

    Succes! 🙂
    Sa pui niste poze pe blog pentru cei care nu sunt in tara si nu pot sa vina sa vada piesa.

  • inchirieri microbuze/ 17.01.2015Reply

    Te asteptam daca e si prin maramures, pentru ca pur si simplu ador blogul tau! te pup!

  • luiza/ 17.01.2015Reply

    Cum a fost? Abia astept sa ne spui :*

    https://mamisicopilul.blogspot.ro

  • Elena/ 18.01.2015Reply

    Chiar îmi pare rău că nu stau în Bucureşti. Mi-ar face mare plăcere să te văd. https://elenamarinescu.wordpress.com

  • Ana-Maria/ 18.01.2015Reply

    Targoviste! Targoviste!!! Noi te asteptam!!!!

  • Fashionable Streets/ 18.01.2015Reply

    Congrats! La cat mai multe !
    https://fashionablestreets.blogspot.com/

  • Gavrila Mariana/ 18.01.2015Reply

    Succes dana

  • ioana d./ 18.01.2015Reply

    Dana, am fost la piesa si mi-a placut maxiiim!!!! Esti foarte frumoasa si ai interpretat rolul ffffff bine si colegul tau deasemenea
    Rochia pe care ai purtat-o a fost facuta special pt tine, nu?
    M-am intalnit cu foarte multe foste colege de liceu. Habar nu aveam ca si ele iti urmaresc blogul. 🙂 Esti iubita, ce sa mai!:)
    Te pup

    • Dana/ 18.01.2015Reply

      Ce frumos, multumesc mult! Da, rochia a fost creata special pentru mine, pentru acest rol. Ai vazut ca era formata din cuvinte. Pe ea erau scrise cuvintele: rochie, decolteu, cordon, voal 🙂 Abia astept urmatoarea reprezentatie!

  • rodica/ 18.01.2015Reply

    nu am fost ieri dar reprezentatii vor mai fi; cel mai mult ma bucur ca nu ai uitat ca esti actrita: succes mult!

    • Dana/ 19.01.2015Reply

      Mi-ar placea tare mult daca ai veni la spectacol sa ne si cunoastem dupa. Asta pentru ca stiu ca esti o prietena a acestui blog si de multe ori mesajele tale mi-au fost sfaturi utile.

  • Mona/ 19.01.2015Reply

    “Break a leg”

    mi-ar fi facut mare placere sa vin sa te vad, am alergat ce am alergat dar nu am putut trece peste ocean fara sa-mi ud ceasul, si apoi cum as mai fi stiut ora exacta?

    lasand glumele la o parte, iti urez felicitari!

  • Nadina/ 19.01.2015Reply

    Buna, Dana! Mi-a placut spectacolul. Originala punerea in scena, am primit multa emotie. Si tu cred ca erai emotionata si transmiteai bucurie. Iti urmaresc blogul si admir toate actiunile tale. 🙂 iti doresc mult succes si ii trimit lui Vlad un pup mic pe gatut. Am eu un loc pufos unde imi place sa il pup si pe al meu fiu de 1an si 9 luni. O zi frumoasa!

  • Dana ZOOM DECOR/ 19.01.2015Reply

    Poate sunt subiectiva, dar mie mi-a placut mult. Sunteti foarte expresivi, ma bucur ca am descoperit textul si mai ales oamenii de sub umbrela 🙂 Sa cresteti cu fiecare interpretare, o sa atingeti multi spectatori, sunt sigura!

  • Oana/ 19.01.2015Reply

    Dana cand ai urmatorul spectacol? Mi-ar face placere sa vin. Din pacate, de data asta bilete s-au epuizat prea repede.

  • claudia/ 20.01.2015Reply

    Sper din suflet sa ajungi si la Galati. Sunt o fidela cititoare “din umbra”, chiar mi-as dori sa te vad live

  • Adina/ 20.01.2015Reply

    Dana, tu radiezi tot timpul, iar de data asta ai fost sclipitoare!!!! <3
    Astept cu drag urmatorul spectacol.

    • Dana/ 20.01.2015Reply

      Ai fost si vrei sa mai vii? 🙂

      • Adina/ 20.01.2015Reply

        Exact! Atat de mult mi-a placut!

  • Adriana I./ 20.01.2015Reply

    Sper sa veniti si la Constanta!

  • Adrian/ 10.02.2015Reply

    Salut Dana, cand mai veniti cu piesa in Godot, sau oriunde in Bucuresti? Nu am apucat sa ajung pe 17 si vreau neaparat sa vad piesa.
    Merci.

    • Dana/ 10.02.2015Reply

      Pe 19 va fi urmatoarea reprezentatie. Poti suna la Godot de pe acum sa iti faci rezervare, ca sa fii sigur ca gasesti locuri. Ma bucur sa citesc astfel de mesaje 🙂

      • Adrian/ 10.02.2015Reply

        Multumesc fain! Abia astept sa te vad.
        Zi faina.

Post A Reply to Alexandra P. Cancel Reply