Custom Menu

Latest From Our Blog

?>

Namaste

Namaste este salutul in India si asa va salut si eu pe voi din Jodhpur. Este ultimul oras din regiunea Rajasthan pe care o sa-l vizitez azi si maine, apoi ma intorc in Delhi si o iau inspre nord. Merg mult cu trenul, din oras in oras, si fiecare calatorie e o aventura. Am vizitat Jaipur si Jaisalmer (cred ca Jaisalmer mi-a placut mai mult), care sunt mai linistite decat New Delhi, fireste, asa ca le pot “intelege” mai usor. Cu alte cuvinte simt ca am inceput sa inteleg expresia “Incredible India” – DA, este o tara a contrastelor. Cand cobori din tren, cum ni s-a intamplat azi-noapte, mii de oameni dorm prin gara si in jurul ei pe jos, de nici nu ai pe unde sa calci. Apoi iei un tuk-tuk si treci pe langa palate = haveli ce amintesc de luxul secolelor trecute….India este agonie si extaz. Cand sunt obosita simt ca nu mai pot respira intr-un bazar extrem de aglomerat, iar apoi simt ca ce traiesc este o binecuvantare si m-as intoarce oricand sa retraiesc fiecare moment petrecut aici. Imi e greu acum ca in cateva randuri sa va povestesc foarte multe. Suntem sanatosi, ne simtim in siguranta (cumparasem un pachet in Kashmir – Srinagar, dar am sunat la amabasada Indiei in Romania si ne-au spus ca nu avem voie sa mergem acolo, ca e complet nesigur – atentate etc, asa ca am anulat calatoria si o sa mergem altundeva in munti), am dormit o noapte in desert, pe un pat improvizat sub cerul liber, langa noi un foc de tabara si camilele obosite, iar deasupra stelele….aaahh…mi-e greu sa aleg si ce sa povestesc pentru ca sunt prea multe de spus. Acum ca scriu si imi pun in ordine ideile, imi dau seama ca sunt obosita, dar ma simt minunat.

Sper sa pot pune niste poze mai tarziu. Multumesc ca intrati pe blog. Va salut cu drag!

P.S.: Stiu ca posturile cu India vin ciudat intre cele de fashion…dar nu vad alta solutie. Ma pastrez in sfera “contrastelor”. E normal ca acest blog sa ramana in mare parte un blog de fashion, dar despre calatorii si mai ales despre India trebuie neaparat sa va povestesc – desigur, intr-o categorie diferita. Plec pe strazi!

Mesaj pentru Alex (https://www.2rucsaci.ro/) – te-am pomenit de multe ori! Ai avut dreptate cu multe! Iar cearsafurile au fost cea mai buna investitie pentru calatoria in India de departe! Si m-am luat dupa tine si am stat in acelasi hotel – Amax Inn, din acelasi cartier – am avut un soc cand am ajuns noaptea si am vazut strazile – stii la ce ma refer – partea comica a fost ca dupa o zi de umblat pe acolo camera mi se parea lux!

Va scriu din India!

Salutare oameni buni din India,

Sunt in New Delhi, in receptia hotelului meu, dupa o zi incredibila. De fapt, asta e a doua zi de cand sunt aici si mi s-au intamplat atat de multe lucruri, am vazut (sau mai bine zis “simtit”) atatea incat nici nu stiu de unde sa incep. Suntem bine cu totii, n-am avut probleme de niciun fel, inafara de cateva negocieri care ne-am dat seama abia mai tarziu ca n-au mers bine – oricum, e clar ca tepe ne vom lua si in continuare, noroc ca si asa totul e foarte ieftin.

E foarte greu sa va descriu in cuvinte care e atmsofera de aici. Ieri am fost mai mult in partea noua a orasului, azi in Old Delhi. Ieri chiar ma gandeam ca totusi se exagereaza pe blog-uri si site-uri cu descrierea orasului, cand citesti ca e foarte  multa mizerie si miroase urat pe strazi etc. Mi-am dat seama ca ma pregatisem foarte tare pentru ce e mai rau si nu e chiar asa. Adica sunt zone si zone. Abia azi, cand am ajuns in Old Delhi, am inceput sa inteleg despre ce vorbeau turistii pe bloguri: munti de gunoaie, oameni dormind, mancand, sau murind pe strazi…Vorbesc serios: un om cazut pe strada, tragea sa moara si nimeni nu-l observa, doar noi, turistii. Asta e socant. Mizeria in conditiile astea nu te mai socheaza.

In oras acum sunt proteste, iar noi ne-am nimerit fara sa ne propunem chiar in mijlocul unei demonstratii si era haos!!! Masini, care cu boi, moto-ricse, biciclete, vaci, haos. Zeci de mii de oameni (printre care si noi patru) incercam sa ne strecuram printre strazile inguste, ce formau un labirint urias. Aglomeratia nu se poate descrie in cuvinte. Zgomotul claxoanelor care nu se opresc nici macar pentru o secunda sporesc senzatia de agitatie a orasului.

S-a facut coada la calculator. Poze inca nu am cum sa postez pentru ca mi-am uitat cablul de la aparat…super….dar o sa cumpar unul. Cam atat pentru moment. Va mai scriu cand pot.

Ce traiesc este incredibil.