Custom Menu

Latest From Our Blog

Prima zi de gradinita

Prima zi de gradinita

 

Abia asteptam sa va povestesc cum a fost prima zi de gradinita…

 

EN: I was very anxious to tell you about the first day at kindergarten…

Am pregatit aceasta zi cum am stiut noi mai bine. Am tinut cont de sfaturile voastre si am incercat sa reducem din entuziasm, desi entuziasmul nostru era real, simtind ca e cea mai buna alegere pentru el, ca acolo isi va face prieteni si ca va gasi o multime de activitati interesante. Cu toate acestea, i-am respectat sentimentele contradictorii: “Imi plac foarte mult doamnele de la gradinita. Imi plac jucariile. Imi place parculetul.” – “Pai si ce nu iti place?” – “Nu imi place ca trebuie sa mananc.” Mda, aici e buba.

Copilul a mancat ORICE ii dadeam pana la varsta de 1 an si 2 – 3 luni sa zicem. Manca cu pofta! Nu imi refuza niciun aliment, desi era evident ca fructele ii placeau mai mult decat toate celelalte la un loc. Dar la capitolul alimentatie, va zic, stateam ideal. Aveam sentimentul ala ca mananca ce trebuie, cat trebuie, din toate, cu pofta, fara sa il fortez o secunda. Dar la un moment dat, ceva s-a intamplat, nu stiu ce exact, si a inceput sa refuze din alimente. Mai intai carnea. Am zis ca e o faza, ca nu trebuie sa facem din asta un caz. Apoi a renuntat la ciorba, supa, apoi mancaruri gatite… si a ajuns acum sa manance doar lactate (lapte, iaurt, cascaval, branza de vaci), orez simplu, mai nou sushi rolls cu avocado, paste (cu sos pesto si mai nou cu sos rosu), paine, pizza margherita si foccacia cu parmezan, edamame, clatite (cu mai mult ou in compozitie), fructe (orice in afara de grapefruit), inclusiv confiate, cereale, avocado, cartof dulce la cuptor, uneori prosciutto crudo ori jamon, alune, migdale, fisctic, caju, porumb fiert si… cam atat. Ar manca orice dulce – prajitura, inghetata, biscuiti, ciocolata – dar eu fac eforturi ca atunci cand ii e foame unui copil atat de fitos la mancare si cu apetit scazut, macar sa ii oferi mancaruri cat mai sanatoase posibil. Extrem de rar incearca sa guste ceva nou, deci ritmul in care am putea sa ii imbogatim meniul e foarte lent. In fine, eu incerc sa nu pun presiune si mai mare pe el, pentru ca e clar ca in familie am facut o obsesie pe subiectul acesta, iar teama ca va muri de foame e o tampenie, care ne conduce doar spre masuri gresite. I-am facut analizele si au iesit ok. Nu e nici prea slab, deci de undeva isi ia el ce trebuie. Asa ca, de vreo jumatate de an, am schimbat complet tactica si incerc sa il reimprietenesc cu mancarea. Singura regula e ca dulce (aici intra la noi fresh-ul de portocale sau o cupa de inghetata, in timp ce la bunica… intra de toate…) nu are voie decat dupa ce mananca mancare felul 1 sau felul 2, nu pentru ca e dulcele “recompensa”, ci pentru ca el stie ca asa e sanatos pentru organismul lui, sa nu il doara burtica. In rest, ii ofer ce stiu sigur ca mananca, pun pe masa si mancarea noastra, cat mai variata, si il las pe el sa se serveasca, daca doreste. Si doreste foarte rar, dar nu ma grabesc. Nu mai vreau sa il stresez, pentru ca deja stie ca exista aceasta problema si ca noi ii cerem ceva ce el nu poate sa faca.

Revenind la tema gradinitei, cand mi-a spus ca singurul lucru care nu ii place la gradinita e ca trebuie sa manance, i-am raspuns ca nu trebuie nimic, ca va manca doar ce isi va dori si cat va dori. Singura regula fiind in continuare cea cu dulcele. Am continuat apoi sa ii povestim de gradinitele noastre, a mea si a lui Radu. Ieri chiar am facut o tura cu masina prin Bucuresti si i le-am aratat. S-a aratat interesat de subiect si ne-a pus multe intrebari. Apoi mi-a venit ideea sa mergem sa cumparam flori, cate una pentru fiecare doamna. Am stat aseara intr-o florarie vreo jumatate de ora sa alegem 4 flori: o floarea soarelui (“cea mai frumoasa floare”), un trandafir rosu, unul alb si o floare exotica al carei nume l-am uitat (ceva cu regina parca…). Cand am ajuns acasa si-a dat seama ca a uitat sa ia o floare si pentru doamna de la secretariat, asa ca de dimineata ne-am oprit si am mai luat o hortensia mov.

Am facut bagajul impreuna tot de aseara si l-am lasat pe el sa isi aleaga ce haine vrea. La fel si de dimineata. De aceea in prima zi a purtat tricoul lui favorit cu super eroi, sort si cizmele de cauciuc cu Fulger.

In diminetile cu gradinita avem un ritual stabilit inca de anul trecut. Am desenat pe o foaie de hartie etapele prin care trebuie sa treaca (spalat pe dinti, mancat, imbracat…), am lipit-o pe dulapul din camera lui, ca sa o poata vedea usor, si doar asa am reusit sa scoatem un timp bun si sa ajungem cand trebuie la gradinita. Asa s-a intamplat si in dimineata aceasta.

Stand la tata in brate, eu tinand “cu grija” florile, am pasit toti trei pragul gradinitei. Cand a oferit prima floare s-a rusinat putin, dar apoi a continuat cu entuziasm planul. S-a dus sa caute toate doamnele, oferindu-le floarea stabilita de dinainte, asa ca ne-a spus “pa mama, pa tata” fara niciun fel de ezitare si a ramas in clasa lui cu una dintre educatoare, asteptandu-le pe celelalte doua cu florile in maini.

Eu si Radu am fugit (la propriu!), ca nu cumva sa se razgandeasca. Cand ne-am suit in masina aveam lacrimi de fericire in ochi. Ne felicitam unul pe celalalt pentru cat de bine a iesit anul acesta misiunea “prima zi de gradinita”. Doar ca a venit pranzul….

A iesit din clasa spre masa razand (intamplator eram amandoi acolo, caci venisem sa lasam niste acte, si l-am vazut pe ascuns). Dar cand a intrat in sala de mese si si-a dat seama ce urmeaza a inceput sa planga. A spus ca nu poate manca si nu a mancat nimic in afara de paine (a cerut o felie in plus, caci foame cred ca ii era). Nici nu s-a atins de supa sau felul 2. Evident, desert nu a primit. Le rugasem pe educatoare sa nu il streseze cu mancarea, caci e clar ca are o problema si ca deja sufera pentru ca el nu poate manca la fel ca ceilalti copii. E foarte competitiv si in cand imi vorbeste despre mancatul cu ceilalti, simt ca o ia ca pe o nereusita a lui. Ne si intreaba: “Dar eu de ce nu mananc? De ce nu pot manca?”

S-a intors apoi la somn si la restul programului care ii place si pe care il parcurge mereu cu zambetul pe buze.

Daca se nimereste vreuna dintre mancarurile lui preferate, alea de pe lista, le mananca si la gradinita. Dar cum meniul lui e atat de limitat, rareori se intampla asta. Am incercat o perioada sa ii aduceam noi mancare de acasa. Dar ne-am dat seama ca nu e ok, ca nu asa va face progrese si va ajunge sa manance le fel ca ceilalti. Drept urmare, mananca cu noi mult la micul dejun acasa, apoi mai mananca acolo o gustare de fructe, paine si daca se mai nimereste altceva din lista lui, apoi il luam si il ducem direct la masa. Nu stiu, daca aveti sfaturi si pe acest subiect, le astept cu mare interes.

In seara aceasta, mancand un iaurt si niste edamame (de cartofii dulci, pastele cu pesto, branza la cuptor cu legume si avocado nu s-a atins), ne-a spus: “Vreau sa imi umplu burta, sa nu mananc maine la gradinita.”

O ciorba fierbe acum pe aragaz. A nu stiu cata pe care o voi manca doar impreuna cu Radu. Dar, macar sa ii simta mirosul si sa ne vada pe noi savurand-o. Pas cu pas…

In poze port: rochie Parlor, bandana Zara, tenisi Bensimon, geanta DVF. Iar video cu tinuta in miscare este gata:

EN: We have prepared for this day as best as we could. We took your advice into account and we have tried to take down the enthusiasm a bit, even though our enthusiasm was actually real, because we felt that this is the best decision for him, that he will make new friends and that he will find plenty of interesting activities. Even so, we also respected his contradictory feelings: “I really like the ladies from kindergarten. I like the toys. I like the little park.” – “So what is it that you don’t like?” – “I don’t like that I have to eat there.” Well yes, this is the problem.

The child used to eat EVERYTHING I would give him up until the age of 1 year and 2-3 months. He would gladly! He never refused any food, even though it was obvious that fruit were his favorite. But I have to stay, when it came to food, it was ideal. I had that feeling that he was eating the right thing, in the right quantities, with pleasure, without forcing him once. But at some point something happened, I don’t what exactly, and he started to refuse certain food. At first it was meat. We thought it was just a phase, that we shouldn’t make a big deal out of it. Then he gave up soups, then cooked food… and now we are at the point where he eats only dairy (milk, yoghurt, cheese, cottage cheese), plain rice, recently avocado sushi rolls, pasta (with pesto sauce and recently also with tomato sauce), bread, pizza Margherita and Focaccia with parmesan, edamame, pancakes (with more egg), fruit (everything except grapefruit), including dried fruit, cereal, avocado, baked sweet potato, sometimes Prosciutto Crudo or Jamon, peanuts, almonds, pistachio, cashew, corn and… that’s about it.  He would any sweet- cake, ice cream, biscuits, chocolate- but I really try to feed him as healthy food as possible when he’s hungry, even with his tastes and low appetite. He hardly ever wants to taste something new, so the pace for his menu to diversify is a slow one.  I also try no to put too much pressure on him, because it’s obvious there’s already an obsession with this subject in our family, and the fear that he will starve to death is complete bollocks, which only leads us to wrong measures. He also had some blood tests done and they turned out ok. He’s not too thin, so he must be taking what he needs from somewhere. So, for about half a year now, I have completely switched tactics and I am trying to befriend him with food again. The only rule is that he is only allowed to have sweets (and here we also included fresh squeezed orange juice or a scoop of ice cream, while he’s at his grandma everything is under this category..) after he eats cooked food, and not because sweets are the “reward”, but because he knows that’s how it’s healthy for his body, so that he doesn’t get a tummy ache. Other than that, I give him what I know he’s going to eat, I also put our food on the table, as varied as possible, and I let him pick what he likes. And he very rarely wants to, but I’m in no hurry. I don’t want to stress him anymore, because he is already aware of the problem and of the fact that we ask something from him which he isn’t able to do.

Back to the kindergarten topic, when he told me that the only thing he doesn’t like there is that he has to eat, I told him he doesn’t have to do anything, that he will only eat what he likes and how much he likes. The only rule still being the one with sweets. We then told him about our kindergartens, mine and Radu’s. Yesterday we even took a tour through Bucharest and showed them to him. He showed interest and asked us a lot of questions. Then I had the idea to go and buy flowers, one for each of the ladies. We spent about half an hour in a flower shop last evening to pick out 4 flowers: a sunflower (“the most beautiful flower”), a red rose, a white one and an exotic flower whose name I forgot. When we returned home he realized the he forgot to buy a flower for the secretary too, so in the morning we stopped and bought a purple hydrangea.  

Also last night we packet his backpack and I let him choose the outfit he wants to wear. We did the same in the morning. That’s why on his first day he wore his favorite super heroes shirt, shorts and his Lightning rubber boots.

In the mornings with kindergarten we have ritual established ever since last year. On a piece of paper I drew all the stages he has to go through (brushing his teeth, eating, putting his clothes on…), I glued it to the dressing in his room, so he can see it easily, and that’s the only way we managed to get on time to kindergarten. That’s how it also happened this morning. 

While he was being held by his dad and I was “carefully” holding the flowers, all three of us walked into the kindergarten. He was a bit shy when he offered the first flower, but then he enthusiastically carried out his plan. He went to look for all the ladies, offering them the flower prior established, so he said “bye mum, bye dad” without any hesitation and we stayed in his classroom with one of the educators, waiting for the other two with the flowers in our hands.

Radu and I ran (literally!), so that he wouldn’t change his mind. When we got in the car we had tears of joy in our eyes. We were congratulating each other on how good this “first day in kindergarten” mission turned out. But then lunch time came…

He went out of the classroom laughing and headed to lunch room (we happened to be both there, because we came for some papers and we saw him). But when he entered the lunch room and realized what was about to happen he started to cry. He said he couldn’t eat and he didn’t have anything except for bread (he asked for an extra slice, because he must have been hungry). He didn’t even touch the soup or the main course. Obviously, he didn’t get any desert. I had asked the educators not to stress him about the food, because it’s obvious he has a problem and he is already suffering because he can’t eat like the other children. He’s highly competitive and when he tells me about eating with the others, I feel like he’s taking it as a defeat. He even asks: “But why don’t I eat? Why can’t I eat?”

He then went back for his nap and the rest of the program which he likes and happily takes part in.

If it happens that one of his favorite foods, those on the list, is served, then he also eats it at kindergarten. But since his menu is pretty limited, that rarely happens. For a while we tried bringing food for him from home. But we realized that’s not ok, that he won’t be making any progress this way and he won’t be eating like everyone else. Therefore, he has a big breakfast with us at home, then he has a fruit snack over there, or bread and if something from his list happens to appear, and then we pick him up and take him straight to lunch. I don’t know if you have any advice on the matter, but if you do, please send them to me.

Tonight, while eating a yoghurt and some edamame (he didn’t touch the sweet potatoes, pesto pasta, baked cheese with vegetables and avocado), he said: “I want to fill up my belly, so I don’t have to eat in kindergarten tomorrow.”

I have a soup boiling now on the stove. I’ll probably eating it with Radu again. But, at least he smells it and sees us enjoying it. Step by step…

In the pictures I am wearing: Parlor dress, Zara bandana, Bensimon sneakers, DVF bag. And the outfit on the move is above.

 

Primul weekend de toamna
Interviu de angajare

Comments

39Comments
  • Sorina/ 04.09.2017Reply

    Greu! Nu as vrea sa fiu in locul vostru si sa ma simt neputincioasa in fata refuzului sau nici nu stiu cum sa i spun, a ceea ce se intampla cu el. In orice caz aveti multa rabdare si consultati va mai mult cu persoane care trec prin ceva similar, ca sigur la nutritionisti (pediatri) ati fost. Sara mea de aproximativ 1 an mananca mai mereu cu desene, cu cantecele si rar in alte moduri. Cert este ca trebuie sa ii distrag atentia si sa ma asigur ca mananca cate ceva si sanatos, si da, nu este bine dar ma linistesc ca este o perioada (lunga de altfel) si ca va trece. La noi maine este prima ei si de gradi si are 2 ani si 2 luni. Sunt tare increzatoare si foarte optimista si pozitiva.
    Curaj! Putere! Credinta! Si multa nadejde :)! Fiecare mama actioneaza cum este cel mai bine pt puiul ei! Cum considera ea ca este cel mai indicat, cum instinctul ei de mama o va indruma! Asta sa fiti convinse cele care isi vor da cu parerea negativ pe aici!!!
    Bizzz

    • Dana/ 05.09.2017Reply

      Succes si voua maine! Multumim de ganduri.

      • sorina/ 05.09.2017Reply

        Multumim frumos! Urmeaza in aceasta dupa-amiaza :). Fiind prima zi este acomodarea asa ca vom sta impreuna o h. In curand fug de la birou pt ca sunt extrem de pozitiva ca ii va placea si ca se va adapta usor! Noi parintii de obicei avem o problema!
        Ei isi urmeaza cursul firesc, asa ca trebuie sa ii lasam sa se identifice ei cu ceea ce sunt, ceea ce aleg si ceea ce vor sa faca, normal cu firestile indrumari,de multe ori ghidari in umbra :)!

        Bizzzz

  • Maria/ 04.09.2017Reply

    Dana, am citit cu mare interes articolul tău, mai ales pentru că mi s-a părut că îl descrii pe fimiu la vârsta de 2-3 ani. Urăsc să dai sfaturi, să pretind că înțeleg ce se întâmplă cu copii altora dar totuși 😀 sfatul meu, al unei mame care timp de 2 ani nu a pregătit decât terci cu miere la micul dejun, supă cremă de legume la prânz și o rotație de fix 4 feluri de mâncare pentru cină… este o fază pe care o va depăși exact în mediul pe care îl descrii: grădinița și presiunea exemplelor din jur sau cum soțul meu spune “kindergarten peer pressure”. Luke (fimiu) și-a schimbat obiceiurile alimentare enorm de pe la 4 ani tocmai din prisma copiilor de la grădinița. Acum, la 5 ani jumătate încearcă mai orice și noi continuăm să fim la fel de relaxați și calmi cum descrii și tu: vrea bine, nu vrea mai e și mâine o zi. Ce nu am făcut e să lăsam masa să devină loc de drama și lacrimi.
    Gata cu sfatu 😁

    • Dana/ 05.09.2017Reply

      Si noi ne punem speranta tot pe grădiniță. Mai ales ca la grădiniță încă mai mânca ciorba la un moment dat, de exemplu, în timp ce la noi sau la mama nu o mai mânca deja. Spunea ca e mai buna aia de la gradinita, desi pe a noastra nici nu o mai gusta. Nu o gusta nici pe a altora de la restaurant sau din vizite. Nimic. Apoi am facut o pauză mai lunga de mers la gradi, am schimbat si grădinița, si de la început mi-a spus: “la grădinița asta noua nu voi mai manca ciorba”. Si asa a fost. Asa a renuntat la ultima mâncare gătita, exceptand pastele – pe care oricum o lungă perioadă de timp le-a cerut doar fierte si cu ulei de măsline. Pe cele pesto sau cu sos roșu am reusit sa i le reintroduc vara asta. Dar lasandu-l pe el sa mi le ceara anume, în detrimentul celor fierte simple. complicat, ce pot să zic….

  • Alina/ 05.09.2017Reply

    Eu cand eram mica nu suportam patrunjelul. Il strecuram cat de mult puteam din ciorba, iar daca simteam pe limba o frunzulita cat de mica vomitam la propriu. Efectiv imi provocam o stare de voma. Nu suportam ideea ca va ajunge la mine in stomac. Nu stiu nici acum sa spun de ce. Ei bine acum (la fel fara sa stiu cum s-a intamplat), imi culeg de cate ori am ocazia, un manunchi de patrunjel de la bunica si il fac la blender cu lamaie si apa. Nu mai am nicio problema cu el si simt ca ma energizeaza. Nu imi placea laptele. Acum nu ma vad nicio zi fara el. Nu suportam mielul. Nici acum nu ma dau in vant dupa el ( mai mult din mila), dar daca e la masa pot sa mananc. Per total eram destul de dificila pentru ai mei. As fi mancat doar paste, pizza si mezeluri. A, eu pana la 20 si ceva de ani nu m-am atins de mamaliga. Acum as manca-o cu orice :)) Cred ca totusi era ceva psihic si eu imi induceam ca nu pot manca. Cel mai mult mi s-au schimbat gusturile la mancare dupa facultate. Ajunsesem sa mananc doar ce imi placea: paste, pizza si mezeluri si brusc cand veneam acasa terminam pe nerasuflate un castron de ciorba. Acum cred ca am ani de cand nu am mai mancat mezeluri si nu ma simt bine decat mancand mancare gatita, ceea ce inainte era cosmarul meu.
    Poate e si presiunea pe care o simte. Eu am ajuns singura sa imi dau seama ca prefer mancarea sanatoasa.
    Poate daca lui ii puneti in fata mancarea lui, iar voua va puneti ciorba sau orice alta mancare gatita fara sa il intrebati la un moment dat va deveni intrigat de chestia asta.

  • Dana/ 05.09.2017Reply

    Dana, daca cunosti un psiholog in Buc si care are o pregatire ft buna in hipnoza ericksoniana poti sa duci copilul sa-i faca niste sedinte. Nu te gandi ca il va adormi sau il va pune sa faca eu mai stiu ce, efectiv ii va spune niste povesti, metafore etc. Iti zic asta din experienta, eu fac aceasta hipnoza adolescentilor si am facut si copiilor si cu rezultate bune. Dar asta doar in cazul in care pe voi va preocupa ca nu se alimenteaza corect si ca asta este deja o problema. Si desi ma repet o mai zic o data: neaparat sa aiba acel psiholog experienta si o pregatire buna in hipnoza ericksoniana.

    • Raluca R/ 05.09.2017Reply

      La noi din pacate “specialisti” nu prea sunt. Unii “specialisti-doctori” sau chiar psihologi nu prea stiu cum sa faca rau (nu vreau sa credeti ca generalizez) dar din pacate asta este tara in care traim. Psihologii pt copii sunt marea majoritatii axati pe autism si adhd… dar nici pe acestea nu le diagnosticheaza cum trebuie… 😞

  • Denisa/ 05.09.2017Reply

    Cateva trucuri pe care le folosesc cu copiii mei si la gradinita unde lucrez:
    – cand suntem in masina, la drum care necesita o gustare sau pur si simplu cineva vrea sa rontaie ceva, pregatesc legume crude ( morcovi, castraveti, ciuperci, conopida, brocoli etc) si batoane de cascaval.
    -la gradi servesc mai inatai legumele, le pun pe un singur platou la masuta( sunt 6 copii ), copiii o iau ca pe o oportunitate si nu ca pe o obligatie.Sigur sunt copii care mananca mai mult cantitativ si legume variate, altii mai putin si se limiteaza la 1 -2 .
    Bineinteles ca mananc cu ei, nu uit sa mentionez cat de suculent este morcovul sau ca ador ciupercile( nu mint), cat de crocant e castravetele etc.
    Am constatat ca majoritatea copiilor mananca bine si variat pana la 1 an si jumatate- 2 ani, apoi apetitul scade sau copilul incepe sa refuze mancaruri pana atunci acceptate.
    Acasa nu fac un caz daca copilul refuza mancarea, dar nici nu scot tot din frigider.
    Ex: nu mananca supa crema cu crutoane, il rog cu pui si cous-cous. Nu doreste nimic, ii spun ca daca nu ii este foame va manca mai tarziu .
    Nu dau iaurt decat dimineata, altfel devine mancarea nr 1.
    Numai bine,
    Denisa

  • Gabriela/ 05.09.2017Reply

    Buna Dana,
    Ce imi place este ca un psihoterapeut este asemanator, sa zicem unui avocat, care cauta cel mai bun raspuns astfel incat sa identifice o situatie favorabila clientului sau, chiar daca acolo este o “buba”, sau a unui detectiv, care vrea sa depisteze unde si cand a inceput totul si sa prinda in vileag “problema”.
    Din textul mai sus mentionat, se desprind mai multe situatii, insa cea mai importanta pe care am sesizat-o dintr-un comentariu al tau, este ca : dupa ce ati schimbat gradinita, Vlad a renuntat sa mai manance ciorba, si, si-a si exprimat aceasta intentie referitor la noua gradinita; de aici ma gandesc ca atunci cand ati schimbat gradinita, in sufletul lui s-a produs cel mai probabil o ruptura, ceea ce e evident si normal fata de vechiul loc, iar bucuria voastra cea mare – faptul ca el manca ciorba de acolo, s-a transformat si pentru voi intr-o “buba” . Acest aspect l-a facut si pe el sa isi manifeste autonomia, cu toate ca pus in fata faptului implinit: sala de mese, copiii mancand…., propria lui nevoie fiziologica de hrana, si nemafiind vechea gradinita si poate chiar si fosta bucatareasa, i s-au reactivat amintirile si astfel, plansul, a fost maniera lui de a-si da frau liber emotiilor.
    Ca solutie, va recomand ca ulterior, orice decizie mai luati referitor la activitatile lui , sa le discutati intai si impreuna cu el, in maniera in care sa reuseasca sa inteleaga ceea ce voi faceti pentru a-i fi lui mai bine..
    Cat despre hrana, probabil la gradinita este afisat orarul cu mesele pentru intreaga saptamana; discutati cu Vlad in fiecare zi referitor la ceea ce se va servi in ziua urmatoare la masa de pranz de la gradinita, si vedeti ce accepta si ce refuza, puneti in balanta cu ceea ce mananca la micul dejun (cand ai spus ca are pofta) si la cina si vedeti daca din punct de vedere nutritiv este in regula.
    In concluzie, mancarea inseamna, pe langa supravietuire, si o legatura direct proportionala cu emotiile neexprimate atunci cand a existat un factor ce a produs stres in viata copilului.
    Imi esti foarte draga, si iti urmaresc frecvent blogul, ne-am si vazut de cateva ori si stiu cat de mult iti doresti sa fii o mama perfecta pentru perfectul tau, si oricum ar fi, tu si sotul tau sunteti cei mai buni parinti pe care Vlad ii poate avea. Deci, discutati cu el mai mult pe partea de emotii pentru orice refuz si orice “da”, subtil, cu calm si asta va va oferi experiente minunate si sincere impreuna!
    ps: Sper ca a iesit delicios ciorbita ta!

    • Dana/ 05.09.2017Reply

      Gradinita a fost schimbata discutând cu el, o decizie luată împreună. La cealaltă imi spunea ca nu mai vrea sa meargă pentru că “nu am ce sa aleg, nu am varianta” (si nu se referea la mâncare, ci la program, jocuri etc). Legat de meniu, i-l spunem de dinainte si incercam sa il pregătim. Dar de fiecare dată spune ca nu o sa vrea nimic. Ideea e că nici la noi nu ar mânca mâncarea respectivă. Ciorba o mai mânca doar la cealaltă gradinita, în timp ce acasa la noi sau la bunica nici nu o mai gusta. Deci mai întâi a renuntat sa mai mănânce cu noi multe mâncăruri si apoi, în cascada, nu a mai mâncat nici la gradi. Dacă se nimeresc fructe, de exemplu, cere supliment. Deci nu are o problemă cu spațiul respectiv, ci efectiv cu mâncarea. Cand mi-a spus ca nu o sa mai manace ciorba la noua gradinita, i-am spus ca asta nu e o problema, căci ar putea sa mănânce doar felul 2, pe care nu îl mânca la vechea grădiniță. Pot sa inteleg ca o ruptură a existat (desi l-am impliciat in luarea deciziei si am analizat-o câteva luni), dar as vrea sa inteleg de ce a început să își exprime aceeași autonomie in familie, cu mult înainte de schimbarea grădiniței. Ne adaptam situației… Iar asta cu “mama perfectă” e o gluma. Sper doar sa nu gresesc prea rau 🙂

      • Raluca/ 14.09.2017Reply

        Buna Dana.Sunt noua pe blogul tau,insa iti urmaresc postarile pe Insta si facebook,iar acum am citit cu mare interes,articolul tau.Nu ma prea dau in vant dupa comentariile mamelor atotstiutoare.Iti scriu acest mesaj,fiindca trec prin fix aceleasi schimbari,cu baietelul meu,care este cu fix trei luni mai mic decat al tau.Am crezut initial,ca e ceva in neregula cu copilul meu,gen probleme de sanatate sau nu stiu,de,dintr-o data,refuza mancarea.Dar nu doar ca o refuza,nu suporta nici sa pronunti acest cuvant,in preajma lui.Totul,draga Dana,de la o zi,la alta.Am fost in concediu,in Grecia,unde ne-am alimentat excelent,cu de toate,din toate,trei mese pe zi,gustari,fructe la discretie…Am ajuns acasa,iar din acea zi si pana in ziua de azi ( o luna),copilul meu,abia ciuguleste….ca si copilul tau,accepta fructele si cere dulce la greu,orice contine zahar,nu se refuza!Ciorbita,supita,nici
        pomeneala .Refuza cu desavarsire(el,care manca un castron plin).Totul se miroase,se studiaza….
        Socul nostru,ca si parinti,a fost si este,unul major.Copilul nostru,care manca de toate si nu doar ca manca,se bucura efectiv de mancare,acum,abia ciuguleste cate ceva,gen,din trei mese pe zi,reusim adunat,sa mancam una,plus fructele.Deci,crede-ma Dana,iti inteleg disperarea.Dar si noi,ca si tine,incercam sa luam totul cu calm,cu rabdare,cu intelegere si asteptam,speram ca este doar o etapa,o perioada,nu stiu….suntem alaturi de el.
        Am inceput si noi gradinita,pe 11 septembrie.Prima zi:soc si groaza,plansete,nenorocire,desi,am citit si noi inainte,ne-am informat,ne-am pregatit,am vizitat gradinita,pe doamna,totul.Am facut,ca la carte.Degeaba!!Socul,tragedia,au fost aceleasi.Plangem din ce,in ce mai putin,in fiecare zi,cand ne trezim sa mergrm la gradi si deloc,cand plecam acasa,la 1.Deci,si aici,suntem optimisti si rabdatori.Legat si de mancarea la gradi.Hm….in prima zi,nu a mancat nimic,nici la micul dejun,nici la pranz.Ma asteptam,oarecum…A doua zi,ghici ce?A mancat putin si la pranz si de dimineata.Iar a treia zi,a mancat tot, de dimineata si la pranz,felul 1(ciorbita,deci ciorbita,Dana,pe care,acasa,nici nu doreste sa o vada),a mancat-o toata.Cand mi-a spus educatoarea,ca a mancat toata ciorbita,mai aveam putin si plangeam de bucurie.Acasa,nu a mai pus lingura,in ciorbita si supita de o luna.
        Deci,draga Dana,iti scriu acest mesaj, nu pentru ati da sfaturi,fiindca traiesc situatia pe pielea mea,cu propriul meu copil,si stiu,ca totul sta in ei si probabil,in incurajarile noastre.Iti scriu,ca sa stii,ca nu esti singura.Sunt si eu,ca si tine si probabil alte mamici,care nu au citit articolul tau.Capul sus,Dana!Trecem noi si peste etapa asta.Cu rabdare,iubire si intelegere!
        Te salut!
        Raluca,mama lui Robin

  • Diana/ 05.09.2017Reply

    Offf la noi e asemanator,la modul ca ii place tot dar mai putin la somnul de pranz.mananca dar nu doarme..nu stiu ce sa mai fac:(

  • Cristina/ 05.09.2017Reply

    Dana,

    Eu nu locuiesc in tara, dar copii cu teama de mancare sunt peste tot, tot ce pot sa iti spun este ca relaxeazate si gateste-i ce ii place, daca se poate da-i un sandwish in gentuta d3 gradi cu fruct in caz ca nu se nimereste ce ii place lui sa manace. Din nefericire asta este o tema a incerca manacrea, el vrea dar stie exact ca “creierul” nu il lasa, drept consecinta e o teama. Fetita mea e mare acum”5 ani”si aici este la fel … sfaaturi ca v-a manca daca ii este foame, ca se pune presiune … si alea alea, ca au avut copii in 40 de ani de meserie, si vorbim de alta tara. Deci am decis cu calm cu pregatire cu dragoste facem tot ci nu cu forta…, in fine sunt multe de spus la capitolul asta. Asa ca pot spune ca si copilul meu era la fel… dar numai ca de ceva timp … a inceput, … mmm omleta miroase super e branza, posa manac si eu, si i-am spus da, oho si ce ii place… nu am voie sa ii spun de ou…, tot asa si cu alte alimente, deci foarte usor incepe. Iti spun nici cea mai buna ciocolata nu merge, tot nu incearca. Anu trecut a inceput scoala… si cum aici e big deal la 4 ani… am vb cu doamnele.. so sincer parerile erau impartite, in final nu mai voia sa mance nici in cantina, apoi usor usor am vazut ca e ok ca poate sa manace fara sa si planga. Ei cred asa A eu nu mananc toate mancarurile dar e ok, ca asa sunt eu. Deci acceptarea e buna, nu putem face nimic, dar am vb cu hipnoterapeutul din Londra, si filip … so SID selective eating disorder, sedintele se pot fa e 1 pe viata iar copilul trebuie sa aiba minim 7 ani, a zis asta e o teama frica a anumitor mancaruri, vine de la creier…. fata mea igneste daca pune ceva in gura ce nu ii place vizual. Deci daca ii bag ciuperca in gura si nu vede e ok, dar daca o pune ea, …. e problema mare. Deci dai sa aiba el apa cat mai multa un sanwish, fie el numa cu branza… cum spune Mihaela Bilic copii au nevoie de grasime sa creasca, si neaparat daca se poate vitamine , el va creste sa ii placa manacrea, dar nu la gradi, la scoala poate sau poate mai tarziu. Noi asteptam sa faca 7 ani sa incercam poate reuseste sa manace si altceva dupa o sedinta cu Dnul filip. Mult succes.

  • Maria/ 05.09.2017Reply

    Incearca sa nu iti faci prea multe griji, desi ca mama e destul de greu sa nu te ingrijorezi pentru copilul tau. Lasa lucrurile sa mearga de la sine. Si eu si fratele meu eram tare mofturosi cand eram mici, asa cum zicea cineva mai sus, mancam aceleasi 3-4 feluri de mancare la pranz, prin rotatie, iar dimineata numai lapte cu cereale, Doctorita de familie le-a spus atunci parintilor mei sa nu isi faca probleme pentru noi, pentru ca daca organismul nostru are lipsa de ceva, atunci el va cere, printr-un fel sau altul, acel lucru. Cand nu te astepti, Vlad al tau o sa inceapa sa ma introduca cate ceva in meniul lui, usor usor. La noi chestia asta a durat pana pe la liceu, asa ca trebuie sa aveti rabdare 🙂

  • Larisa/ 05.09.2017Reply

    Nu sunt mama, inca, dar din exterior pareti prea panicati. E aboslut normal, ca parinte, sa va preocupati de copil si sa-i vreti binele dar pana la un punct. Si voi ati fost copiii, si eu, toata lumea a avut o perioada de-asta in copilarie 🙂 O sa-si revina el. e doar o etapa. Oricum nu moare el de foame, e frumos, e sanatos si nici slabut scheletic nu e, cum sunt alti copiii 🙂 El va simti cand nu va mai fi presiune pusa pe acest aspect, oricum din ce scriai mai sus ati aplicat deja aceasta tactica, sa-l lasati liber sa aleaga ceea ce-i place si ce nu 🙂 Va fi bine, peste ani vor fi doar amintiri cand veti spune “cand era mic era pretentios la mancare, in schimb acum ca e adult, mananca orice, 2 portii :))”

  • Monica/ 05.09.2017Reply

    Eu cred ca totul este doar in mintea lui se gandeste dinainte ca el nu poate manca si nu mananca.
    Poate cu timpul isi va schimba gandurile . E trist sa il vezi asa , dar e bine sa nu insisti prea mult pe tema asta totul pleca din capul lui.

  • Andreea/ 05.09.2017Reply

    Dana, de ce tii neaparat sa intre in rand cu lumea si sa manance mancarea de acolo? parerea mea sa i aduceti mancare de acasa, numai ce i place bineinteles pastrand regula cu dulce dupa masa. Cum au mai fost cateva pareri pe aici, corpul lui stie mai bine ce vrea. Parerea mea e ca pustiul tau are o inteligenta nativa refuzand carnea si e f bine asa. Din cate am observat pe lista lui cu mancaruri preferate sunt numai alimente sanatoase. Lasa l sa manance ce i place fara sa te stresezi si fara sa l stresezi cu ceva. Daca vrea sa guste de la voi o va face singur..

  • Ralu/ 05.09.2017Reply

    Dana, stii de Crina Coliban? http://www.permisdeparinte.ro/. Maybe it helps 🙂

  • Roxana/ 05.09.2017Reply

    Dana, baiatul tau mananca foarte sanatos 🙂 N-am observat daca accepta oul sub diversele lui forme(fiert tare/moale, omleta, souffle). Pestele tip biban sau somon are gust dulceag, poate il atrage? Briose cu diverse(fructe, branza, cascaval, fructe). Ati incercat sa-i dati mancaruri mai..exotice gen curry sau mancarurui cu lapte de cocos? Poate are gusturi mai fine 😀 Este important sa simta de-adevaratelea ca il sustineti, ca nu va supara alegerile lui. Una peste alta mie mi-a facut super pofta meniul pustiului tau 🙂 Bogdan nu a mancat la gradi o perioada, inca nu mananca anumite preparate, refuza sa incerce lucruri noi si, cel mai frustrant, in concedii NU MANANCA NIMIC inafara de inghetata, cartofi prajiti si alte porcarii. Ma uit lung la alti copii cum infuleca fructe de mare si alte mancaruri locale :)) el in vacanta e la dieta. Primul an a fost socant, al doilea ne-am relaxat si in al treilea am comandat special cartofi prajiti la fiecare masa, spre disperarea sotului care nu-i suporta. Slabeste 1-2 kg pe care le recupereaza cand ne intoarcem. Aia e 🙂 Multa sanatate si distractie placuta lui Vlad la gradi 🙂

  • Nico/ 05.09.2017Reply

    Offf…fiul meu are 7 ani si da, singura noastra “drama” in familie, chiar de la diversificare, pentru cativa ani, cam pe la 4-5, a fost cat si ce mananca copilul…in conditiile in care si eu si taica’su suntem gurmanzi (normoponderali) iar sotul este cel mai bun bucatar pe care il cunosc! Si s-a dat mereu peste cap sa ii faca “bun” si de aceea i-a fost si foarte greu sa se relaxeze cat de cat in legatura cu acest subiect…acum pot zice ca mananca ok, momentul de cumpana a fost pe la 3 ani, cand era si foarte slab. Usor, usor a acceptat sa incerce cate un fel nou si apoi a ramas in meniu, cel putin temporar. Ce am observat ca functioneaza: puterea exemplului de orice fel si joaca/ asocierea cu ceva fun! De exemplu: mananca oricand lasagna pentru ca este felul favorit al lui Garfield (da, cel din desenele animate…) si cirese pentru ca a fost fun sa participe la un concurs de scuipat samburii in focul de tabara cu prietenii lui…totul este sa incerce macar o data si sa vada daca e ok sau nu pentru el; pentru ce decide ca nu e ok, nu insistam. Se va mai remedia situatia incet incet, cu varsta, dar e greu, da!

  • Raluca/ 05.09.2017Reply

    Avand in vedere ca obisnuia sa manance cam tot si dintr-o data s-a axat strict pe anumite alimente, cred ca este doar o faza din viata lui care va trece curand. O solutie ar fi sa reduceti micul dejun si sa i se faca atat de foame la gradinita incat sa nu poata refuza. Bine….treptat ca nici sa fie fortat sa manance nu e ok. Si eu refuzam mare parte din alimente cand eram mica, iar acum le mananc cu mare pofta; sunt faze ale varstelor, se va schimba cu siguranta…
    http://www.whisperwanderlust.com/ro/

  • Kat/ 05.09.2017Reply

    “Aveam sentimentul ala ca mananca ce trebuie, cat trebuie, din toate, cu pofta, fara sa il fortez o secunda. “ din ce ai scris reiese ca il “fortezi “sa manance. Nu ii place sa fie fortat, obligat sa manance ‘umpic de carnita’ samd. Fa invers, spune-i ca asta nu e pentru el, pentru el e doar paine, si pun pariu ca va manca. Adica fa-l sa se simta “fortat “ sa manance doar ce ii place. Dar intr-un mod jucaus, ca si cum el va prelua controlul sa manance -altceva. O idee. M-as bucura sa te ajute.

  • Amy/ 05.09.2017Reply

    Nu te speria, lucrurile astea se intampla si in randul adultilor. Spre exemplu, eu cunosc pe cineva care mananca doar anumite alimente si foarte, dar fooarte rar mancaruri gatite. Nu stiu cum rezista doar cu “uscaciuni”, dar uite ca are 30 si ceva de ani si cam asta a mancat toata viata lui. 🙂 Poate Vlad o sa manance pe viitor si alte mancaruri, poate gradinita o sa-l schimbe.

    http://www.happyamy.ro

  • Ewa Macherowska/ 05.09.2017Reply

    Great look! x

  • Mona/ 06.09.2017Reply

    Noah are 19 luni si exact ca si Vlad are o lista din ce in ce mai limitata. Merge la gradi in fiecare zi si de acolo primim un raport zilnic. Se pare ca mananca aproape tot, cu exceptia unor alimente pe care le refuza de fiecare data. Aici(canada) nu exista nici o drama cu mancatul la gradinita, ei nu insista, doar ofera. Dar acasa, fara joaca nu mananca prea mult. Are pofta de mancare, dar atunci cand nu vrea ce i se ofera, scutura din cap un “noooo” lung si asteapta ceva mai bun…Ca si voi ,am inceput si noi sa ne stresam(defapt inca ne stresam, dar cu zambetul pe buze fata de Noah ) mai putin si incercam sa nu mai insistam pana incepe sa planga. Este asa o usurare cand auzi ca si alti parinti trec prin aceleasi probleme….

  • Irina/ 06.09.2017Reply

    Draga mea Dana, uite o conferinta care mie mi-a facut cu ochiul; poate o vei gasi si tu interesanta
    https://paginadepsihologie.ro/cs-events/cultivarea-inteligentei-parentale-prin-curaj-compasiune-si-conectare/

  • Veronica/ 06.09.2017Reply

    Intreaba-l ce simte cind maninca/vede mincarea cu care pare sa aiba probleme. Ce simte, nu de ce nu vrea.
    Uite – ca si inceput – cum http://csefel.vanderbilt.edu/familytools/teaching_emotions.pdf
    Este un pdf simplu.
    As vrea sa spun si despre “sustinere” – nu are nevoie de “sustinere” asa cum o intelegem noi, are nevoie sa inteleaga ce se intimpla in interiorul lui. Nu te lasa pacalita ca este mic – asa mic, poate si intelege multe, ideea este ca tu sa ii dai informatiile corecte si clare. Sper sa va foloseasca.

  • Raluca/ 06.09.2017Reply

    Mi se pare aveti o abordare foarte buna, doar sa perseverati cu ea 🙂 la gradinita daca nu e ceva grav in neregula mi se pare foarte ok sa nu interveniti si sa ii lasati libertatea sa se adapteze. Cateva idei care merg la noi acasa. Portii mici, chiar foarte mici – prefer sa il las sa mai ceara. Il intreb ce nu ii place de la o mancare si incercam sa rezolvam punctual (de exemplu acum nu ii plac chestii moi gen ardei in ciorba). E ok sa manance doar o anumita parte (ex: morcovi si carne din ciorba) sau sa manance mai putin. Gatim impreuna macar din cand in cand. Chiar daca nu ii place ce a iesit nu fac caz din asta, zic ok si gata, ne-am bucurat de proces. Sau daca nu am chef de gatit ne prefacem ca gatim ceva cu jucariile, chiar si in parc cu bete, frunze, pietre. El e bucatarul, eu mananc si reactionez in diverse feluri. Zicem si noi cand ne place ceva, sau cand nu ne place ca sa nu creada ca e singurul care are problema asta; si incercam sa gasim solutii cum ne-ar placea sau cum sa facem sa ne saturam – comportamentul pe care il cerem de la el incercam sa-l avem si noi. Zic de exemplu ca eu nu am mancat tot ca nu mi-a placut asa ca mananc mai putin desert. Sau ca am mancat prea mult din ceva si nu ma simt bine. Il lasam sa stabileasca meniul din cand in cand , chit ca alege cartofi prajiti sau pizza sa stie ca mai facem si ca el nu doar ca noi. Facem cumparaturi impreuna din cand in cand (de obicei ii limitez alegerile la 2-3 variante). Baiatul meu mananca f bine morcovi cruzi si fata castraveti, poate descoperiti si voi o leguma minune. Joc cu papusi – una mancacioasa, una mofturoasa, chiar si o mama cicalitoare 🙂 – vezi cum reactioneaza si adaptezi povestea din mers. Nu trebuie sa aiba o concluzie toata povestea asta, mai degraba e un mod mai relaxat de a va exprima cu totii emotiile si poate te ajuta sa afli mai usor lucruri de la el decat atunci cand il intrebi direct. De asemenea puteti sa repetati o situatie in care tu poate nu ai reactionat tocmai cum ai fi dorit. Pt carne poate merge dc i-o prepari in diferite feluri: perişoare, snitele, chiftele, frigarui; ciorba de inimi si pipote mai merge la noi si ficaţei. Si supa crema – ii place sa adauge singur crutoane si iaurt. Dc nu vrea nu-i bai, faceti pauza si incercati peste un timp. Gustarea dintre mese i-am limitat-o la un moment dat nu doar la una singura ci si cantitatea (de teama ca nu se satura il lasam sa tot ciuleasca). Se invatase sa manance multe nuci, migdale,etc si nu ii mai era foame la masa. I-am zis chiar asta – ca nu mai are pofta de mancare din cauza asta si ca sanatos e sa manance din toate o anumita cantitate. Sunt pe net diverse grafice cu piramida nutritionala, poate ii place daca ii prezinti asa lucrurile.
    In general mofturile la mancare nu s-au rezolvat de pe azi pe maine. A fost nevoie de muuulta rabdare, atentie la mine sa nu il cicalesc (chiar si la limbajul corporal) si sa nu ma fixez pe o anumita idee ca sa pot sa fiu relaxata si sa vin cu solutii. L-am ascultat si implicat si pe cel mic, incerc tot timpul sa il fac sa simta ca facem o echipa si nu 2 tabere separate.
    Si inca ceva – as renunta sa ii fac orice repros cu privire la mancare pt ca inteleg ca el simte ca e ceva in neregula. Nu i-as mai atrage deloc deloc atentia nici macar ca poate o sa i se faca foame daca nu mai mananca un pic, nu l-as intreba nici dc e sigur ca nu mai vrea un pic sau poate vrea altceva. Nu as face comparatii cu alte persoane, nu as exagera cu laudele in caz ca mananca si nici nu m-as plange dc nu o face (nici lui, nici adultilor din jur). Are nevoie sa ia cumva totul de la zero. Asta e singurul aspect pe care l-as discuta la gradi (si poate cu bunicii dc petrece mai mult timp cu ei) – sa nu comenteze nici ei in vreun fel comportamentul lui, nici sa insiste in vreun fel. As pastra doar limitele (gen cea cu desertul) dar fara sa fiu proactiva in a i le aminti.

    • Dana/ 08.09.2017Reply

      Foarte bune sfaturile. E clar ca gândim la fel, dar apreciez ca ai venit cu sfaturi aplicate, concrete. Multumim

  • Miha/ 08.09.2017Reply

    Am avut si eu o problema cu mancarea la cel mic …este cu 5 luni mai mic decat al tau…stii cum am rezolvat…..am inceput sa nu mai fiu dura cu dulciurile….adica uite iti dau dulce un pic…mai mancam un pic din farfurie…si pe urma iti mai dau dulce….de mai multe ori asa…ma refer la mese….copilul se adapteaza si nu mai e disperat dupa dulce….pe urma mananca din farfurie si daca vede dulce pe langa mananca daca nu ,uita….acum merge si al meu la gradinita in Italia…

  • Veronica/ 08.09.2017Reply

    Imi cer mii de scuze daca insist – incerc doar sa iti comunic ceva important, dar necunoscindu-te nu imi iese. Motivul pentru care insist este Vlad – l-am vazut la tv si te=am auzit si citit pe tine povestind despre ce spune si face el, si – nu stiu cum sa iti spun, asa ca o sa spun direct – Vlad prin ceea ce face si spune iti comunica ca are nevoie de ajutor. Nu este creativ (nu in sensul inteles de tine) – povestea cu vrajitoarea si vaca, sau strigatul “Mama vorbeste cu mine” (sper ca imi aduc aminte bine), sau pavorul nocturn – ci el, Vlad, iti spune ceva -> iti cere ajutorul. Vlad este un copil foarte empatic – adica simte tot in jurul lui – si culmea este ca tu te straduiesti sa il expui la cit mai mult, dar nu il ajuti sa gestioneze emotional acest mult. (Asta nu e repros !)
    Uite un link –
    https://m.youtube.com/watch?v=nt1lN9voBgo
    despre el, Joe Dispenza poti afla de pe net, pe YouTube sint tone de videouri cu el si are si carti bune.
    Mai este o doamna din State – Shefali Tsabary – are si ea videouri si carti minunate.
    http://www.oprah.com/search.html?q=shefali+tsabary

    Vlad are nevoie de ajutor, si numai tu cu sotul tau il puteti ajuta. Nimeni nu va poate da sfaturi aplicate, pentru ca nu se poate asa ceva – voi 3 trebuie sa dezvoltati strategii de lucru si strategii de viata care sa serveasca vietii pe care voi o construiti pentru voi. Asta inseamna ca tu cu sotul sa invatati cum se gestioneaza emotiile voastre si apoi sa il ajutati pe el. Nu accepta sfaturi aplicate, pentru ca nu are cum sa va serveasca voua si vietii voastre. Asta inseamna ca sintem unici. Cautati, din perspectiva voastra, sa intelegeti si sa invatati si apoi sa lucrati cu el. Nu e greu.
    Nu vreau sa fiu prietena ta, nu vreau nimic de la tine – nici nu locuiesc in Romania. Informatiile astea despre Vlad au ajuns la mine si asta nu a fost intimplator – eu nu cred ca a fost intimplator.
    Nu e nevoie sa publici comentariul meu. Poate este mai bine sa nu il publici.

    • Dana/ 09.09.2017Reply

      Multumesc pentru mesaj. Toti copiii au nevoie de ajutor si ni-l cer in diferete moduri ca sa isi poata gestiona emotiile, mai ales la varsta aceasta. E o etapa prin care trec cu totii. Intr-adevar Vlad e empatic si incercam sa fim cat mai conectati cu el si sa ii intelegem nevoile in fiecare moment. Am urmarit primul video si deja punem in aplicare sfaturile date de Joe Dispenza, primindu-le si pe alte cai sau de prin alte carti. Nu intodeauna o poveste ascunde vreun mesaj anume, nu trebuie cazut nici in aceasta capcana. Mai ales ca interpretarea e relativa, e subiectiva, necunoscand tot contextul. Pentru ca sunt multi alti stimuli, multe alte persoane care interactioneaza deja cu el, si nu-i poti controla universul de fiecare data, ca parinte. Dar am avut si avem in continuare tot felul de strategii menite sa il ajute sa isi controleze si sa-si exprime emotiile. De altfel avem strategii si reguli ale casei, care sa ne ajute pe toti 3. Avem si un desen pe care l-am facut impreuna cu Vlad in care am desenat emotiile (fericit, furios, satisfacut, obosit etc), dupa metoda Montessori, si pe care il folosim deseori, fiecare membru al familiei punandu-si initiala numelui in dreptul starii de moment. In felul acesta Vlad a ajuns sa fie atent si sa isi cunoasca mult mai bine emotiile care il pot coplesi uneori. Nu cred in schimb ca Vlad e mai special decat altii, mai empatic, mai creativ sau altele. Cred ca daca vrei sa fii atent la nevoile copilului tau, daca vrei sa il intelegi si nu esti preocupat sa aplici un set de reguli de parenting din exterior sau asa cum au facut si altii inainte, “pe vremuri”, nu intelegi ca de fapt copilul iti cere ajutorul de foarte multe ori. Linkurile lasate pot ajuta si alte mame, mai ales pe subiectul tantrum-uri, pe care l-am mai discutat aici, care are in prim plan emotiile puternice pe care cei mici nu stiu inca cum sa le gestioneze.
      P.S.: Povestea cu “vorbeste mama, fa o gluma” era intr-un context anume. In masina, conduceam, si ii cerusem un moment de liniste fiind suparata din nu mai stiu ce motiv. Si nu a fost un strigat al lui, a fost o rugaminte la conectare, exprimata cu calm. La fel cum ii cerusem si eu acel moment de liniste. Pentru ca atunci cand noi suntem tensionati, evident ca ne simt si analizeaza felul in care noi ne gestionam emotiile. De aceea, chiar in episodul de mai sus, eu ii dadeam constient lui Vlad un exemplu de cum isi poate gestiona un moment de suparare. “Mama e suparata si are nevoie pentru ea de 5 minune de liniste, ca mai apoi sa poata sa glumeasca din nou cu tine.” In cazul copiilor, eempatia nu se traduce de fiecare data in gesturile pe care noi adultii am fost educati in timp sa le manifestam.

      • Veronica/ 09.09.2017Reply

        Nu. Nu m-ai inteles.
        Uite – Parenting from the inside out by daniel j. siegel (author), marietta mccarty (author)
        Oamenii astia stiu ei ce spun in cartile lor – au multe carti.
        Doamna din State mentionata mai sus, iar este foarte buna, Joe Dispenza.
        Daca poti sa citesti direct in engleza ar fi foarte bine.
        Stiu ca nu ai nici un motiv sa ai incredere in mine – e corect asa. Sugestia mea este sa te apropii de autorii astia (via YouTube), sa vezi ce spun si cum spun si mai departe vei stii tu ce ai de facut.
        Minunat este ca si sotul sa citeasca si in paralel sa lucreze cu el. Asta inseamna carti separate. (hahahahah)
        Succes.

  • Veronica/ 08.09.2017Reply

    https://m.youtube.com/watch?v=EfJe_fX0xeE
    Aici sint mai multe informatii.

  • An Go/ 08.09.2017Reply

    Rabdare si perseverenta

    Implicati l in procesul de bucatarit , gatiti impreuna pregatiti masa impreuna, mancati impreuna la masa, stati la masa impreuna. Faceti clatite, briose de toate felurile dulci si sarate cu si fara coacere.

    Am lucrat cativa ani ca bona la copilasi mofturosi, mereu le dadeam variante, ce ai vrea sa mananci, si cand le serveam o faceam in mod haios pe farfurie aranjam mancare in funny faces. Doua oua moi in suport si paine prajita taiata in semiluna, castravete taiat fasii parul, omleta cu ochii de rosie, ardei pe margine, incercam sa le para atractiv in farfurie. Inventam povesti cu mancare numai sa manance chiar daca nu mancau tot cel putin jumatate era de ajuns. Le ziceam fiecare leguma la ce era buna, morcovii la ochisorii, citricele au vitamina C, ca si animalutele lor de plus ar manca sau depinde de ce jucarie erau ei atasati. Sau cand am mers la zoo si am hranit animalutele si ele mananca morcovi, salata, spanac.

    Cand au crescut mai mari parintii vroiau ca ei sa manance la pranz felul principal – mancare gatita (family food gatita de mama lor), fructe (mix de fructe variate taiate si servite pe farfuria lor preferata), iaurt/custard facut in casa, etc si vitamine pe care le luau regulat (Abidec, ulei de peste).
    O zi pe saptamana gateam eu peshte cu legume la aburi conopida, brocoli, varza de Bruxelles, mix de legume, fasole verde, morcovi pitici, etc. Ei aveau foarte multe activitati si norocul meu era ca erau infometati cand veneau acasa la pranz si nici ei nu vroiau sa manance la scoala, nu le placea. Te cobori la mintea lor.
    Cand cunosti un pitic el nu vine la tine e rusinos sau nu te accepta insa daca te cobori la nivelul lui de inaltime, ochi la ochi te accepta imediat. Fa o proba.
    Nu sunt mamica insa am facut cum am simtit. Mergi pe instincte Have fun

  • Popescu/ 10.09.2017Reply

    Si fetita mea a trecut printr_o etapa asemanatoare!La capitolul mancare nu refuza absolut nimic,inclusiv ceapa,usturoiul si prazul.Ne si amuzam de faza cu prazul,olteanca adevarata! Intr_o zi, a auzit o fetita ca ei nu ii place ciorbita, si timp de 3 luni de zile nu a mai gustat ciorbita,indiferent de reteta incercata! A trecut de momentul acesta,insa refuza legumele,ceea ce a si avut efecte negative pentru digestia ei.Cu oarecare insistenta,am reusit sa le reintroducem in alimentatie!Acum ,la 3 ani,ne pregatim pentru prima zi de gradinita!

  • Carmen/ 10.09.2017Reply

    o stii pe Crina Coliban? e o tipa simpatica care isi spune FEMEIA-CARE-ÎI-FACE-PE-COPII-SĂ-MĂNÂNCE
    are mai multe filmulete pe youtube, filmari difuzate le tv in care spune chestii interesante: aici unul din ele https://www.youtube.com/watch?v=pNpXa9NgSIA
    si eu am un baietel de 3 ani si jumatate, putin mai mic decat Vlad al tau, si la fel si el are un set limitat de mancaruri pe care le accepta: la el sarmalele sunt preferate, mai mananca supa cu taitei, ciorba de perisoare, papanasi, spagheti cu sos rosu dar nu cu bucati de carne sau legume si fructe, din toate, dar doar cand vrea el, nu tot timpul; la noi problema principala e ca nu accepta lactate de nici un fel si oua daca sunt vizibile in mancare

Leave a Comment