Un telefon
Acum cateva zile, cand presedintele a pomenit pentru prima oara ca urmeaza restrictii speciale pentru categoria de varsta 65+, m-am uitat inspre Radu si l-am rugat sa ne gandim serios pe cine si cum putem noi ajuta.
Sigur, mai intai m-am asigurat ca mama se descurca, ca are tot ce ii trebuie acasa si ca nu e nevoita sa faca iesiri, care sa o puna in pericol. Apoi m-am gandit la vecinii nostri. Noi stam la casa si, din pacate, nu avem relatii apropiate cu multi vecini. Nu e ca la bloc. Am avut, in schimb, o relatie speciala cu un arhitect, care locuia pe aceeasi strada cu noi, dar la cateva case distanta. Ne-am imprietenit cu dansul in perioada renovarilor casei noastre, cand venea pe santier, ne dadea sfaturi si ne incuraja cand simteam ca nu vom mai termina niciodata lucrarile. Era singurul vecin cu care construisem pe atunci o relatie de prietenie.
Dar intr-o zi, muncitorii ne-au spus ca pe vecinul nostru l-au luat cu salvarea. Cateva zile mai tarziu, sotia dansului ne-a anuntat ca a murit. Desi s-a intamplat acum multi ani, il pomenim si acum cu drag, deseori, in conversatiile noastre pe vecinul nostru cu care am avut o prietenie mult prea scurta.
Asadar, cand am aflat ca batranii se afla in categorie cu risc, putand dezvolta forme grave in urma infectarii cu coronavirus, m-am gandit la sotia vecinului arhitect. Mi se parea cumva ciudat sa o sun, sa o intreb daca nu cumva are nevoie de ajutorul nostru, cand in totii anii acestia mai mult de un salut respectuos din cand in cand, cand ne intalnim accidental pe strada, nu am schimbat. Dar mi-am urmat instinctul si am facut-o.
– Alo, buna ziua, sunt vecina dvs de la nr 38, Dana Dragomir. Stiti, v-am sunat sa va intreb daca nu doriti sa va ajute sotul meu, Radu, cu cumparaturile…
Atat am apucat sa spun si am auzit-o plangand. Mi-a spus ca pur si simplu nu se astepta la acest telefon. Ca trebuie sa isi revina putin inainte de a-mi raspunde. Mi s-au inundat instantaneu si mie ochii. I-am explicat ca nu trebuie sub nicio forma sa se simta indatorata de gestul nostru. Ca e unul absolut normal, firesc, in acest moment. Si ca pentru Radu, care poate iesi sa faca cumparaturi o data pe saptamana pentru noi, nu ii va fi greu sa faca cumparaturi si pentru dansa, dar si pentru mama ei, cu care locuieste si care este si mai in varsta. Cu greu si-a revenit. Apoi mi-a marturisit ca intr-adevar nu are pe nimeni care sa o ajute. Ca a reusit in ultimele zile sa care de una singura alimente si ca se va descurca pentru o perioada. Dar ca va apela la noi, cat de curand, pentru viitoare cumparaturi.
Am inchis telefonul si m-am gandit la cati batrani sau alte persoane din categoriile de risc sunt acum fara niciun sprijin. Si uneori sunt foarte aproape de noi, fara sa avem habar.
Nu am vrut sa vorbesc despre asta, sa nu para ca ma laud aiurea. Dar ieri, am primit si eu acest telefon de la colega mea de scena, Florentina Tilea. S-a gandit ca fiind gravida, poate am nevoie de ajutorul ei, intr-un fel, nici ea nu stia exact cum… vreo urgenta, cu Vlad… oricum, eu sa stiu ca pot apela la ea cu incredere. Sigur, momentan ne descurcam noi 3. Dar telefonul ei m-a emotionat si mi-a oferit o liniste, un confort suplimentar. Iar ca Florentina au fost multi alti colegi sau prieteni cu care nu mai vorbisem de mult, care au vrut sa se asigure printr-un telefon sau un mesaj pe WhatssApp ca sunt ok, insarcinata in aceasta perioada nefericita pentru toata lumea.
Asa ca ieri, dupa telefonul Florentinei, m-am gandit sa va scriu. M-as bucura ca dupa ce cititi aceste randuri sa va intrebati daca aveti cum sa ajutati pe cineva, daca puteti face asta. Un vecin, un prieten apropiat sau unul cu care nu ati mai vorbit de ani de zile. Daca voi sunteti sanatosi, daca nu sunteti intr-o categorie de risc si puteti iesi din casa pentru cumparaturile voastre, poate luati cu voi o lista – doua in plus. Si sunt convinsa ca veti gasi si alte metode prin care puteti ajuta pe cineva. Totul poate incepe cu un telefon.
P.S. Fotografiile sunt facute fix inainte de a incepe toata nebunia si a intra in autoizolare, de catre un fotograf si un om minunat – Alex Galmeanu.
Oana/ 02.04.2020
La mine in bloc a afisat administratorul numarul lui de telefon si ne-a indemnat sa sunam daca vrem sa ajutam vecinii mai in varsta, probabil gandindu-se ca multi fiind chiriasi, si blocul fiind cu zece etaje, nu stim prea bine cine are nevoie de ajutor. Mie mi-a repartizat un domn si o doamna, si am facut schimb de numere de telefon. Luni m-a sunat doamna si m-a rugat sa ii aduc 1 kg de cartofi, 2 L lapte, o paine si cuburi Knorr. Am gasit tot in afara de cuburi. M-am dus sa i le duc si era grea plasa, si imi zice doamna: “Asa greu v-am pus sa cumparati?” Tot dumneai s-a gandit la mine. A fost o experienta placuta, nici nu stiam ca suntem vecine, locuieste 3 etaje mai sus. Sper sa ma mai sune daca mai are nevoie. Sanatate, DragoMirilor!
Roxy/ 02.04.2020
Dana, de la voi nici nu ma asteptam la altceva, sunteti o familie minunata si mereu dornici sa ajutati pe cei ce au nevoie. Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa fim sanatosi sa putem sa ne revedem cu bine, fara teama aceasta de care suntem inconjurati in fiecare zi. Dupa orice furtuna vine candva si vreme buna ??
Alina/ 02.04.2020
Zilele trecute vorbeam cu sotul meu despre cat de mult ne-a dat peste cap aceasta criza biologica, dar si economica. Fara niciun preaviz am fost obligati sa renuntam, de la o zi la alta, la toate planurile pe care le aveam, sa dam un restart si sa incercam sa ne remobilizam in functie de posibilitatile pe care le avem in situatia data. Si fix in acel moment m=am gandit la bunicii mei. Mi-am dat seama ca pentru ei nu s=a schimbat nimic. Ei isi vad in continuare ca si pana acum de gospodaria lor, merg la fel in fiecare dimineata la magazin sa isi cumpere paine si cand mai e nevoie, o sticla de ulei, o punga de zahar … Ei nu cer prea mult ca sa traiasca. Dar pe noi aceasta criza cred ca ne-a facut sa experimentam neputinta. Cu sau fara aceasta criza batranii nostri au la fel de multa nevoie de noi.
Mihaela/ 03.04.2020
Din pacate, voi ati gasit doi bătrâni și bine ați facut, dar cati sunt pe care nu ii gaseste nimeni? Pe principiul “tara arde si baba se piaptana”, noi suntem ocupați sa umplem media de curcubee, inimioare si mesaje cum ca “totul va fi bine”. Pentru cine va fi bine? Pentru cei care stau in casa sătui, dar stresati ca nu pot sa iasa la distractie? Optimismul e bun, dar asa ceva se cheama nepasare. Bine ca ai scris acest articol. Poate se mai trezesc cativa!
Oana I./ 04.04.2020
Felicitări! Un gest extraordinar! ???