Custom Menu

Latest From Our Blog

Despre Proof

Despre Proof

“Nu sunt suficient de buna” – o replica pe care o aud deseori in mintea mea. Senzatia ca niciodata nu fac destul si ca nu fac suficient de bine. Am crescut cu acest “nu sunt suficient de buna”, incat chiar si atunci cand anumite reusite veneau, fie nu le priveam obiectiv, fie imi era rusine sa mi le asum, minimalizandu-le constant, ca si cand nu mi se cuvenea sa ma bucur de ele.

Stiu ca vine din educatie. Foarte multi din generatia mea traiesc fix acelasi sentiment. Iar de la o anumita varsta nici confirmarile din exterior nu mai vin la fel de usor – cum erau notele in scoala, de exemplu. Sau incepi sa nu mai crezi in multe dintre aceste confirmari, lumea fiind plina de impostori. Asadar, daca nu ai invatat sa te autoevaluezi corect, e nasol. E groaznic cand intalnesti un om plin de el, care are senzatia ca e atotputernic si atotstiutor, dar nici unul care e constant nemultumit de el nu-ti e prea simpatic. Asa ca de ceva timp, am inceput sa fiu mai atenta la tot ce fac si ma straduiesc sa invat sa ma bucur de reusite, asa cum sunt ele. Nu stiu cum o sa va sune asta, dar cu vreo cativa ani inainte sa raman insarcinata, plangeam gandindu-ma ca nu e ok sa fiu mama inainte sa am realizari de care sa fiu atat eu mandra, cat si copilul meu, atunci cand va creste. Acum evident ca in ceea ce priveste maternitatea, simt complet diferit lucrurile. Dar la momentul acela, sentimentul de neimplinire, de neajuns, de “nu sunt suficient de buna”, era cat se poate de clar.

Am avut tot timpul asteptari mari de la mine si nu stiu daca voi simti vreodata ca mi-am atins potentialul, ala care mi s-a dat, adica sa zic impacata ca “Da, domne’, am fost in momentul X suficient de buna”. Mereu va ramane locul de “mai bine”, loc de “mai buna de atat”.

Si totusi, sunt lucruri care se implinesc la un moment dat exact asa cum le visam cu ani in urma. Iar cand se intampla, parca nu stiu sa ma bucur asa cum imi imaginam ca m-as bucura implinindu-se.

De exemplu, cand iti propui sa faci un anumit spectacol, cu un anumit text, cand astepti ani sa se formeze echipa ideala de actori si regizori, si toate acestea se si intampla intr-unul din teatrele tale preferate, atunci DA, Dana, e ok sa te bucuri! E ok sa fii fericita pentru asta si sa-ti spui ca e bine, ca e minunat.

Asa ca, citind cronicile legate de spectacolul “Proof” in regia lui Andrei si Andreea Grosu de la Unteatru (cu Marian Ralea, Florentina Tilea si Ionut Visan) si vorbind cu alti spectatori dupa spectacol, m-am bucurat sincer sa vad ca munca tuturor a fost remarcata pana in cele mai mici detalii. Bucurie necenzurata.

Va invit sa cititi cronicile care au aparut pana acum, dar mai ales va invit la spectacol sa il simtiti in felul vostru. Urmatoarele sunt pe 22 si 28 mai.

Pentru “Proof” am motive sa fiu fericita.

Yorick.ro – “Proof – o dovada de sinceritate la Unteatru”

hailateatru.com – “Proof, de David Auburn”

scena9.ro – “5 (+2) actori de top pe scenele bucurestene”

Dilema Veche – “Radical din depresie”

bookhub.ro – “Indoiala si forta erorii”

Luciana Antofi – “Reciproca teoremei iubirii”

Libertatea – “Recomandarile culturale ale saptamanii”

 

Fotografii realizate de minunatul Alex Galmeanu.

Luminite pentru viata
Quote of the week

Comments

5Comments
  • Iulia/ 07.05.2019Reply

    Felicitari! Nu am vazut inca piesa, insa am citit o parte din recenzii si m-au convins.
    Si felicitari si pentru postarea asta in care ai curajul sa vorbesti despre ipostaze vulnerabile.

  • Alina/ 08.05.2019Reply

    Creativitatea copiilor a fost mereu ucisa in scoala prin acuzatia “NU AI INVATAT SI INFLORESTI”. Sa iti asumi un risc in scoala, ai cam toate sansele ca rasplata sa fie nota 4. Cred ca orice om care a avut curajul sa rupa tiparele si sa lase ceva maret in urma, a fost considerat nebun la un moment dat.

  • Daniela/ 09.05.2019Reply

    E o drama nationala. Ce stima de sine sa avem din parinti formati in sistemul comunist ( nu e cazul sa mentionam ramificatiile pe viata in urma acestui gen de regim), din dogmele religioase proiectate de pe la bunici cum ca esti mic,slab si ca ti-ai inceput viata pe picior gresit si treaba ta este sa obtii iertare la final.Vazand cate resurse se inverstesc in tot felul de sarbatori, dar care niciuna nu are legatura cu “milestone-urile” tale?Se subestimeaza enorm ce am absorbit in primii 7 ani de-acasa si cum raman cu noi concepte despre viata trasate atunci. Dar daia ne-am facut mari si platim pentru terapie 🙂 si 30 de ani mai tarziu inca ma chinui sa “ocup spatiu in camera” dupa cum tot imi spune antrenorul meu de leadership. Ne mai pacalim folosind sentimentul de insuficienta pe post de combustibil pentru ambitie, dar asta e ca si cum ai spune ca maidanezii de te alearga in fiecare dimineata te ajuta de fapt sa prinzi autobuzul.

  • Patricia/ 09.05.2019Reply

    Nici daca imi redacta cineva gandurile in timp real, nu s-ar fi asternut cuvintele la fel de bine.

Leave a Comment