Custom Menu

Latest From Our Blog

Quote of the Week

De ce remarcile negative sau tendentioase pe care o mama le primeste vin de cele mai multe ori tocmai de la alte mame?

— Quote of the Week
Inainte de a naste, cele mai multe sfaturi pe care le primeam din partea altor mame erau legate fie de nasterea propriu-zisa, fie de alaptare, fie de primele doua (sau douasprezece) luni de nesomn alaturi de noul membru al familiei. Unele dintre povesti ma facusera sa astept schimbarea de viata ca pe un tzunami, din care oricat de mult te-ai pregati, tot iesi cu niste pierderi: fie de seri in oras, fie de calatorii, de prieteni, de somn… Poate tocmai de aceea realitatea mi s-a parut infinit mai blanda cu mine, ca proaspata mama, decat tot ce imi imaginasem. Eram pregatita sa rezist noptilor nedormite, durerilor de san, hormonilor dati peste cap, kilogramelor in plus si altor “detalii” ce vin odata cu marele eveniment, si setata sa vad mereu partea plina a paharului: sunt mama unui baiat sanatos. Iar minune a lumii mai mare, cadou al vietii mai frumos, implinire sufleteasca mai profunda decat nasterea unui copil nu exista. Si totusi, nicio mama nu mi-a vorbit despre sentimentul de vinovatie, desi sunt convinsa ca pe fiecare o atinge intr-o masura mai mica sau mai mare. Uite ca pentru asta nu eram tocmai pregatita.
“Sa fii parinte e cea mai grea meserie din lume” – asa se zice si nu e deloc un cliseu. Dar sa fii parinte intr-o perioada in care informatiile despre cresterea copilului si despre modelele parentale te bombardeaza zilnic pe toate caile, cand nu iti mai dau sfaturi doar cei din familie sau vecinii de bloc, ci tot Facebookul, stacheta se ridica atat de sus, incat simti ca nu o sa fii niciodata la nivelul asteptarilor. Sunt constienta de faptul ca in acest moment copilul meu nu ma judeca daca sunt o mama buna sau nu. Doar eu am mereu tendinta de a ma compara cu tiparul ideal de mama pe care singura mi l-am setat, in primul rand din convingerile personale, bazate pe experientele de viata traite, si in al doilea rand din ceea ce simt ca ceilalti asteapta de la mine. E vorba de contextul social in care traim si care pune presiune pe mame continuu, ajungand ca orice aleg sa fie cel putin discutabil si, implicit, izvor de indoieli si vinovatie. 
Am nascut prin cezariana din mai multe motive. Jur ca mi-as fi dorit sa traiesc experienta nasterii naturale, dar riscurile in cazul meu si al copilului erau prea mari. Sunt convinsa ca numai citind acest paragraf, multe mame care au nascut natural vor comenta negativ. Ca si cand nu mi-am implinit o misiune pe Pamant. Ca si cand la primul test de mama am luat Suficient. Chiar daca copilul a luat nota 10 – “Nu exista 10 la cezariana. I-au dat asa pentru ca e copil de vedeta, normal!”. Pentru ca sunt mame carora orice motiv le-ai da, ti-ar spune ca SIGUR ai gresit. Eu,”vedeta”, cu atat mai mult! Ca mai dau si un exemplu negativ lumii, deci am gresit-o si mai rau. Cu toate riscurile, eu ar fi trebuit sa ma sacrific pentru comunitate…. NU. A fost alegerea medicului, a mea, a sotului si a fost alegerea care mi-a adus pe lume un copil perfect sanatos. Si asta e tot ce conteaza.
Apoi capitolul “Alaptarea”: “Nu il tii suficient la san!”, “Il tii prea mult!”, “Da-i completare!”, “Aualeu, i-ai dat lapte praf?”, “Renunta la biberon!”, “Cum, tu folosesti protectie pentru san?!?”… M-am informat si am facut cum amsimtit ca ii e bine si copilului, dar si mie ca mama, iar intr-un final l-am alaptat pana la 1 an si 3 luni. “Doar atat?”, “Trebuia sa mai insisti. Macar 2 ani, asa zice OMS.” Vedeti? Nicicum nu pare a fi multumitor pentru ceilalti si ajunge sa nu mai fie nici pentru tine, indiferent cat te-ai stradui. Exista mama care sa nu fi trait sentimentul de vinovatie? La
nasterea prin cezariana, cand plangea de durere in timpul alaptarii despre care citise cat e de minunata, cand i-a dat suzeta copilului prima oara, cand a iesit in oras cu prietenele si pe bebe l-a lasat in grija bunicii, cand a folosit carutul mai mult decat sistemul de purtare, cand cel mic nu a luat in greutate cat trebuia, cand nu i-a iesit reteta de branza de casa, cand a ales sa se intoarca la lucru, cand l-a inscris la cresa sau la gradinita…E imposibil sa nu ai indoieli si sa nu simti ca poate au fost deja momente in care ai gresit. Atunci de ce remarcile negative sau tendentioase pe care o mama le primeste vin de cele mai multe ori tocmai de la alte mame? De ce nu ne oprim o secunda inainte de a judeca o alta mama si nu ne gandim ca poate si noi gresim. Si stim ca doare. Oricat de Doctor in Parenting credem ca suntem, tot vom mai gresi si pe viitor.

P.S.: Daca v-ati regasit in articolul de mai sus, puteti citi continuarea lui aici.

 

Despre celulita...
Weekend la Timisoara

Comments

26Comments
  • Descude/ 28.07.2016Reply

    Nu sunt mama inca, dar sunt in asentiment cu tine!
    Pupici
    http://www.descude.com

  • andreea/ 28.07.2016Reply

    O sa razi, dar din mine mai musca si acum vinovatia, dar nu din motivele mai sus enuntate, ci pentru ca am fost si sunt o mama fericita. Ma simteam datoare sa spun ca sunt obosita, ca mi-e greu, pentru ca asta se astepta si accepta de la mine. Sigur ca eram uneori zombi de obosita, dar eram fericita, high de-a dreptul mare parte din timp. Dar pentru ce urechi sa marturisesti ca esti fericita? Chiar daca slujesti zi si noapte, chiar daca nu dormi si apuci sa te speli pe dinti la pranz, esti fericita.

    Nu mai departe de ieri m-a oprit o vecina si printre primele lucruri pe care mi le-a spus au fost cuvintele: doamne, ce va admir ca va crestesti copiii singura (vorba vine singura, am sot; stam intr-o zona cu case, ne stim toti pe aici)! dar nici nu va inteleg, doamna, cum va descurcati! Sa nu va luati un ajutor, ceva! Si pusese mainile in san gata sa primeasca marturisirea mea. Am zambit si am spus (cum ii mai spusesem si in alte dati): e o bucurie pentru mine sa petrec timp cu copiii mei. Ei se simt iubiti, au nevoile implinite, sunt linistiti si veseli, echilibrati. De ce ar fi greu? Fac curat in casa pe bucati, i-am invatat si pe ei sa isi stranga jucariile inainte de culcare, calc mai mult pentru ei si de gatit, gatesc de pe o zi pe alta, niciodata mult. Si am timp sa ies, sa muncesc, sa scriu, sa citesc.

    Citisem undeva ca doar pentru a face rau ai nevoie de putere, pentru restul, doar de dragoste.
    Si cu asta am spus totul 🙂

    • Sorina/ 28.07.2016Reply

      Nu sunt încă mama! Dar ai o gândire pozitivă pt ca vezi partea buna a lucrurilor. Rămâi tot așa. Felicitări

    • Oana/ 29.07.2016Reply

      <3 ai spus-o atat de fain!

  • Gabriela/ 28.07.2016Reply

    Dana, te inteleg perfect! Este exact ce traiesc eu acum si am obosit sa ascult toate sfaturile pe care nu le cer. Concluzia mea a fost ca ceilalti cred ca sunt un esec ca femeie insarcinata si probabil ca mama. Toate astea pentru ca fac sport, pentru ca mananc orice, pentru ca refuz sa beau un pahar de vin rosu ca sigur face bine, pentru ca ma simt senzational si am un copil sanatos, pentru ca nu ma plang. Cineva m-a intrebat daca medicul meu a facut facultatea de medicina cand mi-a spus ca pot manca orice daca e variat, proaspat, bine gatit si nu am probleme cu stomacul. M-am simtit vinovata, dar apoi mi-am dat seama ca nu e vorba despre mine ci despre propriile frustrari ale fiecaruia pentru ca eu nu cred asta. La mine sfaturile vin si de la barbati 🙂 Te urmaresc tocmai pentru ca eu cred ca esti o mama normala. Cand am avut nevoie de un model am realizat ca nu ma inspira nimeni si nimic din ceea ce se intampla in jurul meu.

  • Iulia/ 28.07.2016Reply

    Draga Dana
    Cred ca uneori avem ne voie sa fii doar ascultate fara a fii judecate si fara a primii sfaturi pe care nu le-sm cerut.
    Precum o spui si tu fr foarte multe ori, fiecare copil e unic si fiecare msma hotărăste ce e mai bun pentru el in funcție de un ansamblu de lucruri si de credinte ce ii sunt personale. Totul e o chestie de respect pana la urma …
    Te pup !

  • Miriam♡/ 28.07.2016Reply

    Hey și noi am primit 10 la nașterea prin cezariana..la amândouă fetițele 😉 și nu suntem vedete. Cred ca voinicul tău chiar a meritat 10! Ps: orice mama este perfecta pentru copilul ei 😉

  • Andra/ 28.07.2016Reply

    Imi place foarte mult articolul tau. Chiar daca nu sunt mamica sunt de aceiasi parere cu tine. Am si raspandit articolul prietenelor mele mamici data trecuta cand l-am cotit in revista, “Sfaturile” astea foarte insistente vin si in alte domenii din partea celorlalti…. prin fiecare etapa prin care treci…

  • Gina N/ 28.07.2016Reply

    Si eu mi-am dorit foarte mult sa nasc natural, dar dupa ce au inceput primele contract ii medicul a hotărât sa facem cezariana. Intr-adevăr m-am simtit vinovată pentru ca nu am putut alapta prea mult. Iar atunci când am adaptat a trebuit sa ii dau si completare. Am avut o usoara deprimare din cauza asta. Mai ales ca toata lumea îmi spunea sa insist, sa o pun la san. Numai ca plângea pana se inrosea si nu mai avea aer. Asa ca am ales sa o hrănesc cu lapte praf. Este sănătoasă si vesela. Nu a facut deloc colici, iar dupa prima lună eu nu am stiut ce inseamna noapte nedorită. Nu s-a mai trezit mai devreme de 7, doar cu mici excepții. Am ales sa am mai multa încredere instinctul meu matern. ‘

  • Rodica/ 28.07.2016Reply

    Scorul APGAR nu are nicio legatura cu felul in care ai nascut. Se refera la bebelus si se evalueaza din cinci puncte de vedere: culoarea pielii, pulsul, reflexele, activitatea musculara si respiratia. Mihai a luat nota 9 pentru ca nu a respirat cateva secunde.

    Aici mai multe detalii pentru persoane care cred ca ai luat nota 10 pentru ca esti vedeta.

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Apgar_score

  • maria alexandra/ 28.07.2016Reply

    Eu am avut marele noroc de a putea naste natural. Eu am 156 inaltime, iar copilul a avut 3700 g. Doctorul avea dubii initial daca se va putea sau nu. Sincer imi era frica de cezariana, nu stiu de ce..dar daca mi s-ar fi spus ca e mai sigura cezariana, nici nu syateam pe ganduri. Nu cred ca are inportanta cum ai nascut..asa cum ai spus si tu, important e sa fie copilul sanatos. Suntem in secolul 21, am mai evoluat totusi.. De ce sa nu eviti un pericol daca poti?
    Cat despre remarci..depinde cat de mult te lasi afectata de ele. Eu in general merg pe premosa “Zic ca tine, dar fac tot ca mine.”. Nu stau sa conving pe cineva ca eu stiu ce e cel mai bine penteu copilul meu.

  • maria alexandra/ 28.07.2016Reply

    Vai de mine, am scris precum o analfabeta, ma scuzati.. Intelegeti voi ce am vrut sa spun. 😳

  • Nicoleta/ 28.07.2016Reply

    Și noi am luat 10 la Cezariana! Și ma regăsesc foarte mult în cele spuse de tine! Felicitări! Ești o mama minunata!

  • Baesu luminita/ 28.07.2016Reply

    Draga Dana….pt ca de cand cu Google -ul…toti sunt medici 😁

  • Adina/ 28.07.2016Reply

    Si eu am nascut ambii copii prin cezariana si au luat 10. Nu ma simt deloc vinovata de acest lucru si nici de faltul ca pe baiat l-am alaptat 4 luni, iar pe fetita o luna, sau de faptul ca i-am invatat sa doarma singurei ori i-am plimbat in carut si nu in sistem. Am copii sanatosi multumesc lui Dumnezeu si sunt fericita! Eu am ales sa cresc copiii mei dupa capul meu nu dupa sfaturile binevoitorilor, am ales sa fiualtfel si daca trebuie sa ne judece cineva aceia sunt copii nostri. Asa ca draga mea capul sus,fi mandra ca ai acel semn pe trup, fi mandra ca ai un baietel minunat, in rest nimicnu conteaza, decat fericirea ta si a lor tai.. te imbratiseaa o mamica cu 2 cezariene la activ 😉

  • Maria/ 29.07.2016Reply

    Draga Dana…la fel ca multe mamici, ma regasesc in textul scris de tine…primim multe sfaturi necerute, toata lumea stie cum trrbuie sa fie, ce trebuie sa faci, in ce moment si toate sfaturile sunt date fie cu textul “eu asa am facut” sau “asa se face…din mosi stramosi” sau “asa am citit ca trebuie facut”. Sunt de parere ca toate deciziile/ alegerile pe care le faci in ceea ce priveste cresterea si educatia copilului sunt atat de personale, inca nimeni nu are nici un drept sa te judece. Si eu le-am povestit prietenelor mele experientele mele cu cei 2 copii (unul de 2 ani si 8 luni si unul de 2 luni) insa fiecare poveste s-a incheiat cu concluzia ca fiecare copil e o lume, ca nu totul se aplica tuturor, ca depinde strict de alegerile parintilor si de reactia copilului….nu exista “legi” pentru toata lumea.
    O intamplare de acum 2 saptamani…am fost nevoita sa fac o calatorie cu avionul doar eu cu cel mic de 2 luni…in timpul calatoriei trebuia sa manance…lapte praf….dupa ce am scos biberonul a durat aprox 1 minut ca sa se intoarca “doamna” de pe randul din fata sa ma intrebe…”cum?nu il mai alaptezi???”….am simtit ca mi se ridica tensiunea….am respirat adanc….si am raspuns cu zambetul pe buze…”nu, pentru ca trebuie sa fac un tratament care este incompatibil cu lactatia”…prea multa informatie, dar e o modalitate sa isi dea seama ca nu stie nimic despre noi, pentru a ne trage la raspundere…
    Te admir mult Dana pentru felul cum il cresti pe Vlad si de multe ori lucrurile pe care le faceti impreuna sunt un bun impuls pentru a incerca si noi!
    Cat despre vinovatie, ma simt de multe ori vinovata din diverse aspecte, insa cred ca incerc 100% sa fac lucrurile bine pentru cei 2 copii iar tot timpul meu din afara serviciului le este dedicat lor!
    O seara frumoasa!

  • Andreia/ 29.07.2016Reply

    Eu am un baietel de 5 luni.am avut o sarcina extraordinar de frumoasa deorece m-am simtit foarte bine (ma simteam vinovata ca nu aveam greturi,picioare umflate ,arsuri pe peiept si alte probleme normale intr-o sarcina de care sufereau alte mamici).eram foarte terorizata inainte sa raman insarcinata si dupa de nastere. Dar dupa cum am descoperit traind pur si simplu viata mea .a decurs totul surprinzator de bine. Am nascut in 2 ore de la inceputul durerilor (mi se spusese ca este imposibil deoarece aveam burta micuta si eram in anticip de 3 sapt. ).si cu toate astea aveam programata epidurale si am facuto.chiar daca cand am ajuns la spital puteam sa nasc,si multe persoane m-au criticat din acelasi motiv ca nu simti cand nasti si nu traiesti momentul de a deveni mama..Dar cine nu a trecut nu poate vb.eu personal am trait din plin durerile chiar daca au durat putin, dupa acea injectie m-am putut bucura din plin si am participat minte ,trup si suflet la venirea pe lume a fiului meu deoarece nu mai eram blocata de dureri. Cine spune ca esti amortit si nu mai simti nimic vb.numai prostii. Fiecare persoana alege ce e mai bine pt.ea. nimeni nu e in masura sa descrie momentele tale,doar tu si atat.mi sa spus ca nu esti mama cu adevarat daca nu suferi.Dar ma intreb eu:cine a stabilt gradul de suferinta?in baza la ce il paragonam?de ce eu a-si fi mai putin mama fata de altele?Am ales medicina moderna pt.ca am posibilitatea sa aleg,traim intr-o lume care i-mi ofera aceasta sansa. Am alaptat doar o luna, si asta pt.ca am avut mari probleme in familie in acea perioada si laptele nu a mai venit.Dar normal ca dinafara nu se vede di am fost judecata.cum spuneai tu Dana fiecare face cum crede.stii tu cum e situatia ta, tu si sotul in primul rand.important e ca sunteti bine,tu si copilul.nu are importanta cum nasti,cum alaptezi sau cand incepi sa-i dai la copil mancare solida,sare,sa bea apa in loc de ceai.fiecare are rirmul sau si face cum crede ca e mai bine pt.copil chiar si gresind. Nimeni nu sa nascut perfect. Eu ma bucur pt.ca invat multe lucruri impreuna cu el.,si eu ma simt vinovata in tot crea ce fac.din momentul cand ma duc la baie si el se trezeste si nu termin nici macar sa ma spal pe dinti chiar daca al nu plange. Vreau sa vada ca sunt acolo. .

  • anca/ 29.07.2016Reply

    dana, ce te-a afectat asa de tare ca sa scrii postul asta? ce te macina cu adevarat? sentimentul de vinovatie? …stii ce, dupa ce am trecut prin toate vinovatiile posibile cu privire la copiii mei, acum mi-e ciuda ca am uitat pentru 7 ani ca sunt sotie, ca sunt femeie, am uitat sa dorm, am uitat sa ma imbrac frumos, sa ma parfumez sa ma pensez, am uitat sa citesc si sa discut si alceva decat despre banza de casa si rpreocupari de copii mici. cand copii o vad pe mama super frumoasa, vesela, in armonie perfecta cu tati, cand mama nu se mai lasa doborata si atinsa de mojiciile celor din jur, atunci, ei pot manca linistiti si paine cu gem, sau pot dormi si nespalati intro seara. eu am inceput sa ma mai destept, dar asta nu inseamna ca peste 3-4 ani nu am sa mai am de invatat sin nu o sa-ti mai scriu despre vinovatii traite. fii vesela, dana, si fii fericita, asta-i tot, fii tu!

    • Dana/ 29.07.2016Reply

      Nu m-a afectat nimic asa de tare. E doar o constatare și o mirare în același timp. Cred ca orice mama s-a simțit judecata de alte mame și a judecat la rândul ei, fără sa își propună sa facă vreun rău. Deci nu e vorba de “mojiciile” celor din jur, și nici de faptul ca postura de mama, în esență, nu îmi aduce cea mai mare fericire trăită vreodată!

  • Ev/ 29.07.2016Reply

  • Kat/ 29.07.2016Reply

    De multe ori ma gandesc unii oameni chiar nu au nimic de-a face cu acest rol, de parinte. Unii parinti se comporta ca si in povestea cu drobul de sare, fara sa se informeze, altii se comporta ca niste prieteni, fara o responsabilitate de educare, iar altii abuzeaza psihic de copilul lor, ca pe un sac de box, cu frustrarile lor. Respect femeile care nu se lasa influentate de societate ca trebuie sa creasca copiii daca ele nu vor/simt, si respect femeile care sunt mame si isi iau rolul in serios.

  • Florina/ 29.07.2016Reply

    Hai sa-ti spun povestea mea : sunt o mama incapatanata care si-a dorit sa-si nasca natural copiii din considerente proprii. Si am reusit doar pe fiica mea, 3 kg la nastere, 17 ore de trvaliu, fara epidurala. Apoi anul asta mi s-a nascut baietelul prin cezariana pentru ca sarcina a debutat cu o placenta praevia si a trebuit sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu depinde de mine. Apoi, prin luna a 5-a, la ecografie mi s-a spus c-a mai urcat placenta si c-as putea naste natural, eram super vesela si credeam c-o sa fie bine, dar prin sapt 38 la ecograf copilul meu avea deja 4 kg si ceva si nu dadea semne c-ar vrea s-apara pe lume, iar pozitia lui nu era una fara riscuri la o nastere naturala. Au urmat nopti nedormite, stres mult si niste poze, da, niste poze facute in sapt 39 cand am hotarat ca e cazul sa ma programez singura la o cezariana ca nu mai pot. Burta mea din acele poze era enorma, am realizat ca va fi un bebe grasan si ca poate voi putea sa-l nasc natural, dar ii voi produce si lu suferinta si mie plus ca mai aveam o fetita de 3 ani acasa de care tot eu trebuia sa ma ocup. Tot in poze aratam ca un om extenuat, ca o femeie care numai un alt travaliu lung si obositor nu-si mai dorea. Asa ca am ales, am ales responsabil, am ales pentru toti patru oamenii importanti din viata mea, eu, fetita mea, bebelusul si sotul meu, CEZARIANA, pentru a ma putea reface cat mai repede posibil, pentru ca bebelusul meu sa iasa intact si sanatos si pentru ca eu sa ma eliberez de o greutate a sarcinii pe care nu o mai puteam duce. Dupa nastere, la vreo doua zile, eram singura care plangea prin clinica din orice, absolut din orice, am trecut razant pe langa depresia postnatala tocmai pentru ca ma invinovateam, desi, cand m-a deschis doctorul in operatie si a scos copilul primele lui cuvinte au fost :wow, dar e mare, pentru ca puiul meu avea aprox 3900 g, iar perimetrul cranian era de 37. Daca sunt judecata sau voi fi nu-mi pasa, important este ca eu nu ma mai judec din clipa externarii cand am ajuns acasa si am vazut cata nevoie avea fetita mea de mine si cat ii lipsisem in cele 3 nopti la Clinica, iar depresia a incetat imediat. Recuperare dupa cezariana a fost floare la ureche fata de ce-am patit la nasterea naturala, iar ca si concluzie, nu as schimba nimic : ma bucur c-am reusit sa nasc natural primul copil si e santos la fel cum ma bucur c-am ales cezariana la al doilea si e la fel de sanatos. FIecare femeie trebuie sa-si asculte vocea interioara si sa fie suficient de puternica pentru a alege ce e mai bine pentru ea si pentru copil.

  • Georgi/ 30.07.2016Reply

    Eu inca nu am pomenit vreun copil care sa ii spuna maica-sii: “Esti o rea, pentru ca nu m-ai alaptat, pentru ca m-ai nascut prin cezariana, de ce nu m-ai nascut natural?? esti o rea, pentru ca nu mi-ai dat anumite alimente la diversifiecare, pentru ca ai avut tupeul sa ma lasi cu bunicii, ca sa iesi in oras, pentru ca m-ai lasat sa ma uit la tv cat eram mic (de ce ma lasai sa ma uit la Dragon Ball Z?? nu stiai ca e cu batai?? vezi ca acu’ am devenit un dezaxat violent!! LOL), pentru ca m-ai lasat sa mananc la mc donalds, pentru ca m-ai lasat sa ma tavalesc prin noroi si sa mananc corcoduse verzi cu sare, pentru ca ai avut TUPEUL sa ridici tonul la mine atunci cand intreceam masura, pentru ca m-ai/ nu m-ai vaccinat, pentru ca ai avut tupeul sa te aranjezi si sa vrei sa ai timp si doar pentru tine, pentru ca ai avut tupeul sa ma lasi sa merg la o gradinita normala, unde se da mancare normala, paine si dulciuri normale! De ce nu m-ai dat la o gradinita cu mancare BIO, unde gateste un mega chef si ne da creveti cu paste integrale si mousse de portocale?? ESTI O MAMA REAAA!!!!”.
    Exista acel copil?
    Imi poate spune cineva?

    Cat despre mamele care comenteaza si isi dau cu parerea neintrebate, sunt fix alea frustrate care cred ca detin adevarul absolut.

  • Ana/ 30.07.2016Reply

    Prima ora cand m-am simtit vinovata a fost la nastere, am incercat sa nasc natural, 2 ore am impins si nimic, am facut cezariana. A doua oara cand m-am simtit vinovata a fost cand nu am putut alapta deloc, acest lucru furesc si simplu a fost pentru mine greu si nu am reusit 🙁 evident am fost judecata toti auspus ca nu vreau nu ca nu pot, nu exista nu pot. Ce pot sa spun este ca oricat de mult ai vrea nu poti multumi pe toti. Am un copil sanatos si este ceea ce conteaza.

  • Iulia's Corner/ 15.08.2016Reply

    Te inteleg, chiar daca inca nu sunt mama. Cumnata mea tocmai a nascut (am un nepotel superb in varsta de o saptamana), si vazand tot procesul de pana acum, parca ma cuprinde un sentiment de teama, ca nu voi face fata asteptarilor, cand va veni momentul. Din punctul meu de vedere esti un model de urmat, cand vine vorba de a fi parinte si te felicit pentru asta!

    http://iuliascorner.wordpress.com/

  • Alina/ 19.08.2016Reply

    Am nascut natural si regret…am intrat apoi intr-o depresie postnatala ce m-a impiedicat sa ma bucur de copilul meu. L-am alaptat un an cand s-a oprit singur din supt si sunt mandra de mine. Si eu ma confrunt cu mai multe vinovatii- de la tristetea ce o simt ca nu am luptat mai mult pt cezariana, la vinovatia de a-l duce la cresa desi ii place tare mult, la nervii ce mi-i creeaza viata in general si ce ma impiedica sa fiu zambitoare pt el…offf e tare greu sa fii mamica…nu sunt capabila de sfaturi pt viitoarele mamici, cred ca ele insele vor descoperi ce au de facut cu incredere in Dumnezeu si in propriul bebeluș. Felicitari Dana pt articol!!!

Leave a Comment