Custom Menu

Latest From Our Blog

Tatal meu

Tatal meu

Ieri ar fi fost ziua tatalui meu. Ar fi implinit 62 de ani. De 1 an si jumatate nu gasesc raspunsul la intrebarea: DE CE?

In poza pe care o vedeti suntem la nunta mea si il rog sa mai stea un pic, sa nu plece… Sa mai stea la nunta mea, sa mai stea in viata mea… Ieri ar fi fost ziua lui. La finalul premierei de teatru pe care am avut-o, il cautam in sala cu privirea. Sunt convisa ca ar fi venit sa ma vada si ca ar fi considerat invitatia mea la un astfel de eveniment cel mai frumos cadou. Mi-e foarte dor. Nu trece. Si nu pot sa mi-l imaginez linistit, intr-o alta lume. E un subiect nevindecat. In acelasi an l-am nascut pe Vlad si la 2 luni a murit el. Au venit deodata si nu am avut timp sa il plang, nu am avut timp sa ma descarc. Am ales sa fiu mama vesela si puternica pentru Vlad. Dar sunt astfel de zile (probabil ca ati si simtit tonul meu trist din postarea de ieri) sau sunt pur simsplu anumite discutii in jurul meu care ma rascolesc, din senin, brusc, fara atentionare. Iar corpul si sufletul meu reactioneaza cumva necontrolat, respira greoi si plange, incat ma surprinde si pe mine. Cred ca m-a schimbat foarte mult aceasta pierdere.

Cand si-a luat la revedere ne-a spus ca omul nu moare decat atunci cand e uitat. Nu te-am uitat, tata, si voi continua sa vorbesc despre tine cu mandrie. Mi-e dor de umorul tau, de pofta ta de viata, de mesele de duminica, cand ne adunam cu totii la tine acasa si eram linistiti, asa cum nu am mai fost niciodata de 1 an jumate incoace. De ce?

Amanat/implinit
Al doilea Miracol: Dezvoltarea cognitiva a copilului

Comments

Tags:

29Comments
  • patriciia/ 19.11.2015Reply

    Impart cu tine acelasi sentiment Dana! Chiar daca au trecut aproape 5 ani , Imi plce foarte mult cuvintele tatalui tau : ¨omul nu moare decat atunci cand e uitat.¨, asa este!!! Dumnezeu sa ii ierte!

  • Sorina/ 19.11.2015Reply

    Nu poți nicio exprima TOT ceea ce numai sufletul tău poate simți!!!
    Știu cum este…

  • Sorina/ 19.11.2015Reply

    Nu poți exprima TOT ceea ce numai sufletul tău poate simți!!!
    Știu cum este…

  • Andreea Ilie/ 19.11.2015Reply

    Dana, te inteleg perfect! M-ai facut sa imi reamintesc cat de mult imi lipseste si mie tatal meu. Desi nu mai e cu mine de cand aveam 8 ani, abia acum , in perioada de adult ii simt lipsa extraordinar de mult! Let me hug you, cred ca avem nevoie amandoua de asta 🙂

  • monica/ 19.11.2015Reply

    Fii fericita ca ai avut un tata bun, care a fost alaturi de tine cat timp a trait. Ca ai avut un tata pe care l-ai chemat la nunta ta si a venit.
    Unii dintre noi avem tati vii morti, ceea ce e foarte trist deopotriva.

  • aurora/ 19.11.2015Reply

    La fel ca toate persoanele care au trecut prin asta, cred ca stiu foarte bine ce simti.si rezonez cu postarea ta. Si eu am pierdut-o pe mama acum 7 ani si nu pot spune decat ca dorul se face si mai mare pe masura ce trece timpul, insa mereu ma gandesc ca mama e acolo undeva , ma vegheaza si are grija de mine. Puterea de a zambi si de a merge mai departe vine si de la ei, pt ca sunt sigura ca asa ar fi vrut ei sa fim.

  • CristinaCris/ 19.11.2015Reply

    Imi pare rau Dana! La fel cum imi pare pentru fiecare persoana careia i s-a intamplat aceasta nenorocire! pentru ca din punctul meu de vedere este o nenorocire, la fel cum este si pentru un parinte atunci cand isi pierde copilul! Nici nu vreau sa ma gandesc ca va veni vremea cand voi trece si eu prin acest necaz…sper sa fie cat mai tarziu….nu stiu cum o sa fac fata, sincer cateodata , cand aud despre astfel de lucruri , stau si ma gandesc ca as prefera sa mor odata cu ei ca sa nu simt nici un pic durerea…pentru mine este un subiect foarte delicat si sensibil.
    S-a vazut atunci ca si Vladut ti-a dat multa forta, cel putin asa mi s-a parut mie , si te-a tinut tare si puternica. Nu stiu ce sa-ti spun in inchieere pt ca orice incurajare de genul “fi puternica”, ” timpul le rezolva pe toate” sau mai stiu eu ce sunt nule in astfel de momente…Ai grija de tine!

  • Georgiana/ 19.11.2015Reply

    Exact, DE CE? Aceeasi intrebare din pacate o am si eu, dar macar tatal tau te-a vazut inainte sa moara ca esti o femeie implinita, ca ti-ai gasit jumatatea si ca ai un copil splendid… Macar asta sa te aline un pic. Din pacate mama mea a murit inainte ca sa-si vada nepoteii pe care ea atata si i-a dorit si inainte ca macar sa ne luam ramas bun! Dumnezeu sa-l tina pe tatal tau in Lumina!

  • forentina/ 19.11.2015Reply

    Fe-ri-ci-rea presupune de toate:bucurie cu lacrimi,melancolie,dor si mult umor!Sa ai parte ce ele si sigur vei ajunge sa crezi ca forta vie a sufletului tau e o saminta nobila a familiei tale. .DOR e un cuvint doar in limba romina …………si daca il intorc pe dos, ROD este produsul semintei nobile.

  • DianaF./ 19.11.2015Reply

    CUVINTELE NOASTRE CRED CA SUNT DE PRISOS IN ASTFEL DE MOMENTE, DAR, DIN ADANCUL SUFLETULUI MEU ITI SPUN CA SUNT ALATURI DE TINE, EMPATIZEZ CU TOT CEEA CE FACE PARTE DIN VIATA TA….CU BUNE , CU RELE…MERGEM MAI DEPARTE….” EL’ ASA AR FI VRUT SA FII ! Capul sus, Danuca frumoasa….am mai spus-o si anul trecut….te vegheaza mereu, se mandreste cu tine, iti duce dorul si grija, dar stie ca esti puternica si ca viata ta e, totusi frumoasa si asezata ! Pup nasuc trist.

  • Toonie/ 19.11.2015Reply

    Este o intrebare la care nu vei gasi raspuns… Unii spun ca Dumnezeu ii cheama la el pe cei mai buni; altii ca au plecat intr-o lume mai buna…. Pe mine nu m-a convins inca niciun raspuns…. Si au trecut trei ani de atunci.

  • Dana/ 19.11.2015Reply

    Impart cu tine aceeasi durere.. Azi ar fi fost ziua tatalui meu(55 de ani), ieri s a implinit 1 si 5 luni de cand a plecat dintre noi.. la fix 9 zile dupa ce l am nascut pe Cezar, cel de al doilea copil, m am dedicat intr u totu copiilor, plang doar cand ei nu ma vad.. nu exista cuvinte care sa descrie durerea ramasa in urma lui,Dumnezeu sa-I odihneasca in pace!

  • Paun Catalina Cezarina/ 19.11.2015Reply

    Groaznic! Fii tare! Eu nu pot sa concep o asemenea pierdere, e un cosmar, doar incerc sa empatizez cu tine si ma simt ingrozita si cuprinsa de un fior urat! Pierderea unei persoane dragi provoaca un gol imens, gol care nu se poate inlocui cu nimic.

  • ioana rus/ 19.11.2015Reply

    Ca sa-ti raspund la intrebarea De Ce? Pt ca primii nostri parinti Adam si Eva au pacatuit si am mostenit totul de la ei inclusiv moartea doar ca Dumnezeu promite ca ii va invia pe cei care au murit,bineinteles trebuie sa facem si noi unele lucruri pt a putea sa-i revedem pe cei dragi noua…daca doresti sa afli mai multe te indemn sa cauti pe jw.org mai multe informatii…cine stie poate gasesti raspuns la intrebarea ta si poate si la altele….sau poate afli unele lucruri frumoase….

  • Teodora/ 19.11.2015Reply

    Iti transmit virtual o imbratisare maaaaaaare de tot.

  • Irina/ 19.11.2015Reply

    La inmormantarea talalui meu, cineva mi-a spus ca raul abia atunci incepe.. m-am uitat urat la el, “e tampit!” am spus in gand..crezand ca mai rau decat in clipa aceea nu va fi niciodata. 4 ani mai tarziu, realizez ca avea mare dreptate. Sufletul imi plange la fiecare etajera pe care vreau sa o pun, la fiecare sfat pe care vreau sa i-l cer..la gandul ca nu va fi acolo cand ma voi marita, si nici cand voi face un copil.. Bucura-te ca si-a cunoscut nepotul, ca a plecat linistit, stiind ca are o fata minunata, implinita, si cu o familie minunata alaturi de ea. El este alaturi de tine mereu, mandru, zambind vazandu-te cu Vlad, protejandu-va de orice. >:D<

  • Oana-Maria/ 19.11.2015Reply

    Dureros, am un nod in gat si mi-au dat lacrimile, pierderea persoanelor dragi din viata noastra nu poate fi vindecata prea usor, dar copiii apar atunci cand trebuie, tocmai pentru ca viata noastra sa capete un nou sens. Plangi, daca asta simti, ca sa te descarci, sa nu mai porti durerea crunta din suflet cu tine si apoi gandestete la toate lucrurile frumoase din viata ta. Numai bine oameni buni!

  • ioana rus/ 19.11.2015Reply

    Ca sa-ti raspund la intrebarea DE CE?Pt ca primii nostri parinti Adam si Eva au pacatuit iar rezultatul a fost ca au imbatranit si au murit iar noi am mostenit totul de la ei,imi pare rau pt tatal tau dar sa stii ca Dumnezeu ne promite ceva f frumos, ca in curand ii va aduce la viata pe cei care au murit iar noi vom putea sa-i revedem doar ca trebuie sa facem si noi unele lucruri,stiu ca esti o persoana credincioasa crezi in Dumnezeu,iar daca credem in el credem si ce ne promite.Te indemn sa cauti mai multe raspunsuri la intrebarea ta pe jw.org cu privire la morti si cine stie poate gasesti si alte lucruri interesante

  • Adela/ 19.11.2015Reply

    Nu vom avea niciodata raspunsul la aceasta intrebare. Singura noastra alinare, atunci cand pierdem o parte din sufletul nostru, este protectia pe care ne-o ofera mintea noastra si anume anestezierea durerii. Odata cu trecerea timpului incepem sa nu mai simtim acea durere, iar amintirile devim mai usor de suportat.

  • Roxy/ 19.11.2015Reply

    Dana draga,ma gandesc ca este extrem de greu sa iti pierzi tatal,dar de acolo de sus va pazeste si sunt convinsa ca este extrem de mandru de voi.Tu esti o femei puternica si ai mare noroc cu asa o familie frumoasa care te face sa treci peste astfel de momente grele.Dumnezeu sa il odihneasca in pace!Capul sus ca nu ai ce face,viata merge inainte.

  • atena/ 19.11.2015Reply

    Cunosc sentimentul. Din nefericire tatalui tau i s-a intamplat mult prea devreme, cu totul neasteptat. Desigur ar mai fi avut multe de facut si daruit. Bucura=te insa la gandul ca dansul a trait implinit. Cu siguranta tu si fratii tai i-ati adus multa bucurie, venirea pe lume a lui Vladut, si ea, mai ales ea, a incununat si incheiat frumos existenta dansului pe aceasta lume. Nu este putin lucru… Cu siguranta, ar fi meritat mult mai mult…. Cine stie… poate trecerea dincolo o avea rostul ei…. O fi un timp potrivit pentru asta. Poate chiar este frumos, inefabil… Altminteri nu vad ce sens ar mai avea toata zbaterea asta de aici…
    Dana, tu nu te opri din plans, daca asta simti, gaseste-ti loc si timp sa iti eliberezi trairile, lasa durerea sa iasa. Vei ramane doar cu dorul, nestins si cu amintirile multe si frumoase.
    Sunt cu sufletul alaturi de tine.

  • Berta/ 19.11.2015Reply

    Aceasi frustrare si suparare o am si eu. Anul trecut inainte cu 2 luni sa nasc mi-am pierdut tatal si odata cu el parca si o parte din mine. Viata parca nu mai este la fel sunt pierduta. Eram foarte apropiati vorbeam de 5 ori pe zi la tel. Rares baietelul pe care l-am nascut este copia fidela a tatalui meu ii seamana foarte mult si asta ma rupe zilnic pt ca stiu cat de mandru ar fi fost de el. Ma doare atat de tare ca nu mai este mai ales ca mai vine si Craciunul care era sarbatoarea noastra preferata. Nu am sa-l uit niciodata!

  • vv/ 20.11.2015Reply

    tata s-a prapadit anul asta de dragobete, dupa o scurta dar crunta suferinta.. cand l-am pierdut am simtit ca ma arunca cineva intr-un hau si acelasi hau s-a cascat imediat si in mine. cred in Cel de sus si vreau sa ma conving ca el, cel mai bun om pe care l-am cunoscut, e acolo in ceruri si ca ii este foarte bine. atat de bine sper ca ii este incat probabil ca nici macar nu are rost sa imi raspunda cand il intreb in soapta ce mai face. nu cred in paranormal dar in adancul sufletului meu inca mai sper ca imi da un semn, candva, sa stiu doar eu si cu el. ma enerveaza teribil cei care imi spun ca trebuie sa ma impac cu gandul ca nu mai e, ca si-a trait viata, ca a plecat multumit ca ma stie la casa lui, ca sa fac un copil ca sa vad ca nu o sa ma mai gandesc la suferinta si asa mai departe. sunt niste tampiti. timpul nu iti rezolva golul din tine, timpul te invata sa traiesti cu acest gol si sa ii pretuiesti amintirea, sa o cresti frumos, ca pe o floare rara. eu nu m-am mai putut ruga de cand suferinta lui tata ne ingenunchease. inca nu ma pot ruga, parca m-am pierdut cumva. invat deocamdata sa vorbesc “altfel” cu tata, fara sa astept un raspuns. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul tatalui tau!

  • FromParisWithLove/ 20.11.2015Reply

    Cuvintele tale s au transformat in lacrimi in ochii mei. Aceste momente fac parte din viata din pacate… este normal sa ai si zile mai putin bune ca fiecare dintre noi. BIZZZZ ! JE T’EMBRASSE FOOOORT !!!!

  • Descude/ 20.11.2015Reply

    E un gol pe care nu ai cum sa il umpli. Din pacate, asa e viata!
    http://www.descude.com

  • mora/ 25.11.2015Reply

    Am izbucnit in plans , in timp ce mi alaptezi ingerul . La pierdut pe tata pe 1 ianuarie. Acum doua saptamani am nascut un inger de fata. Linistea de care zici nu o sa mai fie niciodata pentru ca lipseste el.

    • Dana/ 26.11.2015Reply

      Il alaptam si plangeam pentru ca nu ma puteam stapani uneori si apoi imi parea rau ca ii transmit lui starea mea intr-un astfel de moment. Mi-era teama sa nu pierd lactatia…

  • gigiberlogea,activ/ 23.12.2015Reply

    Imi inchipui ce stari de viata experimentezi Dana, pentru pierderea unei fiinte dragi. Cumplite. E groaznic sa pierzi, un om care a stiut sa-ti fie tata, prieten, frate, sprijin, in momentele cheie ale vietii tale personale. Dumnezeu sa te intareasca, sa poti trece peste momentele acestea de incercare.
    Vai de capul meu! Vai de lumea aceasta nenorocita, orbita de materialism.
    Abia astept sa mor, de cand l-am pierdut pe tatal meu scump. Lumea asta nu mai are nicio valoare pentru mine. Totul e desertaciune si vanare de vant. Tot imi chem moartea sa ma ia, pentru a parasi odata lumea aceasta si tot ma amana
    M-am saturat de nenorocitii care raspandesc cancerul, intr-un fel sau altul.
    BLESTEMUL SI PEDEAPSA LUI DUMNEZEU SA-I CUPRINDA.

  • Gabriela/ 28.01.2016Reply

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.!

    Cunosc asa de bine sentimentul incat doare…. Tatal meu Dumnezeu sa-l ierte a murit la 3 luni dupa ce l-am nascut pe Vlad al meu, respectiv in 20.10.2014. Am mare bucurie si alinare ca l-a cunoscut si l-a indragit foarte tare, si-a dorit tare mult un nepot si a fost primul care a spus ca o sa fie baiat 🙂 (noi suntem 3 surori si simtea nevoia, dupa cum el ne zicea, sa mai apara si un baiat in familie ca sa echilibram situatia). Sunt tare multumita de faptul ca ultima data l-a vazut chiar in dumineca inainte de nefericitul eveniment.
    Nu ne-am luat la revedere niciodata pentru ca era un om care pana in ultima clipa a luptat, iubea tare mult viata, era vesel si glumea tot timpul chiar si in momentele grele prin care a trecut….
    Si eu am ales sa ma concentrez pe ghemotocul mic de 3 luni care depindea de mine (alaptat exclusiv fiind) sa-i ofer lui toata atentia, veselia si bucuria de care pot da eu dovada la fel cum o facea si tata cu noi. M-am gandit si m-am rugat pentru tata de fiecare data cand am iesit afara cu Vlad in marsupiu si speram sa-l visez in fiecare noapte sa stiu ca este bine. Si in ziua de azi (sigur si pe viitor) intreb surorile si pe mama daca il viseaza si cum este in vis. Simt o mare alinare cand aud ca il viseaza si ca este vesel pus pe glume asa cum era el (ma gandesc ca este bine acolo unde este).

Leave a Comment