Ultima zi din 2025
Se încheie anul si vad pe social media ca toata lumea face o retrospectiva, un bilanț, “un platouas” cu cele mai importante momente. Asa ca hai sa o luam pas cu pas.
Read more: Ultima zi din 2025
Îmi e mai simplu sa urmaresc trecerea anului 2025 prin proiectele pe care le-am implinit. Am repere mai clare. Astfel, anul a inceput cu o calatorie la Vilnius, unde scurtmetrajul scris si regizat de mine fusese selectat in cadrul unui festival international de film. Au urmat premiera in cinematografe a lungmetrajului “Marea Pescuiala” regia Valeriu Andriuta, dar si filmarile pentru lungmetrajul de debut al lui Cristian Bota. Apoi, toata vara am filmat pentru sezonul 2 al serialului “Groapa”, al carui ultim episod a fost recent urcat pe Voyo. Un alt rol inedit pe care l-am jucat anul acesta a fost cel de narator al lungmetrajului francez “Bambi – o poveste din padure”, distribuit in cinematografele din tara de Bad Unicorn. Iar la inceputul lunii septembrie, am avut primele zile de filmare alături de copii si Radu, pentru al doilea lungmetraj scris si regizat de el. Asta da bucurie! Nu aveti idee ce mult inseamna pentru noi si cat am asteptat sa lucram din nou impreuna. E foarte greu si foarte frumos ce isi propune Radu cu acest film, dar cum suntem inca in plin proces, n-as vrea sa intru prea mult intr-o astfel de analiza.Revenind la “caietul program” al lui 2025, toamna aceasta m-am bucurat si de premiera in cinematografe a filmului “Interior Zero” regia Eugen Jebeleanu. Asadar, 5 filme si un serial, in acelasi an! Ce an!
Desigur, in tot timpul acesta am jucat destul de mult teatru la Unteatru, inclusiv in sediul nou aflat in proces de renovare, dar si la teatrul Metropolis. Am jucat spectacolul “Proof” regia Andrei si Andreea Grosu in cadrul unui festival international de la Chișinău si am inceput lucrul pentru spectacole noi, care sper sa aiba premiera in 2026. Totodata, am dezvoltat si filmat podcastul “Cu inima la vedere”, dedicat Hope and Homes for Children, care continua si anul viitor, in autorulota familiei. Am devenit ambasador ViaTransilvanica si am urcat pe traseu alături de Vlad, Tibi si alti peste 1000 de calatori, care au raspuns invitației noastre.
Am lansat mai multe colecții Moon, am lucrat pentru foarte multe campanii comerciale din online si offline, dar si pentru multe initiative pro-bono, pe care m-am bucurat sa le pot sustine.
In ceea ce priveste calatoriile, am inceput anul plimbandu-ne cu trenurile prin Europa, fiind una dintre cele mai frumoase aventuri din viata noastra. Am avut o vacanta scurta la schi in Bansko, una la fel de scurtă in Turcia la inceputul verii, un city-break cu prietenele, cadou de 40 de ani, iar acum sunt extrem de norocoasa sa descopar China alături de familia mea minunata.
Imi e clar ca anul acesta am fost cel mai fericita alături de copiii mei. M-am bucurat enorm de intrarea lui Vlad la Vianu, unde ii place la nebunie, de filmarile Liei pentru un scurtmetraj si de timpul nostru de familie petrecut in casuta de la Viscri, pe care am renovat-o si amenajat-o cu toata dragostea.
Dar au fost si momente teribil de dureroase. Am cunoscut oameni noi, de care m-am apropiat cum nu as fi banuit, dar am si pierdut prietenii, care au lasat goluri in suflet greu spre imposibil de peticit. Am asistat neputincioasa la suferinta unor oameni extrem de importanti in viata mea si m-am simțit de multe ori tristă, furioasa, singura, neinteleasa, vinovata si foarte dezamăgită ca nu imi pot duce misiunea de salvator pana la capăt. Am sperat si mi-am pierdut speranța de nenumărate ori. Si inca mai sper, caci asa aleg eu sa pasesc in 2026, incapatanata, sperând.
Un an plin – chiar si eu ma mir de cate au incaput. Pe bune, toate astea intr-un singur an? UAU! Mama, tu esti mai atenta decat mine la fluxul evenimentelor, am ratat ceva? Sau e ceva gresit in lista? Oricum, un an intens si un an al extremelor. Ce simt acum? Ca tocmai cobor dintr-un roller coaster, destul de nauca, cu un zâmbet blocat pe fata si inima inca batand cu putere. Incerc sa ma dezmeticesc putin, asa ca ma mai uit o data la “constructia” lui impunatoare si alambicata. Sunt tare, nene, sunt rezistenta, caci i-am facut față in “caderile” acelea periculoase. Dar nu le mai vreau, mi-au ajuns, mersi frumos. Si totusi, am stiut sa ma bucur din plin si de “înălțimile” si adrenalina pe care mi le-a oferit! O cursa care m-a schimbat, sincer. Pasesc cu mai multa precautie in noul an, cu dorinta de a avea mai multa liniste, o minte mai limpede si un ritm mai asezat al evenimentor. Si cat mai multe calatorii!
P.S. Am scris randurile astea de jurnal intr-o noapte in care n-am putut sa adorm deloc, in Guilin, asteptand rasaritul.