Custom Menu

Latest From Our Blog

Emotiile nasterii

Emotiile nasterii

Sambata dimineata, Adela Popescu a adus pe lume un baietel superb. Am fost acolo, pe holul spitalului, si i-am urat Bun venit pe lume! micutului inca din primele minute de viata. Nasterea este un miracol, iar bucuria momentului este pur si simplu coplesitoare.

 

EN: Saturday morning, Adela Popescu gave birth to a beautiful baby boy. I was there, in the hospital, to welcome him to this world, since his first minutes of life. Giving birth is a miracle, and the joy of the moment is simply overwhelming.

“Alo, Dana? Naste Adela!” – l-am recunoscut cu greu pe Radu, a carui voce era brusc mai subtire si mult mai tremurata ca oricand. Nici nu stiu cum m-am imbracat si m-am suit in masina catre maternitate, dar probabil ca am stabilit un record de timp scurt pentru o iesire din casa.

Parcasem departe, nestiind daca o sa gasesc loc chiar in fata spitalului, asa ca ultima strada am alergat-o de la un capat la altul. Cand am ajuns la receptie, gafaiam, cam ca o femeie care urmeaza sa nasca: “Unde e Adela?” intreb si mi se raspunde ca la etajul 5 este sala de nasteri, iar la 3 o asteapta toti cei din familie. “Ma descurc!” am raspuns si am tulit-o in primul lift. Evident ca am apasat butonul…5. Nu voiam sa intru peste ea in sala de nasteri, dar pur si simplu am simtit pe moment dorinta de a fi cat mai aproape posibil, intr-un astfel de moment. Cand s-au deschis usile liftului, am zarit imediat inscriptiile: “Sala de nasteri 1”, “Sala de nasteri 2…”. M-am oprit in prag si am auzit un urlet puternic si continuu de nou nascut din sala cu numarul 1. “Cum ar fi sa fie al Adelei?!” – nici nu apuc sa imi termin gandul, caci chiar de acolo iese o asistenta draguta care, recunoscandu-ma, imi spune: “Tocmai a nascut!”. “El e? Pe EL il aud? El urla asa puternic?” Mi se raspunde ca el este bebelusul asteptat si ca este de nota 10. Moment in care imi tasnesc lacrimile. Ma gandesc la Adela, la Radu, la mine, la Vlad, la Radu al meu…nici nu stiu cate imagini mi-au trecut prin cap intr-o fractiune de secunda. Era clar ca e un bebe sanatos la cum tipa.

In lift, coborand la etajul 3, asistenta imi spune ca pot avea eu placerea de a-i anunta pe Radu si pe restul familiei de nasterea micutului, daca tot s-a nimerit sa fiu acolo la primele lui strigate, auzite din spatele usii de la sala de nasteri cu numarul 1. Va dati seama ca am iesit urland, cu lacrimi in ochi, ca “A nascuuuuuuttt!”. L-am pupat pe Radu prima oara, evident, sa-l felicit pentru un bebe “care urla continuu, stai linistit, l-am auzit, e sigur un bebe puternic si sanatos!” – cam asta imi aduc aminte ca le spuneam in acele momente si ii pupam pe toti din familia lor.

Odata cu nasterea Adelei mi-am dat seama ca altfel vad acum lucrurile, ca mama. Acum cuprind amplitudinea momentului, anticipez emotia mamei, bucuriile nemasurate ce vor veni, clipele de fericire pura… acum STIU ce va urma. Pe cand la nasterea lui Vlad (si cred ca asta se intampla la orice prima nastere a unei mamici) eram pur si simplu depasita de bucuria si emotia momentului. Sa ne intelegem, eu sunt o fire analitica, genul care face scenarii, care anticipeaza, care ia in calcul orice posibila situatie ce va urma… iar de data aceea eram pur si simplu socata, luata complet prin surprindere, emotia fiind de neconceput. Cand i-am auzit strigatele lui Vlad de la sosirea pe lume, instantaneu mi-au tasnit lacrimile de fericire. Nu era nimic rational, era emotie pura, nefiltrata, nemarginita, totala. Extaz. Ala a fost. Si apoi prima masa la san, iarasi, emotii noi, senzatii complet noi… ma uit peste poze acum si vad ca aveam o fata plansa, rosie de bucurie si, nu in ultimul rand, mirata! Viata imi facea cel mai frumos cadou in acele momente.

Si de aceea acum o nastere, mai ales cand vorbim de cea a celei mai bune prietene, a surorii tale practic, ma emotioneaza profund. Pentru ca acum inteleg.

Adela, Radu, dragii mei, va doresc sa aveti un baiat sanatos, care sa va aduca multe momente de fericire, care sa fie vesel, iubitor, inteligent, intelept si visator ca voi! Va iubim pe toti 3.

P.S.: Vlad moare de nerabdare sa-l cunoasca pe viitorul lui prieten cel mai bun, un frate practic.

“Hello, Dana? Adela is giving birth!” – I could hardly recognize Radu, whose voice was suddenly squeaky and trembled. I have no idea how I got dressed and rushed to the maternity, but I have probably set a record for the shortest time needed to get out of the house.

I parked far, not knowing if I would find a parking spot right in front the hospital, so I ran from one end to the other of the street. When I got to the reception, I was gasping for air, much like a woman who was about to give birth: “Where is Adela?” I ask and I am told the delivery room is on the 5th floor, and the family is waiting for her on the 3rd floor. “I’ll be fine!” I replied and ran to the nearest elevator. Obviously I pressed…5. I didn’t want to go into the delivery room with her,but I just felt the need to be as close as possible in such a moment.  When the elevator doors opened, I saw the signs right away: “Delivery room 1”, “Delivery room 2…”. I stopped and heard a strong continuous cry of a new born from delivery room 1. “Wouldn’t it be great if it were Adela’s?”- I don’t get to finish my thought, because a nice nurse comes out who, recognizing me, says: “She just gave birth!”. “It’s him? I’m hearing HIM? He screams so vigorously?”. I am being told that he is the expected baby and that he received a 10. And I burst into tears. I am thinking about Adela, Radu, me, Vlad, my Radu…so many images pass through my head in the blink of an eye. It was clear he was healthy by the way he was shouting.  

In the elevator, while going to the 3rd floor, the nurse tells me I can have the pleasure of announcing Radu and the rest of the family about the baby’s birth, since I happened to be there for his first screams, heard from behind the door of delivery room 1 . You can imagine I ran out screaming, tears in my eyes, “She gave biiiiiiirth!”. I kissed Radu first, obviously, to congratulate him for a baby who “screams continuously, don’t worry, I heard him, he’s definitely strong and healthy!”- that’s what I remember saying in those moments while I was congratulating the entire family.

With Adela’s birth I have realized that I see things completely different now, as a mother. Now I can grasp the amplitude of the moment, I anticipate the mother’s emotion, the unmeasured joys that will follow, the moments of pure happiness…I KNOW now what will follow.  At Vlad’s birth on the other hand (and I think that happens for every mother’s first birth) I was simply overwhelmed by the joy and emotion of the moment. Let me be clear, I am an analytical type, I make scenarios, anticipate, take into account every possible outcome…and this time I was just shocked, completely taken by surprise, the emotion being unimaginable. When I heard Vlad’s cry upon entering this world, I immediately burst into tears of happiness. There was nothing rational, just pure emotion, unfiltered, no boundaries, complete. Ecstasy. That’s what it was. And then the first time breastfeeding, again, new emotions, completely new sensations… I am looking through the photos now and I see my face looked like I was crying, red with happiness and, not least, astonished! Life was giving me the most beautiful present in those moments.

That’s why giving birth, especially when it happens to my best friend, practically my sister, is profoundly emotional to me now. Because now I understand.

Adela, Radu, my dears, I wish you a healthy boy, who will bring you many moments of happiness, who is happy, loving, wise and a dreamer like you! We love all 3 of you.

P.S.: Vlad is dying to meet his future best friend, practically his brother.

30Comments
  • Roxy/ 14.06.2016Reply

    Asteptam sa scrii pe blog.Sunt asa fericita!Cand ma gandesc ca si eu am vazut-o in realitate pe Adela cand era graviduta.Sa ii dea Dumnezeu multa sanatate,sa fie fericit si sa isi bucure parintii.

  • Denisa/ 14.06.2016Reply

    Ce frumos!

  • Andreea/ 14.06.2016Reply

    Foarte frumoasa si emotionanta descrierea. Felicitari!! ??

  • Elena/ 14.06.2016Reply

    Cat de frumoosss!! Voi sunteti cele mai bune prietene, ambele in balanta, perechea voastra se numeste Radu si ambii sunt in varsator si fiecare aveti cate un baietel! ??

    • Dana/ 14.06.2016Reply

      Si fiecare cate doi frati, iar coincidentele continua… 🙂

      • toscasilviu/ 15.06.2016Reply

        foarte frumooos 🙂

  • Paula/ 14.06.2016Reply

    Foarte frumos!

  • Roxana t/ 14.06.2016Reply

    Ce păcat ca in Romania tatăl nu poate participa la naștere! Am nascut acum 7 luni intr-un spital din Spania, aici este obligatoriu ca viitoarea mămica sa aiba un însoțitor in sala de nașteri. A fost foarte emoționant si pentru tati.

    • Andreea/ 14.06.2016Reply

      Bună! În România, mai exact în Constanța,la o clinică privată, poate asista o persoană la naștere. (Tatăl copilului, mama , soacra, sora, prietena…cine Îți este mai apropiat)

    • Andreea Ilie/ 15.06.2016Reply

      La clinicile private ( ca si cea in care au nascut Dana si Adela) poate sa stea un insotitor cu tine pe timpul nasterii, atat cezariana cat si naturala. Clinicile permit, mai este nevoie de aprobarea medicului care asista la nastere, care in 95% din cazuri este de acord. Decizia apartine in principal tatalui copilului. Al meu sot a participat la nasterea fiului nostru, dar acum, la a doua nastere nu mai vrea sa participe, nu s-a simtit confortabil..

    • nico/ 15.06.2016Reply

      Ba da poate fiindca a nascut la privat.Nu a vrut sa participe.

      • Dana/ 15.06.2016Reply

        Radu a stat langa ea toata noptea Si dimineata, a fost Si este extrem de dragut Si implicat. A vrut sa fie cat mai mult timp langa ea. Se vede deja ca vor fi doi parinti tare buni.

  • Barbaresso Mariana/ 14.06.2016Reply

    Ce frumos ai descris! Te iubesc fata buna !!

  • Elena/ 14.06.2016Reply

    He, he..eu sunt in balanta, viitorul meu sot in varsator – cea mai compatibila relatie, in opinia mea ? si poate in viitor voi avea si eu un baietel ca sa pot intelege exact sentimentele descrise de tine precum si auzite de la alte mamici! Felicitari Adelei.

  • Andreea Alexandra/ 14.06.2016Reply

    Ce superb ai descris totul…m-ai facut sa imi aduc aminte de momentul cand am nascut si eu. Va admir prietenia, sunteti niste suflete minunate. Sa fiti asa vesnic, sa va iubiti, sa va ocrotiti prietenia si sa imbatraniti impreuna. Asa visam si eu cu cea mai buna prietena a mea, dar ea s-a schimbat foarte mult de cand am venit eu la fac in buc. Asta e! Va iubesc pe amandoua…sunteti minunate

  • Angela/ 14.06.2016Reply

    Am citit cu ochii în lacrimi de emotii. Am asteptat aceastā postare stiind ca sunteti mai mult decât prietene, dar sincer nu credeam ca voi citi cu nod în gât si ochii în ploaie.
    Am retrait nasterea mea si a surorii mele, la fel într-un hol încercam sa ghicesc unde e surioara mea , iar când am auzit acele plânsete am stiut cā sunt gemānutele noastre.
    Ai atins inima fiecarei despre noi , mamele îndragostite de pruncii nostri.
    Sā va trāiascā fratiorul – prieten , sānatate si fericire îi dorim.

    https://copilariamamicilor.wordpress.com

  • Clara/ 14.06.2016Reply

    Dar de durerile de la nastere nu zici nimic? S-au ati nascut prin cezariana? Tin minte ca dupa nastere nu am mai avut putere sa-mi tin copilul in brate din cauza durerilor si al travaliului care a durat cateva ore bune.

    • Dana/ 14.06.2016Reply

      Eu am nascut prin cezariana, drept urmare a fost diferit. Adela a nascut natural. Mi-as fi dorit sa traiesc aceasta experienta, sa stii, dar nu am vrut sa imi asum riscuri la nasterea lui Vlad. Dar din ce vorbesc cu alte mame in ultima vreme, realizez tot mai tare ca fiecare nastere este unica, iar durerile sunt foarte diferite. Eu eram programata la 38 de saptamani si 5 zile, dar Vlad a ales sa vina la 38 si 1 zi. Drept urmare, am ajuns cu contractii regulate de 50 la spital, pe care nu le simteam aproape deloc. Dupa 2 ore aveam contractii de 100 si pentru mine erau absolut suportabile. Am intrat imediat la cezariana si din momentul anesteziei chiar ca nu am mai simtit nicio durere a nasterii. Abia dupa nastere mai sunt dureri la cezariana, dar si acelea au fost mai mult decat suportabile pentru mine.

    • monica/ 15.06.2016Reply

      eu am incercat sa nasc natural, m-am chinuit 8 ore, dar efectiv nu m am dilatat mai mult de 6 in ultimele 4 ore. am avut dureri cumplite. cezariana a fost floare la ureche pt mine. am avut dureri de spate dar suportabile incat sa pot sa imi tin bebelusul in brate. in schimb o pritena, 2 nasteri, in 2 ore a nascut la ambele, natural, dureri suportabile.
      depinde de organism.

      • Dana/ 15.06.2016Reply

        Absolut! Cred ca trebuie sa fii rezonabila si daca apar probleme in timpul nasterii naturale ori pe parcursul sarcinii si ti se recomanda cezariana, sa alegi calea mai sigura pentru copil.

  • Sorina/ 14.06.2016Reply

    Da, intr-adevar ca mama vorbim, sentimentele acelea care te cuprind imediat dupa nastere sunt incredibile! De nedescris! Trebuie sa fii mama sa poti intelege! Chiar nimic nu se compara cu dragostea care iti invadeaza inima si tot corpul cand il vezi pe bebelusul tau pentru prima data, cand il simtit pe pielea ta, cand il managing, pupi si ii spui cat de mult il iubesti si cat de asteptat a fost. Am retrait si eu emotii frumoase cand am vazut interviul Adele! Sa ii dea Maica Domnului putere multa, rabdare, nadejde si speranta atunci cand va fi depasita de situatie Sa o intareasca! Le doresc tuturor femeilor binucuvantarea de a fi macar o data mame ?!!!

  • Georgeta Dinca/ 15.06.2016Reply

    Sa le traiasca si sa fie fericiti! Ma bucur ca am cunoscut-o personal graviduta ?

  • TITINA NICA TENE/ 15.06.2016Reply

    Adela nu putea sa nasca decat normal. A fost o gravida responsabila. Cunosc gravide care fumeaza, beau alcool etc. Am lacrimat cand am auzit ca a nascut cu bine. Sa-ti traiasca bebele cu tine si toti cei dragi al;aturi!

    • monica/ 15.06.2016Reply

      noi astea iresponsabile nastem prin cezariana???

  • Mami/ 15.06.2016Reply

    Sa fie sanatosi cu totii si sa se bucure de pui. Si eu am nascut natural si cred ca fiecare are parte de o nastere unica..si conteaza si ce asteptari are mama. Important este ce se intampla dupa. Daca copilul este ingrijit cu toata dragostea, va fi totul grozav. Ei par foarte incantati si dornici sa isi îndeplinească misiunea de părinți asa ca sunt sigura ca va fi pe maini bune micutul. Si eu sunt insarcinata acum iar si am citit postarea cu mari emotii desi mai am pana nasc..

  • Rebeca/ 15.06.2016Reply

    Buna, Dana. Mi-au dat lacrimile citindu-ti randurile… Ma bucur enorm pentru Adela, pentru ca totul a decurs cu bine. I-am vazut emotiile din timpul interviului, am vazut cat de frumos vorbea despre bulgarele de dragoste… Si ma bucur la fel de mult cand vad ce “sora” minunata are. Te imbratisez!

  • teogirl/ 15.06.2016Reply

    omulet, ne emotionezi, sa stii 🙂

  • Alexandra/ 16.06.2016Reply

    Ei, pentru ca sunt tot felul de mame pe aici care critica cezariana versus nasterea naturala, tin sa mentionez ca esentiala este urmarirea sarcinii (fatul + mama), adica mers regulat la doctor, cu investigatiile aferente fiecarei perioade a sarcinii. In mod ideal, se naste natural, insa sunt cazuri in care cezariana este necesara, iar o nastere naturala pune in pericol viata copilului. De aceea, e indicat ca doctorul care a urmarit sarcina sa fie cel prezent la nastere, pentru ca stie cel mai bine riscurile si beneficiile fiecarei alternative in contextul clinic dat. Cezarienele doar de frica durerilor la nastere, fara a exista riscuri sau complicatii in prealabil sau o indicatie clara a cezarienei, sunt strict alegerea pacientei si cu asta cred ca m-am facut inteleasa.
    In rest, felicitari noilor parinti si mult succes de acum incolo!

    • Dana/ 16.06.2016Reply

      Total de acord cu tine.

  • Iulia's Corner/ 18.06.2016Reply

    Emotionant, cred ca este un sentiment de neegalat, de care sper sa am si eu parte :).Felicitari!

    https://iuliascorner.wordpress.com/

Post A Reply to Clara Cancel Reply