Custom Menu

Latest From Our Blog

Nu e nicio rusine

Nu e nicio rusine

“Dar ce probleme ai tu ca sa mergi la psiholog?” m-a intrebat cineva acum cativa ani, cu un ras superior, ironic. “N-ai ce face cu banii?” a continuat, vazand ca nu raspund, ca m-am blocat. Deja regretam faptul ca mentionasem, chiar si in treacat, chiar si cu autoironie, ca merg la terapeut. “Nu, eu n-am niciodata probleme” i-am raspuns zambind. “Ma alint.” am continuat, cu acelasi ton, facand automat persoana din fata mea sa bata in retragere. Nu mai stiu cum a continuat discutia, dar uite ca si dupa vreo 5 ani de atunci, inca imi aduc aminte acea reactie. Nu imi era o persoana apropiata, cu care sa fi baut vreodata o cafea, cu care sa fi ramas vreodata la povesti. Ma urmarea de la distanta si avea sentimentul ca ma stie bine, probabil prin prisma mesajelor pe care le transmiteam atat online, cat si offline. Pentru ca, intr-adevar, intotdeauna am transmis celor care nu imi sunt foarte apropiati senzatia ca am mereu foarte mare incredere in mine si ca sunt mereu un om vesel si optimist. Ca n-am efectiv nicio “problema”. M-am protejat. Si am adunat si am adunat si am tot adunat multe, fara sa le las sa iasa niciodata la suprafata.

Pana intr-o zi cand am cerut ajutor. Aveam cosmaruri in fiecare noapte. Ma rog, mereu am fost colega cu cosmaruri misto, inca de prin liceu, dar in perioada aceea, dupa ce tata murise de cateva luni, cu Vlad bebelus, le-am luat ca pe un semnal de alarma. Am zis hai sa vad totusi ce e cu noptile astea agitate, ce e cu mine, cu doliul pentru tata, cu noua postura de mama. Aveam atatea intrebari, de fapt, ca nici nu stiam la prima sedinta de terapie din viata mea ce sa ii spun mai intai psihoterapeutului. Cu ce sa incep. Abia dupa multe sedinte am realizat ca in sfarsit imi dau ocazia sa trec printr-un proces de autocunoastere, de multe ori al naibii de dureros, dar extrem de necesar.

Si cu cat au trecut anii, mai ales in raport cu Vlad, iar acum cu Lia, am inteles ca terapia a fost cel mai bun cadou pe care am putut sa mi-l fac. Pentru ca numai dupa ce ajungi sa te cunosti putin mai bine, sa intelegi niste tipare in care ai ajuns sa functionezi, sa descoperi radacinile unor reactii, gesturi, emotii, abia dupa ce incepi sa ai o relatie sanatoasa tu cu interiorul tau, abia atunci poti sa incepi sa dezvolti o relatie sanatoasa si cu cei dragi tie. Iar pentru acest proces ai nevoie de un ajutor, de un ghid. Iar eu mi-am gasit acest ghid in terapeutul meu, dupa ce i-am cerut ajutorul. Nu inseamna ca esti “nebun”, “psihopat”, “descreierat” sau “alintat”. Esti doar un om, ca oricare altul, care are nevoie sa fie ascultat si care incearca sa se inteleaga, sa se accepte si, ideal, sa se iubeasca asa cum e.

Am mers cativa ani la terapeut. Erau perioade in care mergeam o data pe saptamana timp de cateva luni, dupa care faceam o pauza mai lunga, apoi reluam, si tot asa. Dar pentru gestionarea relatiilor pe care le am cu copiii mei, continui si acum sa cer sfaturi terapeutului. Simt ca imi fac un cadou de fiecare data cand apuc sa imi programez o sedinta, pentru ca in sfarsit pot sa descarc ce am mai adunat. Ultima am facut-o online, fiind in pandemie, acum vreun an cred. Initial credeam ca nu va functiona dialogul online, dar abia dupa ce sedinta s-a incheiat am realizat ca nu am avut nicio problema cu asta, adica nu am simtit nicio bariera in comunicare. Sigur, aveam deja o relatie mai lunga cu terapeutul meu, dar pe de alta parte, cred ca ne-am obisnuit cu totii sa comunicam destul de mult la distanta, intrand mai usor in profunzimi, chiar si cand nu suntem fata in fata cu omul caruia ne destainuim. Daca stam sa ne gandim ce lucruri putem spune la telefon unui prieten sau unei prietene, acceptam mai usor ideea ca – mai ales in astfel de vremuri – si terapia online poate fi o solutie.

Asa ca, in incheiere, va rog daca va simtiti tristi, stresati, anxiosi, cu stari depresive, sau daca vreti pur si simplu sa treceti printr-un proces profund de autocunoastere, sa luati in calcul psihoterapia, chiar daca v-a fost teama sau rusine pana acum. Iar pentru aceste vremuri, va recomand o platforma unde puteti sa va gasiti un terapeut cu care sa intrati in dialog online, prin video conferinta: Hedepy.

Ultima oara i-am recomandat aceasta varianta de terapie online unei prietene care era in izolare, acasa, cu toata familia bolnava de covid, simtind ca e la capatul puterilor. Nu o luati ca pe o reclama, ci ca pe o recomandare. Sunt mai multi psihoterapeuti dintre care puteti alege, cu foarte mare experienta (inclusiv in psihoterapia online), specializati pe mai multe probleme: anxietate, depresie, stres, incredere in sine, relatie, insomnie si pana la cum sa ai grija de sanatatea mintala in timpul acestei pandemii.

Sigur, niciun terapeut nu te poate ajuta, daca nu vrei sa fii ajutat. Si nu e nicio rusine, nu e o dovada de slabiciune, nu e o ratare sa ii ceri ajutorul. Caci tot ce conteaza este sa fim sanatosi la trup, dar si la minte si la suflet. Hai sa normalizam acest subiect, hai sa spargem prejudecatile. La inceput le spuneam doar prietenelor mele apropiate ca merg la terapeut, vorbeam despre asta doar in bula mea. Acum va vorbesc voua, pe blog, chiar si cu riscul unor titluri penibile prin presa de clickbait. Dar cred ca merita sa vorbim deschis despre asta, ca cei care au nevoie de ajutor sa stie cand si cum il pot avea. Asadar, acum e randul vostru, cu curaj si empatie, sa imi spuneti daca ati fost vreodata la terapeut. Raspunsurile voastre pot fi motivatia altora. Multumesc.

 

foto: Alex Galmeanu 


Acest articol a fost realizat cu sprijinul Hedepy.ro. Multumesc ca sustineti brandurile care sustin acest blog.

13Comments
  • Alina/ 15.11.2021Reply

    Ce bine vine articolul asta.. ❤️
    Încă nu am fost la terapie dar in ultimul timp doar la asta ma gândesc pt ca simt ca ma cam ia depresia.. Poate o fi un pic de la vreme și puțin mai mult de la oboseala, mutat în alt oraș și lipsa de prieteni, bebe, partenerul de viata în fata căruia nu ma pot deschide complet (trauma de la fostul partener🤦‍♀️).. simt ca e nevoie și parca totuși nu știu ce ma împiedică și de ce tot amân 😑
    As fi vrut pe cineva de prin împrejurimi la care sa pot ajunge repede și care sa aibă un chip cald.. Sau poate ca totusi ar fi o idee buna și online însă cred ca e mai dificil sa te conectezi cu terapeutul asa..
    Sunt conștientă de multe probleme/traume din trecut și totuși.. 😔🙈
    Începutul e mai greu, nu? 🙃
    Toate cele bune ❤️❤️❤️

    • Dana/ 15.11.2021Reply

      Da, inceputul e mai greu. Apoi si procesul terapeutic poate fi dificil, dar in alt sens. Iar mai tarziu devine o sursa de descarcare de stres/nervi/frici si reincarcare cu optimism.

    • Dana/ 15.11.2021Reply

      Si cred ca e mai simplu sa incepi asa, cu o ora online. Ca altfel iti vei gasi mereu scuza ca nu ai timp sa ajungi pana la un terapeut…. Dar cred ca nu trebuie sa ajungi sa iti sune toate alarmele, adica sa pici in depresie (adica diagnostic medical) ca sa ajungi la terapeut. E util sa incepi de cand simti “ca te cam ia…”.

  • Bia/ 15.11.2021Reply

    Eu am anxietate si stres deja de ceva timp, a inceput mai mult de la munca, dar deja simt ca ma stresez foarte mult si de la alte lucruri mai marunte. Nu mai gestionez stresul corespunzator si ma tot gandesc sa merg la terapeut, tot aman, tot gasesc scuze, imi spun ca pot si singura… acuma ma gandeam sa imi fac cadou de craciun, sa ma alint si cu asa ceva nu doar la coafor sau la salon…

  • Elena/ 15.11.2021Reply

    Ce frumos și încurajator ai spus! ❤️ Da, ședințele la psiholog au fost cea mai bună investiție făcută. Pentru ca am ajuns intr-un moment al vieții in care am fost sincera cu mine și mi-am dat seama că nu știu să gestionez anumite emoții și că mă copleșesc. Încurajez pe atunci pe oricine aud ca se lupta cu situații care le macină sufletul. Poate că acceptarea nu e ușoară, dar e sănătoasă. Suntem diferiți și imperfecți. Tocmai in asta sta frumusețea vieții ❤️!

  • Cristiana D./ 16.11.2021Reply

    Da, și ei fac terapie de aproape 3 ani și simt în sfârșit ca mă cu osc mai bine cu adevărat. Simt ca pot sta cu emoțiile mele, sa le accept și să îmi pun întrebarea “ce vor ele să îmi transmită de fapt”.
    Abia acum pot sa cercetez trecutul cu curiozitate ca sa aflu ceva nou, ca sa vindec părțile ramase în așteptare care nu au plecat niciodată, au rămas cu mine încă de când eram copil mic, vulnerabil.
    Merita psihoterapia tot timpul și banii din lume, și eu am inceput fata in fata și după, am continuat-o online, săptămâna de săptămână deoarece m-am mutat din București.
    Felicitări pentru abordarea subiectului ăstuia așa de puțin pus în discuție. E un pas înainte spre normalizarea igienei sănătății mintale și emoționale.

  • Ionela/ 23.11.2021Reply

    Am inceput sa fac terapie in urma cu aproape 3 ani si daca la inceput imi era oarecum rusine sa impartasesc, acum o spun cu mandrie, e normalitatea mea, un fel de “merg la sala”. A fost cea mai buna decizie pe care am luat o vreodata si e cea mai buna investitie financiara pe care o poate face cineva. Mi se pare ca oricat as cheltui, return of investment e incomparabil.
    Mai nou, am decis cu iubitul meu sa mergem la cateva sedinte de consiliere in cuplu ca sa invatam sa ne ascultam si sa comunicam mai bine si mai usor.
    In paralel am fost si la 2 sedinte de constelatii familiale in care am mai descoperit niste lucruri despre mine.
    Toate m au invatat sa fiu mai blanda si mai rabdatoare cu mine, sa mi dau timp, sa ma ascult, sa ma simt.
    Primul pas e mai greu pt ca mecanismele de aparare ca ne au tinut intregi atatia ani ne spun ca suntem bine, ca ne ajuta sa vorbim cu prietena noastra, ca am citit o carte cu care am rezonat si am intelea ce trebuie sa facem. Dar realitatea e ca nimic nu se compara cu discutiile cu un profesionist care stie sa te ghideze in discutie, care nu ia nimic personal si care te invata sa te pui pe primul plan fiind in acelasi timp cea mai buna varianta a ta pt cei dragi.

  • Cati/ 23.11.2021Reply

    Problema noastra, a românilor, e ca avem prea multe prejudecăți. Ne place sa punem imediat etichete. Un om chibzuit e imediat etichetat ca zgarcit, cineva foarte sociabil devine imediat antipatic si e catalogat ca fals, cineva care reuseste sa se afirme intr-un domeniu are pe cineva in spate, cineva merge la psiholog si sigur e nebun. Ce nu înțeleg majoritatea oamenilor e că pur si simplu e de bun simț sa mergi și cu căpicul la control asa cum mergi cu toate celelalte organe. Pentru ca, guess what, si capul e tot al nostru, iar daca psihic si mental nu esti functional, sansele sunt foarte mari sa devii total nefunctional.

    • Dana/ 23.11.2021Reply

      Ca bine zici!

  • Daniela-Elena/ 23.11.2021Reply

    Da, am început de curând. Dintotdeauna l-am văzut ca pe un lucru normal nici nu văd ce e de judecat în asta. Din păcate, în jurul meu, doar persoanele care fac/au făcut terapie înțeleg și nu au preconcepții. Însă, am încetat să mai stau la povești cu persoanele care m-ar putea judeca ori încerca să-mi schimbe decizia. Pe principiul nu suntem în tandem pe subiect, discutăm alte subiecte comune (dacă avem). Printre ele se află chiar și mama mea, cu o mentalitate “de modă veche”, căreia nici măcar nu am de gând să îi spun că merg la terapie. Până și prietenele se plâng că nu mai știu nimic de viața mea. Știau prea multe, mai bine acum😁. Mai sus zicea cineva că e ideal să mergi “când te ia” nu când pici deja în toate fazele unei depresii. Foarte corect, când am putea să prevenim de ce să mergem apoi să tratăm și să fie de 10 ori mai greu procesul!!?

    • Dana/ 23.11.2021Reply

      De acord, nu cred ca trebuie sa astepti un prag critic. Psihoterapeutul nu ar trebui sa fie privit ca “ultima varianta” – “daca efectiv nu mai pot, merg la terapeut”. Nu, poti face o programare din primul moment in care te simti depasit de stres, griji, din prima clipa in care iti vine sa le urli celor din jur in urechi ca iti e greu si ai nevoie de ajutor.

  • Georgiana/ 23.11.2021Reply

    Si eu fac psihoterapie, am inceput recent. Cred ca am o luna. Totul a inceput cu un stres major de la serviciu, incununate cu niste dezamagiri pe plan profesional. Aceste stari m-au adus in pragul disperarii si am inceput sa am atacuri de panica, anxietate, frica de boli, controale la medici care imi ziceau ca sunt bine iar eu nu ii credeam. Incepusem sa fiu din ce in ce mai greu de suportat, mereu speriata, fara sa ma bucur de nimic, pana cand, intr-un final, am decis ca am nevoie de ajutor. E un proces de auto-cunoastere dar simt ca sunt pe drumul cel bun.

    • Dana/ 23.11.2021Reply

      E un proces lung, dar extrem de benefic

Leave a Comment