Custom Menu

Latest From Our Blog

Au trecut 2 ani

Au trecut 2 ani

Azi se implinesc 2 ani de la moartea tatalui meu. Tin minte ultima saptamana din viata lui de parca s-ar fi intamplat toate ieri. Tin minte convorbirea la telefon prin care am aflat ca ar putea avea o boala grava. Tin minte intrarea la el in salon si harta lumii din dreptul patului. Tin minte drumul in fuga spre reanimare, prin subsolul spitalului, si ochii lui de atunci. Tin minte discursul prin care si-a luat la revedere. Tin minte ca ne-a spus ca numai cine e uitat e mort cu adevarat. Si poate de-aia ma agat de aceste ultime amintiri si mi le reimprospatez in fiecare zi, incercand sa salvez fiecare detaliu, asa cum nu am facut din pacate cu alte amintiri cu tatal meu din copilarie sau din adolescenta, cand habar n-aveam ce multa nevoie voi avea de ele acum, si cand stateam linistita cu gandul ca daca uit ce cantec imi canta cand eram bebelus sau uit povestile lui de la pescuit sau povestile din tinerete, cand a intalnit-o pe mama, voi putea oricand sa pun mana pe telefon si sa-l sun pentru lamuriri. Tare mult as vrea sa il mai pot suna. Mai am inca atat de multe de lamurit.

 

EN: 2 years ago today my father died. I remember his last week of life like it was yesterday. I remember the phone call when I found out that he might have a serious illness. I remember entering his hospital room and the world map by his bed. I remember running towards the ICU, through the hospital basement, and the look in his eyes in that moment. I remember his good bye speech. I remember he told us only who is forgotten is gone for good. And maybe that’s why I hang on to these last memories and I refresh them every day, trying to save each detail, like I haven’t done with other memories with my dad from my childhood or adolescence, when I had no idea how much I would need them now, and when I was certain that if I forget what lullaby he used to sing to me or his fishing or youth stories, when he met my mother, I could always pick up the phone and ask for clarifications. How I wish I could call him. I still have so much to figure out.

2Stai linistit, tata, nu te vom uita niciunul cat timp vom mai fi pe aici. Si o sa am grija ca nou nascutul acesta din imagini, pe care-l tii emotionat in brate, sa stie cand va fi mare ca bunicu’ era tare mandru de el.

EN: Rest assured, dad, we won’t forget you as long as we’re still around. And I will make sure that the new born in these pictures, whom you carry with great emotion, knows when he’s all grown up that his grandpa was very proud of him.

Tags:

20Comments
  • Daniela/ 10.05.2016Reply

    Eu ce sa mai zic ? Mama a murit acum treispe ani cand eu eram prea tanara si copilaroasa. Atunci nu am constientizat atata cat constientizez acuma cand am un copil. Mi-as fi dorit asa de mult sa il cunoasca pe Victor, sa mearga in parc impreuna, sa fi prins nasterea lui, nunta noastra in iunie care urmeaza, sunt atatea momente care le-a ratat si le va mai rata. Ce e maj grav e ca incep sa o uit, sa uit vocea ei, atatia de putini ani traiti impreuna. E ciudata viata asta. Iti da foarte multe dar totusi iti si ia…

  • Kinga/ 10.05.2016Reply

    You made me burst in tears! I am sure he is proud of you 🙂

  • Andreea/ 10.05.2016Reply

    Offf…Multă putere!
    În august, acum 2 ani a plecat și tata. Nu a apucat decat să afle că sunt însărcinată. Era tare mândru și fericit dar nu a mai avut timp să își țină primul nepot în brațe, să îmi lase și mie așa amintiri cum ai tu cu el și puiul tău 🙁

  • Sorina/ 10.05.2016Reply

  • Florina/ 10.05.2016Reply

    Te înțeleg cel mai bine… La mine sunt 5 ani jumate de cand nu il mai am pe tata, e greu tot mai greu cu dorul, durerea se estompează si te obisnuiesti cu ea, dar dorul devine tot mai sufocant. De aceea rememorez si eu mereu momente cu el, inchid ochii si imi imaginez vocea lui, de care am atâta nevoie. L-am pierdut la 21 de ani dupa 2 sapt dupa nunta mea, asta a fost ultima lui dorință sa ma vada mireasa, era ft bolnav, Dumnezeu i-a implinit-o.

  • Simona P./ 10.05.2016Reply

    Dana, cred că s-a simțit tare binecuvântat că și-a ținut în brațe nepoțelul. Sunt cu sufletul alături de tine și apreciez sinceritatea cu care ne împărtășești din trăirile tale. Curaj!

  • Flory/ 10.05.2016Reply

    Am aflat ca sunt insarcinata la 3 zile dupa inmormantarea tatalui. Sora mea era insarcinata si ea. Amandoua am nascut baieti. Eram sigura ca voi avea baiat si am decis sa-i poarte numele. Trist !

  • Ramona/ 10.05.2016Reply

    Pe 11 Mai, adica maine, e un an de cand a murit tata. Noi am avut o luna de agonie si o saptamana de impietrire furibunda si, la fel ca tine, retraiesc toate momentele acelor zile. Imi e dor de tata ca si cum ar fi plecat undeva de unde stiu ca nu se poate intoarce insa e o traire pozitiva si cred ca asta e cel mai important!

  • beatrice/ 10.05.2016Reply

    in cazul meu au trecut deja 7 jumatate…aveam doar 19 ani cand a plecat tata…a apucat doar sa ma vada terminand liceul si bucurandu-se ca intrasem la facultate!! Dorul va creste iar lipsa lui se va simti si mai mult in timp, mai ales la momentele importante…! singura mea alinare e ca am un inger doar al meu acolo sus care imi ghideaza pasii spre bine!! Pacat ca nu avem mintea de pe urma, sa stim sa ii aprexiem si iubim cand ii avem aproape! dar fii puternica si fii sigura ca te vegheaza si stie cat ii lipsesti!

  • Harabagiu Berta/ 10.05.2016Reply

    Acum in iulie si la mine se implinesc 2 ani de cand s-a dus tata…cel mai rau este ca baietelul meu s-a nascut exact la 2 luni dupa moartea lui…cel mai mare regret al meu ca nu si-a cunoscut nepotelul in schimb cred ca are grija de el de sus ca e sanatos si voios…iti inteleg durerea si niciodata nu o sa pot sa-l uit pentru ca zilnic ma gandesc la el

  • Anca N./ 10.05.2016Reply

    Cu tot dragul iti spun ca sunt alaturi de tine, Dana. Fii fericita, take care of your body and mind si aminteste-ti ca esti parte din el. Si astfel, va fi mereu alaturi de tine.

  • Mihaela/ 10.05.2016Reply

    Tatal meu a murit in august anul trecut, a suferit de aceeasi boala ca si tatal tau. In decembrie 2015 ar fi implinit 60 de ani. Din pacate, in ultimele zile de viata a fost la reanimare, intubat, si nu a reusit sa ne mai spuna ultimele dorinte. Imi pare insa foarte bine ca si-a cunoscut nepotelul si au avut 1 an de petrecut impreuna. Dar cred ca niciodata nu voi putea trece peste intrebarile astea: de ce el si cum i s-a intamplat asa ceva cand toata viata a fost sanatos. Sper din tot sufletul ca a plecat intr-o lume mai buna, fara suferinta si ca ne vom revedea intr-o buna zi.

  • Bea/ 11.05.2016Reply

    Imi pare rau, Dana! Te imbratisez strans!

  • Irina/ 11.05.2016Reply

    tata…. 8 ani. l-am pierdut cand aveam 19 ani, 3 luni inainte de BAC. e foarte greu. nu stiu cand va deveni mai usor sau daca va deveni vreodata usor

  • Miu Miu/ 11.05.2016Reply

    Am vrut sa scriu aseara dar nu am mai putut. Cred ca ai plans mult cand ai scris postarea asta si am plans si noi cu tine…

    Multa putere iti doresc, multa multa 🙁

  • Irina/ 11.05.2016Reply

    Emotionant…nu imi pot imagina aceasta durere..sa fii puternica! E bine ca ai reusit sa vorbesti despre asta….si lacrimile sunt bune uneori..

  • Roxy/ 12.05.2016Reply

    Exact asa am si eu poza cu bunicul meu.El ma tine mandru in brate si eu aveam 9 luni cand o boala necrutoare l-a luat.La fel ca mine sunt sigura ca si Vlad v-a fi foarte mândru de bunicul lui.Dumnezeu are grija de el.El este acum ingerul vostru pazitor.

  • Ramona/ 12.05.2016Reply

    La mine au trecut 11 ani de când l am pierdut pe tata. Un an de zile am fost împietrită,nu am mai putut zâmbi.alinarea mi a venit treptat odată cu transferul felului de a fi al tatălui meu în propria ființă.a fost o ușurare și o mândrie că sunt la fel ca el.il port în mintea și sufletul meu permanent.multă putere si tie,Dana

  • irina vasile/ 12.05.2016Reply

    Draga mea si eu mi-am pierdut tatal acum 14 ani la varsta de 65 de ani si parca s-a intimplat ieri.Durerea nu a trecut dar s-a indulcit putin cu anii.Nu poti uita niciodata un parinte si nici toate clipele petrecute cu el.Amintirile raman si ne tin companie pana o sa plecam si noi.Dar asta e viata si nu putem face nimic pentru a-i pastra langa noi mai mult timp.Dumnezeu sa-i odihneasca si sa ne amintim cu drag de ei atat noi cat si copiii nostri!

  • Iulia's Corner/ 12.05.2016Reply

    Nici nu pot sa iti spun cat de bine te inteleg….

    https://iuliascorner.wordpress.com/

Leave a Comment