Custom Menu

Latest From Our Blog

Exercitiu de sinceritate

Exercitiu de sinceritate

Din momentul in care am devenit mama, am trecut printr-un lung proces de autocunoastere. Am inceput sa fiu mai onesta cu mine, sa imi validez emotiile si sa mi le accept – bune sau rele. Apoi am incercat sa va impartasesc si voua experientele si trairile mele, in speranta ca v-ar putea ajuta, candva. Desi nu e deloc usor sa faci asta, sa lasam #PovestileDinNoi sa fie auzite, cred ca e un demers valoros.

Acum cateva zile am primit o provocare din partea Libresse sa vorbesc despre cat de important e ca noi femeile sa impartasim experientele traite, sa vorbim deschis despre ce ne bucura, despre temerile noastre sau despre ambitiile noastre… sa vorbim despre noi. Si mi-am adus aminte de jurnalul meu de pe Instagram. In fiecare seara fac o mica recapitulare a zilei si incerc sa notez cele mai fericite momente. Exista, desigur, si zile incarcate de tristete, iar atunci – cu orice risc – vorbesc despre asta. Dar oare am fost mereu sincera cu voi? Adevarul e ca si eu am evitat, cu buna stiinta, sa notez in acest jurnal – si implicit sa va anunt si pe voi – cand am ramas insarcinata cu Lia. Desi, evident, traiam o imensa bucurie! Dar nu v-am impartasit asta nu pentru ca sunt persoana publica si pregateam nu stiu ce moment special in care sa fac anuntul. Nu, deloc. Adevarul e ca nu am anuntat ca sunt insarcinata din prima zi, pentru ca sunt un om cu frici. Si frica cea mare era sa nu trec printr-o pierdere de sarcina, iar mai apoi sa fiu nevoita sa va vorbesc si despre asta. Pur si simplu nu as fi avut curajul necesar. Nu as fi fost capabila ca intr-un moment atat de trist, de maxima vulnerabilitate, un moment de instabilitate emotionala, sa fac fata tuturor posibilelor mesaje primite. Probabil cele mai multe intr-o astfel de situatie ar fi fost mesaje de incurajare – ma bazez pe faptul ca omenirea mai e capabila de empatie. Dar poate ca ar fi fost si mesaje in care as fi fost invinovatita, ca sigur am facut sau nu am facut ceva de am ajuns intr-o astfel de situatie. Si de frica acestor reactii, am tacut. Deci tot frica de “gura lumii” a fost. Ati zice ca sunt obisnuita cu toate, fiind in atentia publicului de 30 de ani, dar uite ca in momente atat de sensibile si eu ma ascund intr-o carapace si ma feresc cum pot. Am pastrat, asadar, secretul pana cand am intrat in trimestrul 2. Si apoi, cu #lateredit, am adaugat in jurnalul anului 2019 cele mai fericite momente legate de sarcina mea: ziua in care am aflat, prima ecografie sau cand l-am anuntat pe Vlad.

Multe femei procedeaza la fel ca mine si anunta abia cand trec in trimestrul doi, iar riscul pierderii unei sarcini scade considerabil. Altele, in schimb, cu un munte de curaj, vorbesc lumii despre orice, chiar si despre o pierdere de sarcina, iar povestile lor ajuta enorm femeile aflate in situatii asemanatoare. Si le felicit din tot sufletul pentru asta. Dar astfel de povesti sunt rare. Cel putin asta rezulta in urma unui studiu la nivel national realizat de Libresse Romania in luna mai 2020, prin intermediul caruia s-a urmarit identificarea perceptiei pe care femeile din Romania o au atunci cand vine vorba despre a vorbi deschis despre experientele, trairile si emotiile lor. Studiul arata ca pentru 70% dintre femeile din Romania pierderea unei sarcini este un subiect tabu.

Pe de alta parte, stiti bine ca am vorbit despre multe momente de vulnerabilitate din viata mea, m-am expus si ma expun in continuare, vorbind despre familia mea, despre bucuriile mele ca mama, dar si despre nereusitele mele legate de aceasta “meserie” de parinte. Iar cand am vorbit despre astfel de momente, sa stiti ca nu mi-am imaginat ca vorbesc unui numar maaaare de persoane, ci m-am gandit ca ii vorbesc unei singure femei, unei prietene, cuiva care are in momentul respectiv nevoie de mesajul meu. Caci daca o astfel de poveste sincera atinge si ajuta chiar si o singura persoana aflata intr-un moment dificil, atunci ea merita sa fie spusa. Cu orice risc.

Si cel mai si cel mai greu e sa impartasim momentele in care am gresit, momentele care nu ne pun intr-o lumina buna. Sincer, pana si in fata terapeutei ma ascund uneori. Mi-e rusine sa ii arat pana si ei partea aceea din mine care nu are stralucire. Imi caut scuze cand vorbesc… ca o tocilara ce am fost mereu, incerc sa o impresionez cu sentimentele mele bune, uitand practic pentru ce am venit. Dar, pe bune acum, cat de satisfacator e sa citesti marturisirea unei femei legate de un moment in care a gresit, in care nu a fost de 10, un moment in care iti arata ca e OM, si nu super-erou.

M-am lungit, cum fac intotdeauna pe blog. Dar va invit si pe voi sa imi povestiti o experienta sau sa imi vorbiti despre trairile voastre, despre temerile sau bucuriile voastre ca femei, acum, in 2020. Sa lasam #PovestileDinNoi sa fie auzite!

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Libresse. Multumesc ca sustineti brandurile care sustin acest blog.

Ce ar fi daca n-ar fi

Comments

No Comments

Leave a Comment