Custom Menu

Latest From Our Blog

In vizita la mamici

In vizita la mamici

302 4 6 10 12

Azi am fost in vizita la Centrul Maternal Casa Agar, despre care v-am mai povestit aici. Am cunoscut o parte dintre mamicile care locuiesc acum in centru, dar si o parte din echipa extraordinara din spatele acestui centru, care mi-a povestit mai multe despre problemele pe care le intampina o mamica ajunsa in imposibilitatea de a-si creste copilul. De fapt asa s-a si deschis Casa Agar. O mamica care vine noua in centru inseamna deja un abandon in minus si o reala sansa de a-si incepe viata de la zero. Mamicile nu parasesc centrul pana cand nu li se gaseste un serviciu din care ar putea sa-si plateasca o chirie si gradinita copilului/copiilor. Timp de 1 an de zile sau poate si mai mult au parte de ajutorul unor oameni cu experienta in acest domeniu (asistenti sociali, psihologi) care le urmaresc constant evolutia pentru a se asigura ca atunci cand vor pleca din casa vor putea fi cu adevarat independente. Unele mamici care au locuit in centru de-a lungul anilor au fost mamici cu facultatea terminata (unele chiar doctorande), iar altele care nu avut acces la educatie. Pentru ele in special centrul organizeaza cursuri de specializare pe care le urmeaza in timpul sederii lor acolo: de asistent bucatar, manichiurist, coafeza etc. Totul e atent gandit ca mamele sa poata sa inceapa o viata noua.

1 3 5 7 8 9 111413 15 16 17 18 19 20 21 22 252726 2833 29 3532x34

Confectionarea bijuteriilor, care a prins contur in proiectul numit Touched Collection, a inceput strict ca o terapie. In fiecare joi mamicile merg intr-un alt sediu in care lucreaza minunate bijuterii. Asta le relaxeaza pe de o parte, dar le si face sa se simta din nou utile. Orice banut strans din vanzarea bijuteriilor lucrate de aceste mamici puternice inseamna foarte mult pentru ele. Deci daca va doriti martisoare cu poveste (cum sunt ale lor), puteti sa le gasiti pe toate pe pagina lor de Facebook. Va fi un sentiment placut sa stiti ca ati facut un bine cumparand bijuterii de la Touched Collection. Eu asa am sa fac. M-a emotionat foarte tare vizita de azi si chiar va scriu din suflet. M-am bucurat sa cunosc atat o parte dintre mamici, cat si copiii minunati, care erau la ora de joaca si venisera langa noi la masa de bijuterii. Unii dintre ei locuiesc acum in centru, altii au locuit in trecut si se mai intorc doar dupa scoala, caci aici in centru au parte in continuare de o primire calda. Vom mai vorbi despre Casa Agar si Touched Collection si cu alte ocazii. Mai ales ca vreau sa va arat intr-un post viitor cadoul pe care mi l-au oferit mamicile.

312423

In ultimele trei poze sunt alaturi de cea mai mica mamica si cel mai mic pui, fetita ei de 6 luni, care locuiesc acum in centru. Apoi sunt langa peretele cu o parte dintre amprentele copiilor care au trecut prin Casa Agar. Iar in ultima poza alaturi de o parte din echipa din spatele acestui centru maternal, persoane pe care le respect foarte tare pentru munca depusa.

Si iata o parte dintre bijuteriile si martisoarele Touched Collection pregatite pentru luna femeii, pe care le puteti cumpara prin pagina lor de Facebook:

27279_419439254798873_424550221_n 32164_432111790198286_1243899738_n307413_434743913268407_366242273_n37102_419439231465542_69588117_n 521448_434743803268418_823140668_n 551552_434743829935082_2105859949_n 555178_419445551464910_225370506_n 968962_599951940080936_1256732770_n 1511161_599951840080946_438788923_n 1618575_599951760080954_377454590_n 1907954_599952173414246_1352637251_n

16Comments
  • BiancaZ/ 20.02.2014Reply

    Toate sufletele au dreptul la viata!
    Sunt extrem de bucuroasa cand vad oameni care iubesc sa daruiasca, cred ca asta este fericirea suprema….

  • Andreea S/ 20.02.2014Reply

    Bijuteriile si martisoarele sunt extrem de frumoase..mamele acestea merita tot respectul din partea noastra!

  • rodica/ 20.02.2014Reply

    cat de mult apreciez ca aceste femei au avut puterea sa mearga inainte! sa fie sanatoase si ele si copiii lor! dragelor, aveti niste comori de copii!

  • ARBC/ 20.02.2014Reply

    E foarte bine ca aceste mame, care nu si au gasit linistea in bratele unu sot si tata iubitor si plin de grija, au unde apela si pot sa nu degradeze, sa nu isi piarda increderea in Dumnezeu, si sa simte ca totus cineva le iubeste si inteleg suferinta lor

  • ARBC/ 20.02.2014Reply

    Respect pentru toti colaboratorilor care au atata dragoste pentru toata lumea care intra la ei si ii ajuta

  • Anachen/ 20.02.2014Reply

    Extrem de emotionant acest post., nu doar pentru mamici sau viitoare mamici, ci pe pentru toata lumea.Ma bucur mult ca ne-ai impartasit povestea lor!!

  • Ramy's blog/ 20.02.2014Reply

    Mă bucur foarte mult că există și în România astfel de centre. Probabil prea puține la câte cazuri disperate sunt în toată țara. .. dar este totuși un început.
    Bijuteriile sunt foarte frumoase.

  • Catalina/ 21.02.2014Reply

    Foarte emotionanta postarea, Ma bucur ca aceste suflete si-au gasit linistea la centru! Arati bine, Dana!

    http://www.piecesofsoul.com

  • Irina/ 21.02.2014Reply

    Sunt foarte frumoase.

  • adriana/ 21.02.2014Reply

    Minunat loc si minunate femei! Toata admiratia mea pentru ele!

  • Oana-Maria/ 21.02.2014Reply

    Laudabila aceasta initiativa si ma bucur din suflet ca s-au gasit solutii pentru aceste mame minunate.
    Sunt foarte frumoase aceste martisoare si ai facut foarte bine Dana ca ni le-ai prezentat. Astfel putem oferi martisoare din suflet, pentru suflet, fiind cu constiinta impacata ca am facut un bine.
    Multa sanatate tuturor!
    Sarcina usoara in continuare si mult, mult, mult bine!
    P.S. Se simte caldura pe care ai dorit sa o transmiti.

  • silvia/ 21.02.2014Reply

    Toate sunt atat de frumoase….iar centrul merita tot respectul pentru ceea ce face

    https://foodandlifestories.blogspot.ro/

  • Cristina/ 21.02.2014Reply

    Am aflat de Casa Agar de pe blogul tau.
    Am crezut ca lucrarile lor sunt niste martisoare banale, dar sunt chiar foarte frumoase!!
    Sanatate tuturor!

  • KATE/ 21.02.2014Reply

    DE ACUM VOI CUMPARA BIJUTERII PENTRU MINE SI FETITA MEA DE LA ACESTE MINUNATE FIINTE

  • Alexa Raluca/ 25.02.2014Reply

    Buna Dana,

    Felicitari pentru aceasta initiativa, bunatatea sufletului tau ti se vede in ochi, cu siguranta vei fi rasplatita pentru fericirea pe care o oferi celor din jurul tau!
    Pentru ca ma gandesc sa raman insarcinata cat de curand, as fi vrut sa te intreb daca tu ai luat acid folic . Si daca da, a fost la recomandarea medicului sau pur si simplu l-ai luat din farmacie? Gasesc atatea variante pe internet, iar prietene care sa fi ramas deja insarcinate inca nu am 🙂

    Iti doresc o nastere usoara!

    • Dana/ 25.02.2014Reply

      Am luat la recomandarea medicului timp de 2 luni inainte de a ramane insarcinata.

Leave a Comment