Custom Menu

Latest From Our Blog

Motherhood

Motherhood

Am vorbit despre cel mai greu si important rol din viata mea, cel de mama. Cred ca ar putea fi o lectura interesanta atat de pentru alte mame, cat si pentru femeile care isi fac planuri…

 

EN: I wrote about the most difficult and most important part in my life, being a mother. I think it might be an interesting read both for other mothers and for women who are making plans…

A trecut destul de mult timp de cand Raluca m-a rugat prima oara sa-i raspund la cateva intrebari pentru blogul ei – WineBeforeNoon. A crescut si Vlad de atunci 🙂 Desi parerile mele despre relatia parinte-copil sunt inca “in curs de consolidare” si nu pot pune niciun verdict, am senzatia ca ati putea totusi sa va regasiti in cateva dintre ele, exprimate cu sinceritate in acest interviu. Astept un feedback daca e asa ori ba.

O parte importantă a chimiei dintre părinte și copil e – după mine –  abilitatea părintelui de a rămâne a kid at heart. Și tu faci asta cu atâta naturalețe. Cum ai reușit să te păstrezi copil jucând rolul unui adult? 

Cred că toți avem încă acel copil în noi și am fi mai fericiti dacă i-am asculta mai des nevoile. De cele mai multe ori, parcă îi punem mâna la gură copilului ăstuia din noi, îl pedepsim și îl trecem la colț, să nu ne faca domne’ de rușine. Că deh, acum suntem oameni mari. E o falsă impresie că noi suntem adulți nemultumiți sau, dimpotrivă, adulți satisfăcuți. Supărările și bucuriile sunt de cele mai multe ori ale copilului din noi, și nu ale adultului. Când devii părinte, se întâmplă două chestii bune deodată. În primul rând copilul tău scoate la joacă copilul din tine. Tii minte când strigam din fata blocului către balconul  de la etajul 5 “Mama lui Alina, o lăsați pe Alina să se joace cu mine afară?”. Eh, acum copilul tău îți zice un fel de: “Mamaaa, lași copilul din tine să iasă afarăăă?” Deci el e un stimulator important. Iar al doilea lucru favorabil e că acum ai o scuză bună și în fața celor din jur. Te strâmbi, faci întrecere în parc, te murdărești cu înghețată… și lași impresia în jur că e pentru copil, vezi doamne, vrei să îl faci pe el fericit. Dar, pe bune acum, cred că e pentru amândoi. Azi m-am jucat un fel de baba oarba cu el în curtea Cărturești Verona până ne-au adus mâncarea și jur ca a fost terapie premium.

#Momguilt. Crezi că e momguilt-ul e un semn că ne pasă și că suntem implicate? Sau mai degrabă o urmare a faptului că ne setăm singure standarde imposibil de atins? 

Înainte de a-l naște pe Vlad m-am pregătit psihic că o sa fie greu, că o sa fie nopți nedormite, plânsete, dureri la alăptare și altele. Am fost atât de pregătită pentru rău, încât mi s-a părut mult mai simplu, mult mai ușor, mult mai plăcut în realitate. Deci ține mult de ce așteptări ai. Pe de altă parte, sentimentul de vinovăție tot a apărut. Pentru el nu mă pregătisem de dinainte. Țin minte senzația groaznică pe care o aveam când Vlad avea 1 an jumătate – 2 și îl lăsam la mama ca să merg la niște repetitii, la filmări sau să joc un spectacol. Voiam să îmi fac meseria în continuare, dar pe de altă parte mă simțeam vinovată că nu sunt cu el când ar putea învăța un cuvânt nou! Dacă rămâi cu el acasă sau dacă te întorci la serviciu, dacă îl înțarci sau nu îl ințarci, dacă iei bonă sau nu iei bona, dacă dormi cu el, sau nu dormi cu el… tot te vei simți vinovată la un moment dat. Asta cred că se întâmplă în primul rând din cauză că se pune presiune prea mare pe mame în general. Prea multe sfaturi de cum ar trebui să fii, să faci, să simți. Prea multe standarde imposibil de atins venite din exterior și prea puțină lume care vorbește pe bune despre viața de familie. Văd câtor mame le este rușine să mărturisească faptul că al lor copil a avut un tantrum. Ca și când furia copilului nu e o emoție aboslut normală, ca oricare alta, care trebuie validată ca atare. Pai nu, dacă ai marturisi că ai aceste dificultăți, înseamnă că ceva ai greșit tu ca mama în educația lui. Muuuult prea mare presiune. Ni se cer muuuult prea multe. De aici vina.

Daca vreti mai mult, gasiti pe blogul WineBeforeNoon.

In poze port: tricou H&M, pantaloni MillaMilla by Ludmila Corlateanu, ochelari Chloe, platforme Zara.

EN: It’s been quite a while since Raluca asked me to answer a few questions for her blog – WineBeforeNoon. Even Vlad has grown since then:) Even though my opinions on the parent- child relationship are still shaping and I can’t give any verdicts just yet, I feel like you could find yourselves in some of them, expressed in all honesty in this interview. I am waiting for a feedback whether I am right or wrong.  

An important part of the chemistry between parent and child is – according to me – the parent’s ability to remain a kid at heart. And you do that very naturally. How did you manage to keep being a child yourself while still playing the part of an adult?

I think we all still have that child inside us and we would be a lot happier if listened to its needs more often. Most of the time, we seem to cover its mouth, punish it, so it doesn’t embarrass us. Because now we are all grown up. It’s a false impression that we are dissatisfied adults or, on the contrary, satisfied adults. The sorrows and joys are mostly the ones of the child within us, and not of the adult. When you become a parent, two good things happen to you at the same time. First of all, your child asks your inner child out to play. Do you remember how we used to shout to the balcony from the 5th floor “Alina’s mum, will you let Alina come out and play with me?”. Well, now your child is somehow saying: “Muuuum, will you let the child inside you come out and play?”. So he/ she is an important stimulator. And the second favorable thing is that now you have a good excuse in front of the rest. You get to make faces, race in the park, get dirty from ice cream… and you leave the impression that it’s all for the child, because you want to make him/ her happy. But seriously now, I think it’s for both. Today I played hide and seek with him in the  Cărturești Verona garden until they brought our food and I swear it was premium therapy.

#Momguilt. Do you think mom guilt is  a sign that we care and that we are involved? Or is it more because we set impossible to achieve standards for ourselves?

Before having Vlad I prepared myself psychically that it’s gong to be hard, that we’ll have sleepless nights, crying, breastfeeding pains and others. I was so prepared for the bad, that it felt much easier, much more pleasant in reality. So it’s all up to the expectations you have. On the other hand, the guilt feeling still showed up. I wasn’t prepared for it.  I remember the horrible sensation I had when Vlad only was 1 and a half years old- maybe 2 and I would leave him with my mother because I had rehearsals, shootings or theatre plays. I wanted to keep doing my job, but on the other hand I felt guilty that I’m not with him when he could have learned a new word!  Whether you are a stay at home mom or go back to work, whether you when him or keep breastfeeding, I you get a babysitter or not, if you co sleep or not… you’ll still feel guilty at some point.  I think this is mainly because there’s too much pressure on mothers in general. Too many advice about how you should be, what you should do, feel. To many standards which are impossible to achieve, coming from the outside and too few people speaking about family life for real. I see how many mothers are ashamed to admit that their child has thrown a tantrum. Like the child’s fury is not an absolutely normal emotion, like any other, which must be validated as such. But no, if you confess to having these difficulties, it means there’s something wrong with you as a mother and that you made a mistake in his/ her education. Far too much is asked of you. Too much pressure. Hence the guilt.

If you want to read more, go to the blog WineBeforeNoon.

In the pictures I am wearing: H&M t-shirt, MillaMilla by Ludmila Corlateanu pants, Chloe glasses, Zara wedges.

Jurnal de calatorie in Sicilia
Cum ne pregatim de inceperea gradinitei

Comments

5Comments
  • Amy/ 24.08.2018Reply

    Imi plac la nebunie pantalonii tai! <3 <3 <3

    http://www.happyamy.ro

  • Gabriela/ 24.08.2018Reply

    Absolut superbe pozele, este ireal peisajul 😀

    • Dana/ 27.08.2018Reply

      Absolut! In desert, langa Tel Aviv. Maine-poimaine urc episodul 3 de vlog de acolo si o sa puteti vedea mai bine acest loc absolut superb.

  • Ewa Macherowska/ 25.08.2018Reply

    Amazing place <3

  • GabitzaBv/ 26.08.2018Reply

    Un interviu relaxat si onest! 🙂 Multumim!

Leave a Comment