Custom Menu

Latest From Our Blog

La Multi Ani, Vlad! 7 ani (partea a II a)

La Multi Ani, Vlad! 7 ani (partea a II a)

Am revenit si cu al doilea set de fotografii de la MNAC, cu ocazia aniversarii lui. “Cand ai implinit 7 ani, era inca epidemie de covid19 in lume ” – asa ii vom povesti. Nu stim cum va fi lumea lui cand va fi mare, dar stim ca lumea asta a noastra s-a schimbat major intr-un an. Si cred ca lumea lui, universul lui, s-a schimbat si mai mult anul acesta, odata cu inceperea scolii si necesitatea adaptarii la noile reguli, noii profesori si colegi, dar mai ales odata cu sosirea pe lume a surorii sale.

Cand m-am intors de la maternitate cu Lia, l-am redescoperit pe Vlad. Mi se parea dintr-odata un baiat mare. Aproape ca nu imi venea sa cred cat de greu ii cuprind trupsorul in maini. Ma obisnuisem timp de 3 zile si 3 nopti cu cei 47 de cm ai Liei, care pareau ca imi ofera suficient spatiu de pupat. Dar cand l-am vazut pe Vlad cu florile in brate (mari, totusi, pentru el), mi s-a parut … Guliver!

Dar nu cred ca e vorba doar despre asta. Chiar simt ca parca anul asta a creacut mai mult ca oricand. Ma uit la aceste fotografii si vad deja adolescentul din el. Cand rade e inca mic. Dar cand pozeaza serios, asa cum ii place lui, vezi ca e un omulet pe care te poti baza.

Adevarul e mai, Vlad, ca mi-ai fost mare sprijin anul asta. Ne-ai aratat cat de bun si tolerant poti fi, si cum te poti adapta mai repede decat noi multor schimbari. Iti multumesc pentru cine ai devenit in cei 7 ani, Vlad. O sa iti spun ca “te iubesc enorm”. Iar tu imi vei raspunde “dublu”, iar eu apoi “triplu” si tot asa. Oamenii din jur nu vor intelege mereu felul in care noi comunicam, dar asta chiar nu conteaza. Tu esti perfect pentru mine, pentru ca esti al meu, si pentru ca te iubesc neconditionat. Ma surprinzi in fiecare zi si ma provoci sa fiu un om mai bun. Sunt tare mandra de tine. La multi ani fericiti, puiul meu minunat!

In poze port: rochie Solace London, pantofi Asos. Vlad poarta costum Theodor Boutique cu coroana Happy Birthday. Lia poarta body Mon Petit Jo si colanti H&M.

12Comments
  • Victoria Elena/ 05.03.2021Reply

    Sunteți minunați!!!
    La mulți ani fericiți Vlad 🙏❤😊

  • Teo girl/ 05.03.2021Reply

    💚💚💚💚
    Sunteti superbi!!!

  • Cremona/ 05.03.2021Reply

    Va ador!!!
    La multi ani, Vlad!
    Multumesc Dănuca pentru starea de bine pe care mi-o dai de fiecare data!

  • Eugen/ 05.03.2021Reply

    O familie minunata!

  • Daniela/ 05.03.2021Reply

    Ce poze minunate!

  • Nicoleta S/ 06.03.2021Reply

    La multi multi ani, cel putin, la fel de minunati ca si pana acuma! Sa fiti sanatosi cu toti! 🙏🏻❤️

  • Alexandra/ 06.03.2021Reply

    Superbi baby!!! Frumoasa familie ai intemeiat si liderezi. La mai multi minunati ani fericiti si santosi impreuna!!! La multi ani Vlad❤🧡💚💙💜

  • Mona/ 06.03.2021Reply

    La multi ani Vlad! Imi plac mult pozele, a crescut mult Vlad, dar straluceste zambetul ala adevarat de copil…Citeam de curand intr-o carte scrisa de Roald Dahl despre treaba asta cu bucuria/zambetul adevarat pe care o mare parte din adulti il pierd. Aaa gata, mi-am amintit este cartea “Danny campionul lumii”. Iar hainele lui imi amintesc de printurile Belle and Boo https://belleandboo.com/ care sarbatoresc copii si imaginatia lor…

    Dana iti scriu rar, dar ma bucura postarile tale, avem gusturi similare. Traim la mii de km departare una de alta, dar te simt aproape. Acum astept si eu un martisor al lunii Martie, o fetita, o sora pentru Noah, o minune a noastra…

    Te pup,
    Mona

  • Mihaela/ 06.03.2021Reply

    La multi ani minunați! Sunteti superbi!😘

  • Janin/ 06.03.2021Reply

    La multi ani magici Vlad!🤗

  • Valentina/ 06.03.2021Reply

    La multi anisori frumosi si binecuvantati! Sa ai o copilarie minunata,alaturi de ai tai parinti si scumpa ta surioara!🎂🎂🎂🎁🎁🎁🎉🎉🎉❤❤

  • Anca/ 29.03.2021Reply

    Sunteți absolut minunați! Bucurie pură!
    La mulți ani!

Post A Reply to Cremona Cancel Reply