Custom Menu

Latest From Our Blog

Povestea unei printese ratacite

Povestea unei printese ratacite

5

 

Eu nu citesc niciodata presa de scandal. Dar acum ca a scris Raluca intr-un comentariu ceva de “picior si pantof” am cautat si m-am amuzat teribil de tare!!! Hai sa va povestesc cum au stat lucrurile de fapt, ca e super amuzanta toata faza.

Intr-adevar, eu prezentam acel eveniment organizat de revista The One si Media Pro Distribution. In urma cu ceva timp, am prezentat acelasi tip de eveniment odata cu lansarea filmului dedicat printesei Diana. Atunci evenimentul s-a desfasurat la Palatul Ghica. Cand organizatorii m-au sunat sa-mi spuna ca isi doresc sa prezint si aceasta lansare, evident ca mi-au spus data, ora si locul, doar ca eu – zapacita cum ma stiti – nu am bagat de seama ca nu mai e vorba de Ghica, ci de Palatul Bragadiru.

In primul rand ca o iesire din casa pentru mine acum e super agitata. Evident ca inainte de a pleca trebuie sa-i dau copilului sa suga. Apoi fug repede sa fac un dus si sa ma imbrac. Machiajul si parul, pe re-pe-de inainte, in maxim 15 minute trebuie sa fiu gata. Apoi predat copilul mamei mele, sarit in masina lui Radu, care ma conduce pana la locul cu pricina, in timp ce eu in dreapta, ca o “diva”, imi fac retusul in oglinduta suspendata si verific daca Vlad nu a regurgitat pe ultima suta de metri pe rochia mea de covor rosu.

Asadar, de aceasta data ies din casa imbracata intr-o rochie superba de la Parlor, insotita si de prietena mea Ada Condeescu, ea purtand o alta rochie minunata de la H&M. Ne suim in masina lui Radu si ii spun ca trebuie sa ajungem la palatul Bragadiru, explicandu-i ca e cel la care am fost data trecuta, adica oferindu-i in detaliu toate informatile despre locatia palatului Ghica. Ajungem la destinatie, coboram repede din masina, si cand sa intram in palat…liniste. Primul fior. Intreb niste domni amabili care aranjau cateva mese de nunta daca stiu unde este evenimentul Grace de Monaco. Imi dau seama cum a sunat pentru ei intrebarea. Doua “printese” care o cauta pe a treia, decedata. Zambind, domnii ne raspund ca acolo se desfasoara un bal de facultate. Super! Realizez confuzia. Pun mana repede pe telefon si il sun pe Radu. “Ai ajuns departe? Poti sa te intorci sa ne iei? Am gresit palatul!” Eu cred ca daca traiam povestea Cenusaresei, pai cred ca se transforma caleasca inapoi in dovleac pana sa ajung la bal sa cunosc printul cel frumos. Noroc ca am un sot extrem de dragut si rabdator cu mine, care a sarit din nou sa ma ajute si in 5 minute eram inapoi in masina in drum spre Palatul Bragadiru, pe care il stiam de altfel foarte bine, caci participasem acolo in trecut la multe evenimente. Dar, ce sa-i faci, cand mintea imi sta mai mult la Vlad de fiecare data cand ies fara el, astfel de greseli pot fi foarte dese.

Si ajungem la Bragadiru, cu o jumatate de ora de intarziere. In general, daca evenimentul e anuntat ca incepe la 7, invitatii vin pe la si jumate. Doar ca de data aceasta eu prezentam evenimentul, asa ca imi doream sa ajung la fix. Asa ca am iesit val vartej din masina, ca sa ajung cat mai repede la scena. Ei bine, acum incepe partea a doua a povestii:

Exact in fata masinii, undeva in dreapta intrarii in palat, pe marginea trotuarului, sedeau 4 ghivece frumoase, legate intre ele printr-o teava. Ghivecele erau pe post de “gard verde”, iar teava care le strapungea de la un capat la altul cred ca era astfel plasata pentru a nu putea fi furate de la locul cu pricina. Nu ca vreau sa ma scuz pentru ce urmeaza, dar teava respectiva, pe cat de absurd plasata, pe atat de invizibila. Era la o distanta de doar cativa cm de pamant, gri ca astfaltul si destul de solida as putea spune acum, dupa ce piciorul meu stang – stiu, e un titlu de film – a lovit-o din plin. Asadar, zbang, cu piciorul in teava! Gata-gata sa cad direct in cap, nu altceva. Noroc ca m-am prins ca o adevarata Bond Girl cu mana stanga – caci cu cea dreapta imi tineam clutch-ul, ca deh, “diva” avea si clutch – de minunatele plante din ghivecele cu pricina. Simteam ca o sa cad, asa cum simti cand esti copil si alergi si stii ca inevitabil la un moment dat te vei intinde pe jos si te vei juli pentru a o suta ora in genunchi.

Dar totusi, in mod miraculous, am reusit sa ma tin pe picioare. Sau mai bine zis pe un picior, dreptul, caci stangul…vai de el. Nu pot sa va descriu ce durere, ce senzatie de lesin m-a trecut, ce transpiratie rece pe sira spinarii pana in varful degetului mic de la… picior, desigur.

Tocmai venea la eveniment Raluca Lazarut, care a observant tot show-ul meu acrobatic pe sarma, pardon, teava din fata palatului mai sus numit. Si ea si buna mea Aduca m-au imbarbatat si m-au ajutat sa-mi revin cat de cat. Piciorul s-a umflat brusc, s-a inrosit, apoi s-a movulit, si in cateva secunde a si sangerat un pic. Nu va imaginati acum cine stie ce situatie dramatica. E genul de incident care mie mi se poate intampla oricand! Ma mir ca nu am sfarsit pe jos si cu julituri in genunchi – eh, cum mai prezentam eu atunci frumusete de eveniment?!

Colegii din presa nu au fost pe faza si au ratat momentul, care sigur ar fi fost descris cu mai putin umor si auto-ironie decat am facut-o eu acum. Probabil ca ar fi fost mult exagerat si ar fi avut o nota tragica, cat sa se inteleaga ca “printr-o minune piciorul se vindeca si nu necesita a fi amputat”.

Asadar, cand am intrat in palat pe covorul rosu, schiopatam. Mai multi fotografi m-au rugat atunci sa pozez neaparat la panou. “Ihi, siiigur ca da…” am ingaimat eu si m-am indreptat, razand complice cu Ada si Raluca, catre panou. Se vede din poza ca am un zambet care ascunde multe. Iar piciorul vatamat, nu de la pantofi incomozi cum scrie la gazeta, si-a revenit pe parcursul serii si am putut sa prezint evenimentul ca si cand absolut nimic nu s-a intamplat.

Cu sinceritate, inchei aceasta destainuire din culisele unei “dive” – le transmit celor mai putin atenti sa remarce ghilimelele plasate in mod corespunzator in text – sau a unei “printese ratacite”.

53Comments
  • Manuella/ 13.06.2014Reply

    Se întâmplă.
    Dacă am şti să apreciem corect toată agitaţia şi s-o conducem calm, nu ar mai fi zgârieturi, julituri, suflet la gură, nervi întinşi.
    Încă învăţ să fiu mai calmă! Trag nădejde că pe la 60 de ani îmi va reuşi! 🙂

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Eu am constatat ca sunt infinit mai calma cand sunt cu Vlad. Si asta conteaza. De restul, dupa cum vezi, nu ma stresez prea tare 🙂 E parte din farmecul nostru 🙂

      • Manuella/ 13.06.2014Reply

        Cu siguranţă! Altfel, ne-am năuci copiii! 🙂

  • sorina/ 13.06.2014Reply

    :))) chiar am ras!

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Razi de durerea mea?? 🙂

      • sorina/ 13.06.2014Reply

        Rad cu tine :)))!

  • Manuella/ 13.06.2014Reply

    Dana, îmi place cum scrii tu “maşina lui Radu”. 😀

  • Alexandra/ 13.06.2014Reply

    :))))) imi place ca radiezi si vezi intotdeauna partea plina a paharului 😉

    https://alexandradinuphotography.wordpress.com/

  • Iulia/ 13.06.2014Reply

    Pantofii iti sunt mari. Poate si de aia te-ai impiedicat.

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Nu, nu imi sunt mari deloc. M-am impiedicat de teava pe care nu am vazut-o. Puteam fi si desculta, tot nu as fi evitat-o, crede-ma 🙂

      • Iulia/ 13.06.2014Reply

        :))

  • Ana Maria Blog/ 13.06.2014Reply

    E bine cand totul se termina cu bine ! Imi place modul cum ne-ai descris intamplarea 😉

    https://anamariaben.blogspot.ro

  • Miha/ 13.06.2014Reply

    Cu lacrimi am ras dar mai mult modul cum ai povestit parca ma vad pe mine :)))) sweet story Princess

  • ana/ 13.06.2014Reply

    He he..cat de mult imi place cum ai descris intamplarea :):), o autoironie foarte inteligenta si mult simt al umorului. Sper ca piciorul s-a vindecat ..in rest..asteptam cu mult interes articolele tale.

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Il analizez acum. Un semn al incidentului tot exista! Cat sa ma faca sa zambesc cand il vad 🙂

  • Natalia/ 13.06.2014Reply

    Draga Dana, cind am citit relatarea ta, mi-am venit in minte imaginea si sentimentele mele de anul trecut, cind eram si eu exact in aceeasi situatie. Cu bebe mic (tot Vladut:), alptat la sin, orice iesire fara el o adevarata tragedie:), te puup, rochia este superba si tu esti o draguta:)

  • Dana/ 13.06.2014Reply

    Auch!!! Stai linistita, sunt putini cei ce inca mai citesc gazeta de scandal si cei care o fac, nu cred in toate balivernele scoase din putul ”gandirii” de catre anumiti ”jurnalisti”. Sper ca interpretati corect ghilimelele. :))

  • Ruxandra/ 13.06.2014Reply

    Dana, am ras in hohote :))) Stiu ca nu e frumos sa razi de durerea sau intamplarea mai putin fericita a altuia, dar felul in care ai povestit totul a fost incredibil de haios, faza cu “Am gresit palatul!”a fost mortala, mi-am si imaginat cat de disperata as fi fost eu in situatia ta 😀 Cat despre cazaturi, lovituri si alte chestii de genul, mai ai o colega de suferinta aici :)) :*

  • Otilia/ 13.06.2014Reply

    Am avut si eu o intamplare de genu si aceeasi senzatie o aveam. Stiam ca am sa aterizez cu nasul de asfalt si mare mi-a fost surpriza cand dreptul meu nu m-a lasat sa la intind pe asfapt, desi eu toate lucrurile le fac cu stangul:ma incalt, pasesc prima data cu stangul…
    P.s. Ai purtat o rochie extraordinara, am doar doua rochii cu croi drept restul sunt exact la si a ta:)))

  • Cora C./ 13.06.2014Reply

    Rochita e tare frumoasa.De unde este?:)

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Parlor. Am sa-i dedic o postare cum se cuvine 🙂

  • Irina/ 13.06.2014Reply

    🙂 Da. Imi pare rau ca ai trecut prin asta. Maniera in care ai relatat totul este extrem de frumoasa si recunosc ca … am ras. Povestile astea cu pantofii sunt exagerate. Am auzit chiar acum ceva timp un comentariu la adresa ta, conform caruia porti pantofi cu cel putin un numar mai mari. Este…exagerat sa comentezi asa la adresa cuiva, dar se intampla (in cazul nostru al romanilor muuult prea des!!) Problema este acea “grija” necontenita fata de burtile doamnelor (pe bune – eu nu le vad burta aia uneori!) sau nu stiu, culoarea unghiilor aiurea amplasata nu stiu unde. Cum devii persoana publica, cum esti puricata serios (nimeni nu e perfect si iti gasesc ei ceva!). Dar in cazul de fata se vede ca rana a fost provocata de altceva, nu de un pantof.

  • Teona./ 13.06.2014Reply

    Aceasta e genul de fază care te panichează pe moment, dar care e mult mai amuzantă/plăcută în amintirea ta, decât ceea ce era planificat. 😉

  • Diana F./ 13.06.2014Reply

    Bravo, draga mea ! Altcineva in locul tau nu ar fi dat explicatii, de teama de a nu fi judecata ca fiind “ametita” sau ” impiedicata”, dar tu esti….TU. Ai simt jurnalistic …..umor din plin si carisma, chiar daca piciorul iti e busit. Tu-i nu mesti pe jegurile astea “presa” de scandal??? Sunt doar scandal si atat, presa si jurnalismul sunt cu totul altceva. Frumoasa rochita de la eveniment!

  • Anna/ 13.06.2014Reply

    Brrr mi s-a facut pielea de gaina cand am citit de parca as fi fost eu in locul tau, nu ca nu mi s-ar intampla si mie foarte des asta :)) Te pup si te imbratisez cu drag!

  • Diana F./ 13.06.2014Reply

    numesti*

  • Anamaria B./ 13.06.2014Reply

    Facand o pauza de la invatat, m-am amuzat copios :)) Intradevar presa ar fi dus povestea reala la un adevarat SF. Partea buna e ca in poza arati impecabil, rochia e minunata iar tu pari foarte fericita:)) P.s. In urma cu cateva postari lasasem mesajul asta pe care probabil nu l-ai vazut si inca ma gandesc la un posibil raspuns: “Dana, parul tau are o culoare minunata. E o nuanta foarte naturala si frumoasa. Eu tot blonda sunt, dar de obicei pentru a ma vopsi folosesc cele mai deschise nuante de blond. Pentru o culoare cum este cea a parului tau, ar trebui sa-mi fac niste suvite mai inchise putin? Nu as vrea sa-mi iasa nici saten, doar un blond mai…nisipiu. Merci frumos!”. E de la postarea ta “In costum”.
    Te pup si o zi frumoasa!

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Eu aveam un blond foarte deschis și uniform. La doua săptămâni trebuia sa mă vopsesc. Când m-am decis sa rămân însărcinată, m-am gândit sa îmi pregătesc și parul 🙂 în așa fel încât sa nu necesite a fi vopsit atât de des și nu la rădăcini. In plus voiam și o nuanță mai naturala. Așa ca am început sa-mi fac șuvițe. Bine, nu eu, ci de fiecare data un hair stilist. La început îmi făceam câte 4 nuanțe diferite de blond – de la foarte deschis la un blond- saten. Apoi dacă de la soare se mai deschidea îmi făceam doar șuvițe mai închise. Ideea e ca acest efect de blond se obține în timp, cu răbdare 🙂

      • Anamaria B./ 13.06.2014Reply

        Stiu ca aveai un blond uniform si deschis, fix asa e al meu acum si vreau sa nu-l mai vopsesc atat de des pentru ca, culoarea naturala e un saten deschis/ blond inchis. O sa incerc cu suvite si in timp sper sa obtin un efect asemanator. Mutumesc frumos !

  • Diana Haidemak/ 13.06.2014Reply

    Imi pare rau, dar chiar nu m-am putut abtine sa nu rad :))). A fost foarte amuzant articolul acesta…. pot spune ca ai talent de povestitor. Cred ca nu a fost deloc placut pentru tine, dar, dupa cate am citit, ai tratat toata intamplarea aceasta cu o oarecare lejeritate, facand haz de necaz. Sper sa se vindece piciorul tau cat mai repede 😀

  • roberta/ 13.06.2014Reply

    cred ca cei din presa se plictisesc foarte tare! iar din lipsa de subiecte incearca sa faca un mega subiect din orice! Ce ai patit se putea intampla oricui. Ma bucur ca esti ok si k nu a fost nimic grav:)
    https://idareyoutobefashion.blogspot.ro/

  • dyda/ 13.06.2014Reply

    ce drag imi e sa citesc direct de la tine povesti ce apar in ziare:) parca simt ca mi-ai spus mie personal la o cafea!
    te pup
    p.s. ce face Perdita?

  • Alina/ 13.06.2014Reply

    Hai mai Danuta ca esti o scumpa!!!! Si un zambet asa larg nu am mai vazut demult la tine :*

  • AdinaN./ 13.06.2014Reply

    Tare amuzanta povestea :))) I se poate intampla oricui 😀 Pe moment e dureros, dar ulterior iti amintesti zambind! :*

    https://visiononfashion.blogspot.ro/

  • BiancaZ/ 13.06.2014Reply

    Dana eu te admir ca iti gasesti putere si timp sa continui cu blogul si cu restul activitatilor tale.
    Iar faptul ca impartasesti din experienta ta de mama nu poate fi decat un lucru minunat pentru tinerele viitoare sau existente mamici.

    Felicitari pentru viata ta frumoasa si sa nu iti pese de gurile mai putin bune!

  • rodica/ 13.06.2014Reply

    offf, tare as vrea ca “jurnalistii” cu pricina sa nu mai caute “pantoful Cenuseresei” si sa priveasca dupa “feti cu stea in frunte” ca am obosit sa citesc zilnic numai aberatii.

  • Ela/ 13.06.2014Reply

    Mie nu prea mi-a venit sa rad,pentru ca durerea e destul de mare si senzatia de lesin….total neplacuta.Credeam ca sunt singura care e cam agitata cand nu e langa copil.Desi a mea are 3 ani jumatate….Sper sa mai scap de aceasta “dependenta” care desi placuta,nu prea ajuta copiii.

  • Kyd/ 13.06.2014Reply

    Bine ca nu a fost mai grav! Oricum rochita a fost minunata, ca si tine 🙂

  • Lana/ 13.06.2014Reply

    Hai măi Dana că mi-au ieşit şi lacrimi de râs, nu te supăra dar mă vedeam pe mine din ce povesteşti tu, mereu cu vânătăi, sau mereu stricând ceva prin casă. Te pup şi sănătoase să fim că astea ne fac mai trâziu să de amuzăm

  • Anamaria/ 13.06.2014Reply

    Imi trezesti amintiri atat de frumoase legate de incidente de cand suntem prea ocupati cu copii, nu cred ca este mamica care sa nu pateasca ceva din cauza implicarii totale in cresterea copilului. Mai haios este ca eu am cazut cu tot cu baietel care avea atunci vreo 3 anisori si mergeam spre gradinita iar cel mic m-a intrebat cu niste ochi foarte mari “mami ce cautam pe jos, o comoara?”
    Iti doresc cat mai multe amintiri frumoase dar nedureroase. Te pup

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Am ras!!!!! Intrebarea mi se pare geniala 🙂

    • marina/ 13.06.2014Reply

      cat de tare a fost replica copilasului tau. cred ca in momentul ala ai uitat de tot si ai inceput sa razi :)))

    • ANAMARIA/ 13.06.2014Reply

      da, bineinteles m-am amuzat f tare, iar acest mic incident in loc sa ma supere mi-a luminat ziua, m-ai ales ca cel mic nu s-a lovit, deci nu au existat repercursiuni.

  • marina/ 13.06.2014Reply

    Cat de mult m-am distrat citind povestioara ta. Iti multumesc ca m-ai facut sa zambesc. Imi pare rau pentru piciorul tau. Sper ca esti mai bine acum. O zi buna!

  • aviva/ 13.06.2014Reply

    Eu n-am ras ptr ca te-ai lovit destul de tare. Bine ca nu s-a-ntamplat ceva mai grav… Cu ocazia asta poate afla vre-o persoana care se ocupa de intretinerea Palatului Bragadiru cum sta treaba cu acea teava periculoasa si ia masuri….

    • Dana/ 13.06.2014Reply

      Eh, nu cred ca e vina nimanui. Eu am fost zapacita 🙂 Dar sunt ok! 🙂

  • Shades Of Savage/ 13.06.2014Reply

    Tot ce conteaza e ca esti bine :3
    https://www.shadesofsavage.wordpress.com

  • Georgiana/ 13.06.2014Reply

    Super amuzanta, povestirea ta! Parca te si vad! Dar se intampla si “divelor”, si ele sunt oameni, nu? Te pup, sper sa fie ok piciorul cu pricina!

  • singh lali/ 13.06.2014Reply

    mercy da io vazut tine zose pechavare una albe una rose decha io nuste cha facut ma tu

  • Sabrina/ 13.06.2014Reply

    rochita e superba!

    lifeisbetterblondewiths.blogspot.com

  • Ramy's blog/ 14.06.2014Reply

    Este foarte frumoasa rochița. Foarte simpatic ai povestit întâmplarea:)) Mă distreaza cei din presă cum fac din țânțar armăsar. ..

  • Roxy/ 14.06.2014Reply

    Chiar ieri am cumparat ziarul Click si in mijlocul lui erai tu si mai cateva persoane publice.Citez : ” Pe langa faptul ca pantofii alesi ii erau mari, pe picioarele ei se vedeau rani proaspete de la alte perechi de incaltaminte,Dana fiind o victima a modei”.Eu cumpar ziarul doar vinerea pentru programul tv,insa aceste stiri nu imi plac deloc.Mereu jurnalistii de la un cuvant sau o faza interpreteaza ei vrute si nevrute.Rochia a fost superba,ti-a stat foarte bine in ea.

  • Andrei/ 15.06.2014Reply

    M-am amuzat foarte tare cand am citit povestea ta. Rochita este la fel de frumoasa ca tine 😀

Post A Reply to Diana Haidemak Cancel Reply