Custom Menu

Latest From Our Blog

Povestea unui hanorac

Povestea unui hanorac

1

 

Acest hanorac are 36 de ani…

Nu stiu daca mamicile voastre v-au pastrat hainute de cand erati bebelusi. Ei bine acest hanorac a fost purtat prima oara de fratele meu Andrei (care s-a nascut in 1978), apoi de fratele meu Radu (s-a nascut in 1980) si apoi de mine (care m-am nascut in 1985). Mama imi povesteste ca a fost hainuta cu care ne-a scos pe toti trei din maternitate. Cica existau si niste pantaloni set, dar s-au ratacit in timp. Mi-a adus hanoracul cand eram deja insarcinata in 8 luni. Nu stiam de existenta lui, nu stiam de traditie, asa ca m-am emotionat cand l-am vazut. Acum il poarta Vladut. Si fireste ca am de gand sa-l pastrez pentru, cine stie, nepotii mei.

Si pentru ca m-ati mai intrebat de Vladut, sa stiti ca suntem foarte bine, papam de multe ori pe zi ca sa crestem mari si voinici. Ce ti-e si cu dragostea aceasta. Capacitatea de a iubi e nelimitata. Si te surprinde cat de multe poti sa simti, cat de plin ti-e pieptul. Iti iubesti parintii, iti iubesti fratii. Mai tarziu iti iubesti sotul. Si apoi iti iubesti copilul. Si apoi al doilea copil… Dar nu contenesti sa-i iubesti pe toti cel putin la fel de mult mereu si simti ca sentimentul acesta nu are bariere.

Noapte buna!

38Comments
  • Ioana/ 18.03.2014Reply

    Cat de emotionant! 🙂

  • Ana/ 18.03.2014Reply

    Buna Dana,
    ce frumos e hanoracul! Imi place ratusca 🙂 pare foarte calduros, e bine ca nu ai nascut vara 😀
    Ma bucur ca Vladut e bine si papa mult! Bravo! Sanatate multa in continuare si o seara placuta!

  • cory/ 18.03.2014Reply

    Ce frumos ai scris despre iubire 🙂

  • Luana/ 18.03.2014Reply

    blogul asta e o gura de aer proaspat….cred ca ai imbolnavit multe tinere sotii raspandind atata dragoste chiar si virtual….suntem multe care visam la momentele astea si e placut sa vezi fericire si sa nu ai decat admiratie si drag….aici nu au loc invidia si ura din punctul meu de vedere….sa fiti fericiti si sanatosi!Vladut este un pui norocos cu asa mamica!

  • Ela/ 18.03.2014Reply

    🙂 Am trait si eu aceasta emotie.Mi-am imbracat fetita cu o salopeta de cand eram de varsta ei.Un sentiment greu de descris in cuvinte…Nu mai zic de emotia mamei mele.

  • Elena/ 18.03.2014Reply

    Trairile sunt atat de sincere si autentice-ele rezoneaza puternic cu trairile proprii- incat imi vine sa te imbrisez!!!! hug hug

  • elena/ 18.03.2014Reply

    So sweet♥. Ma bucur ca mai exista astfel de traditii! 🙂

  • toscasilviu/ 18.03.2014Reply

    oooo foarte frumoos dana 🙂

  • Alina/ 18.03.2014Reply

    Si fetiița mea a primit la naștere, de la mama mea soacră, un cadou de familie :
    – un inel cu o piatră de safir care s-a mostenit de la bunica socrului meu si fiecare l-a dat mai departe catre urmatoarea generatie,
    – o bluza de bebelus, din bumbac alb, cusuta integral de mana de soacra mea ( acum are 68 de ani ), in scoala generala, pe cind avea vreo 10 ani,
    – o hainuta pe care a purtat-o socrul meu ( acum are 70 de ani ) la botezul lui.

  • ANCA/ 18.03.2014Reply

    In familia mea este o caciulita rosie ptr bebe impletita de bunica mea.A purtat-o fratii mei[1977,1979], am purtat-o eu [1983], sora mea [1989], copilul meu[2006] si nepotica mea[2011]iar in viitor urmatorii urmasi. Bunica inca traieste si ne-a vazut pe toti purtand-o. Cine nu are batrani sa cumpere…. Dana esti o scumpa…. multa sanatate…..

    • aviva/ 18.03.2014Reply

      Ce frumos!!! 🙂

  • aviva/ 18.03.2014Reply

    Doamne, emotionant! 🙂

  • Raluca/ 18.03.2014Reply

    Eu nu te cunosc virtual de mult timp, dar am cautat si recitit multe dintre postarile tale. Pot sa zic insa ca cel mai mult mi-a placut pasajul de mai sus despre dragoste. Ai scris atat de frumos si atat de natural as putea spune. Se simte sinceritatea ta prin tot ce postezi. Da, atat ca mama, dar, mai ales ca tata, e bine sa iti iubesti toti copiii in mod egal. Bun, dar am insa o intrebare din zona fashion: hainele in care faci poze, ele sunt ale tale sau magazinele respective ti le “imprumuta” pentru poze si tu le dai inapoi? Nu imi imaginez unde incap totusi atatea haine intr-o singura casa 🙂

    • Dana/ 19.03.2014Reply

      Majoritatea sunt ale mele. Singurele cu împrumut sunt o parte dintre rochiile de seara pe care le port la diverse evenimente.

  • La Chic Boutique/ 18.03.2014Reply

    Astept cu nerabdare postarile tale cu tinutele de fiecare zi, dar si mai mare incantarea sa citesc astfel de randuri. Felicitari si multa fericire intr-o familie din ce in ce mai numeroasa 😉

  • Claudia/ 18.03.2014Reply

    Si mie mi-a pastrat mama o salopetuta de cand eram bebe, plus ca am si acum pernuta “puisor”… 🙂 Sa va traiasca puiutul!!!

  • andreea/ 18.03.2014Reply

    Ce frumoase cuvinte! M-ai emotionat si pe mine! Si eu am o rochita, pastrata de mama, de cand eram mica.Este atat de mica incat ai impresia ca este a unei papusi 🙂

  • Manuella/ 19.03.2014Reply

    Amintiri nepreţuite!

  • Mona/ 19.03.2014Reply

    Hei frumoasa poveste! si la noi in familie avem hainute de cand eram mici. Mama a pastrat o rochita din flanel cu floricele albastre si guleras din dantela(cred ca o purtam la 1 an sau 2) si o camasuta mica mica, care cred ca am purtat-o si eu(1985) si fratele meu(1979) in maternitate. Pentru ca tot a venit vorba de haine eu am mostenit si un costum traditional de la bunica, pe care la randul ei il mostenise de la mama ei.

    va pup,cu drag.

  • Oana/ 19.03.2014Reply

    Eu am o pereche de pantofi de cand aveam 2 ani. Inainte de a-i purta eu, au fost purtati de cele 2 surori ale mele. Ii pastrez si acum 🙂

    https://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/

  • BiancaZ/ 19.03.2014Reply

    Daca sunt sigura de un lucru, este ca mama e fiinta care iubeste neconditionat!
    Foarte emotionant! odata cu nasterea nepotelului a primit si sora mea de la mama o hainuta de cand era ea mica…uhhh mi se pare fantastic! sper ca a pastrat ceva si pentru mine 🙂 si ca momentul in care mi-o va oferi va fi cat mai curand…
    Da, cred ca exista in noi atatea feluri si intensitati de a trai, de a simti dragostea incat nu cunoaste limite!

  • Ina/ 19.03.2014Reply

    Esti minunata!!! 🙂

  • cream/ 19.03.2014Reply

    se pare ca nu doar tu, dar toata familia ta este minunat! Numai de raze de soare blande sa ai parte!

  • Irina/ 19.03.2014Reply

    Eu am o rochita (printre altele) facuta de bunica mea 🙂 Si fiica-mea a purtat-o (in afara mea) si o tin si pentru urmatorul si pentru copiii lor. Nimic din lucrurile impletite de bunica mea n-am aruncat. Ea m-a crescut de fapt si ma doare sa vad ca se strica ceva din ce a facut ea.
    Si mai am inca fata pentru puiul de perna pe care a brodat-o ea cand eram mica…e patata toata si eu tot cu ea dorm :)))
    Nu stiu daca vi se intampla si voua, dar eu de cand sunt mama imi aduc aminte de mine in copilaria mea, de ce trairi aveam eu atunci si de lucrurile la care tineam.

  • Lana/ 19.03.2014Reply

    Dana mă bucur mult că sunteţi bine, mama me-a păstrat un set de hăinuţe şi plăpumioara sunt deosebite, cu broderie, mi-au fost făcute cadou de colegile ei, acum le-a pus deoparte pentru copii mei care din păcate cam se lasă aşteptaţi tare mult. Vă urez să fiţi sănătoşi şi să creşteţi mari…

  • Adina/ 19.03.2014Reply

    Ce frumos! Minunata traditie! Eu am doar un ursulet de plus de 31 de ani, ramas de la fratele meu 🙂 Ma bucur ca sunteti bine amandoi si ca Vladut e asa de cuminte! Probabil ca nu iti dai seama cat de frumos e sa fii mama decat atunci cand devii una…

  • turbo/ 19.03.2014Reply

    nu prea am lucruri pastrate, dupa ce imi ramaneau hainele mici mama le daruia copiilor care intr-adevar aveau nevoie de ele, decat sa fie uitate prin sifonier sau aruncate

  • Roxanna/ 19.03.2014Reply

    Doamne, cat de frumos!

  • Sinziana/ 19.03.2014Reply

    ce multa dreptate ai Dana!de cand sunt mama sufletul meu este inundat de iubire,niciodata nu am crezut ca pot simti ceva atat de frumos!

  • grigorescu alina/ 20.03.2014Reply

    Buna Dana! Ne poți spune și noua unde se tine târgul Cloud Nr 9?

  • rodica/ 20.03.2014Reply

    ce imi plac hainele care au o poveste!

  • Elena/ 21.03.2014Reply

    Dana,ei trei frati?
    Cum a fost viata ta alaturi de cei doi frati? Iti doresti la randul tau o familie numeroasa? Eu am fost singura la parinti si nu am simtit nevoia unor frati dar acum, mama fiind ma gindesc ca poate pentru copilul meu ar fi bine sa aiba frati?
    Daca nu sunt intrebari prea personale, m-as bucura enorm sa imi raspunzi.
    Elena

    • Dana/ 22.03.2014Reply

      Eu am fost si sunt foarte fericita sa am doi frati mai mari. Si ma bucur ca Vlad are un fratior mai mare, pentru ca noi cand nu vom mai fi, ei se vor avea unul pe altul.

  • Roxana B./ 22.03.2014Reply

    Mie nu mi-a pastrat mama nimic, dar eu ma gandesc deja la ceva care imi place f mult si-l pastrez pt fetita mea (daaa, sper ca voi avea o fetita atunci cand voi avea o familie).
    \Felicitari pt tot ceea ce ai realizat! 🙂

Post A Reply to Irina Cancel Reply