Custom Menu

Latest From Our Blog

Quote of the week

Imi donez ziua de nastere.

— Quote of the week

Acum doua seri ma suna Radu, fratele meu, si cu un ton disperat imi striga in ureche: “Baaa, tu faci 30 de ani??? Sora mea mai mica face 30 de ani?!?!?! Acum cei 35 de ani ai mei par si mai multi…ma simt mai batran dintr-odata.” Nu e singurul care reactioneaza asa. Toti cei care ma stiu de mica primesc vestea ca implinesc 30 de ani cam la fel. Sau macar cu un mic oftat…Da, am cam crescut. Primul lor soc a fost la 18 ani – “Doamne, Abramburica e majora?”. Al doliea cand m-am maritat: “Doamne, se marita???!!”. Al treilea cand am nascut: “Doamne, fetita aia stirba de la Abracadabra face un copil???”. Iar acum pare a fi al patrulea prag care le arata celor din generatia mea ca timpul a trecut si ca iata, imbatranim impreuna.

Va intrebati probabil ce e cu citatul din titlu. E prima oara cand ma citez la aceasta rubrica a blogului, ceea ce e destul de penibil, stiu. Dar vreau sa inteleaga toti prietenii mei si toti cei din familie ca nu glumesc: imi donez ziua de nastere. Iar celor care nu au aflat inca despre ce e vorba,  le explic imediat.

Pe 26 septembrie implinesc 30 de ani. Am tras linia si am constatat ca am tot ce imi doresc: am o familie perfecta, foarte multi prieteni, o profesie fascinanta, foarte multe proiecte profesionale implinite si multe altele deja planificate… chiar am pentru ce sa ma bucur.

Totusi, mai multi prieteni si rude m-au sunat deja sa ma intrebe ce imi doresc cadou cu ocazia implinirii acestei varste. Si stiu mai bine decat in oricare alt an ce vreau: imi doresc ca suma de bani pe care ati fi cheltuit-o pentru cadoul meu sa o donati prin acest cont catre Asociatia Touched Romania, care sprijina mamele aflate in imposibilitatea de a-si creste copiii.

Am descoperit aceasta asociatie si oamenii minunati din spatele ei in perioada in care eram insarcinata cu Vlad. Si de atunci, mi-am facut o promisiune in gand ca le voi ajuta cat pot eu de mult pe aceste mame aflate in cel mai greu moment al vietii lor, alungate de familie, fara nicio sursa de venit, la un pas de a-si abandona copiii.

Astfel, la 30 de ani, imi donez ziua de nastere pentru o cauza care simt ca merita cu adevarat. Sincer va spun ca donand aici, ar fi cel mai frumos cadou pe care mi-l puteti face.

Va multumesc si La Multi Ani impreuna!

14Comments
  • Co./ 19.09.2015Reply

    Felicitări Dana pentru ideea geniala!

  • Simona/ 19.09.2015Reply

    Minunată idee! Nu știam de această asociație pana acum. Mi-ai făcut ziua mai buna cu această postare!

  • Stefi/ 19.09.2015Reply

    Dana, cei 30 de ani nici ca o sa se observe la ce femeie frumoasa, naturala si tanara esti. Mai mult de 25 de ani nu iti dau. Gestul tau e de apreciat. Esti o femeie model, atat prin activitatile pe care le faci, cat si prin felul tau de a fi, prin felul in care transmiti diferite stari, sentimente, prin intermediul blogului. La multi ani si multa sanatate!

  • Flavia/ 19.09.2015Reply

    Draga Dana,

    Cat de minunat!! Este o cauza atat de nobila…am citit postarea cu un nod in gat si lacrimi de fericire, cum mi se intampla de fiecare data cand aud sau citesc despre asemenea oameni. Bravo Dana, este minunat ce faci.
    Si eu am un baietel de 1an si de cand am nascut incerc sa ma implic in cat mai multe activitati caritabile pt copii si familii nevoiase.

    Esti o minunata!

  • ELA/ 19.09.2015Reply

    Speechless…

  • Gabi/ 19.09.2015Reply

    Admir sincer oamenii ca tine!?pacat ca sunt asa putini..

  • DianaF./ 19.09.2015Reply

    Bravo, fata frumoasa si generoasa! Totusi, de ziua ta iti doresc sa ti se implineasca in continuare toate dorintele pe care ti le-ai pus si inca nu s-au indeplinit, sa va mearga bine impreuna, sa fiti sanatosi cu totii, sa va bucurati de familia voastra mare si frumoasa, sa ti se contureze toate visurile in proiecte minunate ca si pana acum, sa ai succes cu ‘Moon Events’, sa va tihneasca viata in casuta noua si sa ramai la fel de fresh, de isteata si de deschisa la minte ca si pana acum! La multi ani de pe acum, in cazul in care sambata viitoare ‘nu sunt pe faza’!

  • Dejan/ 19.09.2015Reply

    Felicitari!
    Din postura de om crescut doar de mama salut cu respect initiativa ta.
    Si, iti multumesc pentru oportunitatea de a lua parte la ea.

  • B.Andreea/ 20.09.2015Reply

    Bravo Dana!!!

  • Miu Miu/ 21.09.2015Reply

    Felicitari pentru gestul tau frumos. Ma intreb cei care comentau ca faci reclama la multe produse unde sunt acum sa vada si acest gest frumos.

    Te pup, draga mea.

    http://www.miu-miu.ro

  • Larisa/ 21.09.2015Reply

    Frumos gest! Felicitari si La multi Ani in avans 🙂

  • Descude/ 21.09.2015Reply

    Foarte frumos, felicitari!
    Te pup
    https://www.descude.com/

  • Mami/ 21.09.2015Reply

    Deja fac furori in presa cuvintele tale 🙂 La multi ani! Sa te bucuri si in urmatorii ani de tot ce ai acum! Ma bucur pentru fericirea ta!

  • Alexandra/ 26.09.2015Reply

    La multi ani fericiti!!!! Sa ai mereu parte de cele mai dragi lucruri si persoane si de momente memorabile!!!!! O zi geniala si sper ca ideea ta sa stranga tot ce e de strans si felicitari si cadourile necesare mamicilor cu ocazia zilei tale.

Leave a Comment