Custom Menu

Latest From Our Blog

Cand iei decizia de a avea al doilea copil

Cand iei decizia de a avea al doilea copil

M-am gandit mai mult la cum va primi Vlad vestea. De fapt, decizia in sine de a avea al doilea copil a fost mult timp amanata pentru ca nu simteam ca e inca un moment potrivit pentru el, primul meu copil.

Eu stiam ca vreau al doilea copil cumva… dintotdeauna. Na, am avut 2 frati mai mari, asa am crescut. Dar Vlad nu a fost niciodata genul acela de copil care sa imi ceara un frate sau o sora. Dimpotriva, imi spunea cat se poate de clar ca el nu vrea asta, ca familia noastra e deja perfecta, asa cum e ea. Si l-am inteles, de fiecare data. Ba mai mult, in toti acesti ani am fost atat de preocupata de evolutia lui, de nevoile si temerile lui, incat nici mie nu mi se parea normal sa ma gandesc la al doilea copil, care sa ia din timpul ala frumos care ii era rezervat doar lui.

Dar Vlad a crescut mult, a devenit mai independent, mai stapan pe emotiile lui, asa ca Radu si cu mine am revenit la ideea de a avea al doilea copil. Si s-a intamplat, culmea, sa primim frumoasa veste in cea mai aglomerata perioada a vietii mele.

Nu i-am spus lui Vlad de la inceput. Am asteptat pana aproape de finalul primului trimestru. Si in tot acest timp cele mai mari griji au fost legate de cum va reactiona el cand va afla, dar si cand va deveni fratele mai mare. Mii de proiectii. Mii de posibile intrebari si raspunsuri. Am mers si am vorbit si cu terapeuta mea despre asta. M-am pregatit, nu gluma.

Radu si cu mine i-am dat vestea intr-o oarecare zi, dupa gradinita, fara tam-tam. Nu am vrut sa punem si mai mare presiune. I-am spus ca va avea un fratior sau o surioara, care creste acum in burtica mea. In primul moment i s-a luminat brusc fata intr-un zambet, pe care incerca din rasputeri sa si-l stapaneasca: “De unde stii?” – “Pai am fost la doctor si am aflat. Am si poze de la ecografie. Vrei sa le vezi?” – “Da!” a raspuns hotarat si s-a uitat emotionat la ele. “Nu are voie in camera mea.” a tinut sa precizeze, inca de la prima coversatie pe acest subiect. – “Ok, e in regula.” ii raspund, ca sa il asigur ca nu ii invadeaza (inca) nimeni teritoriul. “Si trebuie sa ma apuc sa imi strang jucariile…” continua el, cautandu-le cu privirea ganditor prin living. I-am explicat ca mai dureaza ceva pana se naste si pana ajunge sa misune si sa se catare peste tot prin casa, pana la jucariile lui. “Intai o sa fie ziua ta si abia dupa inca 2 luni se va naste” ii zic. – “Ah, ce bine, ca nu imi strica ziua de nastere.”

Apoi s-a relaxat si a inceput sa se uite la burtica mea, sa o mangaie si sa o pupe, din proprie initiativa, fara sa fie pus sa faca asta. Vazuse cand era mai mic un afis in gradinita cu un baietel care pupa burta unei femei insarcinate. In poster nu se vedea si capul mamicii, doar burta. Asa ca Vlad cand l-a vazut a inceput sa rada isteric. L-am intrebat ce il amuza si mi-a explicat: “Pai nu vezi? E un baiat care pupa un fund!”. Si adevarul e ca daca nu stiai de dinainte cum arata o femeie insarcinata, aveai toate motivele sa crezi ca ala e un fund generos.

Asa ca poate de la afisul ala a inteles ca pupatul se practica in astfel de situatii. Iar in prima noapte, mi-a pus atat de multe intrebari legate de cum arata, ce mananca, cum sta, cat de mare e, incat nu putea sa adoarma: “Vlad, e tarziu, trebuie sa te culci acum. Iti mai raspund maine la intrebari.” – “Dar sunt si eu curios, mama! Sunt foarte curios. Am foarte multe intrebari!”.

In seara aceea am simtit cum mi se ia o piatra grea de pe inima. Desi nu e nici pe departe constient de tot ce urmeaza – de parca noi am fi, a primit vestea mult mai bine decat imi imaginasem.

A inceput apoi sa imi dea sfaturi legate de ce gradinita ar trebui sa urmeze “fetita”. “Ar trebui sa mearga la gradinita mea.” – “Multumesc de sfat, Vlad, o sa tin cont de el.” – “Da, in primul rand pentru ca e o gradinita foarte buna. In al doilea rand, pentru ca la grupa de bebelusi au jucarii foarte frumoase. Unele dintre ele imi plac chiar si mie…. Si in al treilea rand, pentru ca ti-ar fi mai usor sa ne duci si sa ne iei pe amandoi din acelasi loc.” – “Pai tu nu o sa mai fii la gradinita, Vlad, cand va fi ea.” – “Ah, daaaa, eu voi fi la liceu”. Ma rog, nu chiar liceu, dar e totusi o diferenta destul de mare intre ei. O diferenta care SPER sa ma ajute.

De Mos Nicolae m-a pus sa gust din fiecare dulce pe care l-a primit, ca sa afle si fetita ca e o zi speciala, de sarbatoare. M-a topit. Iar din cand in cand, rade de mine si imi spune mustacind: “Nu te mai agita atat! Uiti ca ai un bebe in burtica?!”. Iar mie nu imi vine sa cred cat de mare e si cum efectiv face misto de mine.

Desigur, nu imi fac iluzii ca totul va merge usor cu el. Va avea gelozii, vor fi momente foarte grele, dar cumva atitudinea lui si grija pe care o are deja pentru viitoarea surioara m-au linistit foarte mult.

Asa ca acum, de cand nu ma mai gandesc atat de mult la el in relatie cu viitoarele schimbari, am ramas eu cu mine, cu emotiile si temerile mele. Pana acum aveam pe altcineva canalizata atentia si nu imi acordam suficient timp sa rumeg situatia. Aproape ca voit am intretinut (si intretin inca) o stare de semi-constienta legata de tot ce inseamna venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Adica in cazul primului, oricat ai vrea sa prevezi, efectiv nu ai cum sa te apropii de adevar. Ori la al doilea, stii deja cam ce vine peste tine, asa ca odata luata decizia, parca intentionat nu vrei sa te mai gandesti la viitoarele nopti nedormite, la alaptare, la “cu cine o las in seara asta cat timp am spectacol”…. Pentru ca stii si ca o sa fie multa multa iubire. Iubire infinita, care acopera totul.

Pentru primul copil, influentata de parerile altor mame, m-am pregatit ca pentru razboi. Stiam ca va fi GREU. Asa ca, in realitate, mi-a fost mai usor decat anticipasem, iar primele saptamani parca nu imi venea sa cred cat de firesc curg toate si se asaza la locul lor, in noua noastra viata. Asadar, cel mai bun sfat ramane in continuare “Expect the best, prepare for the worst.”

Sunt in 21 saptamani si 4 zile. Am trecut de jumatate. Nu mi-e teama de ultimul trimestru, nu imi fac griji pentru durerile nasterii si nici pentru recuperare. Nu imi fac griji nici macar pentru primele luni. Mie cel mai greu mi-a fost pe la 1 an, cand mergea peste tot. Bine, a si inceput sa mearga de la 10 luni, asa ca la 1 an si 2 – 3 luni eram atat eu, cat si Radu terminati. Bomba nene. Neinfricat. Nu erai atent o secunda, si il vedeai la 1 an alergand pe blatul de la bucatarie sau incercand sa intre in cuptor. Asa ca pentru perioada aceea imi fac griji de cum ma voi descurca.

Mii de intrebari si ganduri, in fiecare zi, in fiecare noapte, care incep cu “in primul rand sa fie sanatoasa” si apoi… se continua cu o multime de posibile scenarii. Radu e langa mine, iar asta conteaza enorm.

Voi, cele care ati trecut deja prin toate starile mele, cum vedeti acum lucrurile? Sau cum ati luat decizia celui de-al doilea copil? Mi-ar placea sa imi impartasiti experienta voastra la comentarii. As vrea ca blogul sa adune o  comunitate unita, pe care oricare dintre noi se poate sprijini la un moment dat. M-am gandit chiar ca pe cele mai sincere si puternice comentarii sa le urc intr-o rubrica speciala pe Instagram-ul meu. Nu vreau sa ramana acest dialog unilateral, in care eu impartasesc experientele mele si emotiile ce vin odata cu ele. Si eu am nevoie de voi, de sfaturile voastre, de foarte multe ori. Asa ca am putea sa ne adunam aici mai des si sa construim un dialog care sa aiba valoare pentru toata comunitatea. Vreti? Si uite hai sa incepem cu acest subiect: decizia de a avea cel de-al doilea copil. Nu de alta, dar e un subiect la care eu una m-am gandit mai bine de 5 ani de zile.

In poze port: palton Isabel Marant, pulover Ami Amalia, blugi Mango, platforme & Other Stories.

24Comments
  • Alexandra/ 22.01.2020Reply

    Taifunelul avea numai 5 luni cand am ramas insarcinata cu Ciclonica… abia dupa 3 luni de sarcina am aflat ca sunt insarcinata cu ea pt ca nu aveam niciun simptom. Iti spun ca nici acum, dupa 2 ani jumatate ai ei nu-mi vine sa cred ca a trecut timpul. Stiam ca vrem si bebe 2 nu stiam insa, ca va veni asa repede. A decurs totul normal si lin. A fost foarte foarte greu dar in acelasi timp frumos. Nici nu vei stii cand trece timpul. Te imbratisez si sarcina usoara. Totul va fi minunat

  • Ioana/ 22.01.2020Reply

    Cum am decis eu si sotul meu…ambii fiind singuri la parinti am decis de la bun inceput ca vor fi 2, ba chiar eu imi doream 3. A venit primul copil in 2017, nu a fost usor cu ea, faceam si noi multe greseli, ne panicam foarte usor. Vazand cum stau lucrurile, am decis ca al2lea sa vina cand primul are 2 ani, ca asa e totul cald…suntem obisnuiti cu schimbat de scutece, plansetele, alaptare, diversificare etc
    In plus eu am zis ca nu ma vad sa fac copii dupa 35 de ani
    La 2 ani si 13 zile dupa a venit al 2 lea… nu e usor, nu e nici hiper greu…deocamdata. Cel mic are 9 sapt si manca si doarme 🙂
    Greul e tot dpdv al primului…pricepe atatea incat de sentimentele/gandurile/emotiile lui trebuie sa te ocupi. Cred ca pe langa adaptarea primului copil , cel mai greu de suportat e sentimentul ca nu poti sa te ocupi de cel mic mic asa cum o faceai cand cel mare era mic. Am momente cand ma ascund sa il pot dragalii linistita pe cel mic, sa ii pup fiecare particica din corp si sa ii spun cat de mult il iubesc

  • Antonia/ 22.01.2020Reply

    Asta este marea mea dilemă. Când și dacă fac al doilea copil. Arthur are 1 an și 8 luni și e tot ce mi-am dorit vreodată. Nu as vrea să pierd acel timp prețios doar cu el sau să-l fac să treacă prin stări de frustrare, gelozie maximă și mai știu eu ce. Sunt într-o perioadă în care nu este totul alb și negru și nu-mi stă în caracter și fire să nu pot lua ușor o decizie. De obicei e f simplu pun în balanță plusurile ai minusurile și gata,dar în cazul de față nu știu ce e cel mai ok pentru mine, el și noi… ?

  • Oana/ 22.01.2020Reply

    Draga mea, lasă mintea sa se odihnească și BUCURA TE… Prea multe gânduri mai rau te sperie, te încarcă și ți da niște stări de care bebe nu are nevoie. Oricâte planuri ți ai face, oricâte cărți ai citi, oricâte păreri ai auzi, tu și puiul tău sunteți unici… Noi nu am programat niciun copil. Și avem 3 și încă unul în burtica. Bineînțeles că la primul a fost mai greu. Întotdeauna este. Și asta tot din cauza miilor de gânduri și temeri. De la 2 copii în sus totul devine firesc, împlinitor și mult mai ușor. Nu credeam când mi se spunea dar se pare ca este adevărat. Iarta ma, dar ma amuz în sensul bun când citesc povesti de ale mămicilor speriate asa cum esti și tu. Copiii se v or iubi mult între ei. Au o dragoste a lor aparte de la are noi, adulții, avem mult de învățat. E ceva de nedescris… Ei, și tocmai ce mi tresalta puiul în pantece. Se bucura și el. Și pe mine ma topește. Gânduri bune, draga mea!

  • Livia/ 22.01.2020Reply

    La fel ca și tine ,știam cumva că vreau doi copii. Primul copil a venit ca o minune, fără să mă întrebe dacă sunt pregătită. Ai mare dreptate când spui ca între un an si doi anișori, viața de mamă ,de părinți e cea mai grea. Știam sigur ca până nu va face cel puțin 3 ani ,nu voi avea curaj să ma gandesc la al doilea copil. Vroiam ca atât eu să fiu pregătită,cât si el independent,ca să funcționeze. Primul copil a fost hrănit la sân până la doi ani, și efectiv aveam nevoie de o pauza de la alaptat. Băiatul meu cel mare, a fost si este un copil cu multa energie ,și cumva îmi era frică că nu mă voi putea împărți în mod egal,îmi era teamă ca nu-i voi iubi la fel… Vestea celei dea doua sarcini ne-a uimit,bucurat și împlinit. Diferența dintre cei doi frati este de 4 ani, si este ideală din punctul meu de vedere. Am putut face față tuturor cerintelor ambilor copiii…din nou alaptat timp de doi ani,ieșit in parc și făcut teme cu cel mare,călătorii în patru… Evident ca iubirea e identică pentru amândoi ,îmi vine să râd de temerile de atunci. Nici vorbă de gelozie…dacă de mici vor vedea ca au locul lor bine definit ,vor fii o echipă pe cinste. Fiecare etapă din viața lor va fii o provocare pentru noi. Îți urez succes și multa sănătate.

  • Adr/ 22.01.2020Reply

    7 ani fără o luna diferența între fetele noastre. Cea mare nici nu voia sa audă de frate/soră, când era mai micuța spunea chiar “să peacă din casa mea” când o întrebam dacă vrea un frățior.
    Greu? Aproape imposibil, as spune, mai ales în primul an. Fata cea mare era deja la școală, cea mica avea câteva luni… Colici, alăptare, biberoane, ghiozdane, teme, haine, “nu vreau sa ma îmbrac cu asta”, “dar de ce ea sta numai în brațe???” etc. Amândouă au mers foarte repede, la 9 luni și jumătate și la 10 luni. Asta ne-a ajutat la ambele, pentru ca suntem relaxați în general și nu ne-am speriat de căzături etc.
    Cu toate astea, am fost muuult mai relaxați psihic. Știam deja toate etapele, greu a fost sa gestionam totul, sa și muncim, sa ajungă cea mare la timp la școală, sa ii facem program de somn celei mici, sa gătim, sa mai și ieșim în doi etc.
    Ieri am văzut un film cap-coada, după 1 an și 9 luni :)) și asta la birou, pentru ca nu aveam nimic de lucru. Mi-a luat o săptămână sa prind momentul, însă am reușit :)). Nu dați cu pietre, lucrez pentru mine.
    Frumos? Foarte! Casa plina, râsete non-stop, acum se joaca împreună, fac baie împreună, se cauta una pe cealaltă, mergem în concedii cu tot cu ele și cu cățel 🙂 E exact ce trebuie. Și cât trebuie, nu știu dacă m-aș mai încumeta la încă unul :))
    Va fi mult mai simplu ca la primul, însă mai mult volum de munca, pentru ca îl ai și pe Vlad. Cam asta ar fi concluzia.

  • Ancuta/ 22.01.2020Reply

    Frumos de tot ai scris, Dana Draga. ‘Sa fie sănătoasă’ a fost partea care mi-a placut cel mai mult. Asta ma rog și eu zilnic pentru fetele mele de aproape 2, respectiv aproape 4 ani. Decizia de a avea al 2-lea copil relativ repede a venit firesc din dorința De a fi o familie mai mare. Nu simt ca am greșit, poate ca nu ai atât timp pt fiecare dar satisfacțiile de a-i vedea crescând impreuna cu tot ceea ce presupune acest lucru sunt enorme. Eu zic ca Dumnezeu ne trimite copiii atunci când ne știe pregătiți. Acum ne mai dorim încă un copil. Nu ca nu ne simțim completi, dar tot timpul ne-am dorit o familie mare și mai avem iubire de dat?. Nu prea sunt de acord cu planificarea in detaliu a vieții pentru ca experiențele mai puțin fericite a multor oameni cunoscuți mi-au arătat ca a fi stăpân pe propriul destin este o iluzie a omului modern care a lăsat pe un plan secundar partea spirituală. Atata timp cât avem un cămin, o slujba care ne aduce venituri materiale suficiente, nu cred ca ‘nu mai pot pleca unde vreau când vreau’ e un motiv sa nu perpetuezi dragostea pe care Dumnezeu o arată fata de noi, prin copiii noștri. Nu zic ca e simplu, m-am întors la lucru după 6 saptamani de la ambele nașteri, am alăptat și încă o alăptez pe cea mică, e greu când sunt bolnavioare pentru ca aproape de fiecare data se îmbolnăvesc amandoua?. Dar at the end of the day, vorba romanului, știi ca nu trăiești degeaba pe Pământ numai și numai având copii. Părerea mea….?

  • Dana/ 22.01.2020Reply

    Noua ne-a cerut de la 2 ani cand sa nascut nepotu, pe la 3 ani era infocat dupa bebelusi nu am programat da a venit 🙂 este diferenta de 4 ani si 2 luni , o diferenta buna in sensul ca intelege cand e ora de somn a pitici , ma cheama cand plange sau face ceva in general e un fratior bun si grijuliu singura problema e la joaca , el are jocuri mai baietesti si prostesti si de multe ori cade pitica si se loveste da imi place ca o ridica si isi cere scuze ii spune asa de frumos ” gata gata , iarta-ma nu mai plange ” in rest o viata frumoasa cu doi pitici , baiat si fata .O viata pe care o vezi descoperi curand , sarcoma usoara :*

  • Amalia/ 22.01.2020Reply

    Salut. Felicitari! Tot asteptam sa dai vestea ca esti insarcinata. Uitandu-ma la pozele tale mi se parea ca se vede bucuria din ochi 🙂
    Cand am fost insarcinata am aflat ca am trombifilie, asa ca din saptamana 20 de sarcina am facut injectiile. Tare trista am fost cand am aflat, dar stiam de la tine care e treaba cu trombofilia si cumva m-am linistit.
    Cand am vazut ca ai dat vestea de sarcina tot aceeasi intrebare o am in gand. Cum e cu trombofilia acum? Ai facut injectiile de la inceputul sarcinii?
    Referitir la al doilea copil, noi mai asteptam pentru ca fetita noastra a avut ceva probleme dupa nastere si inca sunt speriata de viitor :), daaar eu am un frate mai mic, diferenta intre noi fiind de 5 ani jumatate. imi amintesc multe intamplari amuzante de cand era mic, plus ca am digerat mai usor toata treaba cu gelozia.

  • Carmen/ 22.01.2020Reply

    Azi 23 de sapt, fratele cel Mare cum se intitulează are 5 ani jumătate, cam de aceeași vârstă cu Vlad al tău. Printul meu, tot auzind-ma pe mine dinainte sa avem al doilea bebeluș, a spus clar ca vrea o surioara, peste vreo câteva luni surioara s-a implantat în burtica, este super fericit, plin de întrebări, curios și mereu întreaba dar când vine bebe.?Împarte chestii cu mine și îmi spune ca sunt pt bebe,chiar și jucării a ales pentru bebe, ca oricum pentru el sunt mici ?. Avem niște copii speciali. Sarcina ușoară Dana, te-am urmărit de când îl aveai pe Vlad în burtica și eram tare incantata când vedeam poze cu voi, puțin invidioasa pe silueta ta ? Naștere ușoară sa avem și fetite sănătoase ?

  • E/ 22.01.2020Reply

    Singurul motiv pentru care am decis sa facem bebe 2 este ca am o sora si viața fara ea ar fi fost…nici nu imi pot imagina cum. Sper ca si ele doua sa aiba o legatura puternica oriunde vor ajunge sa trăiască.

  • Madalina/ 22.01.2020Reply

    Și eu am știu din totdeauna că voi avea doi copii. Înainte să nasc primul copil mă gândeam că atunci când el va avea 2 ani aș vrea să se nască și al doilea. Ei după experiența cu primul, văzând câtă atenție necesita, timp și dedicare, am mai amânat puțin până am simțit că va fi pregătit pentru asta și va înțelege ce înseamnă. Al doilea copil s-a născut când primul avea 3 ani și 4 luni. Când a primit vestea ca va avea un frate a fost foarte încântat, deși nu știa nimic din ce îl așteaptă, el se aștepta la un camarad de joacă. Pe timpul sarcinii l-am pregătit foarte mult pentru venirea frățiorului cu cărți despre asta, povești, jocuri de rol cu bebeluși și frățiori și tot așa. După naștere, primele 3 săptămâni au fost idilice pt că și soțul a fost acasă cu noi și ne împărțeam așa încât primul să nu simtă lipsa de atenție. Când am rămas mai mult singură ziua cu ei au început și hopurile pt că bebe necesita să ii ofer pe loc ce avea nevoie iar la necesitățile primului oricât mi-aș fi dorit nu mai puteam răspunde în secunda următoare. Ce am făcut eu? L-am implicat pe primul in tot ce faceam, îl lăsăm să mă ajute, nu îl certam pt că face gălăgie sau deranjează ceva de-al lui bebe, eram un fel de echipă. Apoi i-am oferit timp special numai cu el, l-am mai lăsat și pe bebe să aștepte și inevitabil să plângă ca sa pot satisface nevoile fratelui mai mare, și am dat miliarde de explicații și tot explicații, răbdare infinită, i-am spus xatyde mult îl iubește bebe și că fratele lui îl va iubi întotdeauna. Am incercat mereu să îi acord întâi celui mare atenție, cel puțin in primii doi ani de cand a devenit frate. Acum urmează ca cel mic să împlinească 2 ani, iar cel mare are 5 ani și 4 luni. Se iubesc reciproc, se ajută, împart jucăriile, se apără față de alți copii, se joacă împreună deși nu mereu, se ceartă ca orice frați dar apoi își cer scuze reciproc fiecare așa cum știe să comunice, se împing/ împung, dar apoi fac echipa la diverse trăsnăi. Deci aș rezuma, că dacă știi să îți conservi răbdarea cu timpul totul va fi ok. Culmea, cel mare îmi spune că își mai dorește un bebe.

  • miha/ 22.01.2020Reply

    Noi tot un Vlad avem si tot plin de energie, si mereu fruntea tre’ sa fie vanata (ba un perete, ba o usa, expert la cazaturi din pat)…
    Initial (cand eram insarcinata) ne gandeam la un al doilea copil cat mai repede DAR a aparut cezariana, apoi alaptatul, apoi lipsa mea de fier. De pe la un an deja ne-am gandit iar sa amanam de frica sa nu-l raneasca Vlad in joaca lui ( noi am avut deja cateva cucuie de la el).

    Acum Vlad are un an si 4 luni, e inca un bebelus el… dar cumva ne-am propus sa nu fie diferenta mai mare de 3 ani intre ei… Ne gandim poate la vara sa luam subiectul in serios…. Ah, mi-am amintit, e nascut in zi cu tine (26.09.2018).

    Noi inca locuim in chirie (alegea noastra sa nu ne cumparam inca o casa pt ca nu stim daca chiar vrem sa ne stabilim in iasi fiind mult prea poluat).

    Distanta de varsta destul de mica vine si cu ceva sechele psihologice la mine care mereu am regretat ca nu am si eu parintii tineri ca ceilalti colegi de clasa.

    Asta a fost asa e scurt… venim cu bagajul nostru de emotii si incercam si speram sa luam decizia cea mai buna pt toti.

  • Liliana/ 22.01.2020Reply

    Amandoi ne-am dorit ca in viata asta sa avem doi copii, stiam dinainte de a-l avea pe primul, asa ca, pe la 1 an si jumatate al baietelului , am ramas insarcinata cu al doilea copil, fetita. Acum Alexandru are 3 ani, iar Natalia 9 luni. Ne-am gandit ca daca vor fi de varste aproapiate, se vor juca impreuna, vor avea, cumva, un program asemanator, se vor intelege bine, dar nu am luat in considerare atentia pentru primul copil, poate ca au fost ganduri fugitive despre asta… sincer, am suferit mult din cauza timpului pe care nu l-am mai petrecut cu el, din cauza noptilor pe care nu le-am mai dormit, jocurilor nejucate la timp, imbratisarile lungi dinainte de somn si alte astfel de lipsuri. Si el la fel, a suferit…. dar pe cealalta parte, timpul a trecut, suntem mult mai bine acum, isi iubeste surioara mult, ea la fel, e topita dupa el. Sunt minunati impreuna, insa este foarte greu cu amandoi mici si cu nevoie de atentie la fel de mare. In fiecare zi, incerc sa echilibrez situatia, sa fiu calma si rabdatoare, si sa-i simt pe amandoi, sa le ofer iubirea mea, in asa fel incat sa nu simta vreunul vreo diferenta.

  • Adriana H/ 22.01.2020Reply

    Si eu mi-am dorit dintotdeauna 2 copii: un baiat si o fata (musai in ordinea asta, băiatul cu 3 ani mai mare-asa mi se părea ideal) ? dupa ce a venit băiețelul in viețile noastre, mi-au trebuit 4 ani ca sa iau decizia de a avea al doilea copil.. deși sotul G si-a dorit al doilea copil chiar de cand primul avea 1 an 🙂 însă nu m-a presat, a asteptat cuminte momentul in care sa ma simt pregatita pt bebe 2. Tin minte ca eram la mare cand am hotarat amândoi ca e timpul ☺️ Aveam in preajma prieteni care aveau deja al doilea bebe, dar si prieteni care încercau de ceva timp…iar noi am avut noroc ca peste 10 luni sa avem in casa o fetita superba si cuminte foc? (A venit in luna in care ai fost la Cluj cu filmul MO, unde ne-am si intalnit, de altfel ) ?

  • Luciana/ 23.01.2020Reply

    Poate suna ciudat dar momentan ne simtim bine in formula de 3 .Inca nu m-am gandit la un alt bebe , mi-e teamă de posibile schimbarii atât in viața noastră ca parintii cat si a fetiței.Acum ma focusez pe cresterea ei să-i ofer cat mai multe si apoi daca va fii sa m.ai avem un alt bebe cu siguranță va fii bine venit in viața noastră!?

  • Anca/ 23.01.2020Reply

    Eu mi-am dorit de cand ma stiu 2 copii. Am o sora mai mare cu doi ani jumatate si legatura dintre noi e asa de stransa incat nu puteam sa ma gandesc sa nu ii ofer sansa asta primului meu copil. Voiam si diferenta mica intre ei, ca sa se inteleaga cat mai bine. Baietelul a venit in octombrie 2016, iar fetita in martie 2019. Vad deja legatura frumoasa dintre ei. Din fericire, baietelul meu a fost de la inceput foarte dragastos si grijuliu cu fetita. In schimb, noua ne-a testat limitele, razvratirea a venit fata de noi. Ceea ce mie mi s-a parut mai usor de gestionat.
    Acum, la cele 10 luni ale fetitei noastre (care merge deja singura in picioare, asa cum ai povestit de Vlad), lucrurile au inceput sa intre pe un fagas normal. Avem rutina noastra, cei mici incep sa se joace impreuna (si sa se certe pe jucarii) tot mai mult. Dar e minunat. Ma uit la ei si nu imi vine sa cred ca sunt ai mei.

    Un sfat pentru primele zile/saptamani cand vine fetita ta pe lume, incearca sa iti rezervi timp in doi cu Vlad. Pe mine, la inceput, asta m-a afectat cel mai tare (nu ca ar fi greu sa te afecteze ceva, cu hormonii in toate directiile). Dar simteam ca nu am timp pentru el, intre alaptat, schimbat, culcat bebelusa, simteam ca pierd legatura noastra. Sotul meu a fost cel care, vazand starea mea de spirit, mi-a propus sa ne facem o rutina. O lua pe fetita seara cate o ora, doua, si eu stateam in sufragerie cu baietelul si ne jucam. Am ales o activitate noua, pictatul. Asa ca in fiecare seara, baietelul meu era foarte incantat ca vine mami sa pictam. A fost exact ce aveam nevoie amandoi.
    Apoi s-a mai adaugat si somnul de pranz. Avand-o pe mama cu mine in permanenta, ajutor neconditionat, am reusit sa ne cream o rutina in care ii dadeam sa pape bebelusei, o lasam cu mama si mergeam cu baietelul la somnul de pranz cate 1 ora jumatate, doua. Povesteam inainte sa adormim, ne dragaleam in voie, el fericit ca doarme cu mami, eu fericita ca dorm. Si ca sunt cu el. Acum ii culc impreuna la pranz, asa ca suntem toti la gramada.

    Sarcina usoara si te asteptam cu povesti minunate pe blog.

  • Ana-Maria/ 23.01.2020Reply

    Am avut emoții mari cu cel de-al doilea copil,niciodata nu ne-am dorit sa ramana singura la părinți prima fetita. Ne făceam griji cu luatul de la capăt cu bebelușul,mai ales ca cea mare avea 4 ani jumate când s-a născut,deci deja eram destul de relaxați. Bebe 2 s-a dovedit a fi foarte calmă si cuminte,dar prima fetita a fost destul de afectată desi vedeam cat de mult o iubește. Încă imi mai zice ca ii este dor când petreceam mai mult timp împreună,mai ales ca in ultima vreme ne este imposibil sa mai jucam vreun joc doar noi 2,pt ca cea mica,care acum are 1an jumătate,trage de absotul tot si pune in gurita oricât as repeta sa nu o faca. La noi in casa inca se plange mult. Dar noaptea când dorm imbratisate,cand merg pe strada de mana sau când se alină una pe alta când le cert,cand le vad cum se îmbrățișează și se pupa când se întâlnesc după cresa/gradi,cum se cauta tot una pe alta într-o mulțime de copii la joaca… uit de toate. Nu se compara cu nimic si ma bucur ca am luat decizia fim 4. Sanatate si curaj . O sa fie minunat!

  • Masha/ 23.01.2020Reply

    Felicitari pentru sarcina si multa sanatate! Sunt convinsa ca Vlad isi va iubi foarte mult surioara si o va proteja. 🙂 Esti minunata, Dana!

    http://www.masha.ro

  • Teogirl/ 23.01.2020Reply

    Deocamdată rămânem la unul, deși încep să număr diferența de varsta care ar exista si nu stiu daca e bine ce fac. :)))
    Am incredere ca exista un “call” înainte de a te gândi la l doilea. Nu doar sa fie distanța mica de varsta intre ei.
    E vorba despre conectare în ce mă privește. Vreau sa fim binetoti 3 ca sa facem loc de bine pentru un al patrulea. 🙂 cum zici, momentan simt ca tot ce fac tr sa fac pentru primul și singurul născut, de la atentia la nevoile sale, la emoții, la timp cu noi.
    Nu stiu daca încă stim noi sa ducem o viață în 4 așa armonios ca o viață în 3.
    Stiu insa ca daca va fi sa fie , prin mii de temeri, întrebări, vom avea iubirea la baza. Si o sa se împartă la un moment pe mp. 🙂

  • Teogirl/ 23.01.2020Reply

    Deocamdată rămânem la unul, deși încep să număr diferența de varsta care ar exista si nu stiu daca e bine ce fac. :)))
    Am incredere ca exista un “call” înainte de a te gândi la al doilea. Nu doar sa fie distanța mica de varsta intre ei.
    E vorba despre conectare în ce mă privește. Vreau sa fim binetoti 3 ca sa facem loc de bine pentru un al patrulea. 🙂 cum zici, momentan simt ca tot ce fac tr sa fac pentru primul și singurul născut, de la atentia la nevoile sale, la emoții, la timp cu noi.
    Nu stiu daca încă stim noi sa ducem o viață în 4 așa armonios ca o viață în 3.
    Stiu insa ca daca va fi sa fie , prin mii de temeri, întrebări, vom avea iubirea la baza. Si o sa se împartă la un moment pe mp. 🙂

  • ela/ 24.01.2020Reply

    Salut, eu mi-am dorit ori doi baieti, ori doua fete si cu o diferenta mica intre ei. Cumva a iesit asa. Am doi baieti, cu diferenta de 2 ani si 4 luni, acum cel mare are 7 si cel mic are 4 jumatate. Fiind baieti amandoi, au interese comune, se joaca cu masini, roboti… se iubesc si se asteapta unul pe celalalt, chiar au o relatie foarte stransa… ma bucur ca am doi pentru ca se joaca impreuna si nu se simt singuri cand eu am de lucru si nu sunt. Cred cu tarie ca e mai bine ca un copil sa nu fie singur, fara frate/sora. Mi-am dorit doi de acelasi fel intrucat eu nu am reusit sa am o relatie foarte stransa cu fratele meu, fiind mai mare cu 4 ani si avand alte interese si preocupari. Anyway, nu este o regula, dar la mine asa a fost. Ganduri bune, tuturor!

  • Soare Razvan Petre/ 28.01.2020Reply

    Decizia pentru primul si al n-lea copil o iei din dragoste ! Sau asa ar trebui .
    Sunt singurul barbat care iti citeste blogul? Am stricat statistica :))

  • Adela/ 04.02.2020Reply

    Dana in primul rand felicitari pentru tot! Si o sa va descurcati foarte bine , sunteti o familie tare faina:* Eu am doar o fetita si ma gandesc la al doilea copil, insa cum spuneai si tu , astept pana e mai independenta si parca e totul prea frumos acum cu ea si pot sa am timp doar pentru ea. Vroiam sa-ti spun de tatal meu care are o sora cu 9 ani mai mica decat el. Cat erau mici nu prea se intelegeau, bine si anii diferenta a contant, nu prea aveau multe chestii in comun, chiar deloc, insa acum au o relatie minunata` ,o relatie pe care si-o doreste oricine. Tatal meu a plecat la 14 ani la liceul militar si isi aminteste ca s-a intors spre ai lui sa ii mai salute odata si a vazut-o pe sora sa mica cum plangea dupa el , atunci in momentul ala s-a declansat ceva parca:)si de atunci au o relatie minunata. Acum au 59 , respectiv 50 de ani si sunt best friends. Bunatatea copiilor ii face oameni de calitate si noi contribuim la aceasta , iar Vlad din cate vedem si ne arati tu e un copil bun:)

Leave a Comment