Custom Menu

Latest From Our Blog

Instinctul matern

Instinctul matern

Nu, nu sunt insarcinata. Si poate tocmai de aceea mi-e mai usor sa scriu acum, detasata, despre instinctul matern.

Zilele trecute, un coleg actor, proaspat tatic, posta pe contul lui de Instagram o fotografie cu puiul de om tinut strans la pieptul mamei. Era in mod cert indragostit de acea imagine, indragostit de cele doua fiinte din viata lui si comenta: “Voi (femeile) oricum stiti/simtiti mai bine cand, cat si cum e cazul. Noi suntem aici sa admiram, sa ne miram si sa invatam, pe cat putem, teoretic, ceea ce voi aplicati instinctiv in relatia cu bebelusii.” Si uite cum declaratia lui de dragoste, respect, incredere si admiratie fața de mama copilului sau m-a determinat sa va scriu. Incep sa cred din ce in ce mai tare ca toata treaba asta cu instinctul matern e mai mult un…. mit. Stiu, multi dintre voi ma veti contrazice si va astept cu interes opiniile.

Multi cred ca femeilor le apare acest instinct matern dintr-odata, asa, ca prin magie. “Legenda spune” ca el ar trebui să apară în sarcina ori imediat după naștere. Pe drept vorbind, acest instinct matern este dragostea nemasurata pentru copil, care – desigur – poate sa apara inca din perioada graviditatii, ori din primul moment în care îți vezi copilul, il strângi în brațe, il pui la san. Dar poate si sa nu se întâmple așa. Si nu înseamnă că mama e greșită. Dacă 6 din 9 luni ai vomitat continuu, iar ultimele 3 ai fost obligată de medic sa stai in pat, din cine știe ce motive medicale, s-ar putea ca instinctul asta sa nu te lovească simțitor. Nu mai vorbim de cazurile in care sarcina poate nu a fost una dorita si programata, iar un bou de tata a fugit de frica la 7 luni de sarcina cu alta, lăsând viitoarea mama sa astepte copilul și instinctul matern … singura. Nu pot sa nu ma intreb de ce oamenii acuza mamele care isi abandoneaza copiii in maternitati cu atâta vehementa, intrebadu-se retoric “ce fel de mama e asta?” ori “femeia asta nu are instinct matern?”, dar niciodată nu se întreabă “ba, dar tatal? Unde e tatăl?”. Păi nu se întreabă, pentru ca doar mama – caci ea e cea care poartă copilul 9 luni in burta – e considerată responsabilă de copil in societate. Pentru ca ei ii apare instinctul matern. Bărbații, săracii, nu au instinctul “patern” și atunci pot pleca linistiti… la serviciu.

Sunt convinsa ca exista mame care, după un travaliu chinuitor de 16 ore, ar putea să nu îsi vada bebelușul cu cei mai buni ochi. Ori după ce au leșinat la propriu de la durerea tăieturii de la cezariana, deasemenea, s-ar putea să se întrebe ce e cu acel instinct matern magic și de ce la ele nu apare așa cum au tot citit sau aflat din poveștile altor mame? Eu sincer cred ca nu e nimic in neregulă cu saracele mame si ca instinctul asta matern sau – mai bine zis – dragostea necondiționată pentru propriul copil chiar daca nu apare brusc intr-un moment al sarcinii sau fix din primul moment al nasterii, tot va aparea curand.

Doar ca nu inseamna ca odata aparut, instinctul matern e cel care te face sa stii cum sa pui un scutec sau cand sa il scoti,  cum sa iti alaptezi copilul si cand se introduce cartoful in alimentatie. Lucrurile acestea se invata. Noi invatam continuu sa fim mame. Asa cum barbatii invata sa fie tati. Sigur, avem un “avantaj” pentru ca tinem copilul in burta si ii simtim miscarile luni de zile, pentru ca il alaptam si hormonii aia ne fac sa ne iubim si mai si mai si mai repede bebelusii, dar pe restul… le invatam. Si nu e rusinos ca ne putem simti depasite de foarte multe ori dupa nastere. Nu e ca suntem mai putin mame, ca ne lipseste instinctul matern, ca nu ne iubim suficient copiii. Dar pur si simplu nu avem cum sa le stim pe toate, ca in frumoasa declaratie a colegului meu actor.

Tin minte ca multi din grupul meu de prieteni au ras de mine cand au auzit ca merg la cursuri de puericultura, desi nu vazusem nici in familie, nici printre apropiati nou-nascuti, deci nu avusesem practic de unde sa fur meseria de mama. Radeau si ca citesc carti pe acest subiect. Dar realmente, daca nu as fi aflat anumite informatii la aceste cursuri sau din carti, daca nu i-as fi vazut pe nou-nascuti la maternintate cu o saptamana inainte de a naste, “instinctul” meu matern mi-ar fi zis, in primul moment cand l-am vazut pe Vlad, ca ceva nu e ok cu el de e asa de mic si mov – el fiind in realitate un nou-nascut perfect sanatos. Dar noroc ca aveam informatia de dinainte, asa ca l-am privit liniștită si cu multa dragoste.

Mai sunt altii care rad de generația asta de mame, domne’, care trebuie să se informeze din nu stiu ce surse cum sa fie mame, de parcă pe vremuri mamele stăteau pe forumuri…. Asa e, nu aveau acces la informațiile noastre, dar nu înseamnă că erau mai pregătite decat noi sau ca știau mai bine ce sa faca la primul copil. Pe vremuri mamele erau ajutate de moașa sau de batrana satului și in perioada de după naștere. Erau ajutate de comunitate, nu lăsate la mana instinctului matern… poate e, poate nu e…

Culmea e ca, odata ajunsa acasa, eu chiar am crezut in instinctul matern! Mi se părea că am un fel de special skill, o super-putere, și cred ca gandul asta a funcționat ca autocombustie. Chiar am crezut ca instinctul matern e cel care ma face sa fiu atat de sigura pe mine cu copilul in brate, atat de zen si fericita pentru ce traiesc. Dar acum, dupa ce am cunoscut mai multe mame îndeaproape, cred ca intreg contextul m-a ajutat sa fac fata cu bine in primele zile/saptamani/luni situatiei. Faptul ca Vlad a fost un copil foarte dorit, pe care l-am iubit inca din burtica, faptul ca am avut o sarcina comoda, o nastere si o refacere extrem de usoare, faptul ca hormonii nu au luat-o razna si nu m-a lovit nici depresia postnatala, faptul ca Radu m-a sprijinit, ca Vlad a dormit bine noaptea, ca eu eram o mama informata… toate au contat mai mult decat baza intr-un instinct matern supraevaluat.

Așadar, dragile mele viitoare sau proaspete mămici, e perfect normal și să nu va simțiți atotștiutoare și atotsimtitoare. Cred ca mesajul colegului meu, deși în mod evident bineintentionat, pune presiune pe mamele care nu simt si nu stiu anumite lucruri by default, doar pentru ca sunt mame. Si mai cred ca genul acesta de prejudecată il poate face și pe el ca tata sa se simtă inferior, mai putin priceput, mai neindemanatic decat este de fapt, iar de multe ori sa se simta… in plus. Pe nedrept.

Noi, mamele, invățăm să fim mame. Iar dragostea pentru copil creste si tot creste treptat, de nu iti vine sa crezi. Pe cuvant.

În poze port: rochie și colier lung Rogue8, ciocate Zara, ochelari Komono, colier stele Bon Bijoux.

Postcard from Siciliy
Quote of the week

Comments

12Comments
  • Oana/ 10.08.2018Reply

    Mama mea, născută în ’61, a citit cartea Mama și copilul înainte de a mă naște. Deci și în trecut se documentau mamele, din ce era disponibil la vremea respectiva. Poate informarea nu era la îndemâna oricui ca acum, dar exista. Mi se pare perfect normal să citești și să te informezi și trendul ăsta cu cursurile de puericultura e binevenit.

  • Claudia/ 10.08.2018Reply

    Accesul la informatii o are la ora actulala cam toata lumea. E un lucru bun care ne ajuta sa evoluam si asta nu doar ca mame, ci in toate privintele. Cine le doreste (informatiile) le citeste, cine nu… nu. Alegerea apartine fiecaruia si judecata altora in privinta asta m-i se pare putin cam innapoiata. Personal, ca proaspata mamica, nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu mi-ar fi fost fara aceste aceste informatii obtinute din carti si de la cursuri. Pana la urma cursurile si cartile sunt facute sa te ajute, sa te indrume… Deciziile in privinta copilului tau tot tu, ca parinte, le iei.

    Instinctul matern, atentia acordata copilului si nevoilor lui sau pur si simplu momentul potrivit (depinde cum vrea sa o vada fiecare) m-au ajutat pana acum in multe situatii. Cred ca cel mai important e sa creezi legatura cu fiinta nou venita; ca o faci din burtica, in momentul nasterii sau la un anumit timp dupa nastere e egal. Asa cum cel mic are nevoie de timp sa se obisnuiasca cu noi si lumea noua, tot asa avem si noi, mamele, nevoie de timp sa ne obisnuim cu noul rol. “Instinctul matern” apare si la tata, daca isi da cu adevarat interesul si se implica cu adevarat in cresterea copilului. Nu degeaba se spune ca “parintii stiu cel mai bine de ce are nevoie copilul lor”-parintii la plural!

    PS:, Felicitari ca ai curaj si taria de caracter sa spui lucrurilor pe nume! In ziua de astazi putini o fac, iar cand vine vorba de rolul de parinte, cei mai multi afiseaza imaginea “parintele si copilul perfect” – realitatea fiind de fapt putin diferita…

  • DianaF./ 10.08.2018Reply

    Nu au nicio legătură instinctul cu informația și informarea despre viața unei femei care a devenit mamă. Instinctul îl ai sau nu , e ceva nativ, nu se dobândește în timp. Părerile sunt împărțite, da , însă e cel puțin ciudat să spui că instinctul se dobândește în timp. E scos la iveală, da, dar că nu-l ai și apare ulterior, nu se poate! Peace! Zi bună tuturor!

    • Dana/ 10.08.2018Reply

      Deci zici ca te naști cu instinct matern? Si poti sa il ai sau nu? Si daca nu îl ai, cum se traduce asta in rolul de mama? Chiar mi-as dori sa imi răspunzi și să îmi definești instinctul matern, care – din punctul tau vedere – e altceva decât dragostea nemăsurată pentru copil. Căci eu una cu asta identific instinctul matern. Si de aceea consider ca se dobândește. Dragostea asta nebună te determina sa iti protejezi puiul, să îl îngrijești…

      • Dana/ 10.08.2018Reply

        Uite, ai zice ca animalele au instinct matern. De exemplu, ele stiu sa taie cordonul fara sa le zică nimeni. Dar ma intreb acum dacă ala nu e un instinct de supraviețuire și nu manananca cordonul și placenta ca să se salveze pe ele, și nu neaparat pentru a salva puiul. Desigur, exista in sarcina si la nastere niște mecanisme care funcționează de la sine, miraculos. Dar dacă de secole femeile sunt asistate la nastere si nu mai nasc in pustietate precum animalele, ma intreb ce ar ști să facă instinctiv o mama la nastere si dupa. Probabil că ceva instinctiv-animalic ne-a mai rămas, așa, by default, dar tot cred ca e supraevaluat acest instinct matern.

  • Ewa Macherowska/ 10.08.2018Reply

    Great look!

  • Macrina/ 10.08.2018Reply

    Sunt insarcinata si sunt atasata de bebe. De fel iubesc oamenii la nebunie si cand il vad la medic mi se pare minunat dar de multe ori uit ca sunt insarcinata, inca nu i-am zis te iubesc… nu-s pregatita. M-a socat sotul cand a zis prima data la burtica: te iubesc.
    Mai am o luna pana nasc.
    Nu cred neaparat ca e ceva in ne regula cu mine…
    Frumos articol

  • Gabi/ 10.08.2018Reply

    Sunt mama de 6 luni. Am citit carti si eu si sotul, am fost amandoi la cursurile de puericultura si la cel de alaptat. A contat foarte mult ca mi-a fost alaturi si in prima luna nu am ridicat un pai in casa (nici dupa, ce-i drept). Nu pot sa zic ca mi-am iubit copilul din secunda in care l-am vazut, am inceput sa il iubesc si eu si sotul pe parcurs, cu cat il cunosteam mai bine il iubeam mai mult,
    Cat despre instinct? Cred ca este vorba de timpul pe care il petreci cu copilul, o mama care sta 24/24 cu copilul si stie cum respira, cat doarme, cum mananca, de cate ori tuseste sau stranuta e normal sa vada si cea mai mica schimbare. Un tata care petrece timp cu copilul din prima zi va sti si el in linii mari cum sa se poarte cu copilul, isi va da seama cand ii e foame, cand ii e somn, va sti cum sa il adoarma sau cum sa se joace cu el. Dupa ce s-a intors la munca sotul a fost o perioada de 2-3 saptamani in care nu a mai petrecut la fel de mult timp cu cel mic, statea mai mult la birou sa recupereze, sa isi puna la punct totul, si la un moment dat l-am rugat pe el sa il linisteasca pe copil si a venit dupa jumatate de ora sfarsit si mi-a zis ca nu reuseste, el care inainte il linistea instant. Cum am inceput sa il las cu copilul mai mult cum i-a revenit special powerul de linistit copilul 🙂

  • DianaF./ 10.08.2018Reply

    Să nu confundăm instinctul matern cu posesivitatea și iubirea! Există femei care au instinct matern sau nu, unele sunt speriate de ideea de a fi mamă din varii motive, însă în momentul în care se confruntă cu realitatea, e scos la iveală. E fix părerea mea. Cunosc femei care nu au nicio înclinație, nicio dorința nici după ce au devenit mame, informate fiind dinainte, nu știu ce să facă, cum sa facă, nu au îndemânare, fler, miros, abilitățile necesare și nu pentru că e ceva nou, necunoscut, ci pur și simplu pentru că nu se regăsesc în această postură, deși își iubesc nebunește copilul. E greu să definești instinctul, el e sau nu e. Vorbesc și despre mămici mai putin informate care se descurcă mai bine in această postură decât una care a citit tot, dar nu simte, nu știe cum să pună în aplicare. Asta există sau nu, copiii sunt unici și mamele la fel. Nu putem compara, nu putem sfătui nici macar în situații similare, rezultatele pot fi diferite. Te îmbrățișez cu drag. Balantele, scorpionii,racii au un instinct matern diferit de alte zodii, simt copiii fără a citi cărți de specialitate, au fler, zvâc, aptitudini, nu înseamnă că restul zodiilor nu sunt apte de a fi mame. E părerea mea și o spun pe baza meseriei(psiholog și sociolog) care mi-a dat posibilitatea să cunosc mămici de toate vârstele, de toate soiurile și am văzut cum funcționează lucrurile!

  • Emilia/ 10.08.2018Reply

    Hm…cu trei copii si chiar nu stiu sa definesc instinctul matern..:)))))) cred ca e diferit in mod cert de informatia pe care fiecare mama trebuie sa o caute despre felul in care se schimba scutecul, ce faci in caz de febra, inec etc…dar exact o def nu stiu sa dau…cred ca instinctul matern se dezvolta…adica vad o dif maaaare fata de primul si al treulea copil…..pcu al treilea am simtit ca devin cu afevarat mama…ca ma bucur cu adevarat…cred ca treaba asta cu instinctul matern nu are legatura cu faptul ca o mama isi abandoneaza sau nu copilul…si nu avem dreptul sa judecam…greu subiect…oricum vad o legatura intre felul in care nasti ( greu, usor) noptile nedormite etc si stabilirea unui atasament mai mare si mai rapid de pui in cazul meu…

  • Ramona/ 12.08.2018Reply

    Eu nasc maine al 2-lea copil😁. Cu cezariana pentru ca dupa o experienta traumatizanta de 11 ore de travaliu finalizat tot cu…cezariana, nici nu imi mai doresc sa incerc. Pe primul copil ni l-am dorit groaznic de mult, a venit greu si, surpriza, eu am considerat instinctul matern faptul ca m-am priceput din start sa fac tot…spalat, alaptat, buric, somn..eram ca o leoaica pana am picat de epuizare. Nu mi-am iubit copilul din prima clipa…nu eram pregatita pt un om nou intre noi, ba chiar mi s-a parut ca am gresit cumva facandu-l pt ca mi-am dat peste cap viata comoda, echilibrul…Mult egoism, nu? Nu dati cu pietre, asta am simtit la inceput si nu pot da mai multe explicatii. Mai tarziu, dragostea a venit cu primul gangurit, zambet, dinte, iar acum sunt inca uimita ca o iubesc mai mult pe fiica mea decat pe mine..eu fiind centrul universului pana la copil…Nu stiu ce va fi de maine..Ma intreb cu teama cum de voi putea iubi 2 copii…dar asta probabil ca este intrebarea oricarei mame care alege sa faca 2. Cert este ca la al 2-lea esti pregatita, nu ai doar asteptari pozitive, stii ca va fi cel mai greu si cel mai frumos lucru pe care ti-l daruieste viata 😁 Finalul lacrimogen e de la hormoni 😋

    • Amy/ 16.08.2018Reply

      Ce frumos ai povestit totul. Felicitari pentru curajul de-a impartasi astfel de lucruri noi, atat de importante pentru orice viitoare mamica, dar totodata atat de intime. 🙂 Nu stiu cate femei ar avea curaj sa spuna asa ceva, desi sunt convinsa ca multe au fost speriate si s-au gandit cu frica la faptul ca nu vor mai fi ele primele care conteaza, ci copiii.

      http://www.happyamy.ro

Leave a Comment