Custom Menu

Latest From Our Blog

Prin cartier, in Sydney

Prin cartier, in Sydney

Primele poze din Australia!

2 4 6 8 10 12 15141351113                                 

Acestea sunt primele imagini pe blog din noul an, care incepe pentru noi trei cu veselie, aventura, senzatii noi, privelisti superbe si, desigur,  caldura. Spun asta ca sa ma invidiati si mai tare, afland ca in Romania e ingrozitor de frig.

Fotografiile sunt facute in Bondi Beach, cartierul in care am locuit in Sydney, foarte aproape de una dintre cele mai faimoase plaje din Australia. Am inchiriat un studio, prin Airbnb, cu gandul ca ne va fi de folos o bucatarie. Gresit. Nu ne-a fost, caci am mancat tot timpul pe afara. In schimb, Vlad, care s-a adaptat mai greu la schimbarea de fus orar, reusea sa “gateasca” toata noaptea! Daca ne vedeati pe la 3 – 4 dimineata, bezna totala pe geam, cum caram tigaile si farfuriile dintr-o parte in alta a camerei…

Vlad iubeste orice e legat de bucatarie, dar si mai tare iubeste APA! Asa ca noi am ales un traseu in Australia care ne tine foarte aproape de apa.

Atmosfera e extrem de placuta, iar asta si pentru ca australienii cred ca sunt cei mai fericiti oameni de pe Pamant. Iti zambesc mereu, se uita cu drag la copil si par super relaxati. Ca tot am vorbit de copil in aceasta postare, un lucru care m-a impresionat a fost sa vad duminica dimineata cred ca vreo 30 de tati cu copiii lor (de la nou nascuti la copii mari) afara, la plimbare, sau luand masa la o terasa de langa plaja. La restaurantul la care ne-am asezat noi sa luam un brunch cred ca doar vreo 2 mese nu aveau copii, in rest peste tot agitatie 🙂

Acum va las, caci Vlad s-a apucat sa faca “ordine” prin apartamentul in care stam in Melbourne. Cat de curand poze noi! Aventura continua!

In poze port: kimono H&M, tricou Zara, pantaloni Stefanel, sandale London Rebel (de pe asos.com), palarie Zara Home.

Vlad a purtat: salopeta Magazinul Z si incaltaminte cred ca de la Auchan (daca imi aduc bine aminte de unde mi-a spus mama ca a luat-o), probabil cea mai comoda pereche de incaltaminte pe care o are.  

38Comments
  • Cezara/ 09.01.2016Reply

    WOW!
    Foarte superbe pozele <3 <3
    Australia e faina!
    Distractie placuta si abia astept urmatoarea postare…..

  • Amy/ 09.01.2016Reply

    Ce frumosi sunteti! Astept sa vad mai multe poze, curand! 😀 Have fun!
    http://www.happyamy.ro

  • alina grosu/ 09.01.2016Reply

    Oau!O mămică curajoasa…dacă îl lași sa escaladeze treptele! Fimiu e tare incantat sa urce și sa coboare 🙂 iar eu tare încordată de fiecare data cand o face! Sunteți tare simpatici amândoi! La multi ani!

  • Anca/ 09.01.2016Reply

    Asta da inceput de an 🙂 have fun! 🙂

  • Roxy/ 09.01.2016Reply

    Super!Asteptam si alte poze.Distractie placuta.

  • alina/ 09.01.2016Reply

    Chiar azi ziceam ca bebelusa mea e innebunita după ustensile, farfuri, oale, tigai, prosoape, tot ce tine de bucatareala si cireasa de pe tort e sa le umple cu apa. Pentru ea asa arată deocamdată paradisul. Jucăriile pur si simplu o plictisesc. Ea si Vlad sunt de o vârstă si ma bucur ca au ceva in comun. Sanatate tuturor!

  • Alina/ 09.01.2016Reply

    De când astept pozele…!!! Și am fost cam dezamăgită. Speram la niște poze cu multă diversitate, așa cum ne-ai învățat din călătoriile tale anterioare și ne-ai arătat doar același cadru cu scări înguste. Te rog să nu mi-o iei în nume de rău, dar asteptam nerăbdătoare să ne prezinți Australia și m-am lovit de un zid. Sunt sigură ca ai și ceva interesant prin arhivă…deci…încă mai astept sa mă surprinzi 🙂

    • Dana/ 09.01.2016Reply

      Pai sunt doar primele imagini. In plus, am vrut ca prima postare din noul an sa fie legata si de profilul acestui blog. Si trebuie sa tii cont ca acum in vacanta, voi trimite pozele pentru editare in tara, ca sa nu pierd foarte mult timp in fata calculatorului aici. Iar eu voi posta cat de repede ce poze primesc editate. Dar vor veni mai multe serii, fii fara grija 🙂

      • Alina/ 09.01.2016Reply

        Imagineaza-ti cum erai înainte să pleci în Australia. Cam așa astept eu pozele :)) E una din țările în care imi doresc din suflet să ajung, precum și Noua Zeelanda. Visez la ele. Tu nu știi ca pentru pozele tale din vacante eu am ajuns să imi fac planuri de concediu :)) Scuza-mi nepolitetea și ca am uitat să menționez ca imi place outfitul (chiar imi place), dar mintea mea era pe alte meleaguri. Pupici! Have fun

        • Dana/ 09.01.2016Reply

          Ramai aproape! 😉 Ma bucura entuziasmul si nerabdarea ta. Pozele cu orasul Sydney sunt acum in curs de prelucrare. Iar in cateva zile plecam spre Noua Zeelanda…

          • Andreea/ 09.01.2016

            Ah, ce fain. Mergeti si in Noua Zeelanda. Sunt curioasa sa ne spui care ti s.a parut mai faina. Vacanta placuta in continuare 🙂

  • anmar/ 09.01.2016Reply

    Dana, in primul rand vacanta placuta si la multi ani! Poate imi scrii si mie cum a fost zborul atat de lung cu Vlad? Micul meu are acum 1 an si 8 luni, as vrea sa stiu cum a suportat Vlad zborul… merci si multe salutari!

  • rodica/ 09.01.2016Reply

    E prima data din 2016 cand scriu. Deci : La multi ani la toată lumea! Voua, vacanta placuta în continuare. Și eu astept mai multe poze din locatii diferite. Nu vreau sa te supar dar Vlad pe scară singur și tu cu spatele la el nu e cea mai buna optiune. Cred ca erai linistita ca se uita din fata tatal la el
    Și ca să fiu în tematica blogului sunteti eleganti amandoi.

  • Teodora/ 09.01.2016Reply

    La multi ani si vacanta frumoasa! Ma bucur ca ai reusit sa postezi cateva poze si astept cu nerabdare urmatoarele.
    https://toodear.ro

  • Irina/ 09.01.2016Reply

    Primul lucru pe care l-am facut cand am deschis laptopul in aceasta dimineata a fost sa-ti urmaresc ultima postare. Am primit, parca, putina caldura din Australia, putin zambet de la Vladut si o dorinta tot mai mare sa vizitez Sydney.

    Postarile tale (mai ales cele din calatorii) ma inspira si imi dau o stare foarte frumoasa.

    Vacanta placuta. Astept cu mare interes noi poze.

  • Diana/ 09.01.2016Reply

    Love the outfit! 🙂 Have fun!

  • patrisia/ 09.01.2016Reply

    Cat costa transportul parfumului Moon by Dana Rogoz de la Bucuresti la Slanic(comuna varbilau) pot sa-mi raspunzi Dana?

    • Dana/ 09.01.2016Reply

      Cred ca ti-am raspuns de vreo 6 ori pana acum. Cineva din echipa mea ti-a scris deja pe adresa de mail din semnatura. Daca nu gasesti mailul, poti tu sa trimiti un mesaj pe [email protected], unde ti se va raspunde la orice intrebare legata de transport sau produsele Moon.

  • Monica/ 09.01.2016Reply

    Scarile sunt fantastice, iubesc ceramica si placile de faianta, iar Vladut e adorabil. Abia astept urmatoarea postare din Australia<3

  • Gabriela Ichim/ 09.01.2016Reply

    Wow! Superb! Mi am mai luat o doza de enrgie din PUTINELE poze ( a se citi ca doresc muuulte poze:))))

    Sa aveti calatorie frumoasa in continuare, sa va insoteasca zambetele si armonia peste tot! Noua Zeelanda…e superba. Eu numaesc Noua Zeelanda locul unde incepe prima data zoua de maine:))

  • Carmen/ 09.01.2016Reply

    Dana de cand ai anuntat ca ati plecat in Australia, zilnic intram pe blog sa vad daca ai postat ceva frumos din calatoria voastra. Astazi asteptarea mea a luat sfarsit, insa abia apuc sa vad mult mai multe poze cu acele locuri minunate. Ma bucur pt voi si va doresc vacanta frumoasa. A, uitasem: poti sa-mi zici te rog biletele de avion le-ai cumparat on line de pe momondo.com? Si ai avut o singura escala la Kuala Lumpur? Poate daca ai timp ne scrii putin despre traseul vostru. Mersi! Pupici

  • Descude/ 09.01.2016Reply

    Suna PERFECT!
    Sa aveti parte de momente memorabile!
    Pupici
    https://www.descude.com

  • Alexandra P./ 09.01.2016Reply

    Pfaiii cat de frumoase sunt pozele!! Cred ca este cea mai frumoasa calatorie si experienta 🙂 ma bucur pentru tine si voi!!! Wow … Noua Zeelenda cum suna… Mi se face pielea gaina :)) sa va bucurati de tot si pe micul Vlad il pupp!!

  • Sorina/ 09.01.2016Reply

    Enjoy maxim! Pozele sa vina după ce ajungeți cu bine în țară :)! Acumulați experiente și amintiri frumoase :)!!! Blogul poate aștepta, eu una aștept :)! Outfit ul tău pare desprins dintr-un film :)!!!
    Te îmbrățișez!
    Bizzz

  • Anca/ 09.01.2016Reply

    Sper sa ne povestesti mai multe despre aceasta calatorie cu Valdut: cum a fost drumul cu avionul, cum v-ati descurcat cu mancarea, ce ati luat cu voi in avion, etc. Eu sunt interesata, pentru ca nu am plecat pana acum cu cel mic in vcanta cu avionul. Distractie placuta in continuare!

  • andreea alexandra/ 09.01.2016Reply

    Ce simpatic e Vladut….sunteti adorabili amandoi! Vacanta placuta in continuare. As vrea sa imi spui si mie, cum a fs zborul cu Vladut? Eu as vrea sa plec la vara cu Filip in Grecia, el face 1 an in mai…crezi ca e ok? Va apreciez tare mult pt faptul ca il implicati si pe Vlad in planurile voastre…e un efort sa nu dormi noptile, e mai greu dar e minunat de frumos. Asteptam urmatoarele poze…pupici!!!Multumim frumos! Si voi sa aveti un an minunat cu multe binecuvantari si impliniri. Va pupam???

    • Dana/ 10.01.2016Reply

      Depinde de foarte multe detalii un zbor reusit cu copilul, dar cred ca cel mai important e sa nu va stresati voi ca parinti prea mult si sa incercati sa radeti atunci cand dati de greu 🙂 Eu am zburat cu el de la 2 luni – cel mai usor, apoi la 8 luni, la 1 an si un mic si acum la 1 an si 10 luni. E din ce in ce mai complicat pe masura ce creste. Cred ca abia pe la 2 ani jumate – 3 ne vom putea intelege mai bine cu ei – sper. Si totusi, zborurile a mers infinit mai bine decat ne asteptam. Vlad este mega agitat. Mai multe mame de baieti au confirmat ca el e hipernergic si ca “nu stiu cum faci fata, nu sta locului o clipa”…Asa ca noi ne pregatisem moral ca va fi greu. Dar fiind zboruri pe noapte, a dormit mare parte din drum. Mai intai Bucuresti – Amsterdam (l-a prins pe la somnul lui de pranz, asa ca a dormi vero 2 ore jumate din 3 ore jumate). Apoi am facut escala in Amsteram de vero 2 ore, in care a alergat si mancat si jucat continuu in lounge-ul in care am asteptat urmatorul zbor. Si-a consumat bine de tot bateriile si pe urmatorul zbor (Amsterdam – Kuala Lumpur), care era deja de noapte a dormit vreo 10 ore din 12. In cele 2 ore cand nu a dormit s-a miscat intruna. Adica mai sta cad mananca, dar apoi cere afara din centura, vrea sa ajunga la alte scaune (unde mai pui ca pe rand cu noi, dar la vreo 5 scaune departare, era un caine…iti dai seama ce atractie). Dar te vei linisti cand vei vedea ca si alti copii din avion au momentele lor linistite si mai putin linistite. Vlad nu e genul care sa planga mult. Si nu cred ca a plans mai mult de cateva minute cumulat pe aceste zboruri. Dar in schimb nu are rabdare si vrea sa iasa, sa exploreze. Bucataraia avionului e cea mai tare chestie, stiai?! Am ales intentionat sa dormim o noapte in KL, ca sa plecam mai odihniti pe drum a doua zi, cand am mai avut un zbor de vreo 8 ore. Acela era teoretic in timpul zilei la ei, doar ca Vlad era inca pe fusul orar din tara, asa ca a dormit si atunci vreo 6 ore parca. Deci, ne-am descurcat 🙂

  • Alina/ 09.01.2016Reply

    Poate ajungeti sa vizitati si casele hobitilor din oraselul Matamata (Hobbiton) – Noua Zeelanda
    https://turism.bzi.ro/descopera-casutele-de-hobbiti-din-noua-zeelanda-stati-sa-vedeti-cum-arata-in-interior-galerie-foto-25018
    https://www.google.ro/search?q=matamata+new+zealand&num=50&espv=2&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwirqb71ip3KAhUijnIKHchnA1AQ_AUIBygB&biw=1920&bih=955
    Pare ceva de vis.
    Alte scene s-au mai filmat in Tongariro National Park, Noua Zeelandă, vulcanul Ruapehu care se afla in apropiere de doi vulcani activi (decorul sinistru al lui “Mordor“ si “Mount Doom”, acolo unde este falsificat inelul), Alpii Sudici (unde Golum a tinut inelul ascuns timp de 500 de ani), munții Mangaotaki din Piopio (Hobbitul), Golden Bay, Twizel, Muntele Cook, Earslaw Burn, lacul Wanaka, parcul național Fiordland, lacul Pukaki.

    • Dana/ 10.01.2016Reply

      Multumesc mult pentru recomandari. Noi aterizam in sud (Christchurch), caci doar acolo am mai gasit o rulota de inchiriat. Asa ca avand doar cateva zile, vom vizita doar sudul. Dar o sa notez tot ce mi-ai scris din sud. Mersi mult!

      • Mona/ 10.01.2016Reply

        acum chiar imi bate inima mai alert decat de obicei….christchurch oraselul meu! sa tragi o tura prin gradina botanica, numai buna de facut poze pt blog 😀 daca tot zici ca lui vlad ii place mult la plaja mergeti la plaja din sumner,este chiar in christchurch, dar nu plecati fara un “fish and chips” . daca aveti timp si chef de calatorie mai lunga prin sud mergeti pana la “kaiteritery beach” este superba…

        Ps. kiwis sunt la fel de zambitori ca si vecinii australieni. eu acolo am invatat sa zambesc fara motiv 🙂

        drum bun backpackerilor 🙂

  • sandu/ 10.01.2016Reply

    Parca nu ma mai fascineaza atat de mult calatoriile…am risipit aproape 100.000 euro din avere.

  • carmen/ 10.01.2016Reply

    Mersi pentru raspuns Dana

  • Sabina/ 12.01.2016Reply

    Buna Dana,
    vei avea si un material cu mai multe detalii? Gen unde se poate manca bine, cazare, atractii turistice etc.?

  • roberta/ 15.01.2016Reply

    Vai ce ma distreaza vladut! Este foarte simpatic imbracat in salopeta:)
    http://www.idareyoutobefashion.com

  • Cezara/ 20.01.2016Reply

    Fain!

  • TES/ 21.01.2016Reply

    Foarte frumoase pozele ! Am un baietel de 1 an si jumatate, la fel de hiperenergic ( argint viu ii spun mamele de baieti de prin parc) si pot sa imi imaginez cata distractie au reprezentat pentru Vlad, scarile acelea minunate 🙂 Ai mai putut sa-l iei de acolo?

    https://carierademamica.blogspot.ro

Leave a Comment