Custom Menu

Latest From Our Blog

Suntem 5 in casa

Suntem 5 in casa

Scurta istorisire despre doi caini, scrisa de un stapan care ii iubeste foarte mult.
EN: Short story about two dogs, written by an owner who loves them very much.

Pe Yorick l-am primit cadou de ziua mea, acum 9 ani. A dormit in pat cu noi din prima zi, pana cand m-am intors din maternitate cu Vlad si, brusc, a ramas pe holul casei. Saracu’, nici macar nu a protestat sa-I deschidem usa dormitorului. Cred ca era prea bulversat. Nu intelegea cum de noul venit poate sa urle atat de mult si totusi sa fie atat de des pupat si mangaiat ca rasplata. Acum ar face orice ca Vlad sa il bage mai mult in seama, caci il iubeste la fel de mult ca pe noi. Daca nu mai mult.

Perdita, in schimb, a avut un traseu complet diferit. Am gasit-o pe strada, noaptea, pe 27 dec 2013. Parea pierduta, pentru ca traversa complet aiurita strada, printre masini. Eu conduceam, Radu era in dreapta, iar cand am vazut-o, am pus frana, m-am dat jos din masina si m-am asezat in patru labe, pe strada, ca sa ii castig increderea. Desi mai multi incercau sa o prinda in momentul respectiv, ea a venit incet direct spre mine, s-a asezat in culcat fix in fata mea si am stiut ca eu ii voi fi stapana. Am pus anunturi peste tot, saptamani intregi, pe toti stalpii din cartier, prin toate parcurile, pana cand i-am zis lui Yorick ca e un cadou venit cu intarziere de la Mos Craciun si ca ea ramane in familia noastra. Si de atunci, multe amintiri frumoase am adunat impreuna.

E incredibil cat de multa bucurie iti poate aduce un animal de companie. Cand intru in casa si ei se intampla sa fie plecati, ma simt atat de ciudat. Imi lipseste toata agitatia clasica de la primire: latratul, pupatul disperat, sapatul cu gherutele in pantalonii mei de piele sau in ciorapii cei fini, plus gelozia dintre ei, care ajunge primul la mine si la pungile mele. Pentru ca numai cand ai un caine intelegi ce inseamna ca intoarcerea ta acasa sa fie mereu o bucurie, chiar si atunci cand ai fost plecat doar pentru 10 minute, pana la magazinul din colt. Ei se bucura ca te revad la fel de intens, iar tu te bucuri ca insemni ceva in mintisoarele lor.

Acum Vlad ii considera membri ai familiei. Mereu ii ia in calcul la numaratoare: “Noi suntem 5 in casa.” Ma bucur enorm ca are sansa sa creasca in compania lor, doi caini foarte intelegatori cu “experimentele” lui. Invata foarte multe din interactiunea cu ei, e foarte atent la nevoile lor – sa aiba apa, sa nu le lipseasca boabele, sa le deschida usa cand cer afara – ii cearta cand distrug jucarii si se preface ca pune afise invizibile cu “Interzis cainilor in camera mea”. Dar apoi ii mangaie si ii alinta de ii zapaceste.

De curiozitate, as vrea sa imi scrieti cati dintre voi aveti animale de companie? Caini, pisici, iepuri, hamsteri…?

Iar daca sunteti iubitori de animale, va invit sa sustineti campania “Ajuta animalele din adaposturi”. In contextul cresterii numarului de animale fara stapan si al resurselor limitate de care dispun asociatiile pentru protectia animalelor, aceasta campanie de constientizare, desfasurata de MARS Romania, isi propune sa ofere un raspuns concret unor probleme reale: lipsa hranei pentru animalele care traiesc în adaposturi si numarul tot mai scazut al adoptiilor de animale din adaposturi.

Astfel, cumparand orice produs PEDIGREE, WHISKAS, Cesar, Sheba sau Dreamies, fiecare iubitor de animale poate contribui la o viață mai bună a animalelor fără stăpân. In felul acesta, MARS va oferi animalelor din adăposturi hrana echivalentă a 2% din volumul vânzărilor din perioada campaniei, însemnând până la 190.000 de porții de mâncare.

Eu oricum cumparam mancare de la ei, dar pana pe 4 noiembrie, cand se incheie campania, am toate motivele sa fac provizii. Sustinand proiectul Pedigree® şi Whiskas®, în parteneriat cu Asociaţia GIA – Group Initiative for Animals, cumpar hrana pentru animalele mele si ajut, astfel, si animalele fara stapan din adaposturi.

Iar pe 14 octombrie, multe dintre aceste animale si-au gasit stapani iubitori. Cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor, sâmbata a avut loc in Bucuresti un eveniment organizat de MARS, ce a reunit iubitorii de animale de pretutindeni si a gazduit doua activitati principale: adoptia de animale si donația pentru animale, cu sprijinul Asociației GIA. Mai multe detalii puteti gasi aici. Felicitari celor care au ales sa adopte animalele fara stapani!

Acum trebuie sa inchid laptopul si sa ma intorc la blanosii mei, sa-i mai pupacesc o tura.

In poze port: trenci piele Vintage Couture Shop, cizme ciorap Zara, ochelari Topshop (ai lui Sore, uitati la mine 🙂 yey!).


EN: I got Yorick as a gift for my birthday 9 years ago. He slept with us in the same bed from his first day, ever since I came back with Vlad from the hospital and, all of the sudden, he had to stay in the hallway.  Poor thing, he didn’t even ask for us to open the bedroom door for him. I think he was too shaken. He couldn’t understand how the newcomer can scream so much and still be so often caressed and kissed as a reward. Now he would anything just to get Vlad’s attention, because he loves him as much as he loves us. If not more.
Perdita, on the other hand, had a totally different path. We found her on the street, at night, on the 27th of December 2013. She looked lost, because she was crossing the street completely confused, between the cars. I was driving, Radu was sitting next to me, and when we saw her, I stopped the car, got out of it and got on my knees, on the street, just to earn her trust. Even though there were more people trying to catch her at that moment, she came directly towards me, she laid down right in front of me and I knew that I would be her master. We put posters everywhere, for weeks in a row, throughout the entire neighborhood, and all the parks, until I told Yorick that she is a belated gift from Santa Claus and that she’ll stay in our family. And ever since, we have made many beautiful memories together.  
It’s unbelievable how much joy a pet can bring to you. When I enter the house and they happen to be gone, I feel so weird. I miss the usual welcome fuss: the barking, the desperate kisses, the scratching of my leather shoes or fine socks, plus the jealousy between them, which one gets to me and my bags first.  Because it’s only when you have a dog that you understand what joyful return home really means, even if you’ve only been gone for 10 minutes, to the corner shop. They’re just as happy to see you, and you’re happy that you mean something in their little minds.  
Vlad thinks of them as family members now. He always counts them: “We are 5 in the house.” I’m really glad he has the opportunity to grow up in their company, two very understanding dogs with his “experiments”. He learns a lot while interacting with them, he pays great attention to their needs- that they have enough water, dry food, that he opens the door for them when they went to go out- he puts them in their place when they destroy his toys and he pretends to put up invisible signs with “No dogs allowed in my room”. But then he pets them and plays with them until they get tired.  
Out of curiosity, I would like for you to write to me how many of you have pets? Dogs, cats, rabbits, hamsters…?
And if you are animal lovers, I invite you to support the campaign “Help the animals from the shelter”. In the context of stray pets and the limited resources of the animal rights associations, this awareness campaign led by MARS Romania, aims to offer an answer to some real problems: shortage of food for animals living in shelters and the decreasing number of adoptions from animal shelters.
Therefore, by buying any PEDIGREE, WHISKAS, Cesar, Sheba or Dreamies product, each animal lover can contribute to a better life for stray animals. In this way, MARS will provide food for animals in shelters in the equivalent of 2% from the sales volume, meaning up to  190.000 portions.
I was buying food from them anyway, but until the 4th of November when the campaign ends, I have good reasons to stock up. By supporting the project Pedigree® and Whiskas®, in partnership with the GIA Association – Group Initiative for Animals, I am buying food for my animals and also helping the stray animals from the shelters.
And until the 14th of October, many of these animals have found loving owners. For the International Animal Day, on Saturday there was an event organized by MARS in Bucharest, which reunited animal lovers everywhere and has hosted to main activities: animal adoption and donations for animals, with the support of the GIA Association. You can find more details here. Congratulations to those who have chosen to adopt animals!  
Now I must close my laptop and get back to my furry ones, for another round of kisses.
In the pictures I am wearing: Vintage Couture Shop leather trench coat, Zara boots, Topshop glasses (which belong to Sore, but she forgot at my place:) yey!).
  • Bianca/ 17.10.2017Reply

    Nu am inteles acea iubire si grija pentru un animal de companie pana nu am avuto Daisy, un bichon maltez de 8 anisori care e parte din familie. Si noi suntem 5 in casa! Stie cand sunt bolnava si ma pazeste la picioarele patului, stie cand sunt bucuroasa si latra si sare langa mine. Suferim pentru ea cand a fost bolnavioara si ne bucuram cand o vedem dand din codita!!

  • Dea/ 17.10.2017Reply

    Ce tare,chiar aseara ma uitam in postarile tale vechi si ma gandeam ca demuuult n ai mai scris de eu am doi,adoptati,paco si rita si sunt niste minunati,veseli si cu o inima maaare.

  • Lorelai/ 17.10.2017Reply

    Noi avem un Amstaff care implineste 11 ani si care e un rasfatat jucaus. Il iubim foarte mult, si el pe noi; il consideram un membru al familiei si ne-a imbunatatit considerabil viata.

  • Lorelai/ 17.10.2017Reply

    E emotionant articolul tau, Dana, m-a induiosat mult. Va imbratism pe toti 5! <3

  • Anamaria/ 17.10.2017Reply

    Noi pe Lucky (un ciobanesc carpatin) am luat-o din Romania, mai exact i-am luat cainele surorii mele, pentru ca a fost dragoste la prima vedere :-). A fost o intreaga aventura, noi venisem cu avionul si desi i-am pus chip si i-am facut vaccinuri, pasaport, samd. nu puteam sa o luam cu noi in avion pentru ca varsta minima de transport este de 6 luni, ori ea avea 1 luna.
    S-au aliniat planetele si am aflat ca niste prieteni nemti sunt in Sibiu, asa ca Lucky a noastra a venit cu un decalaj de doua saptamani.

    Si din momentul ala, indiferent de situatie, a fost ca si copilul nostru.

    As putea sa scriu o carte intreaga despre aventura noastra, dar imi vine in minte un moment: stateam intr-o casa inchiriata, care avea treptele destul de abrupte. Intr-o dimineata, m-am trezit pentru ca am auzit cum a cazut cineva pe scari. Si primul lucru pe care l-am facut, a fost sa pipai daca e Lucky langa mine. Cand i-am simtit blana, m-am linistit: Ah, e doar Andy! :-))))

    Eu neputand avea copii, ii ofer ei toata atentia si iubirea, in masura in care-mi permite jobul. Si stiu ca nu o sa dureze la infinit, dar o sa ma bucur de fiecare moment alaturi de ea.

  • Ewa Macherowska/ 17.10.2017Reply

    Love this post so much! 🙂

  • Oana/ 17.10.2017Reply

    Am avut cateva generatii de hamsteri cand eram copil, pe la 11-12 ani, iar mai tarziu, mutata de acasa si din Romania, nu imi imaginam ca voi mai avea din nou animale de casa, mi se parea o responsabilitate inutila: e difícil sa calatoresti, trebuie sa fi acasa dimineata si seara, sa il hranesti, eventual si sa il scoti afara, daca e cazul. Acum trei ani m-am mutat insa cu prietenul meu si asa am ajuns sa il “adopt” pe Mr. Cary Grant (il gasesti si pe Instagram), un motan care are acum vreo 7 ani. La inceput nu a fost usor, el este foarte independent si nu tocmai tandru sau genul de pisica alintata care iti sta non-stop in brate, ba din contra! Dureaza pana legi o prietenie cu el si tin minte cat de mult m-a emotinat momentul cand mi-a lins palma pt prima data 🙂 Insa este uimitor cum avand un animal de casa ajungi sa iubesti si mai mult celelalte animale, in general. Acum este ca si copilul meu – stii cum sunt persoanele care au copii si nu contenesc sa arate poze cu ei cand se intalnesc cu prieteni sau la munca? Sigur cunosti situatia, caci esti mama 🙂 Ei bine, asa sunt si persoanele care au pisici 🙂

    Chiar daca acum am devenit si alergica la pisici (inainte nu stiam ca aveam o astfel de alergie), cautam o alta solutie, caci nu putem sa renuntam la el. Ba mai mult, Cary are acum diabet, necesita insulina si nu mai este la fel de activ si jucaus ca inainte, ceea ce face ca interactinuea lui cu noi sa fie diferita. insa il iubim asa cum este: independent, somnoros, cateodata solitar, alte dati nazbatios. Este minunat ca acest pisoi drag a intrat in viata mea!

  • Isa/ 17.10.2017Reply

    Draga Dana,
    Ai scris asa de frumos si ai perfecta dreptate. Este o bucurie imensa pentru ei si ca revenim si dupa 30 de secunde dupa ce inchidem poarta seara inainte de culcare. Noi avem un boxer femela si este bucuria noastra cand ajungem din oras sau de la serviciu si oricate nazbatii face (ca de ex. imprastie gunoiul in toata curtea, iar seara cand ajungem de la serviciu, este o placere sa faci curat in curte pe intuneric), noi o iubim de nu mai putem. Suntem cu totii oameni frumosi ca iubim animalele!

  • Pop Andra/ 17.10.2017Reply

    Am doua cățele si un pui pe card trebuie sa il vând, deși mi-ar plăcea sa il păstrez. Ii iubesc enorm de mult. Chiar nu pot descrie in cuvinte ceea ce simt pentru ei.

  • carmen/ 17.10.2017Reply

    super initiativa. si eu am un motan de 6 ani adoptat de la o asociatie de animale, este un membru care ma iubeste neconditionat. de curand m am mutat si am ajuns 3 blanosi jucausi care ne fac viata frumoasa. incurajez adoptia de animale.

  • Alina/ 18.10.2017Reply

    Perdita este o catelusa atat de norocoasa. Ma bucur tare mult pentru ea. Mi-ar placea ca mai multe animalute sa aiba norocul ei. Noi avem o pisica. Ne-am dorit foarte mult un animal de companie. Desi voiam una de rasa, pentru ca ne-am gandit ca se acomodeaza mai bine la apartament, am vrut neaparat sa cautam pe “adoptii pisici”. Nu este rasa pura, dar s-a integrat perfect. Imi pare bine ca a ajuns la noi si am reusit sa salvam un sufletel. Mi-ar placea sa stam la casa. Cred ca as aduna mai multe animalute de pe strazi ca sa le gasesc un camin. In urma cu cativa ani am avut o experienta cu un pisic care si acum ma urmareste. M-a impresionat mai mult decat as fi crezut vreodata. Este o poveste foarte trista, dar in urma careia am inceput sa vad animalele ca pe semenii nostri.

  • Oana/ 18.10.2017Reply

    Am citit cu mult drag postarea ta! Si noi suntem 4 in familia noastra, noi doi si doi catei geniali, o fetita beagle de aproape 5 ani si un labrador de aproape 4 ani. Le-au cazut victime 1 canapea, mese, fotolii, gazon, pantofi s.a., dar si noi! Asemenea iubire neconditionata pe care ne-o ofera ei, mi-a fost greu sa imi imaginez ca exista, iar fericirea pe care o simt ei cand ne vad venind acasa, dar si noi cand ii vedem pe ei, pare nemarginita. Cred ca doar o persoana cu animale de companie poate intelege, pentru ceilalti, ceea ce povestim noi aici e probabil o nebunie.
    Sa scrii mai des despre ei Dana, ne sunt dragi!

Leave a Comment