Custom Menu

Latest From Our Blog

Quote of the Week

E 12 noaptea, Vlad doarme si e una dintre acele seri in care mi-e teama de un Night Terror.

— Quote of the Week

Cred ca avea 1 an si 3 luni cand s-a trezit in mijlocul noptii urland intr-un fel in care nu o mai facuse vreodata. Nicio mangaiere, nicio imbratisare, nicio vorba nu parea sa il linisteasca. Nu se uita la mine, ci continua sa planga si sa urle. Episodul a durat timp de cateva minute, pana cand a parut ca ma recunoaste, si s-a linistit. Dar eu nu ma speriasem cu alta ocazie la febra de 40 de grade cum ma speriasem atunci. I-am spus lui Radu ca plansul lui din noaptea aceea e nefiresc, iar trezirea diferita de oricare alta de pana atunci, asa ca l-am rugat sa mergem cu el de urgenta la spitalul Grigore Alexandrescu.

Ajungi cu el la camera de garda, copilul nu parea sa mai aiba nimic altceva, in afara de urmele unor lacrimi. L-au verificat peste tot la insistentele mele. Ma gandeam sa nu fi inghitit ceva, fiind exact la varsta la care baga tot ce prind in gura, si sa aiba niste dureri ingrozitoare, despre care nu ne poate vorbi. Dar medicii mi-au spus ca nu pare sa aiba nimic. Poate cel mult sa nu ii fi priit mancarea din ziua respectiva. Am plecat acasa cu el partial linistita, caci eu stiam ca ceva fusese diferit. Stiam plansetele de foame, de durere de dinti, de colici… dar astea fusesera diferite.

A doua zi dimineata mi-am sunat pediatra, care nu intelegea reactia mea de a merge cu un copil mic la spital pentru atata lucru, fara niciun alt simptom. Mi-a spus ca mai mult ca sigur ii ies maselele si ca ii pot da cativa ml de eferalgan la culcare, ca sa doarma linistit. Doar ca peste cateva nopti episodul s-a repetat. M-a trezit urletul acela, ala diferit. Cand m-am uitat inspre patul lui, statea ridicat in picioare, dar cu totul intors inspre perete. Mi s-a parut ciudat. In mod normal, se mai intampla sa planga noaptea dupa mine, dar cand se trezea se ridica la zabrele, uitandu-se in directia usii dupa mine, eventual cu mainile ridicate. Ori acum nu parea sa planga dupa mine, avand privirea inspre coltul camerei, opus intrarii. Am zis ca poate are comaruri. Doar ca atunci cand incercam sa il linistesc incepea sa ma impinga. Uneori intindea mainile dand senzatia ca vrea sa il iau in brate, dupa care se zmucea din bratele mele ca si cand e ultimul loc in care ar vrea sa fie tinut. Il lasam pe salteau patului si incepea sa se rostogoleasca cand la stanga, cand la dreapta, minute. Si in tot timpul asta plangea si urla. Era ingrozitor de privit. Ma simteam neputincioasa. Ma speria gandul ca poate e ceva mai grav totusi si ca nici macar nu stim exact ce e. Dupa maxim 10 minute sa zicem, adormea bustean. De dimineata se trezea vesel, binedispus, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Nu parea ca trezirea aceea ingrozitoare sa ii afecteze in niciun fel ziua urmatoare.
Si apoi urmau alte zile, saptamani, uneori luni in care aceste episoade nocturne nu isi mai faceau aparitia.

Pe la 1 an jumate – 2, cand ne mutasem deja in casa noua, a avut din nou o astfel de trezire in mijlocul noptii. Am zis ca nu se poate sa fie nici dintii, nici mancarea de vina, nici cosmarurile. Asa ca am inceput sa caut pe net pana dimineata si am gasit singura raspunsul: NIGHT TERROR. Descria perfect felul in care se desfasurau episoadele noastre. Ca apar cam la 2 ore de la culcare – si exact asa era – ca in momentele acelea copilul nu te recunoaste si nu relationeaza de fapt cu nimeni, fiind in faza de nonREM a somnului. Ca un fel de somnambulism, dar nu chiar acelasi lucru. Si ca, spre deosebire de cosmaruri, copilul nu isi aduce aminte aceste episoade la trezire. Chiar si tavalitul in pat, rostogolirile, impinsul sau lovitul parintilor erau pe lista clasica unui night terror. Tot in aceeasi noapte am citit ca doar unii copii le au, dar ca sunt considerate normale si ca atat timp cat nu sunt frecvente (unii le au aproape in fiecare seara, in timp ce la noi pot sa nu apara si cateva luni) si nu dureaza mai mult de 30 de minute parca (nu mai stiu exact limita de minute, caci stiu sigur ca ale lui Vlad erau si sunt in continuare de maxim 10 – 15, deci in limite normale) nu trebuie sa iti faci griji. Practic, vor disparea cu trecerea anilor, cel mai adesea in jurul varstei de 6 ani.

Asadar, asa am aflat ca Vlad are ceea ce in romana se numeste PAVOR NOCTURN, iar in engleza NIGHT TERROR.

Acum stiu perfect aceste treziri si nu ma mai sperie (cel putin nu ca la inceput). De fiecare data ma intristeaza si ma fac sa ma simt neputincioasa, dar macar nu ma mai alarmeaza. Am citit pe net, am vorbit cu psihologi si cu mai multi medici pediatri – inclusiv cu pediatra care il urmarea cand era mic si care, dupa ce i-am spus ca are pavor nocturn, m-a inteles de ce am ajuns cu el la spital prima oara: “Eu am vazut primul copil cu pavor nocturn ca studenta la medicina intr-o garda si m-am speriat ingrozitor”. Deci, daca nu e un plans iesit din tipare, cel mai probabil alta e cauza. In plus, lipsa asta de contact cu parintele e foarte specifica.

In alte nopti in care sa zicem ca viseaza ceva urat, cand intru in camera lui sa il linistesc, se opreste aproape instantaneu din plans si cere sa ma tina strans in brate. Adoarme apoi lipit de mine imediat. Pe cand atunci cand are un night terror, nicidecum nu vrea sa stea lipit de mine, in bratele mele sau ale altcuiva. Si din tot ce am citit si discutat cu medici si psihologi, singurul lucru care se recomanda in astfel de momente e sa il pazesti sa nu se loveasca in crizele lui, dar sa nu incerci sa il iei in brate, sa il ridici din pat, sa il legeni samd. Ba mai mult, nu se recomanda nici sa vorbesti cu el, pentru ca nu vei face decat sa il debusolezi si mai tare si sa ii lungesti durata episodului.

La inceput cand a aparut, Vlad nu vorbea inca bine, asa ca mi se parea ca poate are o problema medicala, ca poate il doare ceva si nu stie sa zica. Dar nici acum, cand vorbeste continuu, nu prea zice lucruri clare in timpul unui pavor nocturn, mai ales daca cineva nu ii vorbeste. Cand il intrebam obsesiv, de exemplu, “te doare ceva?”, el ar putea ca dupa cateva minute de plans sa zica si vreo doi de “Au, au”, cat sa te deruteze de tot. Pai il doare ceva sau nu?! Dar, de fapt, e ca atunci cand o persoana adulta vorbeste in somn si uneori preia din exterior anumiti stimuli. Poate parea ca relationeaza intr-o foarte mica masura cu ce se intampla in jur, dar de fapt el e inca prins intr-o faza a somnului. De altfel e foarte probabil sa stea pe toata durata pavorului cu ochii inchisi.

De ce apar aceste episoade? Unii copii le au, altii niciodata. Se considera ca poate fi inclusiv o mostenire genetica. Si, ce sa vezi, eu le am. Foarte rar, dar le am. Tineti minte cand am scris pe blog ca sunt somnambula? Ca m-am trezit urland si am sarit din pat cat pe ce sa imi rup piciorul? Vlad avea atunci doar vreo 2 luni parca, iar eu eram franta de oboseala. Ala a fost ultimul al meu, pentru ca la adulti apar oricum mult mai rar. Abia acum, cu Vlad, am descoperit ca si ce am eu tot pavor nocturn se numeste.

Asadar, exista un factor genetic, dar – asa cum se intelege si din exemplul meu de mai sus – oboseala are si ea vina ei. Copiilor le apar cel mai devreme pe la 1 an si cateva luni, perioada in care sunt expusi multor stimuli, cand dezvoltarea lor e fantastica, cand invata sa mearga, sa alerge, sa vorbeasca! Drept urmare, aceste evenimente extraordinare pot influenta aparitia unor tulburari de somn, precum night terror.

Pot fi cauze de ordin somatic (otita, eruptie dentara, reflux, obstructie nazala, viroze respiratorii, etc), cauze de ordin ambiental (temperatura scazuta sau crescuta din camera copilului, umiditatea scazuta, lumina puternica, sunete deranjante), cauze care tin de o lipsa a igienei somnului (dulciuri si energizante inainte de somn, televizor si calculator in camera de somn, dormitul la TV, desene animate violente, suprasolicitarea nervoasa prin lipsa de somn). Dar si cauze de natura emotionala, care pot fi nenumarate – de la certurile parintilor de fata cu copilul, pana la presiunea copilului in perioada trecerii la olita sau orice alte situatii tensionate.

Nu conta daca Vlad dormea in patul lui, la noi in pat, la bunica sau in vacanta. A avut pavor nocturn in toate situatiile mentionate. Daca i se intampla intr-o noapte, aveam grija ca zilele urmatoare sa ii reduc din activitati/ stimuli si sa fiu mai atenta la programul de somn, dar si la ritualul de dinainte de culcare. O rugam, de exemplu, pe mama sa nu il mai lase la desene sau cu tableta, mai ales inainte de culcare. Evitam macar cateva zile petreceri sau multi invitati acasa si alte situatii care l-ar fi solicitat. Si incercam sa tin un regim cu mai putin dulce.

Sigur, eu nu sunt un specialist, ci va vorbesc doar in calitate de parinte patit. Si v-am povestit toate astea pentru ca eu habar nu aveam la inceput ce se intampla cu Vlad in momentele respective si nicio mama din jurul meu nu stia sa imi spuna ce ar putea avea si ce este, implicit, un night terror = pavor nocturn. Deci, macar sa fiti in tema, sa nu va speriati. Nu e motiv de ingrijorare daca aceste episoade sunt rare si nu dureaza mai mult de cateva minute. Ba mai mult, am citit ca un cosmar clasic ii tulbura mult mai mult pe micuti, care se scoala dimineata in continuare tufliti, decat un night terror, dupa care a doua zi se scoala fresh si veseli, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Doar voi sa va pastrati, cat se poate calmul, si sa va abtineti sa interveniti si sa-i treziti, ca sa nu ii prelungiti starea.  Am mai citit pe net ca unii recomanda trezirea in anumite situatii mai grave, dar mie toti medicii si psihologii pe care i-am intalnit mi-au recomandat doar sa fiu acolo langa el, sa il supraveghez sa nu cumva sa se loveasca, sa cada din pat, etc, nefiind cu adevarat treaz, dar sa nu intervin in niciun fel.

Desigur, daca va suna cunoscut ce scriu eu mai sus, sa mergeti si la un medic – asa cum am facut si eu – si sa ii spuneti ca aveti banuiala ca urletele copilului vostru dintr-o anumita noapte ar putea sa fi fost de fapt un pavor nocturn.

Spuneam la inceput ca ma astept in seara asta la unul, pentru ca a fost o zi foarte incarcata pentru el. Nu a vrut sa doarma la pranz, a alergat si s-a jucat continuu toata ziua, iar la culcare a adormit mai mult plangand, cerandu-mi ba o poveste, ba alta, ba sa vina tata, ba sa raman eu… Dar uite ca cele 2 ore de la culcare au trecut, adica am depasit intervalul orar la care apare pavorul in mod obinsuit, asa ca sunt extrem de mici sansele sa ne mai supere ceva pana dimineata. Pot sa ma culc linistita. Noapte buna.

P.S. Va rog, daca ati trait episoade nocturne similare, sa ne impartasiti si noua, celorlalti parinti si viitori parinti, povestile voastre si mai ales felul in care gestionati problema. Deasemenea, daca ati primit alte sfaturi de la specialisti, care nu sunt mentionate mai sus sau contravin celor pomenite, sa ni le comunicati la rubrica de comentarii. Repet, eu vorbesc din experienta mea, deci nu pot generaliza. Dar cred totusi ca poate ajuta.

LATER EDIT: In momentul in care am inchis laptopul si m-am bagat in pat, Vlad a facut night terror. Am intuit corect. Azi clar a fost o zi prea agitata pentru el. Of. A trecut. E aproape 4 acum si inca mai citesc pe net despre acest subiect (am mai facut completari si pe articol), dar citesc si mesajele voastre si vad cat de multa lume trece sau a trecut prin aceasta experienta. Nopti linistite sa fie!

Fețe Detașabile Moon - Summer Collection
#Digitaliada, generatia 2017

Comments

47Comments
  • Maria Alexandra/ 25.06.2017Reply

    Ah,ce bine ca m-ai lămurit și pe mine ce e cu crizele astea,săptămâna trecută,am mers in vacanța,prima data cu bebe de 20 luni.a adormit de-a binelea și după vreo doua ore cred,s-a sculat in fund cu fata la perete ,ca și cum vedea ceva acolo si efectiv,urla din toți rărunchii !m-am îngrozit ,mai ales ca eu am ceva cu fantomele și spiritele caselor!a durat criza vreo 10-15 minute,timp in care ma respingea și tot se uita spre perete de aveam tot corpul înghețat de spaima!nu mi-a trecut nimic prin minte sa fac decât multe rugăciuni!bine ca exista o explicație,multumesc pt luminare😘

    • Dana/ 25.06.2017Reply

      Da, pare sa fi fost un night terror (pavor nocturn). Macar știi ce sa dai cautare pe net, ca sa afli mai multe.

      • Dana/ 25.06.2017Reply

        Si sa intrebi si medicul pediatru care il urmareste.

  • Senty Stubner/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana! Pot sa-ti spun ca, exact la fel face si baietelul meu, si eu m-am speriat foarte tare la primul episod…mi-am dat seama ca nu e ceva normal, nu vroia in brate, refuza tot, orice incercam sa fac parca faceam mai rau…urla mai tare, dadea din picioare si din maini continuu, aprindeam lumina, il strigam, il scuturam putin incercand sa-l trezesc, ca era cu ochii inchisi tot timpul … si apoi dupa 10-15 min adormea bustean la loc. Pur si simplu ingrozitor sa simti ca tu ca mama nu poti sa-i faci nimic sa-l linistesti. Tot ce ai scris e identic si la noi…zilele mai agitate, aglomerate aduceau ca noaptea sa avem cate un episod de criza…tot asa la 2-3 ore de la culcare…tot asa dimineata el e super fresh ca si cand nimic nu s-a intamplat. La noi a inceput mai devreme, cam in jurul varstei de 8 luni…erau destul de des, cam de cateva ori pe saptamana pana la varsta de 2 ani si inca continua si acum, acum avand varsta de 3 ani si 6 luni, doar ca nu mai sunt asa de des, cam o data la 2 saptamani.
    Am cautat si eu pe internet informatii despre asta pt ca am fost si noi la mai multi doctori cu copilul, si fiecare se uita la mine ca si cum eu as fii nebuna care inventeaza astfel de povesti…am crezut ca sunt singura cu astfel de problema, dar se pare ca nu si noroc cu internetul asa am aflat si noi despre Night Terror si ca nu e bine sa-l trezesti, ca e mai bine doar sa stai sa-l supraveghezi….Foarte ciudat si frustrant pt tine ca parinte aceasta teroare a nopti.
    Ma bucur ca ne-ai impartasit si noua povestea ta, asa aflam cat mai multe despre asta! Multumesc si nopti linistita va doresc cu cat mai putine reprize de night terror! Te pup!

  • Catalina/ 25.06.2017Reply

    Bună ,Dana! Mulțumesc pt articol , fetița mea de 1 an și 3 luni trece exact prin stările descrise de tine și în tot acest timp am crezut ca o supără burtica sau că viseaza ceva neplăcut. La noi se petrece o data pe săptămână sau chiar mai des , dar de fiecare dată în jurul orei 3 (stăm la bloc și urletele cred ca au trezit toți vecinii).
    Mă bucur că ai povestit această experiență și m ai scos din beznă 🙂 . Îți mulțumesc și pentru schema de diversificare care mi a fost un real ajutor ,iar în prezent fetița mea este o mâncăcioasa și nu refuză nimic .
    Te urmăresc cu plăcere de când eram mică (acum am 27 de ani) și întotdeauna învăț ceva din ceea ce ne împărtășești .
    Nopți liniștite !

  • Alina/ 25.06.2017Reply

    Aoleu, eu sunt somnambula. Pana acum doar mergeam prin casa, dar in ultima luna m-am trezit de doua ori si ma uitam la sotul meu si ma intrebam ce cauta acest barbat langa mine. In mintea mea era ca sunt copil si sunt la ai mei acasa. Deci el nu avea niciun sens. M-ai facut sa incep sa imi fac probleme ca s-ar putea transmite …

  • Flori/ 25.06.2017Reply

    Buna dana mersi pt articol la fel am patit cu fetita mea 2ani si 4luni avea acelasi comportament mentionat de tine urlete nu vroia nicidecum cu.mine sau bunica tati nimeni absolut nimeni doar ca la noi a coincis cu zilele in care am incercat sa vad faca ii pot scoate suzeta si nu reuseam sa o calmez apoi am decis sa io inapoiez si acesge episoade nu au mai aparut …imi este inca neclar daca a fost pavor nocturn sau don cauza suzetei va pupam.si noapte buna

  • Ludmila/ 25.06.2017Reply

    Si fetita mea de 2 ani si 10 l a avut 3 nopti astfel de episoade. Sarea din pat, se ducea in coltul usii, se uita intr-un punct fix, se zbatea in brate, ne lovea, plangea f tare singura in colt jos si dadea din maini ca si cum se apara de ceva. Ne-am speriat si noi, dar , la fel ca tine, am citit pe net despre asta, mi-amintrebat colegii la lucru si m-am linistit putin. Sper sa nu se mai repete!

  • Livia/ 25.06.2017Reply

    Buna! Fratele meu geaman a avut astfel de “crize”, doar ca la el s-au manifestat si dupa varsta de 6 ani. Dormeam cu el in acceasi camera si se intamplau cam de 2-3 ori pe saptamana. Cu cat crestea am observat ca erau mai scurte de 10 min doar ca incepuse sa mearga prin casa. La fel spunea cuvinte lipsite de sens, dar nu inventate, adica cuvintele chiar existau. Tipa si plangea, ca mai apoi crescand ajunsese sa scanceasca doar sau nu mai plangea deloc. Cand se intampla nu il trezeam, stateam langa el si vorbeam calm asa cum stiam, mai ales ca si eu aveam tot atatia ani. A doua zi nu mai stia nimic. La el s-a manifestat pana pe la 10 ani. Mama a fost cu el la biserica sa-i citeasca preotul mai mult pentru linistea ei, insa episoadele s-au tot repetat. Ce mi se pare ciudat este ca si fratele nostru mai mare (cu 4 ani) a patit la fel cand era mic. Acum sunt bine amandoi. Trebuie sa ai rabdare, credinta si totul va fi bine. Incearca de fiecare data cand are un astfel de episod sa-l intrebi a doua zi daca isi mai aduce aminte ce visa. La un moment dat vei vedea ca isi va aminti. Cu fratele meu asa am patit. Mai mult reuseam chiar sa-l linistesc, sa-l conving sa urce in pat, sa nu mai planga. Cum spuneam, rabdare si totul va fi bine.

  • Adriana/ 25.06.2017Reply

    Hello! Noua ni s-a întâmplat doar de doua ori, după vârsta de 1 an…cu luni in urma, sper sa nu mai revină niciodată.
    Îngrozită eram de țipetele lui așa ca l-am luat in brațe și l-am ținut strâns la piept pana a trecut (2-3min).
    Nu am știut niciodată ce a fost..pana azi! 💡

  • Alina/ 25.06.2017Reply

    Si noi am patit-o de curand.
    De obicei in cele din urma se linistea la san, dar atunci nu vroia nimic, a adormit in cele din urma uitandu se la un bec colorat aprins.

  • Viorela/ 25.06.2017Reply

    Și noi am patit-o cu fetița cea mare. Primele episoade au fost când avea în jur de un an și câteva luni când am fost la bunici și ne-am dat seama ca era suprastimulata. După câteva luni episoadele au revenit când am dus-o la creșă și îmi era clar ca nu e fericita acolo. Iar de curând am avut mai mult de o săptămână de treziri consecutive. Ne-a luat mult pana sa ne dam seama ca de fapt era ingrozita sa nu facă pe ea în somn. Eram în perioada de renunțare la scutec. Ne-a ajutat foarte mult o carte despre creierul și dezvoltarea copiilor. Recomand cu mare drag cărțile lui T. Berry Brazelton , Puncte de cotitura.

  • Alexandra/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana,

    As avea o intrebare, ai idee daca aceste episoade se pot manifesta si la somnul de pranz? (din ce ai citit sau trait cu Vlad).
    Multumesc anticipat!

  • Raluca/ 25.06.2017Reply

    Sunt o mamica care a trecut prin asa ceva cu fetita mea…am trecut prin toate aspectele evidentiate in articol cu exceptia faptului ca crizele se petreceau la.interval de aproximativ o luna,insa mai multe in nopti consecutive cu mai mult de 1 episod (a facut si de 8 ori). Insa incepuse sa aiba o stare inerta si sa saliveze la finalul episodului de pavor si astfel am primit tratament de epilepsie. Din momentul inceperii tratamentului nu a mai facut crize.
    O vizita la un neurolog pediatru insostita de un filmulet este necesara chiar daca este doar un simplu episod de pavor nocturn

  • Andrada/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana,

    Si James, fiul meu se confrunta cu așa ceva ( 1 an 10 luni) știam despre aceste episoade căci am studiat psihologia însă si de la alte mămici din cartier care au copii de aceeași vârsta, însă cu toate astea când s-a întâmplat prima data acum câteva săptămâni a fost groaznic, cel mai mult ma durea faptul ca nu vroia sa il ating, așa ca după 15-20 de minute venea la mine, il luam in brațe si adormeam amândoi așa, din păcate nu poti face nimic știu asta decât, așa cum ai spus, sa reduci din stimuli, însă chiar si așa, modul in care ei prelucrează informațiile e diferit de al nostru…. mult succes!

  • Oana/ 25.06.2017Reply

    Buna, Dana! Nu am știut ca au o denumire. Mulțumesc pt info. Ce e drept nici nu am căutat, pt ca la noi episoadele au fost f rare. A avut 2 pana acum, primul de revelion (avea doar 11 luni) când trigger-ul a fost evident zgomotul de artificii de la 12 noaptea care pe ea a prins-o dormind de doar 45 min-1 ora. Deci era momentul “perfect”. A fost oribil. Nu știam ca trebuia sa o las sa se liniștească. Evident ca am încercat in toate felurile sa o trezesc. A durat 5-7 min. E greu sa aproximez… momentele alea par interminabile. Neputința te omoară. Dar in rest a fost destul de clar ce s-a întâmplat. Explicația procesului o aveam, chiar și fără sa știu denumirea. Al doilea episod a fost acum câteva nopți, la un an și 4 luni. Nu a mai avut un motiv așa clar ca prima data, dar cunoscând-o am știut ca e de la caldura. Temperatura ridicată o termina. O face agitata. Și nu am mai știut nici de partea cu ereditatea, dar e plauzibila și pt noi.
    Oricum, util și interesant articolul! La cât mai putine “terori”!

  • IrinaG/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana,
    Și Victor al meu a avut în trecut astfel de manifestări care ne-au umplut de groază. Am constatat că are mare legătură cu oboseala și superstimularea din timpul zilei,cu schimbările, cu situații mai tensionate, dar uneori și cu nevoia de a face pipi peste noapte, ultimele “crize” s-au încheiat în momentul când a făcut pe el. Am citit că și alți copii au trecut prin asta de aceea insist foarte tare sa nu bea multe lichide la culcare, să facă pipi înainte și să doarmă zilnic la prânz. Cu timpul s-au mai rărit și sper sa dispară de tot… mulțumesc că ne-ai împărtășit aceasta experiență.

  • aura/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana, ” ma bucur” ca ai abordat acest subiect. Imi pare rau sa aud ca se intampla si la alti copilasi. E foarte greu pt o mama sa isi vada copilul in starea respectiva si sa nu poate face nimic. Trebuie doar sa astepti sa treaca… Baiatul meu are 10 ani, acest night terror a inceput pe la 3 ani si erau aceste crize de plans de care spui si tu. Acum de vreo 2ani, crizele de plans s-au oprit, in schimb se ridica din pat, se plimba prin casa, aprinde lumini peste tot, daca ma gaseste in fata lui vine la mine si il linistesc fara cuvinte, doar imbratisari, dupa care il pun in pat si dupa 2-3 min doarme dus. In cazul in care se trezeste si eu dorm, mai bine zis ma fac, ca dorm, pt a-i urmari reactiile, isi face turul casei; iar apoi merge in patul lui si doarme. dimineata ii spun, acum ca este mare, dar nu isi aminteste nimic. M-am speriat f tare si eu la inceput, acum a devenit o obisnuinta neplacuta. Se intampla o data la 2 sapt. Sau daca i se intampla ceva inainte de culcare, daca il cert, daca e f obosit. Sper sa se opreasca cu timpul. In vara aceasta va merge in tabara si chiar nu stiu ce se va intampla, ma gandeam sa il tin treaz prin tel pana pe la 11. 30, pt ca in jurul acestri ore se intampla episodul neplacut 😊. Multa rabdare va doresc dragi mame, multa sanatate copilasilor si acest night terror sa il trecem cu bine, cu dragoste si intelegere.

  • Daniela/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana si baietelul meu de 5 ani se confrunta cu pavor nocturn ,prima data a avut o astfel de criza in jurul varstei de 1 an si putin dar atunci nu am stiut ce a fost, nici nu s-a mai repetat pana pe la 4 ani jumate cand au reaparut si inca persista crizele uneori mai des ,m-am speriat foarte tare si pana am aflat de fapt despre ce este vorba la fel ca si voi am chemat ambulanta ,am fost la medici,psihologi ,oricum pana nu am citit eu pe net exact nimeni nu m-a lamurit,chiar nu inteleg cum e posibil ca un medic sa nu isi dea seama despre ce vorbesti si sa gasesti informatiile pe net.Va pup si nopti linistite va doresc.

  • Georgiana/ 25.06.2017Reply

    Stiu prin ce treci:(…si eu am trecut cu baietelul meu. Au inceput pe la 2 anisorii dupa ce a venit pe lume fratiorul lui, si a tinut pana la 3 ani si un pic. Pentru el a fost un soc sa mai aiba un fratior si era tare afectat….oricat incercam sa ii oferim cat mai multa atentie nu era suficient. Si infiecare seara timp de 2 luni se trezea noaptea si plange foarte tare tim de 20 de min…nu stiam de ce plage, am fost la doctor de nu stiu cate ori si nu stiau ce are. Am inceput sa caut pe net si am gasit raspunsul…night terror… cum ai zis si tu incercam sa fie ziua cat mai linistit, fara desene, fara tableta si a functionat. Daca la inceput facea seara de seara dupa facea odata pe luna. Acum are 4 ani si 5 luni si de un an jumate nu mai facut deloc doarme toata noaptea linistit.

  • Alice/ 25.06.2017Reply

    Băiețelul meu a avut un singur episod la vârsta de 1 ani și ceva, acum are 3 ani și jumătate. A fost groaznic, a durat 30 min timp în care a tipat, era inconștient, ochii deschiși dar privirea absenta, se tăvălea pe jos, abia puteam sa îl ținem sa nu se lovească. Am crezut ca a visat urat dar nu înțelegeam de ce ne respinge! Mulțumesc Dana pt informație, speram sa nu trecem si cu fetita prin asta, are 10 luni.

  • Filipa/ 25.06.2017Reply

    Și noi trecut prin asta cu fetita cea mare. Un sfat ce l-am primit și a funcționat este ca atunci când plange asa tare sa o iau în brate și sa o scot afara la era curat. Asa am făcut și se liniștea imediat!

  • Alina/ 25.06.2017Reply

    Cand a inceput erai langa el? Adica nu se intampla doar pentru ca se trezeste singur si se sperie?

    • Dana/ 25.06.2017Reply

      Nu. Asa cum scriam, se intampla si cand dormea cu noi in pat. Si ideea e ca nu se trezeste, de fapt.

  • anamaria/ 25.06.2017Reply

    Si al meu are, o data la cateva saptamani. Se trezeste, in fund arata spre mine, sau intinde mainile sa il iau in brate dar nu vrea. Mai plange un pic si il iau in brate. Se linisteste. Si daca nu se linisteste il pun la san si adoarme. 1an7l.

  • Bogdan/ 25.06.2017Reply

    Sunt tata de fetita de 2 ani si 2 luni. Am fost si noi pe acelasi drum: terori nocturne l-am gasit eu ca denumire.

    A inceput cam la 1 an si 2 luni si a durat aproximativ 3-4 luni. Odata la 2 nopti, cam la 2-3 ore de la culcare incepea: plans, urlat, dat din maini si din picioare.
    N-am gasit o metoda 100% eficace pentru a o scoate din starea aia. Uneori trecea daca o tineam in brate, alteori daca o lasam in pat, alteori daca mergeam cu ea in alta camera, sau daca aprindeam lumina. Cred ca doar trecerea celor cateva minute ajuta.

    Acum din fericire Maya nu mai are episoade. Din cand in cand mai scanceste sau scoate un planset, dar nicicum criza de genul.

  • Georgiana/ 25.06.2017Reply

    Aceeași poveste, aceleași simptome, aceeași panică și senzație de neputință. Soluția a venit de la un psiholog și după un număr de ședințe totul a revenit la normal. Va fi bine! Sănătate multa!

  • Iris/ 25.06.2017Reply

    Baietelului meu de 20 de luni i s-a intamplat acest pavor nocturn doar de 2 ori pana acum, insa pana sa citesc articolul tau nu am realizat exact ce este. Din pacate, asteptatul asta ca sa-si revina copilul,la fel ca si la spasmul hohotului de plans in care isi pierde cunostinta, este cumplit. Clipele in care tu, ca mama,nu poti sa il linistesti fiindca nu te recunoaste sunt inspaimantatoare. Totusi cred ca fac parte din procesul de dezvoltare a fiecarui pici iar noi trebuie sa ne inarmam cu rabdare…si nervi de otel!

    • Dana/ 25.06.2017Reply

      Cu ocazia asta am aflat si eu de spasmul hohotului de plans din timpul zilei. Noi de asta nu am avut, dar macar sa fiu pregatita.

  • Alexandra/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana!! Eu am 2 copii, cel mare 7 ani și cel mic 5 ani. Am avut cu amândoi experiența asta, n am știu pana acum cum se numește sau ca ar avea vreo definiție, prima data la cel mare, m am speriat teribil și am vrut și eu la medic dar soțul meu e mai calm și a manevrat criza mai bine ca mine. Cel mic a avut și pase de somnambulism pe lângă câteva crize de night terror! De un an ne am mutat in Olanda și pana acum n am mai avut nici un episod, aici e viața un pic mai liniștita!! E bine ca știu acum sa definesc crizele!!! Mulțumesc!

  • Ecaterina/ 25.06.2017Reply

    Fetita mea are o saptamana de cand in fiecare seara dupa 2 ore aproximativ de la culcare plange deodata timp de cateva secunde cu ochii inchisi si adoarme inapoi. Chestia asta se repeta dupa alte doua ore si se linisteste pe loc. Intre timp eu ii pregatesc laptele pentru ca urmeaza ora ei de baut lapte. Sincer nu stiu ce sa mai fac pentru ca am ajuns sa fiu si eu obosita. Am incercat sa o iau in brate dar tragea cu picioarele si nu vroia nimic. Ziua doarme 2 ore dar nu face asa. Nu gasesc o explicatie pentru asta. Crezi Dana ca poate fi vorba despre acelasi lucru? Te rog poate tu stii mai multe

  • Ecaterina/ 25.06.2017Reply

    Am uitat sa zic ca are 1an si 2 luni. Nu e vorba de dinti sau alte dureri pentru ca imi dadeam seama si oricum nu ma respingea asa.

  • Flavia/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana,
    Dupa ce am citit articolul tau azinoapte ( caci eram treaza, leganand pitica) am inceput sa ma documentez putin despre asta, deoarece pare cunoscut, fiica mea avand vreo 2 astfel de episoade dar inca nu stiu daca sa le incadrez aici sau nu.
    Imi poti da o referinta? De unde te-ai documentat? Deoarece peste tot unde citesc scrie ca night terrors apar de obicei la copii dupa varsta de 3 – 4 ani. Pitica mea are 1 an si 3 luni.

    Multumesc!

  • Madalina/ 25.06.2017Reply

    Buna tuturor! Uff…o alta “problema” prin care a trebuit sa trecem si noi. Fiica-mea,acum de aproape 11 ani, ne-a speriat,putin zis,cred ca vreo 2 ani cu episoade de pavor nocturn. Au inceput pe la 2 ani si ceva si nici nu ma culcam in primele 2-3 ore ptr ca stiam ce urmeaza.
    Dar nu intelegeam,ma speriam foarte tare si de multe ori am reactionat, si eu si sotul meu,nu tocmai potrivit. De multe ori am scuturat-o, am ridicat tonul vocii la ea, o duceam la baie sa o spal pe fata…iar ea cu ochii impaienjeniti de somn si plans , se uita la mine fara sa ma vada.Eram convisa ca e o alintatura de a ei. Am ajuns si la medic bineinteles, care, asta e ce ma surprinde,nu a dat o denumire a ceea ce i se intampla ei. A zis ca e normal la unii copii mai activi, ca retraieste in somn ce i s-a intamplat in ziua respectiva, recomandandu-mi ceai de musetel la culcare si niste pastilute homeopate , la fel de linistire. Zis si facut, numai ca episoadele continua, luni la rand, aproape in fiecate noapte. Acum stiam ce am de facut, o duceam la pipi,ii vorbeam usor linistind-o, terminasem cu placa”mama,e tarziu, ne aud vecinii…🙈”, si ma ghemuiam langa ea, strangand-o in brate. Ca si la voi, a doua zi habar nu avea de nimic, iar eu eram terminata.
    Nu stiu cand s-au terminat, dar pe parcursul anilor i s-au mai intamplat, nu asa de violente ,puternice si dese
    ca atunci dar destul de zgomotoase ☺.
    Momentul in care pot spune ca am primit o raza de lumina, a fost cand o prietena mi-a spus ce i se intampla in fiecare noapte cu fiica ei. Ce crezi? Ha…crize de plans, inexplicabil. In sfarsit gasisem pe cineva cu aceeasi “buba” ca a noastra, pentru ca draga Dana, pe internet nu am gasit pe nimeni, pe vremea aia, sa vorbeasca despre asta. Eu am stiut sa-mi sfatui prietena, ajutand-o sa stapaneasca situatia mai bine decat am facut-o eu.La inceput am spun ca asta a fost una dintre “problemele”noastre, cealalta fiind “convulsiile febrile”, 3 la numar….dar asta-i alta poveste. Te imbratisez si copilarie fericita sa aveti! 😙

  • Angela/ 25.06.2017Reply

    Dana am trait si noi astfel de nopti la fel e genetic, are tatal meu, eu si fetita nu stiam ca asa se numeste situatia dar stiam sigur ca apare de la oboseala deci articolul tau inca odata mi-a confirmat sa evitam suprasolicitarea prin lipsa de somn si activitati,ospetii…
    Somn usor voua, multumim ca ne impartasesti astfel de experiente pline de lectii.

  • Silvia/ 25.06.2017Reply

    Cu a mea buburuza cam la fel am patit. 3 seri la rand s.a intamplat, asta acum doua saptamani( cu 5 zile inainde de implinirea varstei de 3 ani ) se trezea in fund , o singura seara a deschis ochi, in rest statea in fundulet plangea( un plans exagerat, rugator de alinare parca) si parea pierduta, total dezorientata si agresiva . Eram disperati., si eu si sotul. Pur si simplu nu stiam ce sa ii mai facem. Pana sa iti citesc articolul tindeam sa cred ca sunt puseuri de crestere, se pare ca nu! Multumesc mult pentru postul acesta Dana, ne.ai mai lamurit si risipit din teama .

  • Silvia/ 25.06.2017Reply

    **** a deschis un ochi”

  • Bianca/ 25.06.2017Reply

    Bună. Nici eu nu aveam habar ce se întâmplă cu copilul meu. Acum știu. Ma identific și eu cu situațiile voastre. Fetita mea a avut primul episod înainte de un an, poate fiindcă a început sa meargă destul de devreme și e mereu activa și învață câte ceva. Pana acum nu am făcut legătură cu ce se întâmpla peste zi, dar de acum o sa fiu atenta. Și eu am luat-o în brate și am încercat sa o liniștesc și sa o trezesc, dar nu reușeam în niciun fel. Dar acum ca știu cum ar trebui sa acționez, parca tot nu pot sa stau indiferenta. Ea a dormit mereu sg în pătuțul ei cu noi în camera. Sper sa nu mai avem parte e astfel de episoade.

  • Ela/ 25.06.2017Reply

    Buna Dana. Nepotelul meu, perfect sanatos de altfel, aceleasi episoade noaptea de plans isteric cu tot ce ai descris. de obicei dupa zile prea agitate sau suprastimulate. Cand crizele au inceput si ziua, respiratie ingreunata si irascibil ptr cateva minute si dupa insistentele mamei catre medicii din UK au mers cu investigatiile mai departe, nopti dormite la spital cu tot felul de senzori pe corp si cap, scanari la creier, abia dupa 1 an a fost diagnosticat cu epilepsie. e sub tratament si decurge bine. in timpul unei crize, creierul nu e oxigenat bine se produce un fel de scurt circuit la nivelul creierului care declanseaza criza. Mama si eu la randul meu, as merge la specialisti sa ma asigur ca totul e doar ce afirma toata lumea si nu mai mult. Si multa liniste, dragoste si blandete. Si rabdare voua, parintilor. E greu, uneori mama sufera mai mult decat ce il doare pe copil… inima de mama..

  • Alina/ 25.06.2017Reply

    Sa stii ca am si eu aceleasi probleme cu pisica. Poate la nivel psihic se intampla acelasi lucru. Prima data m-am speriat pentru ca era noapte si eram singura cu ea, iar ea a sarit foarte urat din somn, m-a zgariat si cauta un loc disperata sa se ascunda. Eu incercam sa o linistesc si sa ii vorbesc incet, dar parca nici nu ma cunostea. Apoi s-a mai intamplat si alta data. Toti cu cei cu care am vorbit mi-au zis ca sigur o fi visat ceva. Dar mie mi se parea ciudat pentru ca se purta de parca habar nu avea pe ce lume e. Iti dai seama ca nu vreau sa compar, dar cat de cat gasesc si eu o explicatie.

  • Marilena/ 26.06.2017Reply

    Buna, ne-am confruntat si noi cu doua episoade de pavor nocturn, fix aceleasi reactii le avea si fiul meu, cred ca avea vreo 3 ani atunci. Bineinteles ca dupa sperietura am stat pe net toata noaptea sa gasesc motivul :). Oricum, am gasit ca si solutie la acel moment aprinderea luminilor din casa si a televizorului pe muzica la volum moderat…Sincera sa fiu nu stiu care din ele a mers sau efectul a fost concomitent…Dar s-a calmat si a adormit. Culmea….nimeni nu stia de asa ceva :))))

  • Adela/ 27.06.2017Reply

    Dana asta pățim cred,sper și noi acum,avem aproape 6 luni,și de câteva nopți mi de trezește fetița și plânge și nu o pot liniști nicicum,o iau în brațe urla,incerc sa vorbesc cu ea mai urat plânge,mă împinge cu mâinile și picioarele ,e groaznic,e foarte frustrant p ntru mine că nu știu cum să o calmez:( din cate am citit și am vorbit cu pediatra ,ii dau dințișorii sus, și faptul că învață să se târască.eu sper sa fie asta problema și să treacă aceste episoade și nopți fiindcă mă simt tare neputincioasă. Tot mă întreb dacă e normal să le aibe in fiecare seara ,cam de o săptămână încoace.

    • Dana/ 27.06.2017Reply

      Nu cred ca ar putea incepe de la o varsta asa de mica, cel putin din tot ce am citit pana acum. Cel mai probabil cauzele sunt cele mentionate de pediatru.

  • Isabela/ 27.06.2017Reply

    Trecem si noi prin aceleasi crize de pe la 2 ani, acum are aproape 7 baiatul. Urlete, un fel de paralizie, “mama” spus foarte ciudat, deformat (vorbea corect si clar cand era treaz). Pediatra mi-a spus din prima: Pavor nocturn, lasati-l in pace. Nu am putut lasa lucrurile asa, ma speriau foarte tare crizele lui, in ciudat asigurarilor date de medic. Am fost la neurologie pediatrica, unde mi-a fost recomandat sa facem o Electroencefalograma (EEG) pentru a ne asigura ca este Pavor si nu epilepsie. Psihologul ne-a recomandat sa il lasam sa isi “consume” acele frici, acea nevoie de plans. Nu am gasit o cauza anume pentru crize … a fost uneori si suprasolicitarea, dar nu mereu. Intotdeauna se produc in primele doua ore de somn, de obicei dupa o ora si 15 minute, o ora si jumatate.
    In timp, crizele nu mai sunt cu urlete, a ramas acea “paralizie” si, uneori, o dificultate de respiratie.

  • Veronica/ 28.06.2017Reply

    Incercati sa intrebati – pe cei care pot vorbi – dupa un astfel de episod – ce au simtit. Este foarte important ce simt, mult mai important decit ce pot descrie in cuvinte.
    De asemenea, cind are loc episodul, parintele care este martor, sa se calmeze (este foarte important) si sa incerce sa SIMTA ce se intimpla in copil in acel moment. Nu va panicati si nu va speriati. Fiti deschisi la orice raspuns.
    Aceste episoade se intimpla si la adulti, nu numai la copii. Ideea este ca noi le gestionam ignorindu-le de cele mai multe ori.

    Am sa incerc sa explic, cit mai clar si usor.
    Noi sintem fiinte energetice in proportie de 90%. Adevaratul mod de comunicare intre noi este vibrational, si nu verbal. Adica 2 persoane stau de vorba cu cuvinte, dar adevarata conversatie are loc la nivel vibrational – eu spun “ce frumoasa esti” si tu simti “ma dispretuieste, este falsa aceasta persoana, ma minte”. Ceea ce simti este corect – asta am gindit si simtit in timp ce vorbeam cu tine. Cuvinte si emotii (vibratii).

    Asa si ei. Aud toata ziua tot felul de lucruri, dar mai ales SIMT TOT FELUL DE CHESTII CARE NU SE POTRIVESC CU CEEA CE EI AUD IN CUVINTE. Ce se intimpla ? Copii primesc tone si tone de emotii pe care nu le pot corela cu cuvintele atasate si nu stiu sa le gestioneze. Subconstientul lor – care lucreaza doar cu emotii -, in timpul somnului incearca sa faca o analiza a ceea ce copilul a primit in ziua respectiva. Subconstientul lor incearca sa organizeze aceste emotii si nu intelege, pentru ca cuvintele cu care au venit aceste informatii nu se potrivesc cu emotiile care le-au acompaniat – vibratiile sint diferite. Mai clar – ii spuneti copilului “vai ce dragut si frumusel esti astazi” iar el simte “$%^^&&&&&&&&&^” sau “ingrijorare” sau “frica” – pentru ca tu, in timp ce ii spuneai asta te gindeai la ce ai de facut la servici, la ce mincare o sa faci, la ce rochie o sa iti cumperi, la ce nevoi ai, la ce conflicte ai de gestionat, etc.
    Adica e nevoie de mai multa prezenta in relatia cu copilul. Fara prezenta nu se poate face o conectare corecta intre adult si copil – si atunci copilul primeste o avalansa de informatii pe care nu o poate gestiona la nivelul lui, Si uite cum atunci cind doarme subconstientul lui intra in colaps.

    Incercati sa fiti 100% prezenti cind vorbiti cu ei – pentru ca numai astfel se poate face o conectare clara. Luati in calcul faptul ca acesti copii sint mult mai evoluati decit noi, si invata si SIMT foarte mult si foarte repede – asta ce inseamna ? – procesare rapida.

    Incercati. Fiti 100% prezenti cind interactionati cu ei. Nu va lasati pacaliti ca sint mici – cu cit sint mai mici cu atit pot sa ne citeasca mai bine la nivel vibrational !!!! Stiu exact cind mintim, stiu exact cind nu sintem prezenti, stiu exact cind incercam sa ascundem ceva, stiu exact cind ne este frica, etc.

    Sa va fie de folos aceste informatii.

  • Mihaela/ 10.07.2017Reply

    Buna, Dana! Pavorul nocturn este o parasomnie. Avem medici pediatri cu competente pe somnologie si in Romania. Recomand dr. Mihaela Oros, medic pediatru cu competente in somnologie si coordonatorul centrului de somnologie- cred ca este cea mai in masura sa iti dea mai multe raspunsuri si sa faca un diagnostic diferential intre epilepsie si pavor nocturn. Succes!

    • Dana/ 10.07.2017Reply

      Multumesc pentru recomandare. Cu dna Oros vorbesc de la inceput, de vreo 2 ani, deci ne stie bine. Dansa m-a linistit pe acest subiect.

Leave a Comment