Custom Menu

Latest From Our Blog

Quote of the week

Ma întristează foarte tare bătrânețea si moartea.

— Quote of the week

De pe la 3 ani Vlad ma tot întreba de ce nu il putem scoate din pământ pe bunicu’ și aduce la noi in casa. Sa locuiasca cu noi. Luna trecută, cand am fost cu el la cimitir (mergem rar, dar tine foarte bine minte fiecare vizita), mi-a spus că are un plan si l-am lăsat să văd ce face – a decorat tot mormântul cu petale de flori si frunze uscate, culese de prin tot cimitirul, “ca sa fie frumos la bunicu'”.

Acum doua zile, vazand din masina oamenii punând flori si lumanari pentru rege, ma intreaba:

“Toți oamenii mor?”

“Da, Vlad.” ii raspund sec, incercand sa las cuvintele sa curga fara emfază.

“Eu nu vreau sa mor.”

Dintr-odata i s-au lăsat colțurile gurii in jos, semn că plânsul era iminent. Incerc sa il liniștesc spunadu-i ca regele a murit foarte foarte bătrân. Si bunicul tot de bătrânețe – nu i-am spus că era bolnav, ca sa nu il îngrijoreze cine stie cum o stare de răceală sau boala. I-am spus că moartea face parte din viata. Ca si florile mor, si animalele, si oamenii, dar doar atunci când sunt foarte foarte bătrâni.

“Mă întristează foarte tare bătrânețea si moartea. Nu pot să nu mă gândesc la asta. Imi tot vine in cap gândul asta” a continuat el deja plângând.

“Vlad, bătrânețea e foarte departe. Pana atunci vei mai trai foarte multe experiente frumoase, împreună cu noi. Vei calatori, vei invata lucruri noi, vei avea multe bucurii…”

“Nu, eu nu mai vreau sa cresc. Vreau sa raman asa. Si voi la fel. Sa nu mai imbatraniti. Sa rămânem fix asa.”

“Păi nu ai spus că vrei să crești sa poti conduce masini?”

“Nu mai vreau, vreau sa raman asa. Gasesc eu o soluție. Pun ceva sa fiu mai sus.”

“Dar eu voi vrea sa ajung bunica, poate, cine stie?! Poate o sa ajung sa iti cunosc copiii.”

“Eu nu vreau. Nu vreau sa mai cresc. Sunt foarte trist.”

Am continuat mult discutia. I-am vorbit din nou despre tata, bunicul lui, amintidu-i cat de mult il iubim, chiar dacă nu mai este cu noi. Am incercat sa ii explic ca unii oameni cred ca dupa moarte, doar corpul rămâne în pamant, iar sufletul merge in lumi unde toată lumea e fericită. Pe de alta parte, el stie ca daca te calcă masina, mori. Iar asta e un lucru rau. Nu vreau sa il sperii, dar nici nu as vrea sa inteleaga ca moartea te duce in lumi fantastice, unde i se îndeplinesc toate dorintele. Ca poate il tentează sa traverseze candva strada cand nu sunt atenta…

Asa ca, odată cu moartea regelui, subiectul mortii a revenit in familia noastra. Pana acum nu părea să îl afecteze. O lua ca atare: bunicul a murit si noi ii putem aduce flori si lumanari la mormânt. Dar acum, acum e chiar trist si îngrijorat.

“Nu există o tara in care oamenii sa nu moara niciodată? Eu cred ca in Thailanda, Cambodgia si Vietnam oamenii nu mor niciodată. Sa ne mutăm acolo.”

Nu putea sa adoarmă, spunandu-mi ca ii tot vine in minte “gândul asta”, asa ca am ajuns sa ii spun, deși nu as fi vrut să îl mint, ca:

“Uite, Moș Crăciun e foarte bătrân, dar el vine in fiecare an. El nu moare nicioadata.”

“Vreau să fiu Moș Crăciun.” mi-a raspuns si dupa 10 minute a adormit.

Toti copiii trec prin asta si cred ca nu trebuie mințiți, dar in acelasi timp trebuie linistiti. Si e greu, cand nu au nici macar notiunea timpului clara. Pe de altă parte, trebuie sa le acceptăm tristețea, pentru ca in cazul lui Vlad – deși mult mai repede decat ma asteptam – pare cat se poate de reala.

Voi ati ajuns la etapa asta? La intrebarile acestea? Cum ati gestionat situația? Chiar dacă poate trece ziua fara sa vorbim despre asta, sunt convinsă că va reveni cu intrebari si frământări. Si poate data viitoare voi fi mai bine pregătită.

8Comments
  • bujenita/ 17.12.2017Reply

    eu le.am explicat ca sufletul nu moare nicioadata, ca ne vom intalni toti in cer la Dumnezeu, ca nu ne despratim pt totdeana…la de la Dumnezeu venim si la Dumnezeu ne intoarcem….Nu sunt speriati de gandul ca vor si vom muri candva…..baiatul are 5 ani si fata 3….

  • Ioana/ 17.12.2017Reply

    Al meu baietel ma intrebat daca eu voi muri.. el nu vrea sa ramana singur… i-am explicat ca doar oamenii foarte foarte batrani mor.. sau daca nu au grija se intampla accidente… el continua cu fraza ca el nu vrea ca eu sa mor.. i-am spus ca eu pentru el nu o sa mor niciodata pentru ca sunt mama lui.. i-am mai spus ca oamenii se transforma in ingeri cu puteri supranaturale si au grija de cei de pe pamant…povestea cu ingerii a fonctionat cel mai bine 🙂 l-am consolat ca voi fii tot timpul langa el.. am considerat ca mai bine i spun ceea ce vrea el sa auda ca sa se linisteasaca..

  • carmen/ 17.12.2017Reply

    Noi am citit pe tema mortii o poveste frumoasa: pentru Petrica, iepurasul meu cu ochii rosii de Sanziana Popescu

  • Alina/ 18.12.2017Reply

    Stii, eu cand eram destul de micuta (cred) aveam nopti in care faceam perna fleasca de lacrimi gandindu-ma ca intr-o zi nu ii voi mai avea pe parintii mei. Cel mai dureros a fost cand acum cativa ani o doamna mi-a spus ca atunci cand iti moare un parinte ceva se rupe in tine si nu va mai fi niciodata la fel, desi avea familia ei, sot si doi baieti.
    In facultate o colega imi spunea ca ei ii place foarte mult filozofia pentru ca ii ofera raspunsuri la foarte multe intrebari, iar mie atunci cred ca mi-a venit cea mai stupida intrebare in minte: Si cu ce ne fac aceste raspunsuri durerea mai usoara?!
    Vlad e un baiat inteligent cu o minte deschisa. Nu ai ce sa faci. Va incepe sa descopere din ce in ce mai mult latura emotionala. Bafta….sa reusesti sa ii faci fata, desi sigur va fi greu

  • Rodica/ 18.12.2017Reply

    “Toamna
    Cad frunzele, cad de departe
    parcă s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate
    cu gesturi de negare cad mereu

    Și cade în nopți adânci pământul greu
    de lângă stele în singurătate

    Noi toți cădem. Mâna de acolo cade
    Și stele și toate rând pe rând,
    Dar este Unul care ține-n mână
    Căderea asta nesfârșit de blând.”

    Când venim pe lume, venim cu o comoară de neimaginat- sufletul. Despre partea imaterială din noi Isus a zis că este mai valoroasă decât toate bogățiile lumii: “Și ce-i folosește unui om să câștige toată lumea dacă-și pierde sufletul?”.
    Oare de ce a dat Isus atâta valoare sufletului nostru, când noi purtăm de grijă mai mult cîinelui din coteț decât comorii din piept?
    Va veni o vreme când lumea nu va mai fi, timpul nu va mai exista, dar sufletul tău va depăși toate barierele și va fi veșnic, pentru că e condamnat să trăiască veșnic.
    Bucură-te!
    Prin sufletul tău ai tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, pentru că sufletul tău nu are vârstă.
    Dăruiește-i copilului tău speranța revederii, după moarte.
    E promisiunea Lui.

  • eva/ 20.12.2017Reply

    Salut, si eu am trecut prin asta cu baietelul meu de 5 ani… sincer, eu nu l-am dus niciodata la cimitir sa nu agravez situatia… i-am explicat ca viata e lunga si frumoasa si moartea e foarte, foarte departe… iar el e atat de tanar… si i-am spus ca nu are rost sa isi intristeze prezentul gandindu-se la un viitor atat de indepartat… i-am spus ca e important sa fie sanatos si sa aiba grija de el sa nu se accidenteze, sa aiba grija sa nu cada, sa nu il calce masini, sa nu manance prostii ca sa nu se imbolnaveasca etc…. incerc sa il fac constient ca alegerile pe care le face el in viata pe orice plan ii vor influenta viata si sanatatea…. sincer, nu am discutat nimic despre viata de apoi, pentru ca nici eu nu cred in asa ceva… cred ca e normal sa intrebe si sa fie preocupat de orice aspect al vietii, incerc sa nu il ingrijorez cu raspunsuri evazive, ci clare… fara sa ii fac iluzii… incerc sa iti spun ca nu trebuie sa te ingrijorezi… e bine ca intreaba si ca e curios, e bine sa fie constient de lume, de el ca persoana, de viata… te imbratisez!

  • Dana zoom decor/ 21.12.2017Reply

    Da, inca n am ajuns cu toma aici dar imi amintesc perfect teama mea de moarte, spaima cand am constientizat firele albe ale mamei si frica sa nu o pierd. Stiu ca am plans mult si mi doream sa fac orice sa nu mai imbatraneasca. Trecem treptat peste, cu explicatii si imbratisari.

  • Gigel/ 23.12.2017Reply

    Când vine vorba de vreun mort in discutie cu copilul meu de 10 ani, incearc sa-I explic ca, in fapt, nu moare nimeni. Toti cei vii si cei morti exista (numai) atat timp cat existam si noi. Faptul ca atribuim (doar) o existenta fizica celor din jur este singurul motiv pentru care apare “o despartire” si implicit acest lucru atrage suferinta. Totul depinde din ce punct de vedere privim viata si ceea ce ne inconjoara. Atâta tot!… e simplu.
    Insa, trebuie inteles foarte bine acest aspect.
    In felul asta procedez eu cu copii mei.

Leave a Comment