Custom Menu

Latest From Our Blog

vacanta India Tag

Plec in India!

Titlul spune cam tot…Da, plec in India. Am cumparat biletele de avion deja, voi zbura cu Aeroflot, cu escala la Moscova. Nu ma intrebati cate ore, ca daca treci de 5 ore in aer nici n-are sens sa le mai numeri pe celelalte. Va fi o escala lunga asa ca voi incerca sa fac rost de viza de tranzit si sa vizitez pentru cateva ore si Moscova. Dar nu despre Rusia e vorba, ci despre India. O destinatie la care visam de ceva timp, dar pentru care nu am gasit niciodata “avantul” necesar.

Eu imi organizez singura excursiile de cativa ani. Am cautat cele mai ieftine bilete de avion (erau unele mai ieftine cu Aerosvit 440 eur, dar nu erau in perioada care trebuie) si mi le-am cumparat singura on-line. Plec pe 18 august si stau pana pe 4 septembrie.

O sa incerc sa tin un mic jurnal de calatorie aici, pentru cei care vor sa ajunga vreodata in India. Va rog si pe voi daca aveti sfaturi/sugestii legate de aceasta destinatie sa stiti ca orice mesaj imi e de ajutor. Important e sa stiti ca am deja biletele de avion, asa ca nu mai dau inapoi!

Pana acum am dat 580 eur pe biletele de avion. Destul de mult, v-am zis ca puteti gasi si mai ieftin, dar ne-am trezit ca de fiecare data in ultimul moment. Zic “ne-am”, pentru ca suntem 4 turisti nebuni (eu, Radu si inca un cuplu cu care am fost plecati de mai multe ori si cu care ne potrivim perfect in calatorii).  In plus, nu uitati ca acolo TOTUL e foarte ieftin (cazare, mancare etc). Eu m-am lamurit cand am fost in Malaezia ca, de obicei, in cazul destinatiilor mai indepartate te costa mult avionul, dar acolo faci economii mari, iar pana la urma iti iese o vacanta mai ieftina cu mult decat in Europa. De exemplu o masa in Roma sau Paris te costa in jur de 15 – 20 eur. In Malaezia cu 5 eur mancam pe saturate. Iar din ce am inteles India este foarte ieftina, asta desigur in cazul in care nu alegi sa mananci la resort-uri de lux (ceea ce nu voi face).

Eu nu sunt genul all inclusive – DELOC. Nu o sa fie o vacanta de 5 stele, ca altfel degeaba am ales India. O sa merg cu rucsacul in spate si o sa vizitez cat mai multe in cele aproape 3 saptamani.

Nu uitati: daca aveti sugestii, trimiteri pe diverse site-uri, bloguri care credeti ca ar putea sa-mi fie utile, sa mi le transmiteti si mie, va rog. M-am documentat cat de cat, dar nu suficient, iar 2rucsaci mi-a fost de ajutor. Vrem sa mergem cu trenul dintr-un oras in altul sau sa inchiriem masini…n-avem nimic aranjat pentru India momentan decat un avion, care ne va lasa in New Dehli la ora 3 dimineata!

Acum va las cu niste poze care pe mine m-au convins ca trebuie sa ajung sa vad toate astea cu ochii mei:

Sigur ca am fost selectiva si am ales acele poze in care nu se vede mizeria sau saracia maxima in care traiesc multi indieni, dar am zis ca va arat pentru inceput ce m-a convins sa aleg India. Maine merg sa-mi fac vaccinuri!