E ultima postare pe care o scriu la 35 de ani. Nu va asteptati sa insir niscaiva vorbe intelepte, ci mai simplu o sa descriu ziua de azi si ce ganduri imi trec acum brambura prin cap, ca peste ani sa imi pot face o idee de cum eram in pragul aniversarii celor 36 de ani.
La inceputul toamnei, simt cum ma cuprinde o emotie greu de definit. Pe de o parte, Vlad incepe scoala – clasa 1, iar informatia aceasta, chiar si acum cand o vad scrisa, ma induiosaza teribil. Cand a crescut puiul meu? Cand am ajuns eu mama de baiat de clasa 1? Oare m-am descurcat bine pana acum in rolul parintelui? Oare e pregatit? Inchid ochii si il vad alergand spre scoala, cu ghiozdanul in spate, cu haina in mana, cu parul ciufulit, oprindu-se brusc pentru a-mi face un semn de iubire sau pur si simplu pentru a urla, fara nicio jena, ca ma iubeste.